Lucia Condrea, „o lume… în lumea tradiţională” a Moldoviței 

Publicat de nicolaetomescu, 29 aprilie 2021, 13:27

Cele mai dificile comentarii sunt cele care vizează subiecte/teme apropiate spiritului tău. Iată-mă între motivaţia de a scrie despre ceea ce am transformat, deja, în film documentar („Un Muzeu ca un cântec”) și discursul „direcţionat” împotriva noilor stereotipii/stereotipuri cu care convieţuim – în care sunt, tot mai „blamate”, referirile la civilizația țărănească, tradițional, tradiționalism, obiceiuri, datini.

© Nicolae Tomescu

ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor-Guvernul României)

a înregistrat „Un Muzeu ca un cântec” sub numărul 5727/05.09.2018,

în baza prevederilor art. 148 alin.(1) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată.

Recent, lucrarea „LUCIA CONDREA. HAR ȘI CREDINȚĂ ÎN MEȘTEȘUGUL ÎNCHISTRIRII OUĂLOR”[1], consacrată marelui artist plastic, venea să înlăture orice urmă a prejudecăţilor cu care ne educă îngustimea mentalităţii media comune. Scrisă, cumva, odată cu trecerea vremii în care s-ar fi cuvenit concepută, un interludiu necesar transformării, cristalizase și tendința de diversificare, dorința apropierii de public – îndeosebi a muzeului de autor (oricum, acesta din urmă realizase trecerea dinspre un mijloc funcțional, deopotrivă vandabil și valorizabil din punct de vedere critic, către alegerea a ceea ce nu este „trecător”, pentru ceva care durează).

Dominată de credinţa în Dumnezeu, în valorile artei și în valabilitatea acesteia, de respectul pentru oameni, prin tehnică şi magie, muncă şi rugăciune, prin bucurie, Lucia Condrea și-a dăruit[2], ne-a dăruit, un muzeu ca un cântec, precum o respiraţie. Numele, simplu şi direct, nu indică o „sărăcire” a vreunui domeniu, nici o derogare poetică de la ceea ce numim, în mod obişnuit, etnologie, ci luminează, cu precizie, „Arta Condrea”[3]. Până a o releva, m-am gândit să interacționăm cu explicații-fundament care să demonstreze vechimea, puterea, frumuseţea şi organicitatea unei tradiţii.

Dacă decorăm un ou, ne implicăm într-una dintre cele mai vechi arte decorative… Arheologii au scris despre existența unor bucăți/decorate/ din ouă de struț sau despre ouă goale găsite în Africa[4]; fragmentele dezvăluie mai multe culori (unele dintre ele reprezintă consecința îngropării în pământ)[5]; ouăle de struț, durabile fiind, au supraviețuit[6]. Mai des, oul a fost plasat în morminte, sub forma simbolică a unei pietre sculptate; în multe culturi, din antichitate până în prezent, ouăle desemnează un simbol important[7], fac parte din miturile  creative ale multor popoare, întruchipează, adesea, viața, reînnoirea și renașterea, se regăsesc într-o mare parte a „folclorului” folosit pentru vindecare și protecție; interesul uman față de ouă se dovedește atât de vechi, numeroase culturi împărtășesc ansamblul de concepții, obiceiuri, datini, credințe similare, încât pare posibil ca unele tradiții privind decorarea să fi fost „purtate” de strămoșii noștri odată cu „migrația” lor din Africa[8]. Ouăle decorate au fost folosite la sărbători diferite, precum și pentru înmormântări, nefiind (încă) asociate, în chip exclusiv, cu Paștele. De asemenea, multe substanțe organice naturale utilizate pentru țesături s-au dovedit utile colorării ouălor[9].

