90 ani de Radio, 100 ani de Unire
Publicat de gabrielarotaru, 25 octombrie 2018, 13:53
De Ziua Radioului, Radio România lansează UNDEva în 28, primul sitcom radiofonic autentic românesc despre nașterea teatrului radiofonic
Joi, 1 noiembrie, la Radio România Actualități, de la ora 12.15, lansăm primul episod din comedia în serial UNDEva în 28 de Ilinca Stihi. Următoarele zece episoade se vor transmite în fiecare sâmbătă şi duminică, tot de la ora 12.15, pe aceeaşi frecvenţă.
În istoria radioului internațional genul sitcom-ului, comediei în serial, s-a bucurat de succes la publicul larg, succes reînnoit cu fiecare nouă generație de ascultători. Teatrul Național Radiofoinic și Radio România Actualități se aliniază tendințelor media internaționale și co-produc un serial de comedie pe teme românești, adresate audienței generale și publicului tânăr.
Dubla aniversare pe care o sărbătorim în anul 2018 ne-a stimulat să imaginăm o abordare relaxată dar documentată a contextului istoric al înfiinţării Radioului public şi a apariţiei unui nucleu de artişti dedicaţi producţiei de teatru radiofonic la doar un an de la înfiinţarea instituţiei, sincron cu Radiourile europene. UNDEva în 28 este o coproducţie a Teatrului Naţional Radiofonic împreună cu Radio România Actualităţi, o comedie adresată tuturor ascultătorilor Radio România, difuzată ca teatru în serial cu o frecvenţă de două episoade pe săptămână. Pe parcursul a 11 episoade, a maximum 30 de minute, scenariul parcurge cu elanul empiric al epocii etapele experimentării și descoperirii teatrului radiofonic şi a mijloacelor specifice de expresie artistică. Scenariul Ilincăi Stihi pleacă de la realităţi documentate, semnalate nu doar prin referinţe la date şi fapte verificabile în istorie, ci şi prin denominarea unora din personaje cu numele lor reale (Hurmuzescu, primul dirctor al Radioului, actotorul George Calboreanu etc.)
Miza serialului UNDEva în 28 îmbină divertismentul, carcateristic comediei, cu restituirea faptelor ce ţin deja de istoria scrisă a României centenare, în care Radioul ca instituţie publică de informare şi educare joacă un rol cultural incontestbil datorită accesului său larg la populația României. Teatrul radiofonic a preluat în conjunctura epocii sarcina activării culturale a conştiinţei naţionale, un comandament al vremii, dar constituie azi şi o oglindă a societăţii româneşti, a moravurilor şi a nivelului său de dezvoltare în primul deceniu de după Unire. Serialul nostru doreşte să valorizeze aceste file de istorie într-un limbaj contemporan, cu un ton acordat la prezentul ascultătorilor. Comedia a fost dintotdeauna o manieră de a vorbi critic despre fațetele realității, de a livra adevărul cu zâmbetul pe buze. Pe de altă parte, comedia este în scenariul Ilincăi Stihi o alternativă la tonul omagial comemorativ, un mod de a ne exprima pe înțelesul și cu tonul așteptat de ascultătorii de azi. Distribuția serialului face apel la cei mai cunoscuți actori ai scenei românești, vedete ale teatrului și cinemaului românesc, îndrăgiți de marele public. Cele două elemente: comedia și distribuirea marilor noștri actori sunt ingredientele succesului sitcomului UNDEva în 28, subsumat valorilor culturale pe care radioul le face accesibile oricui, indiferent de clasa socială sau de nivelul educției. Astfel, ne reafirmăm misiunea educativ formatoare a Radioului public, păstrată nealterată de la înființarea lui, de 90 de ani încoace.
Pe pagina de facebook a serialului și în evenimentul facebook urmăriți imagini filmate de la înregistrări și interviuri cu actorii din distribuție:
https://www.facebook.com/UNDEvadin28/
https://www.facebook.com/events/2023193544412039/
Mulțumim pentru suportul logistic: MNAR – Muzeul Theodor Pallady, ARCUB, Jandarmeria Română.
UNDEva în 28
Scenariu original şi regia artistică: Ilinca Stihi
În rolurile principale:
Rufus – Cristi Iacob
Giliola – Maia Morgenstern
Mărioara – Medeea Marinescu
Hurmuzescu – Gheorghe Visu
Moscu – Răzvan Vasilescu
Aristizza – Mirela Zeța
Pipidi – Andi Vasluianu
Caracalian – Șerban Pavlu
Calboreanu – Mihai Constantin
Aglaia – Rodica Mandache
Eliza- Manuela Ciucur
În alte roluri: Dan Condurache, Constantin Cojocaru, Ion Haiduc, Mihai Bisericanu, Mircea Constantinescu, Dan Tudor, Lucian Ionescu Dan Clucinschi, Marius Rizea, Hetel Voicu, Ionuț Kivu, Nicolae Călugărița, Ioana Calotă, Dorin Andone, Janine Stavarache,Andrei Miercure, Florin Dobre, Ciprian Cojenel, Ionuț Ciocia, Daniel Tudorică, Constantin Florescu, Toma Vasile, Robert Radoveneanu, Adrian Nour Vlad Bîrzanu, Emilian Mârnea, George Constantinescu, Hetel Voicu, Ada Navrot, Silviu Olteanu, Marius Furtună, Andrei Stăncescu, Vlad Vîlciu
Și muzicienii: Maria Buză, George Pătrașcu, Vlad Pasencu.
În roluri episodice: Orodel Olaru, Răzvan Ursuleanu, Cătălin Coman, Ionuț State, Silvia Creiniceanu, Raluca Tănăseanu, Luca Ioachimescu, Milica Creiniceanu, Loredana Năzat
Cu participarea extraordinară a actorilor Valentin Teodosiu și George Mihăiță.
Sound design și regia muzicală: Tom Brânduș, înregistrări de teren: Cătălin Coman, Răducu Buia,
regia de studio: Milica Creiniceanu, organizator de producție: Puiu Preda, asistenţă economică: Loredana State şi Raluca Tănăseanu
Redactor și coordonator de proiect: Oana Cristea Grigorescu
Povestea este o ficţiune. Asemănările cu personaje sau întâmplări reale este uneori voită, dar deloc obligatorie. Reclamaţiile de ordin personal sau istoric se primesc la departamentul corespondenţă. Marcaţi pe plic sub adresă, domnişoarei Aristizza Piscupescu.
Producție a Teatrului Național Radiofonic şi a Radio Romania Actualităţi, noiembrie 2018.