1 Decembrie 2018 – Programul manifestărilor în toate judeţele Moldovei
Publicat de Andreea Drilea, 30 noiembrie 2018, 09:26
IAŞI: 1 Decembrie 2018 – Ziua Naţională a României – program complet
Manifestările din acest an vor avea loc în piațeta Palatului Culturii, programul debutând la ora 9.00 cu un concert de muzică populară „Noi suntem români”. Vor cânta elevi din Iași (David Simion, Andrei Nicăi, Maria Ionescu, Diana Crăcană), dar și artiști cunoscuți precum Daniela Condurache, Olimpia Iacob Nistor, Ștefan Pintilii, Cristinel Iordăchioaia sau Nadia Duluman.
Din program fac parte și dansatori ai Ansamblului „Mugurelul” din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iași.
La ora 10.00 vor începe manifestările oficiale dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României: Te Deum (Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Episcopia Romano-Catolică), alocuțiuni din partea IPS Teofan, PS Gherghel, prefectului Județului Iași, președintelui Consiliului Județean Iași, primarul Municipiului Iași și a prof. univ. dr. Mihai Crucianu, care a împlinit în acest an 100 de ani.
După rostirea discursurilor va urma depunerea de coroane la statuia domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt și defilarea forțelor armate.
De la ora 11.00 vor reveni pe scenă artiștii de muzică populară, urmând a fi servită masa tradițională (fasole, cârnați, vin fiert și ceai) ieșenilor prezenți la manifestări.
Seria evenimentelor prilejuite de 1 Decembrie va continua la Primăria Municipiului Iași, unde, de la ora 12.00, va avea loc lansarea mapei filatelice dedicate Centenarului Marii Uniri, proiect realizat de Romfilatelia.
În aceeași zi va fi aprins și iluminatul de Sărbători, la ora 17.00, moment care va fi precedat de un eveniment artistic de Crăciun.
De la ora 17.15 va avea loc retragerea cu torțe a militarilor pe traseul Muzeul Unirii – Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt – Palatul Culturii, urmând ca la ora 17.30 să fie intonat imnul național al României în fața Palatului Culturii.
În aceeași seară va fi deschis și „Orășelul Copiilor” (cu tema Centenar) pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt.
Ziua va fi încheiată la Palatul Roznovanu, unde, de la ora 18.00, primarul Mihai Chirica va oferi un dineu cu ocazia Zilei Naționale a României. În cadrul evenimentului vor fi lansate trei volume „Iași, Oameni ai Cetății”, pentru domeniile arte plastice, literatură și artă dramatică. Vor lua cuvântul Felix Aftene (arte plastice), Ioan Holban (literatură) și Oltița Cîntic (artă dramatică).
Programul manifestărilor de 1 decembrie în Piața Unirii din Focșani
Programul manifestărilor care vor avea loc pe 1 decembrie în Piața Unirii din Focșani.
Evenimentul, organizat în colaborare cu Garnizoana Focșani, cuprinde momentul de decorare a celor opt drapele de luptă ale ”Brigăzii 8 LAROM”, o paradă militară în care vor fi angrenați militari ai Garnizoanei Focșani, forțe ale Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea, Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă Vrancea, Salvamont Vrancea, dar și un recital al Fanfarei Garnizoanei Focșani.
B-dul Unirii, în zona Pieții Unirii, Focșani
Ora 16.00 – Intonarea Imnului Național
Orele 16.03-16.15 – Decorare Drapelelor de luptă ale ”Brigăzii 8 LAROM”
Orele 16.15-16.40 – Parada Militară
Orele 16.45-17.00 – Recital Fanfara Garnizoanei Focșani.
