Corul de Copii Radio, invitat special al Festivalului – Gavriil Musicescu de la Iaşi
Publicat de Iuliana Bubuianu, 2 iulie 2016, 13:44
Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Voicu Popescu, va concerta pe 6 şi 7 iulie ca invitat special în cadrul Festivalului – Concurs Coral Internaţional pentru Tineret Gavriil Musicescu de la Iaşi. O experienţă inedită şi un concept unic în România, festivalul, ajuns la ediţia a IV-a în acest an, se va desfăşura în perioada 1 – 7 iulie şi va aduce în faţa publicului peste 30 de coruri de renume internaţional, jurizate de specialişti din România, Grecia, Italia, Ucraina şi Republica Moldova.
Corul de Copii al Radiodifuziunii va susţine două recitaluri în programul festivalului. În calitate de invitat special al secţiunii de concurs Cantus Mundi, corul va cânta în concertul extraordinar programat pe 6 iulie, ora 19:00, în faţa Palatului Culturii din Iaşi, alături de Corul Naţional de Cameră Madrigal şi de Paula Seling. Gala Festivalului, care va avea pe loc pe 7 iulie, ora 19:00, la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi, va aduce din nou pe scenă formaţia de copii a radioului public, într-un spectacol transmis în direct de TVR Iaşi şi TVR+.
Cu peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, Japonia, SUA şi Canada, Corul de Copii Radio a primit numeroase distincţii şi premii, iar în 2004 Federaţia Corurilor din Uniunea Europeană a acordat formaţiei titlul de Ambasador Cultural al Uniunii Europene.
În 2015, Corul de Copii Radio a cântat în Grecia, la Volos, în concertul de deschidere al Festivalului Internaţional de Muzică Evmelia, unul dintre cele mai cunoscute evenimente muzicale din Grecia, deosebit de apreciat pe plan european. Sub conducerea lui Voicu Popescu, corul s-a bucurat de exclusivitate în programul de deschidere al festivalului, fiind singurul ansamblu invitat să inaugureze ediţia a IV-a a evenimentului. În toamna anului 2015, în cadrul celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului Enescu, Corul de Copii Radio a avut o participare importantă. Ansamblul s-a prezentat în faţa publicului internaţional pe scena festivalului chiar în concertul de deschidere al evenimentului, la Sala Palatului, alături de Orchestra Română de Tineret, în celebra lucrare Carmina Burana (de Carl Orff), interpretată sub bagheta dirijorului Kristjan Järvi. Pe 2 septembrie, corul a evoluat în celebra Simfonie nr. VIII, creaţie a lui Mahler, una dintre lucrările monumentale ale repertoriului simfonic, alături de Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio şi Corul Academic Radio, sub bagheta dirijorului german Cornelius Meister.
În octombrie 2015, Corul de Copii Radio s-a calificat alături de alte 8 ansambluri din întreaga lume, în finala de la München a uneia dintre cele mai prestigioase competiţii corale internaţionale: Let the Peoples Sing. Concursul este un apreciat eveniment din circuitul muzicii vocale, aflat sub auspiciile Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union).
Detalii despre activitatea corului, accesând link-urile:
https://www.youtube.com/watch?v=DGOs4F8wp-k
https://www.youtube.com/watch?v=ZDeeQ_xDqxg
https://www.youtube.com/watch?v=4yxk5n6KtvA
Sponsori: Vodafone, BRD – Groupe Société Générale, Eurolines, Carrefour.