(FILM) „Cascada Tamina”

Publicat de nicolaetomescu, 2 decembrie 2021, 18:53

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=ihwiT7ryHgY&t=385s[/youtube]

https://www.facebook.com/TheStoryofRomania/videos/352065896683138/

(FILM) „Cascada Tamina”/județul Brașov

Realizator: Nicolae Tomescu

Imagine: Nicolae Tomescu (foto și cameră video)

Montaj: Alexandru Iurea

Muzica: Liborio Conti

Proiectul „Cascadele României” se poate compromite în două moduri: prin extensia sa excesivă sau prin limitarea lui (tot excesivă)… Tot atât de adevărat, când ai prea puține resurse la îndemână nu poți folosi o varietate de criterii și norme definite perfect („șansa” are legătură cu proiectele pe care le-am inițiat, cu munca și condiția mea fizică, se leagă de faptul că străbat multe locuri din dorința de a le cunoaște viața); succesiunea aleasă are însușirea a ceea ce este just; relevarea căderilor de apă din afara județelor Moldovei se transformă într-o obligație (și corespunde realităților), distribuția destinațiilor turistice depășește simetria și armonia tabloului geografic Radio Iași, conferă aspectele unui întreg numit România…

Repet de ceva timp: Ideea de munte este corelativă cu destinul uman; din pruncie, fiecare urcă muntele propriei vieți; nu o dată, suntem asemuiți lui Sisif – eșecul zămislește revenirea, dorința de a acționa răscolind fără încetare…

Mi s-a întâmplat și în prima jumătate a lunii noiembrie a.c.; în căutarea „Cascadei Tamina”, confuzia între două cursuri de apă/„Horvatca” cu „Valea Carierei”/ a fost starea care nu m-a dus într-un canion, ci a despărțit o „etapă a erorilor” de altă etapă; am ajuns la bariera amplasată pe podul care traversează pârâul „Timiş”, intram pe drumul forestier „Tamina” care șerpuiește prin pădure până la canion, prima curbă fiind însoțită de indicatorul de intrare – pe traseul marcat „bandă albastră”/mai solicitant, dar mai scurt/; rătăcirea unor poteci, apoi urcușul și coborâșul pe /de pe/ Vârful „Piatra Mare”, reprezenta o experiență aproape dramatică – dacă mă gândesc la dificultate și timpul record de deplasare; învățam că diferența dintre modul logic de a soluționa o problemă și cel bazat pe intuiție nu se traduce, neapărat, în termeni de eficiență – diferența o face capacitatea sau incapacitatea de a identifica, exact, cauza și efectul; recunosc și o tulburare de concentrare (favorizată de oboseala extremă, inclusiv de ceea ce îmi dezvăluia Masivul situat între „Depresiunea Brașovului” și „Munții Predealului” – „Piatra Mare” măsoară 1.844 m în cel mai înalt punct, iar, până la vârf, m-am întâlnit cu destule minunății sculptate de Natură, în depărtare zărindu-se Munții „Postăvaru”, „Bucegii”, „Piatra Craiului” – fapt pe care l-am consemnat prin întoarcerea mea pe „plaiuri brașovene”, în dimineața de 25 noiembrie, la îmbrățișarea umbrelor cu zorii care mijeau/până la triumful deplin al luminii solare);

pentru a consolida experiența mea cu munții, trebuia să existe Infernul, un soi de pâlnie care se pierde în abisurile confuziei; asemuiam munții Paradisului imaginat de Dante, încercând să ofer același model al lumii într-o variantă pe deplin autentică la nivel poetic, inexactă la nivel geologic, pilduitoare și în cazul eșecurilor; mi-am zis că pentru mine s-a născut muntele; am simțit sentimentul unei împliniri, dar și deznădejde, angoasă, tot ceea ce ține de un complex afectiv menit să mă arate așa cum sunt… Am rămas cu nevoia de Paradis… Și m-am mobilizat – pentru a duce lucrurile la bun sfârșit…

În 24 noiembrie 2021, cu stare de spirit și energie, m-am îndreptat către „Canionul 7 Scări” – deși citisem că este închis începând din 21 octombrie (pe termen nelimitat)… Poteca urcă destul de lin, printre poienițe și porțiuni cu chei, încadrată, pe ambele părți, de pădure; prin defileul săpat de pârâul „Șipoaia”, în calcare care amintesc de Jurasic, te întâmpină zgomotul unei cascade precum „Apa Vie”; canionul, format din succesiunea a 7 (șapte) căderi de apă de diferite mărimi (eu am reușit să o filmez doar pe ultima), are scări metalice fixate în pereții de calcar (am urcat-o doar pe cea de la intrare, până la grilajul zăvorât)…

O nouă zi (25 noiembrie a.c.) avea să-mi arate rezultatul adaptării organismului la eforturi fizice și psihice intense. Bine echipat, asumându-mi singurătatea, drept consecință și dificultatea de a filma, am străbătut (de două ori) „Canionul Tamina”/care mi-a pus la încercare calitățile fizice, curajul, deciziile (între instinct și rațiune)/; ieșisem din canion cu repetiție, ajungând, de fiecare dată, într-un loc din care nu aș fi dorit să mă desprind; am filmat (mai greu cu fotografiatul) urcând pe o „potecă falsă”, coboram pe lângă peretele de calcar în care pârâul „Piatra Mică” a săpat bijuteria de canion; peisajul îmbina duritatea pereților verticali, șuvoaiele care curg în vale, verdele (ușor trecut) al pădurii combinat cu culorile toamnei; valea de tip „horoabe” prezintă numeroase nivele de marmite de eroziune circulare sau eliptice și tuburi de presiune și de dizolvare observabile în pereții cheilor; procesul de adâncire și de modelare continuă, formele de relief putându-se modifica de la an la an… Cu 10 zile în urmă, nu văzusem așa-numita cascadă; la 1.100 de metri altitudine, în Munții „Piatra Mare”, formată prin adâncirea, cu peste 50 de m, a unei linii vechi de drenaj situată pe fisuri verticale în masa calcarelor și, posibil, prin prăbușirea unei peșteri, „Tamina” este, de fapt, o înșiruire de 5 cascade; este confuzia, dincolo de faptul că autoritățile nu vor să marcheze, temeinic, posibile căi de acces, din comoditate și/sau din teama unor accidente, rezidă inclusiv în modul în care receptez o situație; atunci când știu că sunt în confuzie, acest lucru implică, în mod direct, că va exista un moment ulterior în care confuzia dispare; modul instinctiv (intuitiv) de a rezolva o chestiune nu reprezintă, în mod obligatoriu, repetarea unui model anterior ci, mai degrabă, o adaptare dinamică la circumstanțe…