Ascultă Radio România Iași Live

József Horváth, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio

József Horváth, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio

Publicat de gabrielarotaru, 19 mai 2017, 07:41

Vineri, 19 mai, ora 19:00, József Horváth se va afla la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio, în concertul de la Sala Radio care îl va avea ca protagonist pe violonistul Gabriel Croitoru, solist-concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio. Programul serii va debuta cu Uvertura Carnaval, op. 92, de A. Dvořák, va continua cu Fantezia scoţiană în mi bemol major pentru vioară şi orchestră, op. 46, de M. Bruch, şi se va încheia cu suita Iberia, de Albéniz-Arbòs.

Dirijor al Operei Maghiare şi al Operei Naţionale din Cluj-Napoca, József Horváth a primit în 2016 Premiul pentru cel mai bun dirijor, conferit pentru realizarea premierelor operelor Samson şi Dalila, Werther, Nabucco şi a baletului Lacul lebedelor la cele două opere din Cluj.

Cu peste 1.000 de apariţii scenice în România şi în străinătate şi cu o impresionantă colecţie de premii obţinute la prestigioase concursuri internaţionale, violonistulGabriel Croitoru a câştigat, în 2008, dreptul de folosinţă pentru o vioară construită în 1730 de celebrul lutier Giuseppe Guarneri, instrument care i-a aparţinut lui George Enescu.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio. Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

József Horváth – s-a născut în 1975. În anul 1999 a absolvit secţia dirijat cor, iar în 2001 secţia dirijat orchestră al Academiei de Muzică din Cluj, unde a fost îndrumat de Petre Sbârcea, Florentin Mihăiescu, Cornel Groza şi Gheorghe Victor Dumănescu. A participat la masterclass-uri cu Christfried Brödel, János Fürst, George Pehlivanian, Ghennady Rojdestvensky şi Kurt Masur.

Evoluţia profesională i-a fost influenţată semnificativ şi prin participarea sistematică la repetiţiile şi concertele maeştrilor Claudio Abbado, Rudolf Barshai, Sir Colin Davis, Gianluigi Gelmetti, Valery Gergiev, Philipe Herreweghe, Leonard Slatkin, Pinchas Steinberg, Jesús López-Cobos, Miguel Angel Gomez Martinez şi George Pretre.

Din 1999 este dirijor al Operei Maghiare, iar din 2006 şi al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, acumulând peste 40 de titluri în repertoriul său. Ca dirijor invitat a condus majoritatea orchestrelor din ţară, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, orchestrele Operelor Naţionale din Bucureşti, Iaşi şi Timişoara, precum şi Corul Radio Budapesta şi Orchestra Simfonică RTVE din Madrid. A fost iniţiatorul şi directorul artistic al festivalului Liszt 200, organizat la Opera Maghiară din Cluj-Napoca în 2011.

În anul 2009 a fost distins cu trofeul Lya Hubic, iar la Gala Premiilor Operelor Naţionale din 2016 i s-a acordat Premiul pentru cel mai bun dirijor, conferit pentru realizarea premierelor operelor Samson şi Dalila, Werther, Nabucco şi a baletului Lacul lebedelor la cele două opere din Cluj-Napoca.

Gabriel Croitoru – cu peste 1.000 de apariţii scenice violonistul este un muzician cu o extrem de bogată prezenţă în viaţa muzicală în triplă postură de solist-concertist al Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti (din anul 1987), membru (vioara I) al Cvartetului de Stat Transilvan al Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca şi profesor universitar la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.

Dinamismul şi elocvenţa interpretărilor sale au putut fi constatate de public în concerte şi recitaluri susţinute pe scenele tuturor filarmonicilor din România şi pe podiumuri de concert din întreaga lume. Gabriel Croitoru a apărut ca solist în compania unor orchestre importante, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Gewandhaus Orchester Leipzig, Orchestra de cameră Regina Sofia, Festival String of Lucern Chamber Orchestra, Orchestrele simfonice din Monte Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon, Ansamblul orchestral din Marsilia, Filarmonica din Cannes, South-west Symphony. Astfel a avut ocazia să colaboreze cu dirijorii: Leopold Hager, Jacques Bodmer, Odon Alonso, Arturo Tamayo, Emanuel Krivinne, Rudolf Baumgartner, Jean Leber, Michel Tabachnik, Paul Nadler, Hiroaki Masuda, Claude Bardon, Alan Tongue, Cem Mansur, Horia Andreescu, Ion Baciu, Ludovic Baci, Iosif Conta, Cristian Brâncuşi, Paul Popescu, Ovidiu Bălan, Romeo Râmbu, Gheorghe Costin, Vlad Conta, Petre Sbârcea, Dorin Frandeş, Camil Marinescu, Modest Cichirdan, Alexandru Iosub, Emil Simon, Emanuel Elenescu, Valentin Doni, Ilarion Ionescu-Galaţi şi mulţi alţii.

A susţinut recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, Cehia, China, Bulgaria, S.U.A., ţări din fosta URSS, Ungaria, România.
Din parcursul evoluţiei sale artistice, ca un factor major al progresului său, se evidenţiază participarea la viaţa competiţională naţională şi internaţională. În ţară, Gabriel Croitoru a participat şi a câştigat numai Premii I la toate ediţiile concursului Cântarea României, este deţinătorul Marelui premiu şi al trofeului Lira de Aur de la Concursul Naţional de Interpretare Instrumentală C. Porumbescu Suceava. Este câştigătorul Premiului I la Concursul Internaţional de vioară Henryk Wieniawski Lublin, Polonia (1979) şi la Concursul Internaţional de vioară Pablo Sarasate Pamplona, Spania (1991), precum şi al Premiului pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de Sarasate. Este de asemenea câştigătorul multor altor premii importante, printre care: Premiul II la Concursul Internaţional de vioară Tibor Varga Sion, Elveţia, Premiul al III-lea la Concursul N. Paganini Genova, Italia, Premiul special al juriului la Concursul Fritz Kreisler, Viena, Austria şi a fost catalogat de către presa franceză de specialitate, ca un violonist excepţional, având o tehnică impecabilă, după ce a câştigat Premiul al II-lea la Concursul Internaţional Zino Francescatti Aix-en-Provence, Franţa (1987).
Arta sa interpretativă a fost captată şi se regăseşte în numeroase înregistrări pentru fonoteca Societăţii Române de Radiodifuziune (în perioada 1987 – 2008) şi pe 8 CD-uri.
Din 2008, violonistul Gabriel Croitoru a câştigat dreptul de folosinţă şi cântă pe o vioară construită în anul 1730 de celebrul lutier Giuseppe Guarneri, ce a aparţinut lui George Enescu.
În ultimii ani, artistul a participat la turneele naţionale Vioara lui Enescu la sate şi Duelul Viorilor: Stradivarius vs Guarneri, evenimente ce l-au purtat pe scene din numeroase localităţi din întreaga ţară, unde a fost aplaudat de mii de spectatori entuziaşti alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail.
Împreună cu violonistul Liviu Prunaru şi pianistul Horia Mihail a susţinut în decembrie 2016, cu prilejul Zilei Naţionale a României, două recitaluri în două prestigioase săli de concert: la Carnegie Hall (Weill Recital Hall) din New York şi la Kennedy Center for the Performing Arts (Family Theater) din Washington, DC.
Etichete:
Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 14 – 20 octombrie
Evenimente RRA luni, 14 octombrie 2024, 17:35

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 14 – 20 octombrie

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 14 – 20 octombrie:...

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 14 – 20 octombrie
RADOR Radio România a primit premiul Francofoniei pentru fact-checking
Evenimente RRA marți, 8 octombrie 2024, 18:44

RADOR Radio România a primit premiul Francofoniei pentru fact-checking

Agenția de presă RADOR Radio România, care a înființat la începutul anului 2024 grupul de verificare a informațiilor false Romania Check, a...

RADOR Radio România a primit premiul Francofoniei pentru fact-checking
Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 7 – 13 octombrie
Evenimente RRA luni, 7 octombrie 2024, 08:42

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 7 – 13 octombrie

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 7 – 13 octombrie:...

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 7 – 13 octombrie
Radio România invită elevii şi studenţii la simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”
Evenimente RRA sâmbătă, 5 octombrie 2024, 09:13

Radio România invită elevii şi studenţii la simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”

Radio România invită elevii şi studenţii din domeniile jurnalism, științele comunicării și alte domenii de studiu asociate – filologie,...

Radio România invită elevii şi studenţii la simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”
Evenimente RRA luni, 30 septembrie 2024, 18:59

Proiectul „Ascultă cinci minute de muzică clasică” derulează o nouă ediţie

Proiectul „Ascultă cinci minute de muzică clasică”, iniţiat de Radio România Muzical şi desfăşurat fără întrerupere începând...

Proiectul „Ascultă cinci minute de muzică clasică” derulează o nouă ediţie
Evenimente RRA marți, 24 septembrie 2024, 09:07

Comunicat al Preşedintelui Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune

Întrucât în spaţiul public au apărut unele informaţii legate de funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), vreau să vă...

Comunicat al Preşedintelui Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune
Evenimente RRA luni, 23 septembrie 2024, 10:01

La Iaşi s-a încheiat a patra ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România

La Iaşi s-a încheiat a patra ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România. Timp de cinci zile, publicul a avut posibilitatea de a vizita...

La Iaşi s-a încheiat a patra ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România
Evenimente RRA vineri, 30 august 2024, 06:14

Începe cea de a XIX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu

Sâmbătă, 31 august 2024, ora 18:00, va debuta la București unui dintre cele mai importante evenimente culturale ale țării: Concursul...

Începe cea de a XIX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu