Concurs: Proza scurtă merită mai mult
Publicat de , 13 noiembrie 2017, 09:03
Copiii noştri nu mai citesc! De câte ori auzi asta? Să nu generalizăm. Copiii noştri citesc, ba şi scriu! Evident, nu toţi. Dar mulţi sunt talentaţi şi merită să fie cunoscuţi. Bucureşti fm şi Editura Eikon, cu sprijinul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, au pornit în căutarea lor.
Am dat startul Concursului Proza scurtă merită mai mult care se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani.
Sunt bineveniţi toţi elevii din licee, nu doar cei care fac parte dintr-un cenaclu literar sau cei care au publicat în reviste de profil.
Scopul este stimularea imaginaţiei şi dezvoltarea potenţialul creator al tinerilor.
Editura Eikon face loc prozei scurte şi publică creaţiile celor mai talentaţi liceeni.
Concurs fără temă impusă. De ce? Pentru că vrem să aflăm care sunt punctele de interes ale tinerilor.
Lucrările sunt aşteptate, la adresa concurs@edituraeikon.ro, până pe 31 ianuarie 2018, trebiund să respecte Regulamentul publicat pe www.bucurestfm.ro.
Juriul de specialitate va alege cele mai bune texte, iar Editura Eikon le va publica într-un volum, care va fi lansat în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente dedicate adolescenţilor, Festivalul Jos Pălăria, la Teatrul de Comedie, în luna mai.
Juriul este compus din: Prof. Dr. Christian Crăciun – scriitor, critic literar, Prof. Dr. Vianu Mureşan – scriitor, critic literar, Valentin Ajder – directorul Editurii Eikon, Ioana Bruşten – scriitor, realizator la Bucureşti fm, Prof. Mihaela Daniela Cârstea – Inspector de specialitate, ISMB.
Şi, pentru ca totul să se desfăşoare „ca la carte”, facem toţi paşii necesari.
Prezentăm proiectul în licee, dorim să cunoaştem tineri interesaţi de literatură, profesori care încurajează talentul şi creativitatea elevilor, să intermediem o discuţie sinceră şi directă între scriitori publicaţi şi tinerii aspiranţi.
Ne-am întâlnit deja cu elevi din Colegiile Naţionale Iulia Haşdeu şi George Coşbuc şi ne vom continua traseul prin Liceul Bilingv Miguel de Cervantes, Şcoala Centrală, Colegiile Naţionale Mihai Viteazul, Spiru Haret, Gheorghe Lazăr şi Sf. Sava. Iar lista rămâne deschisă.
Pe 23 noiembrie, tinerii scriitori sunt aşteptaţi la Târgul Gaudeamus pentru un workshop de scriere de proză scurtă susţinut de reprezentanţii Editurii Eikon, la cafeneaua Târgului. Bucureşti fm organizează acest atelier şi postează pe site-ul propriu toate informaţiile necesare.
Adolescenţii merită mai multă atenţie din partea noastră.
Dincolo de: ţi-ai făcut temele? nu înveţi şi tu pentru examenele alea, care vor veni? Dincolo de reproşurile că ascultă muzică prea tare şi prea aiurea, că se îmbracă nu ştiu cum, că se machiază excesiv, putem avea şi alte subiecte de discuţie.
Îi provocăm să arunce buzduganul creaţiilor proprii spre lume, ca să afirme clar şi răspicat cine sunt. Cum sunt şi cum privesc lumea.
Ce visează, cum iubesc, ce anume îi înfurie, ce nu şi-ar dori să ajungă vreodată.
Serviciul Comunicare