Cronică Classix Festival 2025, 26-27 februarie, cu Ansamblul MidtVest din Danemarca și The Rest Project din Spania
Prin ce-am mai trecut la Classix. Vraja nu va dispărea prea curând. Classix Festival, 26-27 februarie, le-am petrecut cu Ansamblul MidtVest din Danemarca între clasic și improvizație și cu introspecțiile avangardiste ale Trioului The Rest Project.
Publicat de dvlad, 3 martie 2025, 18:25
26 și 27 februarie, Classix ne prinde intens în mrejele lui, vâltoarea trăirilor și REVELAȚIILOR – tema ediției 2025 – este copleșitoare. Pentru cei care s-au aflat în Aula BCU și la Palatului Culturii – Holul de Onoare, în aceste două zile, poate nici nu mai este nevoie să scriu, și totuși o voi face, pentru memoria noastră afectivă și în ideea de a le provoca aceeași bucurie și celor care nu au fost cu noi.
𝟮𝟲.𝟬𝟮 | 𝗖𝗹𝗮𝘀𝘀𝗶𝗰 Ansamblul MidtVest este o raritate prețioasă până și în Danemarca, acolo unde statul finanțează doar cinci astfel de formații. Explicația a venit de la Klara Bernat, care îi reprezintă: în Danemarca sunt puține orchestre simfonice, dar nevoia de cultură este enormă, iar soluția sunt aceste ansambluri mai mici, care cântă peste tot și oferă o adevărată delectare. În Midtvest standardele sunt pur și simplu de top, ansamblul susține aproximativ 100 de concerte pe an în Danemarca și în străinătate și printre cele mai faimoase scene unde a concertat se află Carnegie Hall din New York, Nordic Museum din Seattle, Kings’ Place din Londra, precum și în mari festivaluri europene.
În prima seară, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare, am ascultat un concert elegant și sofisticat, cu piese pentru diverse combinații instrumentale, celebre pentru frumusețea lor: Cvartetul pentru flaut, vioară, violă și violoncel, K.285 de Mozart, celebre duo-uri pentru oboi și pian de Carl Nielsen, o frumoasă Fantezie pentru flaut și pian care are aproape 100 de ani și este semnată de compozitoarea daneză Hilda Sehested (1858-1936) și din nou Mozart, Cvintetul cu pian și suflători K.452, apoi piesa danezului Bent Sørensen (n. 1958), și un final surprinzător, pentru că se cântă rar, Cvartetul pentru pian, vioară, violă și violoncel op.41 de Camille Saint-Saens. Interpretarea lor este rezultatul unei coeziuni superbe, o sonoritate limpede și perfect omogenă, o interacțiune care potențează solourile somptuoase, de mare virtuozitate și strălucire.
Noi toți din public am fost extrem de impresionați de calitatea artistică și afectivă a tot ceea ce s-a auzit. Ansamblul este format din muzicieni care sunt și soliști excepționali, dar au și această bucurie de a plonja mereu în muzica de cameră, toți având și alte formații cu care colaborează. Finanțarea de care beneficiază de la statul danez le dă o stabilitate formidabilă și îi ajută să atingă acest nivel de performanță de invidiat. Am plecat acasă cu acea senzație de inimă ușoară și împlinire pe care ți-o dă muzica bine interpretată.
Ensemble MidtVest este format din artiști din țările nordice, Franța, Bulgaria sau Marea Britanie: Nicolas Dautricourt – vioară, Sanna Ripatti – violă, Jonathan Slaatto – violoncel, Charlotte Norholt – flaut, Peter Kirstein – oboi, Tommaso Lonquich – clarinet, Yavor Petkov – fagot, Neil Page – corn și Martin Qvist Hansen – pian.
