Ascultă Radio România Iași Live

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL de TEATRU pentru PUBLICUL TÂNĂR – 6-12 octombrie 2016

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL de TEATRU pentru PUBLICUL TÂNĂR – 6-12 octombrie 2016

Publicat de Iuliana Bubuianu, 7 octombrie 2016, 22:19 / actualizat: 10 octombrie 2016, 9:05

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL de TEATRU pentru PUBLICUL TÂNĂR

Ediţia a IX-a  6-12 octombrie 2016

focus NELINIȘTILE PREZENTULUI

MIERCURI 5 octombrie

Showcase Teatrul „Luceafărul” Iași

Ora 11, sala mare: CÂND VISĂM de Verena Koch și Kerstin Pell (coproducție Teatrul „Luceafărul” Iași, Centrul Cultural German Iași, Forumul Cultural Austriac București) PREMIERĂ

„Felix este singur acasă, tatăl lipsește de mult din peisaj, mama trebuie să revină la birou. Nu-i place supa și nu are chef să meargă la culcare pentru că este supărat. Și puțin înspăimântat, întrucât i se pare că zărește umbrele colegilor de clasă, care îl necăjesc în pauze. Treptat, în cameră se strecoară niște ființe care nu-l mai iau peste picior: Lupul, Cocoșul, Rumpelstiltskin, Uriașul, Scufița Roșie, Pisica și Măgarul. Fiecare dintre ei a trecut deja prin experiențe neplăcute, iar Felix observă că nu este singur pe lume. Și că, dacă vorbește deschis despre probleme, se găsesc soluții, iese la iveală o forță comună care te întărește. Felix acceptă provocarea acestor persoanje de basm întrucât le împărtășește gândurile, mai ales fiindcă toate au câte un mesaj special pentru el. De exemplu: că nu trebuie să te rușinezi de ceea ce ești. Călătoria nocturnă a băiatului în lumea viselor este o experiență unică, fiindcă  învață câte ceva din întâlnirile cu ceilalți, în primul rând să se cunoască pe sine și să înțeleagă mai bine lumea.” Verena Koch

Distribuția:  Ioana Natalia Corban (Felix), George Cocoș (Lupul), Claudiu Gălățeanu (Cocoșul), Ioana Iordache (Pisica), Paul Sobolevschi (Măgarul), Cătălin Cucu (Rumpelstiltskin, Uriașul), Elena Zmuncilă (Scufița Roșie).

Regia: Verena Koch (Austria)

Scenografia: Ute Lindenbeck (Germania)

Dramaturgia: Franz Huber (Austria)

Traducerea: Andrei Bogdan Stoleru

Video: Andrei Cozlac

Vernisaj expoziție foto IMAGINILE FESTIVALULUI – Galeria „La gard” Parcul de Cultură Copou

Ora 19, sala mare: PISICA VERDE de Elise Wilk

Spectacolul reprezintă o premieră teatrală prin utilizarea sistemului silent disco în jurul căruia e construită mizanscena. Spectatori și actori se află împreună în același perimetru, un club, iar publicul devine participativ, având la dispoziție căști prin care ascultă. Un spectacol pentru liceeni și studenți, inspirat din problemele și preocupările specifice vârstei, o mostră despre cum teatrul pentru tineret poate oferi răspunsuri la întrebari poate încă nerostite.

Spectacolul i-a adus lui Bobi Pricop o prestigioasă nominalizare la Premiile UNITER pentru Regie (2016), ducând Teatrul Luceafărul din Iaşi în această Premier League a teatrului românesc care este Gala Premiilor UNITER.

Distribuţia:     Dani – Dragoș Maftei, Bianca – Ioana Corban, Boogie – Alex Iurașcu, Robert – George Cocoș, Roxana – Carmen Mihalache, Flori – Camelia Dilbea

Regia: Bobi Pricop

Scenografia: Irina Moscu

60 min, 14+

Lansare CARTE CU PISICA VERDE (volum coordonat de Oltiţa Cîntec)

„Carte cu Pisica verde este o lucrare de însoțire a unui spectacol. O practică livrescă mai puțin, spre deloc, practicată în România, tipul acesta de apariție editorială e important. Pe de o parte, întrucât prin textele și fotografiile reunite între coperte sfidează fragilitatea teatrului, a acestei forme de artă vie care există exclusiv atât cât durează o reprezentație. Teatrul rămâne în spectator prin emoții și amintiri, dar e lipsit de concretețe, nu supraviețuiește timpului real. De aceea, cărțile sunt necesare: ele garantează memoria unui spectacol chiar după ieșirea de pe afiș și inevitabila casare. Îl arhivează. Pe de altă parte, o carte precum aceasta e utilă deoarece oferă spectatorilor o perspectivă care lărgește spațiul scenei, arătând, din culisele pregătirii unei producții,  câtă muncă și frământare există înainte ca premiera să o lanseze la public.

Carte cu Pisica verde e un proiect colectiv, așa cum colectivă e creația teatrală, în care mai multe voci și viziuni se expun lecturii publice. Din poziția de coordonator, am structurat materialele într-un montaj urmând modelul piesei și al spectacolului: fragmentar, deconstruit. «Personajele» cărții, menționate ca dramatis personae, nu relaționează între ele, ci doar cu cei care o citesc. Câteva dintre texte provin din articole apărute în reviste de specialitate, proveniența fiind precizată. Altele, acelea fără sursă menționată, au fost scrise special, la solicitarea mea, ca răspunsuri la întrebări”. (Oltita Cintec)

JOI, 6 octombrie

Ora 10 și 11,30, sala mică:  Rodrigue Barbe, Canada  LISSORO, poveste africană

Rodrigue Homero Saturnin BARBE este actor și regizor centrafrican stabilit în Canada, specializat în spunerea poveștilor și teatrul de intervenție. Lissoro, spectacolul de storytelling pe care îl susține, înseamnă, în songo, limba oficială în Republica Centrafricană, conversație. Reprezentația este alcătuită din mai multe istorioare pentru publicul tânăr, povești tradiționale și moderne prezentate într-un stil dramatic în care naratorul pune în evidență latura comică a oratoriei africane, mișcându-se și vorbind continuu. Sunt și momente cântate și dansate, conform obiceiurilor africane. Artistul își utilizează vocea, mimica și corpul pentru a menține atenția publicului concentrată pe pildele din narațiuni, adevărate lecții de viață. Scenariul include nouă mini-povești africane străvechi.

Un spectacol de și cu Rodrigue Homero Saturnin BARBE

În limba franceză, 9+

Ora 17, librăria Cărturești: spectacol-lectură  EDGAR CEL CU PAIETE de Simon Boulerice (Canada) traducere Daniela Șilindean. Parteneri Editions Lansman (Belgia)

Ora 18, aer liber: Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava CĂRȚILE de Horia Gârbea

Într-o parcare, între blocuri, la una dintre scări, trage o dubiță din care un tânăr descarcă o mulțime de cutii. E un vecin nou, proaspăt proprietar, de profesie scriitor, care stârnește rapid interesul tuturor. Mai vechii locatari se oferă să-l ajute, prietenoși, apoi vor să știe ce se află în pachetele acelea atât de grele. De la o curiozitate firească la absurd nu e decît un pas pe care personajele lui Horia Gârbea îl fac rapid: ies la geamuri, pun întrebări, încep să se îngrijoreze că planșeul nu va rezista la asemenea greutate, îi interzic să le urce în apartamentul personal etc. Povestea întregii piese e, de fapt, o meditație dramatică asupra rosturilor intelectualului în lumea contemporană.

