Forme și culori ale Parcului Naţional „Cheile Bicazului – Hăşmaş”

Publicat de nicolaetomescu, 30 septembrie 2021, 17:00

(FILM) Forme și culori ale Parcului Naţional „Cheile Bicazului – Hăşmaş”

Filmări cameră video: Nicolae Tomescu

Foto: Nicolae Tomescu, Sonia Tomescu

Montaj video: Alexandru Iurea

Oare îmi delimitez universul, îl explorez într-un stil personal (chiar inimitabil)? Filmele mele pot avea un „aer comun”, prin descrierile acelor spații care mă învăluie – pentru surprinderea cărora primesc ajutorul lui Alexandru Iurea (montajul video) și al senzațiilor muzicale –, în parte datorită „temei” predilecte a timpului, cu trecerile, câștigurile și pierderile sale, în parte imaginilor, uneori de o frumusețe rară, de măreție și de nostalgie deopotrivă (Natura și oamenii pe care îi surprind au meritul esențial)…

Astfel s-a întâmplat în ultima decadă a lunii septembrie 2021, mai întâi pe valea râului „Bicaz”, în aval de „Lacu Roșu”, acolo unde încep „Cheile Bicazului” (lungi de 8 km)[1], un fel de ascensor, cu zig-zag-uri amețitoare, care te plimbă între Transilvania și Moldova; serpentinele din „Chei…” nu nimeresc în mijlocul unor magazine cu produse meșteșugite în zonă, dar trec razant (singurul gust amar privește gesturile fixe făcute din obișnuință); pereții de calcar parcă au fost tăiați cu ferestrăul de apele repezi ale „Bicaz”-ului; mai mult, ascund peșteri și avene; ne-am îngăduit libertatea picăturilor de apă care desenează râurile, măreția stâncilor ne-a înfășurat ca și cum ar afirma rădăcinile unei lumi, iar îmbrățișările dintre Om și Munte țeseau împrejurări curate…

„Lacul Roșu”, cel mai mare lac natural montan din România, se hrănește cu traiectoria „Pârăului Roșu”, dar și cu vederea dinspre „Balconul de Piatră”, fascinant punct de belvedere al staţiunii[2], la 15-20 m deasupra luciului apei…

Am privit „Lacu Roșu” ca pe un miracol, nu ca pe ceva întunecat și amenințător, iar el a renunțat la primejdia cioturilor care ies din apă. Am pătruns, cu barca, în liniștea cârdurilor de rațe care trec nestingherite, dar, mai ales, am căutat semnele formării relativ recente, într-o zi de iulie a anului 1837; atunci, după furtuni și ploi torențiale, s-a desprins o fărâmă din „Muntele Ucigașu” și a împiedicat trei cursuri de apă[3]; reflectarea purpurie a „Suhardului Mic”, prezența aluviunilor aduse, îndeosebi, de pârâul „Roșu” (traversează straturi de culoarea oxizilor și hidroxizilor din fier), calcarele roșcate din jurul apei i-au inspirat pe ciobani să-i dea numele actual; prin 1857, trei oameni din Gheorgheni, strânși oarecum de treburi, dar mai ales de plăcere, în sticla frumuseții muntelui și a lacului, au început să povestească, tuturor, despre locul fericirii supreme, fără să spună, nimănui, dacă ei cred că în „Lacul Roșu” vor ajunge, după moarte, sufletele celor evlavioși; din acea clipă, atrași de lacul-eden, de bogăția florei și faunei, turiști (cu sau fără de Dumnezeu) străbat potecile, pădurile de conifere în amestec cu alunul sau salcia de munte (pe versanții din preajmă cresc bradul alb, paltinul și plopul de munte), alții se gândesc la confort, la plesniturile lemnului și cărnii încinse, la contemplarea fără de mișcare…

Parcul Naţional „Cheile Bicazului – Hăşmaş” se prezintă precum un mozaic (amestec de elemente eterogene): urme ale recifurilor de corali (bariere de corali din Jurasic și Cretacic), fosilele milioanelor de specii marine de pe munți (provin de la vietățile din mările trecutului)[4], peisajul parcului – care se întretaie, de la zonele abrupte ale Masivului „Hășmașul Mare” sau Masivului „Hășmașul Negru” până la „Suhardul Mare”, mai jos fiind „Bicăjelul” și  „Dămucul”, la orizont profilându-se „Turnul Bardoșului”, martorul tăcut al eroziunii care definește ținutul cu păduri de molid (molidişuri pure), păduri de răşinoase în combinație cu fagul – care îmbracă versanţii masivului, pajişti montane întinse, vârfuri cu vegetaţie subalpină, stâncării cu vegetaţie specifică, multe rarităţi floristice[5] şi endemite[6]…

Cu stil de viață activ, am asimilat, rapid, energia primită din mediul natural (locul unde am fost cazați și împrejurimile aflându-se în armonie cu câteva valori în care credem). Iar „Cea mai frumoasă priveliște vine după cel mai greu urcuș”…

„Suhardul Mic” (ca punct de observare asupra zonei Lacului „Roşu” – Staţiunea „Lacu Roşu”, „Pârâul Oii”, Masivul „Hăşmaş”, Masivul „Suhardul Mare”, Masivul „Ghilcoş”) ne-a făcut să uităm de habitatul uman care seamănă, tot mai mult, cu o cușcă…

Desigur, există lucruri pe care ți le amintești despre copiii tăi, indiferent de locul în care te afli, indiferent de timp; trăiam situația ideală de a ne regăsi „în carne și oase”, nu exacerbam vitezele și intensitățile diferite în mișcare, ascultând povești spuse de copaci și de stânci, dincolo de captura cuvintelor noastre pline de uimire… Unii afirmă că ieșirea este întotdeauna, mai dificilă decât intrarea, alții preiau gândul pentru ascensiune și coborâre… Așa este cu ideile: încep în mintea noastră și iau sfârșit în afara noastră; tot de acolo vine și recunoașterea; odată primită, presupune încurajări, şi, ceea ce este stimulat, se repetă; urmează alte filme, deși nu sunt prieten cu familia de aplicații „Photoshop”, nu îndrăgesc transformările rapide și puternice, adăugarea (frenetică) a temelor și efectelor, crearea colajelor (năucitoare), combinarea (în exces) a imaginilor; dacă este să ieșim în evidență, eu și aparatul de filmat, o facem cu onestitate…

[1] „Cheile Bicazului”, situate în Munții „Hășmaș”, formate de apele râului „Bicaz”, sunt considerate printre cele mai frumoase cu acces turistic din România; stânci verticale și de înălțimi apăsătoare, pârâuri de munte, cascade și peșteri, apoi valea care devine din ce în ce mai strâmtă, plaiul se îmblânzește pe neobservate și, ajungând la punctul de revărsare a pârâului „Tikos” în Bicaz, la granița dintre Transilvania și Moldova…

[2] Staţiunea „Lacu Roşu” („climaterică de munte”, în judeţul Harghita), accesibilă din Gheorgheni (25 km), prin „Pasul  Pângăraţi”, din oraşul Bicaz (județul Neamț), prin „Cheile Bicazului”…

[3] „Lacu Roşu”, cel mai mare lac natural montan din România (altitudinea de 980 m¸ suprafață de circa 13 ha, o adâncime maximă de 12,5 m), situat lângă „Cheile Bicazului”, la poalele muntelui „Hăşmaşul Mare”, format relativ recent (după o serie de furtuni și de ploi torențiale, s-a desprins o porțiune din Muntele „Ucigașu”, blocând pârâurile „Licaș”, „Oii” și „Roșu”)… În 1864, apare sub denumirea „Lacul Pietrii Roșii” (gresia roșie terțiară, transportată de „Pârâul Roșu”); mai târziu, a fost denumit „Lacul Ucigaș”/„Taul Ghilcos”…

[4] Bogăția de odinioară din apele mării apare atât pe „Muntele Ucigaș” (Gyilkos), cât și în rocile mezozoice ale „Cheilor Bicazului”, unde au fost descoperite și alte fosile de vietăți, precum crabii, scoicile (bivalve) și melcii.

[5] Specii rare: Juniperus sabina (cetina de negi), Ajuga pyramidalis, Silene zawadzkii, Waldsteinia geoides, Daphne cneorum (tămâiţa)… O mare importanţă ştiinţifică prezintă şi speciile de plante ocrotite, declarate monumente ale naturii: papucul-doamnei (Cypripedium calceolus), floarea de colţ (Leontopodium alpinum), sângele-voinicului (Nigritella rubra), tisa (Taxus baccata)…

[6] Specific acestei zone: endemitul local Astragalus pseudopurpureus (cosacii bicăjeni)….