Cele mai elaborate modele se găsesc în Europa de Est, unde femeile sunt, în mod tradițional, artiștii responsabili pentru decorarea ouălor. Ceara este aplicată, cu grijă, folosind una dintre cele două unelte: un stilou pliat de dimensiuni reduse[10] sau kistka – pentru a crea linii fine, un stilou cu capăt rotunjit – pentru a picura ceară pe ou, lacrimi alungite; oul este vopsit și se aplică un strat de ceară – pentru a crea straturi de culoare la trecerea de la lumină către întuneric[11]. Metoda tradițională se referă la decorarea ouăle crude, iar conținutului îi este permis să se usuce (deși artiștii moderni folosesc, de multe ori, ouă suflate). Ele sunt oferite ca daruri pentru a păstra sănătatea destinatarului. În mod obișnuit, un vas plin cu ouă decorate este expus în locuințe, în orice clipă a anului (se crede că aduce sănătate oamenilor din casă). Ouăle pot fi îngropate lângă ușa casei – pentru a proteja sănătatea oamenilor de acolo, sau îngropate în hambar sau pentru a proteja animalele. Simbolurile au, uneori, sensuri aparte, dacă ne referim la tipurile de protecție pe care le pot aduce[12]. În procesul decorării, s-a ajuns la dezvoltarea noilor forme; oricum, tehnicile vechi sunt reînviate[13].

Semnificațiile preluate și desăvârșite de Lucia Condrea ne întorc, până la un punct, spre mileniul I (atunci când slavii desenau, laborios, pe coaja fragilă, decorau ouă încă din perioada preistorică, având convingerea, inițială, că magia lor poate asigura venirea primăverii, dar, dincolo de aceste rădăcini precreștine, reprezentând renașterea pământului, odată cu apariția creștinismului au ajuns să reprezinte învierea lui Hristos și renașterea omului, au jucat un rol important în tradițiile religioase[14]).

Descris şi analizat prin intermediul obiectelor care compun lumea lui, Muzeul din Moldovița dezvăluie 15 modalități de lucru[15]. Lucia Condrea scoate la iveală ceea ce sufletul său a păstrat cu atâta grijă: scene din viața satului tradițional, obiceiuri, povești (huțule). Inspirația tainică joacă un rol important; artista vorbește, mai mult, despre coerența, acuratețea, frumusețea sufletului și motivelor tradiționale decât despre povestea etnologică a unor obiecte neînsuflețite.

În muzeu, obiectele de mare valoare au și funcţia de a se autoprezenta, de a vorbi despre sine; dificil, la fel cum este ca omul să scape de propriile sale clişee; în fond, modul de prezentare înseamnă o atitudine faţă de obiect; familia Condrea crede că mărturisirea este mai aproape de bucuria descoperirii adevărului, de bucuriile unei trăiri în duhul lucrurilor și omeniei. Ceva, diferit de dorinţa expresă de a convinge, se transformă într-un act de mărturisire, într-o muzeografie mărturisitoare. Crearea unei atmosfere care se adresează inimii; desigur, în primul rând este vorba de valoarea artistică, deopotrivă de moștenire.

Inițial, am privit creațiile ca pe un „citat” din „Arta Condrea”; nu ţineam cont de faptul că lipseşte, în propria-mi viziune, legătura esențială; treptat, am văzut cerul, pământul, apa, pădurile, munţii, norii etc. Obiectele interacţionează cu locul; succesiunea ouălor pictate de Lucia Condrea în lumea tradiţională a Moldoviței seamănă, mai mult, cu o naştere a cântecului; exponatele[16] conţin „zgomotul” naturii, satului tradițional (nicidecum pe cel al maşinii care ne-a purtat din Iași), reflectă lumea în toată amploarea, sunt trăite, simţite, din nevoie adevărată şi din dragoste… Nu există riscul imposturii atunci când se îndepărtează, oarecum, de tradiţional, întrucât doar îl intercalează cu elemente ale modernismului; în Muzeul „Lucia Condrea”, nicăieri nu își face apariția kitsch-ul (formă, decoraţie, împodobire – pragul de la care o formă decorată devine lipsită de justificare interioară).

Complementar rugăciunii şi transcendentului, Muzeul „Lucia Condrea” reflectă întregul, se referă la constante ale vieţii, la credinţe, momente importante ale vieţii, la biserică și familie, la dezrădăcinare, alienare, regăsire. Entuziasmul, energia, angajamentul au și valențe sociale, câtă vreme s-a înființat „Școala internațională de vară a ouălor închistrite”[17] (care reunește oameni din toate zările, veniți să învețe meșteșugul în Moldovița). Prin ceea ce face, prin faptul că „zidește Oul Închistrit”, transmite bucurie, smerenie, uimire, împăcare, și-a pus la dispoziție un fel de instrument necesar conservării propriei ființe, dar și tezaurului care depășește individul pentru a se adresa comunității, umanității. S-a revelat, astfel, unul dintre înțelesuri: „Pasiunea ne dă semnale care ne călăuzesc în viață.” (Paulo Coelho)

Ce fel de om, ce fel de român nu se bucură de existenţa unui muzeu care adăpostește elemente ale civilizaţiei tradiţionale? Ce fel de om poate fi acela care nu vrea ca imaginea strămoşului să aibă un „loc de odihnă”? Ce fel de om poate trăi fără memorie? Poate că societatea s-a schimbat mai mult decât omul; cei pe care i-am cunoscut în copilărie, sunt, astăzi, greu de definit pentru alții, aşa cum greu de înţeles (din ultima perspectivă) sunt noţiunile de dăruire, talent, cumsecădenie, nobleţe, cinste, curaj, grijă, ascultare, rânduială, cuvânt dat.

[1] „LUCIA CONDREA. HAR ȘI CREDINȚĂ ÎN MEȘTEȘUGUL ÎNCHISTRIRII OUĂLOR”, apărută la Editura „Terra Design” Gura Humorului 2018, prefața fiind scrisă de Grigore Ilisei, argumentul aparținând Otiliei Mahu (fotografiile exprimă și talentul lui Marius Vasiliu, pe lângă cele care provin din arhiva Luciei Condrea), merge în direcția „organismelor” (eficiente prin valoarea lor), elastice şi deschise către lume, a traseelor vii de iniţiere…

[2] Din anul 1993, a funcționat în locuința proprie; în vara anului 2007 era inaugurat, în mod oficial, muzeul care îi poartă numele…

[3] Cu ocazia vernisajului expoziției personale, din 11 mai 2007, de la „Sala Gotică” a Mănăstirii „Trei Ierarhi”-Iași, etnologul Ion H. Ciubotaru susținea că ,,lucrările artistei Lucia Condrea reprezintă o noutate absolută în acest domeniu iar (însușirea de a fi noi) se va numi «Arta Condrea»”…

[4] Găsite în morminte sau conform diferitelor săpături arheologice… Nu se știa cât de vechi era obiceiul… În 2010, o echipă condusă de Pierre-Jean Texier găsea, în Africa de Sud, un fel de ascunziș al ouălor de struț/decorate în straturi/, datat între 65.000-55.000 î. Cr.; ele formau un întreg „înveliș”, dar au fost, de-a lungul timpului, zdrobite în fragmente, folosite, probabil, pentru stocarea apei, așa cum fac, și astăzi, „vânătorii-colectori” ai deșertului Kalahari; se speculează că desenele ar fi putut reprezenta semnul „proprietarilor” acestor coji; o descoperire interesantă privește faptul că ornamentele „zgâriate” pe ouă s-au schimbat în timp; ouăle anterioare aveau desene încrucișate, care semănau cu niște „șine de cale ferată”; ulterior, modelele au „propus” zgârieturi paralele, mai fine, în interiorul liniilor…

[5] Culoarea naturală a ouălor de struț este crem până spre galben, astfel încât zgârieturile arată stratul alb de dedesubt; exemplele „vârstelor mai recente” sunt, uneori, colorate peste tot cu ocru roșu, astfel încât liniile albe să iasă în evidență sau să cuprindă un colorant amestecat în gravarea aspectului exterior. Oare învelișul caracteristic Mezoliticului (Epoca de Mijloc a Pietrei) a fost colorat pentru a evidenția designul zgâriat? Testele de replicare a rezultatelor „înmormântării” și posibilitatea ca un incendiu să se fi dezlănțuit peste „cochiliile” îngropate sugerează că, în timp ce unele dintre culori ar putea fi determinate de condițiile descrise, culorile roșu și albastru (deopotrivă alte culori strălucitoare) ar putea fi rezultatul folosirii intenționate a „coloranților”…

[6] Dacă „popoarele” epocii de piatră ar fi decorat ouăle altor păsări, ele ar fi ajuns la descompunere… Ouă de găină au fost găsite în mormintele antice romane…

[7] „Oul cosmic”, în care apar fragmente ale universului…

[8] Decorarea ouălor se (re)găsește, cu siguranță, în multe culturi… Ouă colorate apar pe altarele făcute pentru Noul An, cunoscut sub numele de „Nowruz”, care se celebrează la echinocțiul de primăvară; această tradiție are rădăcini străvechi în Persia și Zoroastrianism – acum este practicată în întreaga Eurasie, de popoarele care moștenesc zestrea persană și de turcii diferitelor credințe. Din punct de vedere istoric, roșul a fost o culoare populară; uneori, ouăle roșii sunt proeminente în festivitățile de astăzi, deși altarele pot include ouă de toate culorile; în unele regiuni, cele colorate au deschis calea ouălor cu decorațiuni multicolore. În tradiția evreiască, oul prăjit, de un alb pur, face parte din farmecul Paștelui Evreiesc. Creștinii ortodocși din Mesopotamia (regiune din Orientul Apropiat, dominată, în zilele noastre, parțial de Irak, parțial de Siria/în est și parțial de Turcia/în sud) au preluat simbolul ouălor de Paște și le-au vopsit în roșu, ca un simbol al sângelui lui Cristos; acesta a fost începutul oului de Paști. Ouăle roșii predomină în sărbătoarea pascală din Grecia, acolo unde oamenii au imaginat „jocul de atingere antagonică” a ouălor roșii (fierte și tari), câștigătorul fiind cel care nu suferă stricăciuni; pare să fi început în sudul Europei și s-a răspândit către nord. Există, de asemenea, tradiția pâinii dulci împletite cu ouă roșii întregi coapte în ea; se găsește în Grecia, dar a devenit o tradiție printre catolicii italieni, folosindu-se ouă de diferite culori. Iată cum se răspândesc tradițiile dinspre oamenii credinței ortodoxe către popoarele altor denominațiuni creștine. Știm că decorarea ouălor a început în Mezolitic; ouăle care au desene zgâriate pe ele reprezintă cea mai veche metodă de decorare iar cel mai vechi exemplu din Europa a fost întâlnit într-un mormânt al unei tinere fete din Worms (Germania), datând din secolul al IV-lea…

[9] Unele dintre acestea erau vopsele toxice și nu se mai recomandă astăzi, dar contribuie la amestecul cojilor de ceapă (ceapă galbenă pentru ceapă roșiatică și ceapă roșie în privința albastrului deschis). Lichenii, legumele – cum ar fi sfecla și spanacul, chiar petalele de flori au fost folosite pentru a vopsi ouăle. În nordul Marii Britanii și în Scandinavia, o frunză sau o floare se așeza pe un ou, fiind învelită în coji de ceapă și apoi fiartă; rezultatul înseamnă un ou care dă impresia unei frunze sau a unei flori; în Marea Britanie, acestea se numesc „ouă de ritm” și sunt oferite ca daruri, folosite ca un fel de „plată” pentru artiștii-interpreți sau executanți ai pieselor folclorice de Paști. „Pace” se crede că derivă din Paște, denumirea latină a Paștelui, derivată prin greacă dintr-un cuvânt aramaic pentru festivalul evreiesc de Paște…

[10] Sau „kistka”…

[11] Exemple (ale celui mai vechi stil): în Bulgaria sunt, adesea, roșii, iar altă culoare, cum ar fi galbenul, apare cu rol de  linii… Decorarea ucraineană a ouălor, numită pysanky, trebuie luată în considerație din vremurile precreștine – pe baza desenelor și a credințelor; ouăle din Ucraina și din regiunea înconjurătoare, cu multe straturi de culori, se numără printre cele mai elaborate modele capabile să păstreze ceara; designul asemănător dantelei și hașurile încrucișate, realizate cu cel mai bun stilou, sunt similare cu modelele europene obținute prin zgâriere. „Proiecte” asemănătoare se găsesc pe ouăle folosite de cei care sărbătoresc Paștele și cei care serbează Anul Nou, astfel încât par să se fi influențat reciproc; influențele ucrainene s-au răspândit, de asemenea, în Eurasia și în America; tradiția ouălor Paștelui ucrainean păstrează o parte din simbolismul cultural și din „puterea” ouălor decorate, numitorul comun în Eurasia (se găsește și astăzi, în unele locuri)…

[12] În China, ouăle roșii sunt oferite, ca daruri, mirelui și miresei; totodată, pot reprezenta cadoul pentru un băiat nou născut. Oul simbolizează fertilitatea și sănătatea, astfel încât trebuie să „asigure” fertilitatea cuplului căsătorit și să protejeze nou-născutul, să-i aducă noroc. Asemenea idei despre proprietățile magice ale ouălor decorate sunt răspândite în întreaga Eurasie…

