Ceaikovski cu Orchestra Naţională Radio
Publicat de gabrielarotaru, 25 ianuarie 2017, 11:52
Dirijorul Martin Panteleev revine la Sala Radio, vineri, 27 ianuarie 2017, ora 19:00, cu un concert care propune o raritate repertorială: Concertul pentru violă şi orchestră, Sz 120 de B. Bartók, avându-l ca solist pe Daniel Vagner, violist de origine română stabilit în Franţa. În partea a doua a serii, publicul se va bucura de o nouă versiune a popularei Simfonii nr. 4 în fa minor, op. 36 de P. I. Ceaikovski.
Simfonia nr. 4 în fa minor este lucrarea la care Piotr Ilici Ceaikovski a început să lucreze în decursul anului 1877 şi pe care a dedicat-o „celei mai bune prietene ale sale”. Surprinzător sau nu, dedicaţia nu îi era adresată Antoninei Milyukova, cea care, în vara aceluiaşi an, devenea partenera muzicianului în ceea ce avea să se transforme într-unul dintre cele mai dezastruoase mariaje din câte au existat. Statutul de „cea mai bună prietenă” era rezervat unei alte prezenţe feminine, aceleia care, începând din 1876, avea să devină poate cel mai stabil sprijin şi, cu siguranţă, cel mai intim confident al muzicianului, fără ca cei doi să se întâlnească vreodată în persoană. Este vorba despre Nadejda von Meck, unul dintre cei mai importanţi mecena ai vremii, manifestând o vizibilă predilecţie către muzică (alături de Ceaikovski, susţinerea sa financiară s-a mai îndreptat şi către alţi muzicieni importanţi: Nikolai Rubinstein sau Claude Debussy).
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio. Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.
Martin Panteleev
Dirijorul Martin Panteleev face parte dintr-o prestigioasă familie de muzicieni, a studiat vioară cu prof. J. Radionoff, apoi compoziţie şi dirijat cu maestrul Vassil Kazandjiev şi prof. Plamen Djourov la Academia de Muzică din Bulgaria. În anul 1985 a fost invitat să dirijeze Orchestra Simfonică de Tineret Pioneer, şi astfel, la doar nouă ani, a susţinut alături de această orchestră primele sale turnee în Rusia, Brazilia, Grecia şi Italia.
Din anul 1999 este dirijor asociat al Orchestrei Naţiunilor, alături de care susţine numeroase concerte în toată lumea. Martin Panteleev a mai colaborat cu Orchestra de Cameră Concertgebouw, Orchestra Simfonică din Berlin, Orchestra Simfonică din Olanda şi Orchestra Filarmonicii din Johannesburg.
A realizat un amplu turneu de concerte în Statele Unite ale Americii alături de Orchestra Simfonică din Cape Town, fiind astfel prima orchestră de pe continentul african, care a concertat în Statele Unite ale Americii, iar din anul 2012, Martin Panteleev a devenit dirijor principal invitat al acestei orchestre. Talentul său se exprimă şi prin compoziţii, simfoniile sale, o cantată pentru cor, un concert pentru percuţie şi orchestră sunt lucrări valoroase interpretate de numeroase orchestre.
A fost distins cu premii importante dintre care amintim: Premiul Béla Bartók (Sofia – 1994), Premiul pentru compoziţie al concursului Earth and People (1995) şi Premiul Ministerului Culturii din Bulgaria, pentru anul 2007.
După un concert de debut la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Sofia, Martin Panteleev a fost invitat să susţină numeroase concerte în calitate de dirijor principal invitat, iar din stagiunea 2011/2012 este numit dirijor principal.
Daniel Vagner
Daniel Vagner începe studiile muzicale la vârsta de cinci ani, sub îndrumările tatălui său, clarinetistul Ludovic Vagner. În timpul studenţiei ieşene, Daniel Vagner se pasionează pentru cvartetul de coarde şi urmăreşte preţioasele cursuri ale profesorului Bujor Prelipcean.
În 1990, este invitat să facă parte din Orchestra Studenţilor din Ţările de Est sub bagheta lui Sir Yehudi Menuhin. Daniel Vagner decide să se perfecţioneze şi reuşeşte concursul la Conservatorul Superior de Muzică şi Dans din Paris. Profesorii săi au fost: Jean Sulem, Norbert Brainin, Sigmund Nissel, Walter Levin, Yuri Bashmet, Gunther Pichler, Fiodor Drujinin, Tasso Adamopoulos.
După absolvirea Conservatorului Superior de Muzică şi Dans din Paris (Premiul întâi primit în unanimitate cu felicitările juriului şi ciclul trei de perfecţionare), Daniel Vagner se consacră muzicii de cameră şi devine membru al Cvartetului Castagneri. Cu această formaţie, el este laureatul celor mai prestigioase concursuri de cvartet: München, Evian, Londra, Florenţa, Banff. Cântă în diferite configuraţii de muzică de cameră, iar printre partenerii lui îi putem numi pe: Michel Dalberto, François Leleux, Renaud şi Gauthier Capuçon, Henri Demarquette, Nicholas Anghelich, Nicolas Dautricourt, Cvartetul Arpeggione, Cvartetul Elysée, la diferite festivaluri, precum: Deauville, Wigmore Hall, La folle Journée, Conservatorul din Moscova şi multe alte săli din întreaga lume. Susţine în recital la Paris împreună cu violonistul Frederic Laroque, concerte care includ lucrări de Mozart, Paganini, Wieniawski, Bach-Kodaly, Händel etc.
Pasionat de muzica de cameră este membru al formaţiei Musique Oblique. Activitatea concertistică a lui Daniel Vagner îi conduce paşii în săli precum Salle Pleyel, Salle Gaveau la Paris, Orchestra Filarmonică din Iaşi, Braşov, Orchestra Naţională Radio Bucureşti, sub bagheta maeştrilor V. Dumănescu, P. Nadler, L. Petitgirard, C. Oroşanu şi alături de D. Grimal, F. Laroque, F. Croitoru, L. Vagner.
Repertoriul său cuprinde, printre altele, concertele de Walton, Hindemith, Bartók, Penderecki, Bruch dublul concert, Simfonia Concertantă de Mozart, Harold în Italia de Berlioz, Don Quijote de Strauss, Concertul de Stamitz, Hoffmeister, Sonata per la Grand Viola de Paganini, etc. Discografia sa include, printre altele, lucrări de Brahms (al doilea cvartet), Zemlinsky (primul cvartet), Melodiile de Ravel, La belle Chanson de Faure, Il Tramonto de Respighi alături de Sophie Koch, Les grands duos pour violon et alto-Les Duettistes alături de Frederic Laroque, înregistrări apărute la Le chant du Monde şi Harmonia Mundi.
Daniel Vagner este solist în Orchestra Filarmonică Radio France şi Orchestra Colonne.