Aniversare de 75 de ani: Corul Academic Radio şi invitaţii săi
Publicat de Iuliana Bubuianu, 9 noiembrie 2015, 12:07
Miercuri, 11 noiembrie (19:00), în seria de concerte aniversare prezentate de Corul Academic Radio în anul 2015, când ansamblul împlineşte vârsta de 75 de ani, publicul bucureştean este invitat la Sala Radio la un frumos eveniment derulat sub titlul „Corul Academic Radio şi invitaţii săi”, sub bagheta dirijorului Dan Mihai Goia.
Cu această ocazie, Editura Casa Radio va lansa albumul Corul Academic Radio – 75, o sinteză muzicală a activităţii artistice a ansamblului. În foaierul central al Sălii Radio, la finalul concertului, lansarea va avea loc cu participarea muzicologului Grigore Constantinescu, iar dirijorul Dan Mihai Goia va oferi publicului o sesiune de autografe.
Cea mai longevivă formaţie vocal-simfonică din România, Corul Academic Radio a marcat în primăvara acestui an sărbătoarea sa prin două concerte aniversare, primul dedicat muzicii corale universale şi cel de-al doilea conceput în jurul repertoriului românesc. De această dată, programul serii este creat atât în jurul repertoriului autohton, cât şi a celui universal. Veţi asculta partituri semnate de o pleiadă de compozitori ce aparţin repertoriului simfonic sau celui liric, lucrări ce acoperă o perioadă foarte vastă din istoria muzicii: Händel, Bach, Rahmaninov, Rimski-Korsakov, compozitori de operă ca Verdi sau Rossini, dar şi nume importante ale muzicii secolului trecut, precum Gershwin sau Piazzolla.
La Sala Radio, alături de ansamblul aniversat, vor urca pe scenă alte două coruri: Corul de Copii Radio – dirijat de Voicu Popescu (ansamblu ce sărbătoreşte şi el în acest an 70 de ani de activitate) şi Corala Bărbătească Ortodoxă Te Deum Laudamus, dirijor: preotul Zaharia Matei.
Împreună cu cele trei coruri, pe scena Sălii Radio se vor afla mai mulţi invitaţi speciali: soprana Ruxandra Urdăreanu, tenorul Hector Lopez, tenorul şi chitaristul Wladimir Pesantez, flautista Gabriela Petecilă şi violoncelistul Adrian Naidin. Conceptul evenimentului îi aparţine dirijorului Dan Mihai Goia, care de 15 ani conduce Corul Academic Radio. Evenimentul aniversar va fi prezentat de Liliana Staicu – Manager Radio România Muzical.
Pe afişul serii se regăsesc soliştii vocali Olga Caia, Svetlana Sîcencova, Nicolae Simonov, Cornel Popuşoi şi Sergiu Stana, la pian îi veţi aprecia pe Carmen Săndulescu, Dan Stoenescu şi Magdalena Faur, la orgă – Simona Săndulescu, la acordeon – Angi Tănase, la vioară – Adrian Ilie şi Liviu Ofiţeru, la chitară şi charango – Aurel Frangulea şi Wladimir Pesantez, la contrabas – Dragoş Şerbănescu, percuţie – Constantin Aolăriţi, Dan Teodorescu, Liviu Ofiţeru, Cristian Coandă, Sergiu Stana, Mihnea Stănescu şi Ştefan Voicu, strigături – Adrian Pleşca şi Lucian Luca.
Creat în scopul susţinerii repertoriului vocal-simfonic, Corul Academic Radio – ce numără astăzi 55 de muzicieni – prezintă în concerte numeroase capodopere ale muzicii vocal – simfonice, oratorii, cantate, madrigale, poeme, balade şi lucrări a cappella din creaţia românească şi universală. Fondat în anul 1940, sub conducerea dirijorului şi compozitorului Ioan Croitoru, Corul Academic Radio s-a impus ca o formaţie de elită, condus fiind de-a lungul anilor de Dumitru D. Botez, Gheorghe Danga, Dumitru D.Stancu, Constantin Petrovici, Emanuel Elenescu, Alexandru Şumski, Carol Litvin, Aurel Grigoraş şi Dan Mihai Goia. Corul Academic Radio a efectuat turnee de concerte în Germania, Bulgaria, Spania, Grecia, Cipru, Israel etc., colaborând cu orchestre de renume, sub baghete de prestigiu din ţară şi din străinătate.
Din anul 2000, Dan Mihai Goia este dirijorul Corului Academic Radio alături de care a participat la peste 260 de concerte vocal-simfonice şi a cappella. Membru al Corului Naţional de Cameră „Madrigal” (între anii 1971-1995), a susţinut concerte la pupitrul acestei prestigioase formaţii corale, fiind o perioadă şi director general adjunct şi dirijor secund al acestui ansamblu. Între anii 1997 – 2009, Dan Mihai Goia a fost conducătorul artistic şi dirijorul Coralei Bărbăteşti Ortodoxe „Te Deum Laudamus” alături de care a susţinut peste 250 de concerte în ţară şi străinătate şi a realizat 5 compact-discuri. Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Dan Mihai Goia este autorul a peste 40 de lucrări corale şi camerale, precum şi a suitei simfonice şi a baletului ”Albă ca Zapada”.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.