Ascultă Radio România Iași Live

Cristian Mandeal, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio

Cristian Mandeal, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio

Publicat de , 27 aprilie 2017, 10:01

Dirijorul Cristian Mandeal revine la Sala Radio, vineri, 28 aprilie, ora 19:00, într-un concert-eveniment, alături de Orchestra Naţională Radio.

Programul concertului va cuprinde Ma mère l’Oye, de M. Ravel, Burlesca pentru pian şi orchestră de R. Strauss şi Simfonia nr. 2 în mi minor, op. 27, de S. Rachmaninov.

Cu peste 1.000 de concerte dirijate în 35 de ţări de pe 4 continente, Cristian Mandeal este astăzi unul dintre cei mai importanţi dirijori români. De numele său se leagă evoluţia Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, al cărei director a fost între 1991 şi 2009, dar şi actuala Orchestră Română de Tineret, la pupitrul căreia se află constant în ultimii ani şi pe care a reuşit să o aducă la rezultate internaţionale de excepţie.

Invitata serii este Oxana Corjos, considerată printre pianiştii de referinţă ai generaţiei sale, cu un repertoriu vast, o tehnică şi o inteligenţă muzicală remarcabile.

Oxana Corjos a susţinut concerte alături de Orchestra Română de Tineret şi de maestrul Cristian Mandeal, fiind invitată să susţină, între altele, concertul de deschidere al Festivalului Gustav Mahler de la Dobbiaco, Italia, în 2015.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange,Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la

casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Cristian Mandeal

Cristian Mandeal

În cei 45 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.

A studiat la Conservatorul Ciprian Porumbescu timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completânduşi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990).

A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj-Napoca (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu, ediţia 2001 şi 2003.

Ca dirijor principal şi director general al Filarmonicii George Enescu (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie-etalon pentru România.

În acest răstimp a fost restaurată şi modernizată clădirea Ateneului Român (1991 – 2003). S-au realizat din venituri proprii dotări complexe în infrastructură şi în orchestră în valoare de multe sute de mii de Euro. Repertoriul a fost constant îmbogăţit şi înnoit.

Personalul artistic s-a bucurat de respect şi recunoaştere naţională şi internaţională, beneficiind timp de patru ani de o lege salarială specială.

Au avut loc peste 30 de turnee atât în Europa, cât şi în Asia. S-a realizat o discografie relevantă pe CD şi DVD, printre care integralele Enescu şi Brahms. A avut loc o mare serie de concerte-eveniment de răsunet naţional şi internaţional şi o constantă participare la toate ediţiile Festivalului Enescu, atât prin implicarea tuturor formaţiilor muzicale ale instituţiei, cât şi prin participări individuale ale artiştilor de prim rang.

A fost reînfiinţată Orchestra de Cameră a Filarmonicii, formaţie de elită selectată din cadrul orchestrei simfonice cu stagiuni, turnee şi înregistrări proprii.

Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte în străinătate, ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale.

A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii.

A fost director artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţională Bască – San Sebastian (2001 – 2008), dirijor permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003); dirijor oaspete principal al Orchestrei Halle Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013) şi al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007).

Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute. În special ale compozitorilor români, dar şi străini, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate.

Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele.

Printre altele a realizat opera Oedipe în primă audiţie britanică (Festivalul de la Edinburgh 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari 2005).

Din 2008 este preşedintele Societăţii George Enescu din Londra.

A realizat sute de minute de imprimări de radio şi a înregistrat pe LP, CD şi DVD pentru Electrecord, BMG Ariola, AIX Record (SUA), Claves, Bis şi Nimbus. A realizat 3 CD-uri aniversare ale Filarmonicii George Enescu la 125, 135 şi 140 de ani.

Este membru dar şi preşedinte în juriile unor concursuri internaţionale de dirijat.

Cristian Mandeal a primit numeroase premii şi distincţii româneşti şi străine.

Este cetăţean de onoare al oraşului Braşov şi, din 2012, Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca.

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o educă şi dirijează constant începând din 2008, ridicând-o în acest scurt răstimp la un nivel de autentic brand naţional, cu numeroase şi prestigioase participări în marile săli de concerte şi festivaluri ale României şi ale Europei, la care se adaugă şi o discografie proprie.

Oxana Corjos

Oxana Corjos

„… În interpretarea ei am admirat acea siguranţă etalată prin felul în care, în mâinile ei, totul a devenit în acelaşi timp inteligibil şi scânteietor în mii de culori, precum şi felul în care ne dădea impresia că şi cele mai grele pasaje sunt uşor de cântat…” (Szabadság, 8.10.2013 – Gabriela Kulcsár).

Oxana Corjos relevă prin fiecare apariţie scenică un remarcabil talent muzical dublat de o tehnică pianistică desăvârşită. Crescând într-o familie de muzicieni, Oxana Corjos şi-a însuşit primele noţiuni muzicale din copilărie, studiind cu Ioana Minei şi Ana Pitiş.

