(FILM) „Trei zile prin Munții Vrancei”

Publicat de nicolaetomescu, 16 decembrie 2021, 20:07

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=8n3hbU-gpG4[/youtube]

Jurnalul poate reprezenta un soi de devenire…

Michel Tournier ne povățuia să părăsim lumea jurnalelor intime consacrate stărilor sufletești pentru cele îndreptate către lumea exterioară, spre oamenii, animalele, lucrurile acesteia; ochiul și urechea învață, treptat, să decupeze și să rețină /din imensa și informa magmă de percepții cotidiene/ ceea ce poate să treacă în stilul jurnalului – la fel cum privirea unui fotograf înconjoară și încadrează scena care poate deveni o imagine…

Mi-ar plăcea să cred că acest lucru s-a întâmplat în trei zile ale lunii decembrie 2021, pe traseul: Iași – Bârlad – Tecuci – Vităneștii de sub Măgură – Vidra – Scafari – Valea Sării – Prisaca – Năruja – Podu Nărujei – Valea Neagră – „Cascada Mișina” – Tulnici – Lepșa – „Cascada Putnei” – Cheile Tișiței – „Cascada Păstaia” – „Cascada din Horn”…

Evoluția văii pe suportul structural și stratigrafic geologic complex a avut drept rezultat formarea unei căderi de apă numite „Cascada Mișina” (localnicii îi spun „Cascada Boului”); situată în partea de vest a județului Vrancea, în bazinul superior al pârâului „Mișina”, la o altitudine de aproape 1.200 metri, face parte dintr-o rezervație naturală de tip mixt. Drumul poate desface în bucăți autoturisme care nu se încadrează „tipului” de teren 4×4 (iată de ce am cuvinte de laudă pentru prietenul Liviu Atodiresei – cu modelul său pe cât de hibrid pe atât de „eroic”, a acoperit o porțiune de 2-3 km și mi-a scurtat din mersul pe jos); procesele tectonice explică peisajul mirific dominat de culmi care converg spre zona cascadei (vă înfățișez și o învolburare pe care unii dintre muncitorii forestieri s-au grăbit să o prezinte drept „Mișina II”) și conferă reliefului un caracter frământat, accentuat de rețeaua hidrografică, ale cărei văi înguste au versanții abrupți, greu accesibili. În cuprinsul unor acțiuni de educație și conștientizare în mediul online, mai amintesc de numărul mare al urșilor (prudența să vă însoțească), de proiectul protejării mediului prin măsuri de conservare a biodiversității, monitorizarea calității aerului și decontaminare a siturilor poluate istoric, măsuri de management adecvate și refacerea ecosistemelor degradate/nu știu dacă aici intră (ironic vorbind) și freamătul exploatării lemnului…

Am reflectat/pe traseul către alt obiectiv/: Viața (în ansamblul ei) include și civilizația umană; ultima începe să se deosebească, net, de Natură, încât a ajuns să o desfidă și, în situații tot mai halucinante, să se situeze pe poziții antagonice…

+

Cascada Putnei

Poate că aceste gânduri nu se potrivesc și căderii de apă aflate în „ținutul Vrancei”, între „Tulnici” și „Lepșa” (pe teritoriul administrativ al comunei Tulnici). Râul „Putna”, la care se adaugă afluentul „Tişiţa”, coboară clocotitor (sub 100 de metri) şi urmează un curs îngust, abrupt, străjuit de stânci, cu o diferență de nivel de aproximativ 10 m, formând o cascadă cu mai multe căderi de apă; nu impresionează prin înălțime, ci prin puterea, viteza, debitul mare al apelor care se adună, apoi, într-un lac cu o adâncime care depășește, pe alocuri, peste 10 m. Nu am aprofundat faptul că, în aval, pe malul stâng, la circa 200 de m, este „o cascadă veche”, părăsită de apele râului „Putna” în urma mișcărilor geotectonice, clipe în care acest râu şi-a schimbat cursul spre dreapta, pe albia actuală, reprezentând un fenomen unic în România…

Deși cu ochii pe ceas, m-am gândit și la proiectul „Oglinda memoriei. Biserici de zid, mănăstiri, biserici de lemn…” (dacă nu unic, măcar inedit):

+

Partea a treia a filmului „Trei zile prin Munții Vrancei” /două biserici din lemn (Vrâncioaia și Lepșa)

+

Partea a patra a filmului „Trei zile prin Munții Vrancei”

Creșterea în exigență și libertatea de a descoperi, susținută cu sensibilitate față de oameni și față de Natură, oferă mărturii puse fericit în evidență prin descoperirea și folosirea tehnologiei… Inspiră emoția aparentei reluări a ceea este, de fapt, unic, propunerile pline de sens; trebuie recunoscut, nu au fost complete, am legat zilele a doua și a treia printr-un „antrenament” de maximum 6-7 km (dus-întors/altfel ar fi fost necesare foarte multe ore) pe traseul istoric care leagă Lepșa de Coza, cale de acces construită de nemți în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (în scopul înlesnirii transportului de lemne); inițial, fusese o cale ferată, dar a apărut soluția drumului forestier care devine alunecos (pe vreme umedă), deși are urcușuri rezonabile, cu podețe și scări din lemn facilitând trecerea în zonele mai dificile sau peste apă/pârâul „Țișița” săpând o vale relativ adâncă, cu aspect de canion, inclusiv cu aparențe de cascade…

+

Partea a cincea a filmului „Trei zile prin Munții Vrancei”

cei care caută cunoașterea, se lasă copleșiți de aceasta și muncesc la definirea proiectelor, ajutați de interesul pentru valorile umane și ale mediului înconjurător, pentru oameni valoroși, pentru vocații reale, nestânjenite de răutăți și mediocrități… 

Aflată pe „pârâul Alunu”, afluent al „Cozei”, la poalele „Muntelui Coza”, Cascada „Păstaia” (în două trepte, cu o înălțime de aproximativ 10 metri) nu se găsește pe un traseu turistic marcat (accesul făcându-se pe drumul forestier /dificil, accidentat/ de aproape 15 kilometri, la care se adaugă capcanele albiei care întregesc peisajul dominat de elementele eurasiatice, circumpolare, alpine) și ar trebui să se bucure de tot atâta atenție cât sora ei mai mare, „Cascada din Horn”…

Parcul adăpostește, pe lângă cele 14 tipuri de habitate de interes comunitar, populații reprezentative din speciile Ursus arctos, Canis lupus, Lynx lynx; lista floristică cuprinde aproape 650 de specii fanerogame; deopotrivă, zona este renumită prin speciile aflate pe lista roșie a plantelor vasculare: papucul doamnei, jneapănul, arborele de tisă, bulbucii de munte, floarea de colț, numeroase specii endemice…

Ar putea fi considerată drept cea mai frumoasă cădere de apă din „Munții Vrancei”; ascunsă în cotloanele munților și cu o înalțime de aproape 25 de m, este așezată într-un decor pitoresc, apa prăvălindu-se în gol fără să atingă peretele stâncos (atunci când are debit impresionant); se ajunge pornind din „Tulnici”, urmând drumul local care trece prin „Fundătura” și, de acolo, pe drumul forestier ce însoțește, paralel, valea pârâului „Coza” pe o lungime de peste 10 km, practicabili doar cu o mașină având garda la sol înaltă, până aproape de cantonul forestier „Alunu”; de acolo, alți aproximativ 5 km, pe același drum forestier, până la intersecția cu poteca marcată cu punct galben – care urcă în traseul de creastă (marcaj bandă roșie) a „Munților Vrancei” în „Șaua Golici”; dar, de la intersecție, trebuie urcat pe același drum forestier și, la primul afluent al „Cozei”, pe dreapta, te afunzi în padure, pe o vale îngustă, descoperind „Cascada din Horn” („Mioarele” este denumirea dată de localnici)…

Nu am pretenția că am scris și filmat cel mai complet jurnal. Puteți admite că trăsăturile distinctive ale Munților Vrancei sunt opera Creatorului, sau, măcar, să rețineți inserția unor expresii precum „armonios”, „contraste ispititoare”, „variațiuni bogate”, „părțile unei simfonii”… A crea o dorință se răsfrânge în Viața ca adaptare la prezent și la permanență, se întemeiază în legături pe care cuvintele și imaginile încearcă să le cuprindă…

(FILM) „Trei zile prin Munții Vrancei”

Realizator: Nicolae Tomescu

Imagine: Nicolae Tomescu

Montaj: Alexandru Iurea

Colaboratori:

Ion Militaru, director al Parcului Natural „Putna”-Vrancea

Liviu Atodiresei