Distribuția: Cosmin Panaite (Florin Lăzărescu), Bogdan Cantauz (Administratorul),  Diana Lazăr (Doamna Caranfil), Bogdan Amurăriței (Domnul Caranfil), Clara Popadiuc (Doamna Ionescu), Cristina Florea (Doamna Popescu), copilul Andrei Catrici (Andrei Popescu), Liviu Rusu (Șoferul), cățelușa Botic (Animal de curte).

Un spectacol de: Octavian Jighirgiu

40 min, spectacol în aer liber

 

Ora 18, sala mică: Odradek /Cie Pupella Nogues/ Centre de Création et de Développement pour les Arts de la Marionnette Franța

START!

„Călătorim pentru o ceașcă de cafea sau pentru a ne vizita o rudă, dar călătorim și în timp, de la un minut la altul, de la dimineață la noapte, din ianuarie în decembrie, pe drumul larg și lung care e viața noastră. Să avansăm în timp e la fel de interesnat cu a ne mișca în spațiu. În acest sens, suntem companioni de călătorie, pasageri care umblăm de la venirea noastră pe lume până la dispariția fizică, iar drumurile noastre pot fi separate sau se pot întretăia. Inspirată de simplitatea cu care oameni extraordinari, fie ei mari artiști sau bătrânica de alături, s-au purtat cu noi și pe baza însemnărilor mele de călătorie am realizat acest spectacol despre singurătatea acelora care călătoresc în propria memorie.

O femeie în vârstă rătăcește prin întunericul din propriul apartament. Prin colțuri luminate găsește obiecte, amintiri pe care le asamblează cu ajutorul benzii adevize. E posibil ca această persoană să fiu chiar eu în viitor, iar ceea ce-și amintește ea poate fi ceea ce eu voi trăi. E viața mea, parțial trăită, parțial imaginată. O viață întretăiată cu aceea a familiei, a profesorilor, a oamenilor pe care i-am admirat, pe care îi iubesc, a celor care nu mai sunt lângă mine. Ei sunt acum amintirile femeii în vârstă, dar sunt mai vii decât propriul prezent.”  Polina Borisova

9+, fără cuvinte, 45 minute

Partener: Institutul Francez Iași

Ora 19, sala mare: Teatrul „Aureliu Manea” Turda VERTIJ

”Acest spectacol e despre mama mea, da – despre mama mea care suferă de Alzheimer – despre mama pe care nu am pierdut-o – despre mama mea care, însă, m-a pierdut, cu toate că e încă alături de mine. Cum poți să exprimi o atare sfâșiere? Spectacolul e bazat pe textele scrise de-a lungul bolii ei, texte care încercau să exorcizeze panica și durerea de care am fost cuprins. Cum e posibil ca o iubire grație căreia ești, în mare, foarte mare măsură, cel care ești, să devină fantomatică și, cel puțin aparent, vecină cu neantul? Nu știu. Mă bucur că am ascultat de primul impuls, de cea dintâi intuiție privind distribuția acestui spectacol-exorcism; drept urmare, cele două corpuri care își asumă să reprezinte destinul dificil al trupului scindat/dedublat al Mamei mele sunt corpurile a două coregrafe și dansatoare de excepție: Vava Ștefănescu și Andrea Gavriliu. Corpuri vitale, supravitale care, în mod paradoxal, par a ști multe lucruri enigmatice și tulburătoare despre devitalizare, pierderea identității corporale și a conștiinței de sine. Le mulțumesc că s-au arătat gata să plonjeze în acest limb al Vertijului”. Mihai Măniuțiu, regizor

 

Distribuţie: Vava Ștefănescu, Andrea Gavriliu, Alexandra Dușa, Flavia Giurgiu, Raluca Radu Voce:  Marcel Iureș

Regia: Mihai Măniuțiu

Scenografia:Adrian Damian

Coregrafia: Vava Ștefănescu și Andrea Gavriliu

Muzica originală și remixuri: Șerban Ursachi

Video proiecție: Cristian Pascariu

Light-design: Lucian Moga.

1h, 16+

Ora 20,15, esplanada teatrului: spectacol de videomapping şi lasere (realizator videoartist Andrei Cozlac); live streaming

VINERI, 7 octombrie

Ora 10, sala mică: El Retrete de Dorian Gray Spania CABARET

Compania spaniolă El Retrete de Dorian Gray combină într-o suită câteva dintre cele mai reușite numere din producțiile lor realizate în zece ani de teatru magic de obiecte, baloane și virtuozitate manuală. Cabaret este o delicatesă pentru privitori, reunind scheciuri selectate, printre altele, din Blazek (primul spectacol al companiei), Ne me quite pas (un adevărat „clasic” cu baloane, prezentat în festivaluri în toate colțurile lumii), Diorama Animado (utilizând fotografii vechi care primesc o nouă viață, în așa fel încât să facă lucruri la care n-au visat niciodată). Un regal de animație pentru întreaga familie!

 

Un spectacol de și cu Ezra Moreno, Marcos PTT Carballido

Nonverbal, 50 min, pentru toate vârstele

 

Ora 12, sala mică: spectactacol-lectură

CEAS DE SEARĂ ÎNTR-O TOAMNĂ TÂRZIE de Friedrich Dürrenmatt

Traducere realizată prin proiectul InterDramText (atelier organizat de Catedra de Germanistică a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi în colaborare cu Facultatea de Teatru din cadrul Universităţii de Arte “George Enescu” Iaşi. Coordonator traducere: Dragoş Carasevici)

InterDramText este un atelier permanent de traducere de text dramatic de limbă germană care îşi propune să aducă pe scenele noastre de teatru piese valoroase din spaţiul germanofon netraduse până acum la noi.

Ora 13, sala mică: Dezbatere TRADUCEREA pentru TEATRU, între literar și scenic

Ora 18, aer liber: Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava

CĂRȚILE de Horia Gârbea

Într-o parcare, între blocuri, la una dintre scări, trage o dubiță din care un tânăr descarcă o mulțime de cutii. E un vecin nou, proaspăt proprietar, de profesie scriitor, care stârnește rapid interesul tuturor. Mai vechii locatari se oferă să-l ajute, prietenoși, apoi vor să știe ce se află în pachetele acelea atât de grele. De la o curiozitate firească la absurd nu e decît un pas pe care personajele lui Horia Gârbea îl fac rapid: ies la geamuri, pun întrebări, încep să se îngrijoreze că planșeul nu va rezista la asemenea greutate, îi interzic să le urce în apartamentul personal etc. Povestea întregii piese e, de fapt, o meditație dramatică asupra rosturilor intelectualului în lumea contemporană.

Distribuția: Cosmin Panaite (Florin Lăzărescu), Bogdan Cantauz (Administratorul),  Diana Lazăr (Doamna Caranfil), Bogdan Amurăriței (Domnul Caranfil), Clara Popadiuc (Doamna Ionescu), Cristina Florea (Doamna Popescu), copilul Andrei Catrici (Andrei Popescu), Liviu Rusu (Șoferul), cățelușa Botic (Animal de curte).

Un spectacol de: Octavian Jighirgiu

Ora 17, Cărturești Palas: spectacol-lectură PEȘTII DORM? de Jens Raschke (traducere Ciprian Marinescu, regia Ion Ciubotaru, interpretează Alex Iurașcu) Parteneri Theaterstückverlag, Goethe Institut

 

Ora 19, sala mare: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

BIZONI. Fabulă urbană#2 de Pau Miro

Cu o distribuție formată din tineri actori, Radu Afrim creează un spectacol emoționant despre moarte și supraviețuire. Bizoni este povestea unei familii care dispare încet. Acțiunea se petrece într-o spălătorie, o afacere de familie, în care păcatele și secretele se spală prin violență și izolare. Un copil moare, o mamă dispare, un tată își pierde mințile și patru copii-bizoni supraviețuiesc acestor întâmplări. Estetica suferinței este reflectată într-o punere în scenă modernă, cu efecte vizuale și sonore inedite. Radu Afrim aduce pe scenă imaginația poetică și violentă a copilului teribil din orice ființă umană.

Distribuţia: Vlad Bîrzanu/Cristian Timbuș (Fratele cel mic), Iustinian Turcu (Fratele mijlociu), Ali Deac (Fratele cel mare), Cendana Trifan/Maria Soilică (Sora), Ioan Paraschiv (Tata), Raluca Iani (Mama), Dana Maria Lăzărescu (O prostituată). Cu participarea actorilor din Girafe. Fabula urbană #1: Mariana Mihu, Marius Turdeanu, Adrian Matioc, Ioan Alexandru Savu

Regia, adaptare, spațiu sonor: Radu Afrim

Scenografia: Dragoș Buhagiar

Coregrafia: Andrea Gavriliu

Traducere: Luminița Voina-Răuț

1h 20 min

 

Ora 20, spectacol în aer liber: Teatrul Bis Sibiu

 

NĂSCUT ÎN ’90

În distribuţie, trei actori născuţi în anul 1990: Andrada Grosu, Aneea Opriş şi Claudiu Fălămaş. Un scenariu original, inspirat din gânduri, reflecţii, poveşti de viaţă. Eroii noştri traversează anii ‘90, cel mai tulbure şi gri deceniu din istoria modernă a României. Ei ne oferă felii de viaţă presărate cu nostalgie, cu hazoase și amare aduceri aminte. Anii ’90 au însemnat: haos, violență, instabilitate, venirea minerilor, sărăcie, mimarea unui început de democraţie, primele alegeri aşa-zis libere. Dar în acelaşi timp pentru eroii spectacolului, anii ’90 au însemnat prima zi de şcoală, tanti educatoare de la grădiniţă, primul sărut. Pentru ei Bombonel era un personaj de desene-animate care apărea prea des la televizor, iar politica o nebunie de neînţeles a nătărăilor de oameni mari care au cam uitat să îşi trăiască viaţa.

Cu toţii ne vom regăsi în poveştile spectacolului Născut în ‘90. Vom râde, vom tresări, îi vom însoți pe actori în acest puzzle al omului tânăr contemporan. Din spectacol nu lipsesc referirile directe la realitățile socio-politice ale țării noastre. Uneori hazoase, alteori acide. Nu lipsește muzica live, nici scurtele proiecții video cu momente cheie ale anilor ‘90.

Spectacolul funcționează ca un spațiu al amintirilor comune, al bucuriei amare de a fi împărtășit, cu toții, împreună, 25 de ani de istorie recentă, zbuciumată.

Cu: Andrada Grosu, Aneea Opriș, Claudiu Fălămaș

Un scenariu de Flaviu Suhastru

Regia: Bogdan Sărățean

1h 15’

SÂMBĂTĂ, 8 octombrie

Ora 10, sala mică: El Retrete de Dorian Gray Spania CABARET

Compania spaniolă El Retrete de Dorian Gray combină într-o suită câteva dintre cele mai reușite numere din producțiile lor realizate în zece ani de teatru magic de obiecte, baloane și virtuozitate manuală. Cabaret este o delicatesă pentru privitori, reunind scheciuri selectate, printre altele, din Blazek (primul spectacol al companiei), Ne me quite pas (un adevărat „clasic” cu baloane, prezentat în festivaluri în toate colțurile lumii), Diorama Animado (utilizând fotografii vechi care primesc o nouă viață, în așa fel încât să facă lucruri la care n-au visat niciodată). Un regal de animație pentru întreaga familie!

 

Un spectacol de și cu Ezra Moreno, Marcos PTT Carballido

Nonverbal, 50 min, pentru toate vârstele

 

Ora 11,30, sala mare: Teatrul Gong Sibiu ALICE

Text de Yann Verburgh  după Lewis Carroll

Alice este o fetiţă ca toate fetiţele. Merge la şcoală, ia lecţii de dans, muzică, engleză şi înot. Mama o îmbracă cu haine frumoase, o duce în vacanţe în străinătate şi o încurajează când are lucrări şi concursuri. Mama nu o întreabă însă niciodată ce vrea ea, de fapt. Ce materii preferă, ce haine îi plac, cu cine vrea să se joace, la ce visează sau dacă are suficient timp pentru ea. Alice este povestea unei fetiţe care descoperă că ceea ce îşi doresc părinţii de la ea pare a fi mai important decât ceea ce îşi doreşte ea însăşi. În timpul aventurilor sale, cu ajutorul unor personaje bizare care seamănă însă mult cu oamenii din viaţa sa, Alice îşi dă seama că ea este … ea. Şi asta înseamnă că ea poate alege, că ea este cea care decide asupra propriei sale fiinţe.

Alice este povestea maturizării unui copil în lumea contemporană, o lume care îşi impune regulile: are standarde de frumuseţe, stereotipii de gen, este comercială (vizează profitul), se bazează pe imagine (aparenţe), nu pe conţinut şi este consumatoare de timp. Alice a noastră înţelege însă că tiparele pe care lumea le impune nu sunt corecte şi că propria ei personalitate şi propriile ei dorinţe sunt cele care contează cu adevărat.

Distribuția: Anton Balint, Paul Bondane, Barbara Crişan, Cristina Drăghici, Charlie Fălămaş,

Mihaela Grigoraş, Iustinian Turcu

Regia: Eugen Jebeleanu

Scenografie: Velica Panduru

Muzica: Alex Halka

Video: Coralie de Gonzaga, Silviu Naicu

75 min, 9+

 

 

Ora 17, aer liber: AUĂLEU Timișoara HUOOOOO !!!

„Un spectacol de teatru fără decor, muzică, efecte, costume, fum, figurație, dar la care în schimb se râde. Postura în care sunt puși artiștii, atunci când trebuie să își descrie operele, este precum aceea în care mamele spun despre copiii lor că sunt cei mai frumoși din lume.
Ar fi caraghios să ne lăudăm singuri spectacolele. Nu, categoric nu este cel mai bun spectacol făcut vreodată și doar așa știm, că nu este cel mai prost, ceea ce e mai important decât să nu fie cel mai bun. Imaginați-vă un spectacol fără final, fără sfârșit, la care nu trebuie să aplauzi, un spectacol care nu are o durată fixă, poate ține o oră și jumătate, două sau trei.
O tragicomedie politică, socială și umană.”

Text:
Ovidiu Mihăiță

Acționează:Marian Pîrvulescu, Christine Cizmaș

Înscenarea:
Ovidiu Mihăiță

 

 

Ora 18, aer liber: Teatrul din valize, Polonia SATYRIADA

Un uimitor spectacol stradal care valorifică tradițiile slave ale artei comice. Scenariul întrețese diferite fire narative și întâmplări cu scurte momente de artă a circului. Printre altele, veți vedea o poveste ușor răutăcioasă despre căsătorie, în care dragostea este  tulburată de indidelitate, iar o nuntă, de o înmormântare. E o poveste surprinzătoare, cu fundal sonor de muzică balcanică, dezvăluind succint meschinăria și intrigile cotidiene. O altă secvență se petrece într-un spital unde serviciile medicale nu sunt tocmai cum ar trebui, iar pacientul poate fi oricare dintre noi. Spectacolul este interactiv, spumos și extrem de amuzant!

Scenariul și regia: Łukasz Jędrzejczak, Anna Jędrzejczak

Distribuția: Łukasz Jędrzejczak, Anna Jędrzejczak, Hubert Żórawski

Partener: Institutul Polonez București

 

 

Ora 19, sala mare: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu 20 NOIEMBRIE de Lars Noren

20 Noiembrie este o întâlnire artistică. Aceea dintre regizorul emergent Eugen Jebeleanu și tânărul actor al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Ali Deac. 20 Noiembrie e  povestea unui adolescent pe care societatea îl transformă într-un călău. Pe 20 noiembrie 2006, în oraşul german Emsdetten, un tânăr de 18 ani deschide focul în fosta sa şcoală, supărat pe profesori, şi răneşte mai mule persoane, înainte de a se sinucide. Piesa lui Lars Noren pleacă de la acest caz real pentru a construi o ficțiune documentată despre viața măcinată a unui tânăr luat în batjocură. Violența cuvintelor ce i-au fost adresate în timpul copilăriei îl imping pe adolescentul Sebastien la o răzbunare fără margini. Acest text oglindește situația Europei occidentale și capitaliste din zilele noastre, care se confruntă cu probleme mari de identitate socială, cum ar fi atacurile teroriste sau valul de imigranți care au zdruncinat anul 2015. În 20 Noiembrie, Lars Noren analizează psihologia și mecanismul violenței care îl determină pe individ să treacă din poziția de agresat în cea de agresor, și totodată, repercusiunile unei educații defectuoase, care poate crea monștri.

Un spectacol de Eugen Jebeleanu

Cu Ali Deac

Traducerea Eugen Jebeleanu și Ali Deac

Consultant scenografie : Velica Panduru

Video design : Andrei Cozlac

Asistent regie : Maria C. Popovici

 

Ora 20,30, sala mică: Unteatru București SUNSET LIMITED de Cormac McCarthy

The Sunset Limited este drama mistuitoare a doi bărbați, doi străini a căror întâlnire întâmplătoare, în circumstanțe grave, este tratată cu un amestec de umor și patos. Povestea lui Cormac McCarthy se concentrează pe două caractere complet diferite – un fost deținut de culoare, profund religios care oprește tentativa de sinucidere a unui profesor universitar alb, antisocial, care încercase să se arunce în fața unui metrou la stația Sunset Limited. În timp ce primul încearcă să inițieze o conexiune la nivel rațional, spiritual și emoțional, celălalt rămâne puternic pe poziție în disperarea lui profundă. În timp ce dezbaterea lor filozofică progresează, fiecare luptă cu pasiune să-și argumenteze și apere opiniile, în același timp încercând să îl aducă pe celălalt de partea sa. Textul lui Cormac McCarthy este foarte cunoscut și datorită ecranizării din 2010, cu Samuel L. Jackson și Tommy Lee Jones. Spectacolul realizat de Unteatru București a fost nominalizat la Premiile UNITER, categoria Cel mai bun spectacol.

Distribuția: Șerban Pavlu (White), Richard Bovnoczki (Black)

Regia: Andrei și Andreea Grosu
Scenografia: Vladimir Turturica
Traducerea: Ioana Pelehatăi

95 min

DUMINICĂ, 9 octombrie

Ora 10, sala mică: Teatrul din valize Polonia: SHOW CU BALOANE

Show-ul baloanelor este un minunat spectacol pentru copii și adulți, un spectacol interactiv în care realizarea sculpturilor din baloane este completată cu scheciuri amuzante. Toate momentele se referă la tema baloanelor „magice”. Artiștii vor realiza forme neașteptate, creând personaje și spunând povești. Baloanele se transformă în personajele acestui show spectaculos.

Scenariul include secvențe din lumea animalelor (câine, rață, pește, caracatiță, dar și alte viețuitoare uriașe sau de mici dimensiuni), momente lirice cu inimi din baloane, lupte cu baloane (arc și săgeți sau săbii-balon). La final, spectatorii vor avea parte de o distracție specială cu un balon uriaș. Garantăm buna dispoziție!

Regia: Lukasz Jedrzejczak

Cu: Anna Jedrzejczak, Lukasz Jedrzejczak

3+, 45 min

Partener: Institutul Polonez București

 

 

Ora 11,30, sala mare: Teatrul Țăndărică București OMUL de ZĂPADĂ care VOIA să ÎNTÂLNEASCĂ SOARELE de Matei Vișniec

În premieră națională, Matei Vișniec, cel mai jucat dramaturg român atât în țară, cât și în străinătate, ”debutează ” pe scena de la Țăndărică, cu o piesă scrisă pentru copii. Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele este un poem plin de tandrețe, de candoare, de sensibilitate, despre prietenie, întrajutorare, tristețe, bucurie, speranță. Omul de zăpadă simte cum razele soarelui îl topesc încetul cu încetul și pornește într-o călătorie pentru a-l ruga pe astrul ceresc să-i fie milă de el. Pe drum  se întâlnește cu  o serie de animale cărora le dă din “accesoriile” cu care l-au înzestrat copiii în schimbul ajutorului lor de a ajunge în țara Soarelui răsăre. Ajuns aici, în loc să ceară ceva pentru el, cere ajutor pentru prieteni. Timpul nu a curs în favoarea lui. Numai inima lui roșie a rămas să pulseze, iar soarele impresionat i-a promis că-l va readuce la viață și iarna următoare și că-l va  transforma în vis.