A urmat apoi cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a studiat cu maestrul Dan Grigore.

A fost distinsă cu numeroase premii obţinute la concursurile organizate la Roma (1991), Senigallia (1981 şi 1983) şi Barcelona (1986).

În anul 1992 a fost distinsă cu Premiul Cella Delavrancea.

A apărut în numeroase emisiuni de radio şi televiziune şi a realizat înregistrări speciale pentru Radiodifuziunea Română cu lucrări de Bach, Mozart, Beethoven, Musorgski, Debussy, R. Strauss, Prokofiev etc., multe dintre ele fiind preluate de Radiodifuziunea din Bruxelles.

În paralel cu activitatea concertistică, predă la Universitatea de Muzică din Bucureşti.

Considerată una dintre cele mai importante prezenţe pianistice ale generaţiei sale, Oxana Corjos este printre puţinii muzicieni români afirmaţi după 1990 cu o activitate concertistică de anvergură şi un repertoriu impresionant – de la Bach şi Mozart, ajungând la Rachmaninov şi Ravel, fiind apreciată în mod special pentru interpretarea celor două concerte de Brahms.

De-a lungul timpului, Oxana Corjos a avut prilejul de a colabora cu dirijori precum: Cristian Mandeal, Gian Luigi Zampieri, Jan Stulen, Jin Wang, Ilarion Ionescu-Galaţi, Misha Katz, Petre Sbârcea, Adrian Sunshine, Gheorghe Costin, Emil Simon, Ovidiu Bălan, Corneliu Dumbrăveanu, Cem Mansur, Nicolae Moldoveanu.

În ţară, Oxana Corjos a susţinut concerte alături de cele mai reprezentative orchestre precum şi cu Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii George Enescu.

Turneele în Elveţia, Republica Moldova, Spania, Macedonia şi Italia au adus pianistei o serie de succese, publicul şi critica de specialitate apreciind la superlativ prestaţiile sale artistice.

În ultimul an, Oxana Corjos a susţinut concerte alături de Orchestra Română de Tineret şi maestrul Cristian Mandeal atât în Bucureşti cât şi în sala Academiei Santa Cecilia din Roma, totodată fiind invitată să susţină deschiderea/închiderea Festivalului Toamna Muzicală Clujeană 2013/2016 cât şi concertul de deschidere al Festivalului  Gustav Mahler de la Dobbiaco, Italia, în 2015.

unnamed

Serviciul Comunicare

Etichete:
Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 14 – 20 octombrie
Evenimente RRA luni, 14 octombrie 2024, 17:35

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 14 – 20 octombrie

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 14 – 20 octombrie:...

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 14 – 20 octombrie
RADOR Radio România a primit premiul Francofoniei pentru fact-checking
Evenimente RRA marți, 8 octombrie 2024, 18:44

RADOR Radio România a primit premiul Francofoniei pentru fact-checking

Agenția de presă RADOR Radio România, care a înființat la începutul anului 2024 grupul de verificare a informațiilor false Romania Check, a...

RADOR Radio România a primit premiul Francofoniei pentru fact-checking
Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 7 – 13 octombrie
Evenimente RRA luni, 7 octombrie 2024, 08:42

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 7 – 13 octombrie

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 7 – 13 octombrie:...

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 7 – 13 octombrie
Radio România invită elevii şi studenţii la simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”
Evenimente RRA sâmbătă, 5 octombrie 2024, 09:13

Radio România invită elevii şi studenţii la simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”

Radio România invită elevii şi studenţii din domeniile jurnalism, științele comunicării și alte domenii de studiu asociate – filologie,...

Radio România invită elevii şi studenţii la simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”
Evenimente RRA luni, 30 septembrie 2024, 18:59

Proiectul „Ascultă cinci minute de muzică clasică” derulează o nouă ediţie

Proiectul „Ascultă cinci minute de muzică clasică”, iniţiat de Radio România Muzical şi desfăşurat fără întrerupere începând...

Proiectul „Ascultă cinci minute de muzică clasică” derulează o nouă ediţie
Evenimente RRA marți, 24 septembrie 2024, 09:07

Comunicat al Preşedintelui Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune

Întrucât în spaţiul public au apărut unele informaţii legate de funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), vreau să vă...

Comunicat al Preşedintelui Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune
Evenimente RRA luni, 23 septembrie 2024, 10:01

La Iaşi s-a încheiat a patra ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România

La Iaşi s-a încheiat a patra ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România. Timp de cinci zile, publicul a avut posibilitatea de a vizita...

La Iaşi s-a încheiat a patra ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România
Evenimente RRA vineri, 30 august 2024, 06:14

Începe cea de a XIX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu

Sâmbătă, 31 august 2024, ora 18:00, va debuta la București unui dintre cele mai importante evenimente culturale ale țării: Concursul...

Începe cea de a XIX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu