Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi, 4 mai, ora 19, Filarmonica Moldova cu dirijorul Radu Popa, iar Teodora Stoica (vioară) şi Răzvan Suma (cello), solişti în Dublul de Brahms

Iaşi, 4 mai, ora 19, Filarmonica Moldova cu dirijorul Radu Popa, iar Teodora Stoica (vioară) şi Răzvan Suma (cello), solişti în Dublul de Brahms

Publicat de dvlad, 2 mai 2018, 20:02 / actualizat: 2 mai 2018, 21:21


RADU   POPA

La pupitrul orchestrei simfonice a Filarmonicii Moldova în această săptămână se află distinsul dirijor Radu Popa, dirijorul permanent al Filarmonicii „Banatul” din Timişoara.

Născut la Bucureşti în anul 1969, a studiat mai întâi pian sub îndrumarea profesoarei Veronica Gaşpar, la Liceul de Muzică „George Enescu” din Bucureşti. În anul 1994 a absolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, secţia de compoziţie (clasa prof.univ.dr. Adrian Iorgulescu), urmată de un master la acelaşi profesor, iar în anul 1996 secţia de dirijat-orchestră (clasa prof.univ. Ludovic Bács), urmată tot de un master la acelaşi profesor. De asemenea a mai studiat cu Magda Nicolau (pian), Liviu Rusu (armonie şi contrapunct) şi Liviu Dănceanu (compoziţie şi forme muzicale). O contribuţie esenţială în formarea sa ca dirijor l-au avut maestrul Ludovic Bács şi reputatul dirijor şi muzician Erich Bergel.

Radu Popa a debutat ca dirijor în anul 1993, alături de orchestra Filarmonicii „Oltenia” Craiova, desfăşurând apoi o bogată activitate ca invitat al Orchestrei de Cameră Radio, precum şi al Filarmonicilor din Arad, Bacău, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Satu-Mare, Sibiu, Târgu-Mureş, Timişoara.

A întreprins turnee de concerte în Coreea de Sud, alături de orchestra Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca în anul 2001, orchestra Filarmonicii Giurgiu în anul 2002, precum şi de orchestra Filarmonicii „Janacek” din Cehia, în anul 2003. Ca dirijor al orchestrei de cameră „Camerata Janacek”, Radu Popa a coordonat producţia Flautul fermecat la Šumperk – Cehia (2002). În 2002 şi 2003 a fost asistent al cursurilor de dirijat-orchestră susţinute de Otakar Trlik la Opava în Cehia, iar în anul 2004 a fost invitat să dirijeze numeroase concerte ale orchestrei Filarmonicii „Janacek”, din Ostrava – Cehia.

La pupitrul orchestrei Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca a susţinut în anul 2007 un concert în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”. Cu prilejul colaborării dintre Opera de Stat din Viena şi Filarmonica „Banatul”, Radu Popa a dirijat în acest an la Timişoara, un concert extraordinar susţinut de solişti ai Operei de Stat din Viena, programul cuprinzând selecţiuni din operele Nunta lui Figaro, Don Giovanni şi Cosi fan tutte de W. A. Mozart.

Violonista TEODORA STOICA a studiat la Universitatea de Arte „George Enescu”, clasa profesorului Bujor Prelipcean.
Este laureată a mai multor concursuri naţionale, iar în luna iulie 2009 a fost distinsă cu premiul al treilea la Concertul Internaţional de Vioară „Ion Voicu”, ediţia a doua, care a avut loc la Iaşi.
A urmat cursuri de interpretare cu violonistul Florin Paul (în 2003 şi 2004) şi cu profesorul Bernd Zack de la Academia de Muzică din Würzburg (Germania). Susţine diverse concerte şi recitaluri la Iaşi şi în ţară. Între apariţiile sale remarcabile se numără: ‘Concertul’ de Brahms (15 mai 2009), interpretarea (la violă) a ‘Sinfoniei concertante’ de Mozart (februarie 2010), ‘Concertul nr. 3’ de Mozart (aprilie 2011) ş.a.
Din septembrie 2010 este angajată ca artist instrumentist în cadrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii „Moldova” Iaşi, iar din octombrie 2012 primeşte şi funcţia de concert-maestru.

RĂZVAN SUMA

Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Răzvan SUMA a studiat de asemenea la Longy School of Music in Cambrige, Massachusets, în programul Artist Diploma şi a urmat cursuri de perfecţionare cu mari celişti precum Arto Noras, Frans Helmerson, Herre Jan Stegenga, Miklos Pereny, Marin Cazacu şi Radu Aldulescu.           Răzvan s-a născut în 1977 în Cluj-Napoca şi a început studiul violoncelului de la 6 ani, şi imediat din anul următor a început să culeagă premii importante, ajungând până astăzi să fie laureate al unora dintre cele mai mari Concursuri, din Markneukirchen – Germania, G. B. Viotti – Italy, Chişinău– Republica Moldova sau Villa de Llanes – Spania. Răzvan Suma a fost solistul a peste 30 de orchestra europene, alături de mari muzicieni ca Maxim Vengerov, Alexander Sitkovetski, Borromeo Quartet, Justus Frantz, Josef Lendvay, Misha Katz, Jin Wang, Cristian Mandeal sau Marin Cazacu.