Regia: Ioan Brancu

Scenografia: Marian Sandu

Proiecție video: Marin Fagu

Muzica: Cari Tibor

Distribuția: Ioan Brancu, Liliana Gavrilescu, Mariana Zaharia, Robert Trifan,Leonard Dodan.

5+,60 min

 

Ora 17, aer liber: AUĂLEU Timișoara HUOOOOO ! !!

„Un spectacol de teatru fără decor, muzică, efecte, costume, fum, figurație, dar la care în schimb se râde. Postura în care sunt puși artiștii, atunci când trebuie să își descrie operele, este precum aceea în care mamele spun despre copiii lor că sunt cei mai frumoși din lume.
Ar fi caraghios să ne lăudăm singuri spectacolele. Nu, categoric nu este cel mai bun spectacol făcut vreodată și doar așa știm, că nu este cel mai prost, ceea ce e mai important decât să nu fie cel mai bun. Imaginați-vă un spectacol fără final, fără sfârșit, la care nu trebuie să aplauzi, un spectacol care nu are o durată fixă, poate ține o oră și jumătate, două sau trei.
O tragicomedie politică, socială și umană.”

Text:
Ovidiu Mihăiță

Acționează:Marian Pîrvulescu, Christine Cizmaș

Înscenarea:
Ovidiu Mihăiță

 

Ora 18 , Pallas Mall: Teatrul din valize Polonia: SHOW CU BALOANE

Ora 18, sala mică: lansare carte DRAMATURGI FRANCEZI de Ștefan Oprea și Anca Maria Rusu

Ora 19, sala mare: Centrul Cultural „Nicolae Bălcescu” București AGLAJA după Aglaja Veterany

Aglaja este un spectacol de teatru care proiectează, dansează și cântă destinul unei familii de artiști de circ. Este o adaptare a celor două romane De ce fierbe copilul în mămăligă și Raftul cu ultimele suflări scrise de autoarea maghiară Aglaja Veteranyi, de origine română. Spectacolul conține proiecții video care aproape că transformă gândurile Aglajei într-un film. Bucurii, frici, angoase, toate sunt proiectate pe ”o fâșie de cort de circ”, sau mai bine zis, pe o fâșie din sufletul Aglajei… Se dansează și se cântă cu emoție și nerv și se joacă cu pasiune…

Distribuția: Alina Petrică (Aglaja), Anca Florescu (Mama), Adrian Ciobanu (Tata),

Olimpiu Blaj (Mătușa), Alexandru-Lucian Aron (Willisacker, Frau Hitz, Moartea), Ștefan Lupu (Costel, Pepita)

Concept și coregrafie – Ștefan Lupu
Dramatizare – Alina Petrică
Sound design – Mihai Dobre
Set design – Adeline Bădescu și Elena Dobândă
Costume – Cristina Milea și Elena Gheorghe
Graphic design – Bogdan Domșa
Video editing – Waradu Luin
D.O.P. – Marius Mihordescu
Concept make-up: Diana Ionescu

Ora 20, la Teatru Fix: REACTOR șiVáróterem Projekt, Cluj DISPARIȚIA

Pornind de la un eveniment concret, dispariția unui elev, spectacolul urmărește reacțiile, relațiile și modul de raportare la lume a cinci adolescenți aduși împreună de circumstanțe și nu de afinități. Deși în ierarhia clară a liceului aceștia ocupă locuri fixe, diferențele dintre ei sunt superficiale – dincolo de ele, sunt uniți de aceeași perspectivă asupra figurilor de autoritate care îi limitează, asupra educației care vrea să îi modeleze după un anumit tipar, asupra mass-media care oferă spectacole absurde în căutare de rating.  Realitatea spectacolului este o realitate a lor, subiectivă – de aici alunecarea din realitate în fantezie și invers, din 2015 într-o lume distopică a viitorului, dintr-un grup de adolescenți normali într-unul de supereroi. Dincolo de asta, rămâne misterul dispariției: cine ar fi avut interesul să scape de Beni, cine l-a urât, cine l-a iubit și înspre cine arată indiciile. Răspunsul e mai complicat decât pare.

Distribuția: Carina Bunea, Alexandra Caras, Cătălin Filip, Alina Mișoc, Endre Racz,

Timea Udvari

Regia: Leta Popescu

Dramaturgie: Alexa Băcanu

Sunet și lumini:Doru Mihai Taloș

75 min,

LUNI, 10 octombrie

Ora 9,30, sala mică: Teatrul Prova și Teatrul La Baraca Italia DUET Dialoguri muzicale între mișcare și sunet

Muzică fără muzicieni, note muzicale fără portativ, un deget care transformă sunetul în imagini, o săritură și o revenire între diverse gesturi. Două lumi se ciocnesc, două limbaje învață cum să se asculte unul pe celălalt, două sunete se urmăresc. E povestea unei întâlniri care începe ca o confruntare: el și sunetele lui jucăușe și colorate, ea și momentele ei imaginative și ușoare. Un spectacol care vorbește despre diferențe între două persoane și două limbaje: limbajul sunetelor și limbajul vizual sunt create pe viu folosind o tabletă și apelând la puterea evoactoare a dansului. Schimbările vizibile ale spațiului scenic sunt o oglindă a evoluției relațiilor: de la un loc exclusiv al unei personae, la un spațiu împărțit pentru jocuri și ciocniri. Două lumi care se studiază reciproc, atrăgându-se și topindu-se, punându-se în legătură pentru a crea un adevărat duet.

Un spectacol de și cu Chiara Carrara and Andrea Rodegher (Il Teatro Prova)

Regia: Chiara Carrara and Andrea Rodegher (Il Teatro Prova)

Nonverbal, 45 min, 1-4 ani

Ora 11,30 sala mică: Teatrul Gulliver Galați CĂLĂTORIE SPRE CENTRUL PĂMÂNTULUI dupa Jules Verne

Ora 12, sala Studio UAGE: Eugenio Barba ȚARA ÎN CARE COPACII ZBOARĂ (proiecție film documentar)

Într-o provincie liniștită din Danemarca, la Hostelbro, se fac pregătiri pentru cea de-a 50-a aniversare a Odin Teatret, compania care a schimbat direcția teatrului în a doua jumătate a secolului XX, sub îndrumarea lui Eugenio Barba. Aniversarea atrage aici grupe de copii, tineri și artiști din întreaga lume, care conferă energie unui eveniment colectiv cu acrobațiile, muzica și vocile lor. Odin Teatret nu este doar o companie de teatru, este o comunitate extinsă și atemporală, un flux vizionar și un ritm intransigent al vieții, o împletitură de umanitate sălbatică a cărei constanță, intuiții, paradoxuri și orizonturi sunt examinate cu tandrețe în film. Timp de jumătate de secol, actorii, care sunt și zidari-croitori-organizatori, auditorul, un poștaș profesor universitar, o fermă închiriată teatrului și regizorul, sudor-pădurar, au contribuit cu toții la crearea acestui parteneriat la nivel de viziune politică și valoare universală a artei.

Regia: Jacopo Quadri, Davide Barletti (2015)

Ora 18 , Palas: Teatrul Prova și Teatrul La Baraca Italia DUET Dialoguri muzicale între mișcare și sunet

Muzică fără muzicieni, note muzicale fără portativ, un deget care transformă sunetul în imagini, o săritură și o revenire între diverse gesturi. Două lumi se ciocnesc, două limbaje învață cum să se asculte unul pe celălalt, două sunete se urmăresc. E povestea unei întâlniri care începe ca o confruntare: el și sunetele lui jucăușe și colorate, ea și momentele ei imaginative și ușoare. Un spectacol care vorbește despre diferențe între două persoane și două limbaje: limbajul sunetelor și limbajul vizual sunt create pe viu folosind o tabletă și apelând la puterea evoactoare a dansului. Schimbările vizibile ale spațiului scenic sunt o oglindă a evoluției relațiilor: de la un loc exclusiv al unei personae, la un spațiu împărțit pentru jocuri și ciocniri. Două lumi care se studiază reciproc, atrăgându-se și topindu-se, punându-se în legătură pentru a crea un adevărat duet.

Un spectacol de și cu Chiara Carrara and Andrea Rodegher (Il Teatro Prova)

Regia: Chiara Carrara and Andrea Rodegher (Il Teatro Prova)

Nonverbal, 45 min, 1-4 ani

Ora 19, sala mare: Teatrul Național Timișoara HAMLET de W. Shakespeare – tradus și remixat de Peca Ștefan. Cu soliștii formației SUBCARPAȚI

Hamlet trăiește și moare printre noi. Danemarca este peste tot. Distanța dintre spațiul interior al unui om liber și mediocritatea gregară este la fel de mare acum, ca și atunci. Un spirit înalt și o societate defectă nu pot – cum nu au putut și cum nu vor putea vreodată – coexista. Este o luptă inegală, dar necesară. Evoluția, șansa umanității se construiește pe aparenta înfrângere a tuturor acelor Hamlet pentru care adevărul, principiile și exercițiul libertății reduc compromisul și meschinăria la dimensiunea unui vârf de spadă. Și pentru că „Oamenii sunt încă frumoși”, acestui Hamlet al anului 2016 îi răspunde trupa Subcarpați, într-o întâlnire în care muzica traduce sensurile cele mai profunde ale unui text esențial al culturii universale.

Distribuția: Matei Chioariu, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Marius Andrei Alexe, Doru Iosif, Victor Manovici, Cristina König, Flavius Retea, Cătălin Ursu, Bogdan Spiridon, Adrian Jivan, Florin Ruicu, Constantin Tovarnițchi, Raul Bastean, Valentin Popescu, Benone Viziteu, Romeo Ioan, Claudiu Dogaru, Ionuț Iova, Marius Lupoian

Muzica: SUBCARPAȚI

Scenografia: Iuliana Vîlsan

Sound design: Ioan Uțu Pascu & Sebastian Hamburgher

Video: KOTKIvisuals

Un spectacol de ADA LUPU HAUSVATER

 2h50 min, cu o pauză

Ora 20, sala Teatru FIX: Asociația UMA ED ROMÂNIA REFRACȚIE

Refracție este un spectacol de teatru performativ, cu valoare de document, care își propune să exploreze și să prezinte percepțiile persoanelor cu autism. Fiecare reprezentație este urmată de discuții cu publicul moderate de un specialist. Materialele care stau la baza acestui performance aparțin următoarelor persoane diagnosticate cu autism: Cleo (7 ani), Robert (18 ani), Dudu (11 ani), Cezar (15 ani), Manu (6 ani), Jim Sinclair. Compoziție muzicală Alexandru Sălăgean (Dudu 11 ani). Ideea realizării acestui proiect colectiv a pornit de la volumul „Mâini cuminți. Copilul meu autist”, semnat de Ana Dragu.

Autori: Nicoleta Lefter, Silvia Călin, Velica Panduru, Mihai Păcurar, George D. Stănciulescu

Credite artistice: Nicoleta Lefter, Silvia Călin, Velica Panduru, Mihai Păcurar, George D. Stănciulescu, Adi Bulboaca.

Performeri: Nicoleta Lefter, Silvia Calin, Andrei Ostrowski.

Echipa de documentare și creație: Nicoleta Lefter – actriță, Silvia Calin – coregraf, Velica Panduru – scenograf și light design, George D. Stănciulescu – compozitor, Mihai Păcurar – artist video, Adi Bulboacă – fotograf și artist video, Ruxandra Bunea – psiholog, Andrei Ostrowski – elev.

Spectacol urmat de discuții cu psihologi și echipa de proiect.

 

MARŢI, 11 octombrie

Ora 9,30, sala mică: Compania Trule, Portugalia: PĂPUȘILE DIN VIAȚA MEA

Păpușile din viața mea e o mică antologie a creațiilor importante pe care Manuel Costa Dias le-a realizat în decursul a peste 30 de ani de activitate în studierea și practicarea artei marionetei, a diverselor tehnici de construcție și mânuire a acestora. Spectacolul e o pură poezie vizuală în care păpușile animate de grația și priceperea artistului devin magie, ne oferă mini-povești de viață spre încântare și visare.

Manuel Costa Dias este constructor, animator și cercetător al formelor de arta animației. Întreaga sa viață s-a intersectat cu păpușile, creând spectacole de gen într-un mod special, unic, onest și intens. Manuel a călătorit cu personajele imaginate în întreaga lume și a fost răsplătit cu numeroase premii internaționale pentru creațiile sale.

Un spectacol de și cu Manuel Costa Dias

 

Ora 11, sala mică: Compania Trule, Portugalia: PĂPUȘILE DIN VIAȚA MEA

Păpușile din viața mea e o mică antologie a creațiilor importante pe care Manuel Costa Dias le-a realizat în decursul a peste 30 de ani de activitate în studierea și practicarea artei marionetei, a diverselor tehnici de construcție și mânuire a acestora. Spectacolul e o pură poezie vizuală în care păpușile animate de grația și priceperea artistului devin magie, ne oferă mini-povești de viață spre încântare și visare.

Manuel Costa Dias este constructor, animator și cercetător al formelor de arta animației. Întreaga sa viață s-a intersectat cu păpușile, creând spectacole de gen într-un mod special, unic, onest și intens. Manuel a călătorit cu personajele imaginate în întreaga lume și a fost răsplătit cu numeroase premii internaționale pentru creațiile sale.

Un spectacol de și cu Manuel Costa Dias

 

Ora 11, sala mare: AnimArt Cluj: CRĂIASA ZĂPEZII după H.Ch. Andersen

Un spectacol feeric, scene și personaje cu mare încărcătură emoțională, care se luptă cu ele însele pentru a ajunge la adevăr, la un echilibru. Și acest echilibru se află în fuga de singuratate. Gerda si Kay s-au regăsit, nu mai sunt singuri. Vă invităm să le cunoașteți povestea.

Distribuția: Enikő Takács, Leonard Viziteu, Dana Bonțidean

Regia: Dana Bonțidean

Scenografia: Sandu Marian

3+, 50 min.

 

Ora 12, sala Studio UAGE: Alvis Hermanis MAI MULT DECÂT VIAȚĂ                         (proiecție film documentar – premieră în România)

Documentarul prezintă metoda de lucru a regizorului leton Alvis Hermanis, caracterizată de renunțarea la piesa de tip clasic și căutarea unor puncte de legătură între teatru, arta documentară și povești reale de viață. Odată tema aleasă, Hermanis își trimite actorii în „expediții”, pentru a întâlni oameni obișnuiți, a vorbi cu ei și a aduna un material narativ care devine creație colectivă, un text derivat din poveștile colectate. Lucrat împreună cu echipa de producție, acest „teatru de observare a realității” devine ficțiune. Scenariul urmărește munca lui Hermanis în trei teatre – Teatrul Nou din Riga, Munich Kammerspiele și Schauspiel Köln.

Scenariul Gints Grūbe; Imaginea Andrejs Rudzāts; Muzica Jēkabs Nīmanis; Sunet Normunds Kļaviņš, Jānis Zaneribs Producător Inese Boka-Grūbe. Mistrus Media (2010)

Partener Mistrus Media

Ora 19, sala mare: Compania Replika, București: AMINTIRI DIN EPOCA DE ȘCOALĂ de Mihaela Michailov

Dacă fiecare copil ar putea să spună ce gândește fără să-i fie teamă că greșește, dacă Miorița n-ar fi mereu despre transhumanță, dacă istoria n-ar fi scrisă mereu de cei care au puterea, dacă ipotenuzele, catetele, Horea, Cloșca și Crișan, șesurile și podișurile, dacii și romanii, Ana cu merele ei și Călin file din poveste s-ar întâlni undeva în mințile noastre și-am înțelege de ce le învățăm, atunci poate că școala ar fi despre fiecare dintre noi. Despre poveștile și întrebările noastre care n-au loc în școli în care ce trebuie să-nvățăm ne reprezintă prea puțin. Despre tot ce simțim și tot ce gândim în instituții care ne vor, adesea, cuminți, dresați și supuși.

Amintiri din epoca de școală este spectacolul rememorării unor fragmente de istorie personală, unor întâlniri cu noi mici, cu noi la școală, în bănci și la tablă, cu fricile, greșelile, tăcerile și așteptările noastre, cu minutele în care am visat cai verzi pe pereții claselor în care profii și profele ne-au ridicat în picioare pentru că n-am fost atenți. Pentru că n-am fixat ecuația. Pentru că n-am dat răspunsul corect. Pentru c-am vorbit neîntrebați.  Pentru că ne-am uitat la lună în loc să ne uităm la tablă.

Distribuția: Katia Pascariu și Alexandru Potocean

Regia: Radu Apostol

Scenografie: Maria Mandea

Coregrafie: Paul Dunca

Muzica: Jak Neumann

Foto: Vlad A.Arghir

10+, 60 min

Ora 20, sala Casa Studenților Iași: Teatrul Național București O ÎNTÂMPLARE CIUDATĂ CU UN CÂINE LA MIEZUL NOPȚII după un roman de Mark Haddon

Christopher nu visează. El calculează, analizează, cântăreşte, măsoară, observă şi percepe viaţa prin filtrele nepoetizate ale logicii. Este un adolescent special, de 15 ani, cu sindrom Asperger, care se defineşte drept un „matematician cu oareşce dificultăţi comportamentale”. Un Sherlock Holmes copil, care ştie sigur că uciderea câinelui Wellington cu o furcă este misterul pe care doar micile lui celule cenuşii îl pot dezlega. Aşa începe aventura băiatului ce nu poate minţi, printre artificiile de comunicare folosite de adulţii din jurul său, printre prejudecăţi şi minciuni-metaforă. Pe parcursul ei descoperă nu doar ce s-a întâmplat cu Wellington, ci şi prin ce întâmplări ciudate au trecut la miezul vieţii părinţii săi, vecinii săi, precum şi alte victime ale trecutului.

Spectacolul lui Bobi Pricop, glisând cu sensibilitate lucidă între comedie şi dramă, are o altă viteză decât cea cotidiană: este viteza năucitoare a unei minţi captive într-o realitate care s-a împotmolit în propriile ei limite.

O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii este un show performativ, în care lumea-decor construită de Adrian Damian, din oglinzi, distanţe şi percepţii, se compune şi se descompune pentru a ne aduce faţă în faţă cu noi şi certitudinile noastre fragile.

Distribuția: Ciprian Nicula, Emilian Oprea, Carmen Ungureanu, Ana Ciontea, Rodica Ionescu

Regia: Bobi Pricop

Scenografie: Adrian Damian

Costume: Liliana Cenean

Muzica: Alexei Turcan

Video: Dan Adrian Ionescu, Mizdan

Lighting design: Andrei Florea

Adaptare: Simon Stephens

Traducerea: Andrei Marinescu

1h 30 min

 

MIERCURI, 12 octombrie

Ora 9,30  sala mică: Poppentheater Jacobus Wieman Olanda POVESTEA a TREI CUTIUȚE

Artisul intră în scenă cu trei cutii. În fiecare dintre ele se află o surpriză. Prin mijloace foarte simple, atenția copiilor este îndreptată spre aceste recipient interesante , iar întregul spectacol este construit în jurul unui cântecel danez pentru copii. În versurile acestui cântec este vorba, printre altele, despre o oiță, a maimuță pe un băț și un mic gnom care trăiește pe o ciupercă. Artistul păpușar scoate la iveală din cutii aceste personaje pe care le anima în povești simple ce pot fi înțelese și fără cuvinte.

Un spectacol de și cu Koos Wieman

3+, 40 min

 

Ora 11, sala mare: Teatrul Colibri Craiova FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI

Spectacolul le reaminteşte copiilor minunata poveste a lui Ion Creangă despre cum să creşti frumos fiind bun, harnic şi ascultător. Cei mici sunt fascinaţi de păpuşile în mărime naturală și de decorurile inspirate din viaţa comunităţii rurale. Se bucură de întâlnirea cu fata blândă, cu suflet milostiv, care primește răsplată pentru faptele ei bune. Nu același lucru se întâmplă când în scenă apare fata babei, personajul căruia îi vine de hac propria-i răutate.

Regizor artistic: Todor Valov (Bulgaria)

Adaptare: Valentin Dobrescu

Scenografie: Stefka Kyuvlieva (Bulgaria)

Coloana sonoră: Alin Macovei-Moraru

Distribuţie: Oana Stancu, Alis Ianoş, Rodica Prisăcaru, Ionica Dobrescu, Mugur Prisăcaru, Adriana Ioncu, Daniel Mirea

55 min

Ora 12, sala Studio UAGE: Thomas Ostermeier. TEATRUL CARE NU NE MAI AJUNGE (proiecție film documentar – premieră în România).