𝟮𝟳.𝟬𝟮 | 𝗧𝗵𝗲 𝗥𝗲𝘀𝘁 𝗜𝘀 𝗦𝗶𝗹𝗲𝗻𝗰𝗲 Bineînțeles că nu prea a fost timp de documentare între panelurile din Classix in Focus și concerte, așa că surpriza a fost destul de mare seara următoare, când nu prea înțelesesem că sunt două ansambluri, nu doar MidtVest. Am zărit în program piesa celebră de 4:33 de tăcere a lui John Cage, știam despre ea. Am înțeles, muzica este și tăcere și introspecție. Dar nimic nu m-a pregătit să văd dintr-o dată un trio de muzicieni care arată mai debragă ca pustnicii, desculți pe mozaicul acela superb din Holul Palatului Culturii și îmbrăcați în haine negre, simple și croite asimetric. Această austeritate vizuală s-a dovedit perfectă pentru muzica frustă ce a urmat. Era sunetul aspru al unor căutări destul de avangardiste, experimente sonore de tip dodecafonic, o muzică liberă și tensionată, uneori dătătoare de fiori, da, am recunoscut – pentru a câta oară – estetica urâtului are partea ei de măreție și expresivitate. Și printre aceste piese de Ligeti, Gubaidulina, Kurtág, Webern, Penderecki sau Stravinsky, s-au strecurat și momentele de ordine monumentală, de parcă Bunul Dumnezeu le auzise chemările și le trimisese sensurile vieții adânci spirituale, în cele câteva canoane și un ricercar a tre, celebra polifonie la trei voci din Ofranda Muzicală de Bach.
Cum scria în programul de sală, „Secolul XX își împletește haosul și libertatea deplină într-un echilibru format din tradiție și avangardă. Inspirați de Ofranda Muzicală a lui Bach, vom explora singurătatea și tensiunea creativă, într-un dialog profund între trecut și prezent, între structura canonică și libertatea expresiei”. Maria Florea – vioară, Lara Fernandez – violă și Daniel Claret – violoncel știu bine cât de greu se atinge marea simplitate. Este la un loc puritate, smerenie, sinceritate și câte și mai câte… Uimitor program. Și încă ceva: Tăcerea de 4:33 a lui John Cage a venit atât de firesc, pentru că tot ce v-am descris înainte ne dăduse deja destul de mult de gândit, simțit și văzut.
John Cage-4:33 de tăcere
Și a urmat, în partea a doua, Ansamblul MidtVest din Danemarca: pe Nicolas Dautricourt – vioară îl știam din concertele de la Paris, din Rencontres Enesco, recent au apărut două discuri împreună cu Cvartetul Capriccio – The Enescu Project (Premiul Georges Enesco de la SACEM și „Révélation Classique de l’ADAMI” la Midem-Cannes), al doilea din 2025 este cu Elgar și Delius, BBC Wales Orchestra și dirijorul Frédéric Chaslin. Nu știam că are o experiență îndelungată în jazz, cum mi-a mărturisit. Sanna Ripatti – violă este finlandeză și are ca pasiune psihoterapia, Jonathan Slaatto – violoncel este norvegian născut în Germania, membru MidtVest din 2002. Este profesor, face parte din conducerea artistică a Schackenborg Musikfest și a susținut recitaluri ca solist în Suedia, Norvegia, Finlanda, Grecia și Germania. Charlotte Norholt – flaut este daneză din peninsula Jutlanda, eleva lui Claude Lefèbvre la Paris. Colaborează și cu alte ansambluri camerale și a fost solistă în orchestrele din Aalborg, Lucerna, Århus, Copenhagen Phil și Danish Sinfonietta. Peter Kirstein – oboi, este activ în multe orchestre daneze și europene și în alte formații camerale, Tommaso Lonquich – clarinet este de 10 ani și membru al Chamber Music Society of Lincoln Center in New York, cântă pe 4 continente și este fondatorul unui festival în Danemarca, Yavor Petkov – fagot este din Bulgaria, cu studii la Hanovra, a făcut parte din orchestre din Freiburg și Hanovra, Konzerthaus Berlin, orchestre din Malaysia și Noua Zeelandă. Neil Page – corn este galez, după 7 ani într-o orchestră portugheză a venit la MidtVest în 2010 și de atunci este invitat să colaboreze cu orchestrele daneze și a ajuns pe cele mai mari scene din lume. Și în fine Martin Qvist Hansen – pian este danez, cu studii la Londra. Dacă toți colegii săi cântă pe instrumentele pe care studiază mereu, Martin este magicianul care face să sune ca o vrajă orice pian pe care îl atinge. Toți sunt artiști minunați, versatili și cu totul dedicați ansamblului. 