Ca membru al Celissimo Quartet, alături de Marin Cazacu, Alexandra Guţu şi Octavian Lup, a apărut pe scenele din România, Macao, China, Italia, Malaesia, Turcia, Spania şi Portugalia.

În 2006-2007, Răzvan a format un duo împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, apărând în cele mai mari săli de concert ale lumii: Teatro Colon – Buenos Aires, Kursaal – San Sebastian, Auditorio National – Madrid, Sala Radio şi Ateneul Român – Bucureşti. In 2007 au înregistrat cele două sonate de J. Brahms pentru pian şi violoncel, iar în 2013 au susţinut împreună turneul “Vă place Brahms?”, în 13 oraşe din România.

În 2010, Răzvan a devenit solist al Formaţiilor Muzicale Radio România. A apărut în concerte şi recitaluri în Franţa, Germania, Elveţia, Spania, Portugalia, Austria, Ungaria, Argentina, SUA, Macao, China şi Republica Moldova şi a participat la Festivaluri precum MDR din Dresda, Murten Classics din Elveţia sau SONORO Festival din România. Din 2011, Răzvan a început seria turneelor “Vă place…” în Romania: primul fiind turneul “Vă place Bach?” în care a interpretat cele 6 Suite pentru Violoncel Solo în fiecare din cele 19 concerte susţinute în toată ţara.  Au urmat turneele Vă place tango? şi Vă place Schu…?, la care s-au adăugat turneele Seară spaniolă şi Seară britanică şi turneele grupului ArgEnTango – Piazzolla, dar şi proiectul Tango la Cetate, care l-au consacrat pe Răzvan  ca unul dintre cei mai activi, mai cunoscuţi şi mai apreciaţi tineri violoncelişti români. Răzvan cântă pe violoncelul Charles Adolph Maucotell, fabricat la Paris în 1849, fostul instrument al marelui celist Pierre Fournier.

 

 

 

Etichete:
Iași: Expoziția de artă plastică „Leondar”
Evenimente Radio Iaşi miercuri, 26 martie 2025, 12:37

Iași: Expoziția de artă plastică „Leondar”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Iaşi, organizează la...

Iași: Expoziția de artă plastică „Leondar”
Botoșani: Târgul Meșterilor Populari, Ediția a XVIII-a
Evenimente Radio Iaşi marți, 25 martie 2025, 14:41

Botoșani: Târgul Meșterilor Populari, Ediția a XVIII-a

În perioada 23-25 aprilie 2025, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de...

Botoșani: Târgul Meșterilor Populari, Ediția a XVIII-a
Zoli Tóth și tinerii percuționiști Cantus Mundi pornesc în turneu național
Evenimente Radio Iaşi marți, 25 martie 2025, 14:37

Zoli Tóth și tinerii percuționiști Cantus Mundi pornesc în turneu național

Programul Național Cantus Mundi invită publicul la seria de concerte extraordinare de percuție susținute de ansamblul Young Beats, coordonat de...

Zoli Tóth și tinerii percuționiști Cantus Mundi pornesc în turneu național
Visuali Italiane 2025 aduce la Iași cele mai noi filme italiene
Evenimente Radio Iaşi marți, 25 martie 2025, 14:29

Visuali Italiane 2025 aduce la Iași cele mai noi filme italiene

Pe 29 și 30 martie 2025, Cinema Iași devine locul unde Italia își spune cele mai spectaculoase povești. Visuali Italiane – Noua Cinematografie...

Visuali Italiane 2025 aduce la Iași cele mai noi filme italiene
Evenimente Radio Iaşi vineri, 21 martie 2025, 18:41

Iași: Expoziția „Istoria în emisiuni monetare ale Băncii Naționale a Moldovei”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni – Secția Cultură, Serviciul Vamal al Republicii...

Iași: Expoziția „Istoria în emisiuni monetare ale Băncii Naționale a Moldovei”
Evenimente Radio Iaşi vineri, 21 martie 2025, 15:42

Iași: Recital cameral „Armonii în oglindă”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași – Facultatea de...

Iași: Recital cameral „Armonii în oglindă”
Evenimente Radio Iaşi joi, 20 martie 2025, 18:53

Iași: „Ghețarii și Ecosistemul” – concurs de Ziua Mondială a Apei 2025

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” și ApaVital SA Iași celebrează Ziua Mondială a Apei printr-un concurs de cultură generală dedicat...

Iași: „Ghețarii și Ecosistemul” – concurs de Ziua Mondială a Apei 2025
Evenimente Radio Iaşi miercuri, 19 martie 2025, 14:56

Iași: Expoziția „Fake News. Pe urmele minciunilor”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași invită publicul să viziteze expoziția „Fake News. Pe urmele minciunilor”, realizată și...

Iași: Expoziția „Fake News. Pe urmele minciunilor”