Filmul vorbește despre esența artei teatrale a lui Thomas Ostermeier, directorul artistic de la Schaubühne din Berlin, cel mai cunoscut regizor german al momentului. Documentarul a fost realizat în timpul repetițiilor pentru Pescărușul de Cehov, produs de Teatrul de Vidy din Laussane. Ochiul camerei de filmat facilitează accesul în „atelierul” de creație, un privilegiu rar, înfățișând poetica teatrală și stilul de lucru ale lui Ostermeier.  Produs anul acesta, filmul a fost prezentat în vară, la celebrul Festival de Teatru de la Avignon, iar acum, în premieră în România.

Regia Jérémie Cuvillier

Partener: La Compagnie des Indes and ARTE (2016)

Lansare carte Thomas Ostermeier Teatrul și frica (Editura Nemira 2016)

Ora 17, lansare carte: Regia românească, de la act de interpretare la practici colaborative (coord. Oltița Cîntec)

Ora 18, sala micã: Teatrul Ariel Tg Mureș RESPIRAȚII de Duncan Mcmillan

În aceste timpuri pline de anxietate, terorism, drastice schimbări de vreme și instabilitate politică, un tânăr cuplu decide să aibă un copil, dar timpul este împotriva lor. Dacă își iau prea mult timp să se gândească, nu-l vor face niciodată, dar dacă se grăbesc ar putea să fie un dezastru. Respiraţii este un spectacol despre un cuplu şi lupta pe care o duc încercând să răspundă întrebărilor despre viaţa de familie, speranţă, trădare.

„Am constatat că avem la dispoziţie trei instrumente de mare preţ: un text care se pretează mai mult ascultării, interpretarea foarte onestă şi directă a actorilor şi…. imaginaţia spectatorului.” Radu-Alexandru  Nica

Un spectacol de: Radu-Alexandru Nica

Distribuţia: Raisa Ané (Ea), Andi Gherghe (El)

Traducere: Mircea Sorin Rusu

Ora 18, Palas:  Poppentheater Jacobus Wieman Olanda POVESTEA a TREI CUTIUȚE

Artisul intră în scenă cu trei cutii. În fiecare dintre ele se află o surpriză. Prin mijloace foarte simple, atenția copiilor este îndreptată spre aceste recipient interesante , iar întregul spectacol este construit în jurul unui cântecel danez pentru copii. În versurile acestui cântec este vorba, printre altele, despre o oiță, a maimuță pe un băț și un mic gnom care trăiește pe o ciupercă. Artistul păpușar scoate la iveală din cutii aceste personaje pe care le anima în povești simple ce pot fi înțelese și fără cuvinte.

Un spectacol de și cu Koos Wieman

3+, 40 min

 

Ora 19, sala mare: FREAK SHOW  cu FLORIN PIERSIC Jr.

FREAK SHOW este un spectacol de autor, pe care Florin Piersic Jr l-a realizat pe baza unui scenariu scris de el, în regia și interpretarea sa. Actorul interpretează nu mai puțin de treisprezece  personaje. Miliardar de carton. Muncitor pe șantier. Bancher. Pensionar. Producător de film. Profesor. Homeless.

Spectatorul are ocazia să urmărească evoluția cameleonică a unui interpret care se transformă continuu în alt personaj, într-o succesiune halucinantă. FREAK SHOW este un spectacol dinamic, gândit astfel încât să țină publicul cu sufletul la gură, timp de două ore.

 

Ora 20,30, esplanada teatrului: spectacol de videomapping şi lasere (realizator videoartist Andrei Cozlac)

program-general-a3

Etichete:
Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo_foto Virgil Oprina
Evenimente luni, 25 noiembrie 2024, 12:32

Violoncellissimo în turneu la Budapesta, pe 27 noiembrie şi Beijing, pe 5 decembrie, de Ziua Naţională a României

Celebrul ansamblu Violoncellissimo va evolua pe 27 noiembrie 2024 pe scena Teatrului Național de Dans din Budapesta şi pe 5 decembrie 2024, la...

Violoncellissimo în turneu la Budapesta, pe 27 noiembrie şi Beijing, pe 5 decembrie, de Ziua Naţională a României
„Un milion de stele – ediția a 18-a: o lumină a speranței pentru cei în nevoie”
Evenimente luni, 25 noiembrie 2024, 12:30

„Un milion de stele – ediția a 18-a: o lumină a speranței pentru cei în nevoie”

Campania „Un Milion de Stele”, organizată de Caritas, a marcat cu succes duminică, 17 noiembrie, cea de-a 18-a ediție la Iași, fiind o...

„Un milion de stele – ediția a 18-a: o lumină a speranței pentru cei în nevoie”
”Colinde la lumina lumânării”, ediția a IV-a
Evenimente luni, 25 noiembrie 2024, 12:19

”Colinde la lumina lumânării”, ediția a IV-a

„𝐂𝐨𝐥𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐧𝐚 𝐥𝐮𝐦â𝐧ă𝐫𝐢𝐢”, ediția a IV-a. Va fi o seară de...

”Colinde la lumina lumânării”, ediția a IV-a
Premiile Naționale NEGRUZZI, Ediția a IX-a, la BCU Iași
Evenimente luni, 25 noiembrie 2024, 12:03

Premiile Naționale NEGRUZZI, Ediția a IX-a, la BCU Iași

Premiile Naționale NEGRUZZI marchează 200 de ani neîntrerupți de familie culturală, civică, europeană. Premiile Naționale NEGRUZZI–200...

Premiile Naționale NEGRUZZI, Ediția a IX-a, la BCU Iași
Evenimente luni, 25 noiembrie 2024, 11:03

Filarmonica Moldova Iași, concert 30 noiembrie 2024

CONCERT VOCAL-SIMFONIC Ca în fiecare an, Filarmonica MOLDOVA Iași vă lansează invitația, VINO LA PALAS SĂ APRINDEM LUMINILE DE CRĂCIUN!!! Vă...

Filarmonica Moldova Iași, concert 30 noiembrie 2024
Evenimente vineri, 22 noiembrie 2024, 18:29

Iași, 25-28 noiembrie, Concurs Internațional de Clarinet, ed. a 7-a, la Universitatea Națională de Arte George Enescu

    Vibrații sonore internaționale la Iași! Concursul Internațional de Clarinet, ajuns la ediția a VII-a, va deveni centru de interes...

Iași, 25-28 noiembrie, Concurs Internațional de Clarinet, ed. a 7-a, la Universitatea Națională de Arte George Enescu
Evenimente vineri, 22 noiembrie 2024, 15:12

Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii: „Iași, oraș minunat”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași propune publicului expoziția în aer liber „Iași, oraș minunat” semnată de artistul fotograf...

Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii: „Iași, oraș minunat”
Evenimente vineri, 22 noiembrie 2024, 09:45

Vibrații sonore internaționale la Iași!

Vibrații sonore internaționale la Iași! Concursul Internațional de Clarinet, ajuns la ediția a VII-a, va deveni centru de interes pentru...

Vibrații sonore internaționale la Iași!