Au început cu o piesă de Carl Nielsen, Serenata in vano (1914) (8:00) pentru clarinet, fagot, corn, cello, contrabas, în care au pus toate ingredientele necesare și mai ales suflet, învelit frumos în minunăția sonorității ansamblului. O surpriză plăcută a fost invitarea contrabasistului Andrei Jîjîie, absolvent al UNAGE. Scrisă în câteva zile pentru un turneu prin Danemarca, Serenada a făcut parte dintr-un program care a început cu un Divertisment de Mozart și s-a terminat cu Septetul de Beethoven. Încântător, dar pentru noi, cei din Holul Palatului Culturii, avea să urmeze o „serenadă” deosebită și surprinzătoare, făcută din câteva improvizații de cel mai fin gust interbelic.
Live improvisations with Ensemble MidtVest au început cu o meditație Adagio, amplă și gravă, muzica a venit dinafara cercului scenic și a înaintat încet înăuntrul lui… Ne învăluia ceva ce venea din adâncuri și de tare demult. Ar fi putut fi ilustrația unei călătorii în timpuri străvechi. Mi-am amintit de Hildegard von Bingen, magiciana, preoteasa și vindecătoarea din sec. al 12-lea… Când au intrat pianul și violoncelul cu pizzicati am crezut că aud vreo theorba sau vreun țambal… Totul planează atemporal, vălurile muzicii plutesc într-un aer etern. Era atât de frumos, dar să nu credeți că era fericire. Era memorie și un soi de neliniște ancestrală. Și apoi neliniștea a început să prindă glas cu niște onomatopee fantastice, create de flautul care ritmează fără sunet. Cum, nu știam că toți, clarinet, fagot, pot să mimeze cântatul pizzicato, specific instrumentelor cu coarde? Efectul cred că se numește flapping sau frullato. Să zică specialiștii… Oricum le-au folosit pe amândouă. Și primul care începe să lege melodii este oboiul, și este un fel de horă delirantă care continuă, continuă și deodată se oprește brusc, într-o liniște totală. Stăteam cu mâinile pregătite să aplaud, dar n-am îndrăznit să perturb liniștea impregnată de atâta vrajă și uimire a celorlalți. Eu… ca la jazz. Eram în stare să stric tot, că mi-a plăcut mie. Ce bine că mi-am ținut palmele în aer, deși secundele de tăcere mi s-au părut interminabile.
Dar n-am avut prea mult timp să mă mai gândesc la ceea ce tocmai se terminase, că a început un fel de Bach cu pași rari, fatidici (pizzicatto la cello) și gânduri grele (vioară, clarinet, pian) despre pierdere, regrete, suflete sfâșiate și ce vă mai puteți închipui.
Altă splendoare de care am fost nevoiți să ne desprindem la un moment dat, pentru că de deasupra noastră au început să răsune chemări. Cornul, fagotul, clarinetul, oboiul? Oare ce ascultam? Ce idee splendidă să urce la etaj. Pastorala lor, luminile, fac o sinergie frumoasă… N-am spus până acum, dar ilustrațiile designului de lumini sunt exact așa cum ni le-am dorit, subtile, inspiratoare și amplifică efectul muzicii, într-un fel minunat.
Apoi au venit jos flautul și clarinetul, să ne aducă oarecum cu picioarele pe pământ. Cei doi avansau în interiorul cercului, cred că tocmai eram descântați.
Și iar n-a mai contat prin ce tocmai trecusem, că pianul i-a deschis drumul lui Nicolas, care este bântuit de ecouri din Caravana lui Juan Tizol și Ellington. Nu-l ține mult, pentru că intră într-un soi de delir superb în care vor antrena tot ansamblul. E zbucium, e farmec, e apocalipsă? Oare mi s-a părut??? Clarinetul și vioara la final, au avut sonorități de doină românească??? Așa, doar o boare, dar eu zic că asta a fost.
Ce să mai spui după fenomene aproape halucinante? Îndrăznesc să cred că și pentru muzicienii aceștia formidabili a fost o experiență inedită, în acest hol al Palatului din Iași, străjuit de făpturile ciudate din mozaic (Bestiarum gotic, cu animalele fantastice, acvile bicefale, dragoni, grifoni, himere şi lei), de coloanele și ornamentele neogotice, neobaroce și romantice… trebuie să recunosc, Palatul și-a căpătat prin Ansamblul MidtVest o muzică pe măsura lui și totodată destul de excentrică și tulburătoare, pe măsura vremurilor prin care trecem. Mulțumim The Rest Project și Ensemble MidtVest. O mare îmbrățișare și reverențe tuturor, Industrii Creative, DAC Music Production, voluntari și prezentatori.
Daniela Vlad