[13] Câteva tehnici par a fi populare și în zilele noastre. Oul înfășurat cu mătase într-o soluție de apă și oțet este folosit pentru a transfera „modelul” de la mătase la ou; iată o metodă pe care mulți oameni ar putea să o încerce cu succes; vechile cravate reprezintă o sursă (la îndemână) de resturi de mătase. Sculptarea ouălor mai rezistente, cum ar fi ouăle de gâscă, ouăle de struț și ouăle emu, tehnică …

[14] Oul decorat, devenit un simbol al Învierii, aduce mesajul său de reînnoire…

[15]

• grafica în tehnica batik-ului (alb-negru);
• ceara colorată în relief;
• dantelării – vechile cusături românești transpuse pe ou;
• tehnica lucrărilor de antichitate, lucrări de autor de o mare complexitate în care interferează arta maură (marocană) și arta huțulă;
• vechi cusături huțule transpuse pe ou folosind ceară de albine și pigmenți naturali;
• diversificarea cromaticii;
• lucrări abstracte, moderne (pe un ou se pot observa frânturi din zeci de exponate);
• cubism în 3D/nu reprezintă distrugerea realismului, pune sub semnul îndoielii doar realismul iluzoriu, care reproduce ceea ce vedem;
• motive de pe covoare, scoarțe (covor cu urzeală de lână sau bumbac și băteală din lână), lăicere (covor țărănesc de lână care se așterne pe jos sau cu care se împodobesc, la țară, lavițele și pereții), macaturi (cuvertură de lână, de bumbac etc. /cu desene/; scoarță sau covor care se pune pe pereți), transpuse pe ouă;
• motive de pe ștergare;
• motive de pe lasetă (cordon îngust, drept sau rotund, utilizat la confecționarea unor dantele/obiect de decorație interioară lucrat cu acest cordon);
• *motive croșetate;
• motive transpuse pe ouă inspirate din sculptură;
• motive zoomorfe

Prima, tehnica batik-ului, este cea tradițională – de la care a pornit Lucia Condrea pe drumul său și a perfecționat-o… Celelalte 14 modalități de lucru îi aparțin, având tot tehnica batik-ului ca „obârșie”, dar ouăle tradiționale apar, mai mult, ca argumente în demonstraţii privind trăsăturile noi…

[16]  Exponatele (peste 11.000) sunt așezate în peste 100 vitrine; ele corespund celor trei secțiuni: lucrări-unicat ale Luciei Condrea (cele mai numeroase), colecția de ouă încondeiate vechi (adunate din satele locuite de huțuli – Moldovița, Ciumârna, Breaza, Izvoarele Sucevei, Ulma, Brodina, Moldova Sulița) și colecția internațională (colecție primită din partea unor creatori aparținând celor aproape 60 de țări – recunoscute în lume datorită tradiției păstrate în respectivul domeniu al artei)…

În general, ornamentica – fundament al „bijuteriilor ovoidale” – este variată, cuprinde o gamă de elemente reprezentative, simboluri geometrice, antropomorfe, religioase, modele din natură/vegetale și animale; se operează cu simboluri, cu obiecte casnice și unelte de câmp, cu modele de țesături populare…

[17] În „Tehnica închistririi” (cu ceară), pregătirea oului este suprapusă, perfect, tehnicii încondeierii (cu vopsele). Decorarea cu vopsele se face cu ajutorul cerii, prin procedeul „batic”; oul alb, golit de conținut, se decorează cu ceară pe spațiile care urmează să rămână albe; se scufundă în vopsea galbenă, se scoate, se usucă și se aplică ceara pe spațiile care vor rămâne, în final, galbene; oul se scufundă în vopsea roșie; procedeul se repetă în funcție de numărul de culori, pornindu-se de la culorile mai deschise către cele mai intense; către sfârșit, oul se acoperă cu un strat de nitrolac, care dăruiește strălucire oului și protejează decorațiunile… Înainte de a începe modelul închistrit, se trasează, mai întâi, brâul; pentru acest stil de lucru, cele mai potrivite sunt ouăle de găină, de raţă şi de gâscă, cele de struţ și de prepeliţă nefiind recomandate pentru închistrit…