Piața Unirii, Focșani
Orele 17.00- 17.06 – Film evocare istorică
Orele 17.06-17.09 – Moment recitativ Sorin Frâncu
Orele 17.09-17.19 – Recital extraordinar Orchestra Metropolitană București, alături de Corul Accoustic și Sebastian Stan
Orele 17.19-17.22 – Moment recitativ Ion Dichiseanu
Orele 17.22-17.32 – Recital extraordinar Orchestra Metropolitană București, alături de Corul Accoustic și Sebastian Stan
Orele 17.32-17.41 – Moment recitativ Hora Unirii
Orele 17.42-17.50 – Video Mapping 3 D
Orele 17.51-18.00 – Artificii tricolore
Orele 18.00-18.10 – Retragere cu torțe
VASLUI: 12 ore de manifestări culturale şi civice de 1 Decembrie 2018
12 ore de manifestări culturale şi civice au pregătit reprezentanţii autorităţilor publice locale din municipiul Vaslui pentru cea mai aleasă dintre sărbătorile unei naţiuni.
Ziua Naţională a României şi Centenarul Marii Uniri de la 1918 vor oferi vasluienilor prilejul de a sărbători autentic româneşte şi de a se bucura de tot ceea ce are mai frumos de dăruit oraşul lor.
Cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Primăria municipiului Vaslui, alături de partenerii săi organizatorici – instituţii publice, structuri culturale, reprezentanţi ai structurilor de ordine şi linişte publică, au pregătit acţiuni ample, cu valoare de simbol, pentru vasluieni.
Cel mai aşteptat moment al zilei de 1 decembrie, ii va aduna pe toţi vasluienii la ora 10.00, în Centrul Civic. Manifestarea va începe cu intonarea Imnului de Stat al României, serviciu religios, alocuţiuni şi depuneri de coroane, finalizându-se cu parada militară pe bld. Ştefan cel Mare, a precizat subprefectul judetului Vaslui, Mircea Gologan.
După parada militară, seria manifestărilor din Centrul Civic va continua cu un recital folcloric de cântece de ţară. Un moment inedit va fi oferit publicului de către dansatori: un drapel tricolor gigant va fi desfăcut pe acordurilor baladei „Măi soldate roşior”, în interpretarea Ralucăi Radu.
Evenimentele de cinstire a eroilor neamului vor continua cu manifestări culturale prin care s-a urmărit promovarea valorilor locale, expoziţie de artă plastică, lansare de carte, recital de muzică clasică, concursuri de creaţie literară şi de interpretare – poezie, teatru, muzică şi dans.
Acestea sunt propunerile uneia dintre cele mai importante zile pentru ţara noastră, care se va finaliza cu un Concert extraordinar, susţinut de către unul dintre cele mai apreciate ansambluri profesioniste la nivel internaţional: Ansamblul Naţional Emerit de Dansuri Populare JOC, din Chişinău – Republica Moldova.
Program de 1 DECEMBRIE 2018 la BOTOȘANI
Municipiul Botoșani va fi îmbrăcat în tricolorul național pentru 1 Decembrie 2018, ziua în care România serbează 100 de ani de la Marea Unire.
Clădirea Primăriei a fost acoperită cu un tricolor uriaş, potrivit primarului Cătălin Flutur.
Manifestările de 1 Decembrie vor începe tradițional în Centrul Istoric, în Piața 1 Decembrie, cu o slujbă religioasă și depuneri la monument, după care totul se mută pe strada Cuza Vodă și în Piața Revoluției. Nu înainte ca Primăria să ofere botoșănenilor 1000 de porții de fasole cu cârnați și vin fiert, iar alte 500 de porții vor fi oferite celor implicați în organizarea Zilei Naționale.
Defilarea tehnicii militare și a detașamentelor din Armată, ISU, Poliție, Poliția de Frontieră, Poliția Locală și Jandarmerie va avea loc pe strada Cuza Vodă.
De Ziua Națională va fi dezvelit și bustul colonelului Tomoroveanu, din parcul de lângă Primărie.
În Piața Revoluției vor avea loc mai multe concerte de muzică populară până după lăsarea întunericului, iar la final va avea loc retragerea cu torțe a forțelor armate și lansarea de lampioane tricolore.
GALAŢI: Manifestări dedicate zilei de 1 Decembrie 2018
Ziua Naţională a României – 1 Decembrie – program complet
Sâmbătă, 01 decembrie 2018, au loc evenimentele dedicate Zilei Naţionale a României, organizate de Instituţia Prefectului – Judeţul Galaţi, care se vor desfăşura după următorul program:
Catedrala Arhiepiscopală
10:00 – 10:30 – Te Deum (copii în haine tradiţionale – Şcoala nr. 7).
Cimitirul Eternitatea – Mausoleul Eroilor (Ceremonial militar şi religios)
11:00 – 11:05 – Întâmpinarea oficialităţilor şi intonare Imnului de Stat;
11:05 – 11:15 – Serviciu religios;
11:15 – 11:40 – Depunere de coroane de flori (Instituţia Prefectului – Judeţul Galaţi, Primăria Municipiului Galaţi, Consiliul Judeţului Galaţi, Garnizoana Galaţi).
Esplanada Potcoava de Aur (Ceremonial şi paradă militară)
13:00 – 13:10 – Întâmpinarea oficialităţilor şi intonarea Imnului de Stat;
13:10 – 13:15 – Alocuţiuni;
13:15 – 13:25 – Recital cor Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard”;
13:30 – 13:40 – Scurt moment artistic – Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi;
13:40 – 14:20 – Parada militară şi a mijloacelor tehnice de intervenţie.
Parcul Cloşca – Str. Brăilei – Monument Regiment 11 Siret
17:00 – 17:30 Retragerea cu torţe.
1 Decembrie 2018 în municipiul Bacău
De 1 Decembrie 2018, în municipiul Bacău va avea loc un program militar şi religios la împlinirea a 100 de ani de la înfăptuirea României Mari.
1 Decembrie 2018, ora 09.00 – Bacău – Ceremonial militar şi religios cu prilejul sărbătoririi „Zilei Naţionale a României” – Cimitirul Eroilor „Poligonul de Trageri” – Strada Constanţei.
1 Decembrie 2018, ora 11.00 – Bacpu – Ceremonial militar şi religios cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României – Ceremonial militar şi religios, defilare cu tehnică de luptă – Piaţa Tricolorului.
1 Decembrie 2018, ora 14.00 – Bacău – Spectacol dedicat sărbătoririi Zilei Naţionale a României susţinut de Ansamblul Folcloric Busuiocul – Teatrul de Vară „Radu Beligan” Bacău.
1 decembrie 2018 – Ziua Națională a României, la Suceava.
Ziua Națională va fi sărbătorită și la Suceava. Centrul Militar Județean organizează activitățile specifice, sâmbătă, începând cu ora 13.00, în Piața tricolorului.
Programul va cuprinde un ceremonial militar de depunere coroane și jerbe de flori, parada militară, expoziție cu tehnică militară și retragere cu torțe.
Între 15:30 și 17:30 este programat un spectacol de muzică populară susținut de către Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”, iar de la 17:30, Fanfara municipiului Suceava.
Programul zilei de 1 Decembrie 2018 la Piatra Neamţ
– la ora 10:30, în Sala de Consiliu a Primăriei Piatra-Neamț va avea loc întâlnirea cu delegațiile din orașele înfrățite, un moment special, cu o prezență numeroasă a delegațiilor din localități de dincolo de Prut, în care va fi semnat acordul de înfrățire cu orașul Edineț,
– ora 11:15 va fi dezvelită o placă aniversară cu ocazia Centenarului Marii Uniri, montată pe clădirea Primăriei Piatra- Neamț,
– ora 12:00 vor începe în P-ța Ștefan Cel Mare ceremonia și parada militară prilejuită de ,, Ziua Națională a României” organizate de Garnizoana Piatra-Neamț. Primăria Piatra-Neamț a pregătit pentru pietrenii care vor fi prezenți în P-ța Ștefan cel Mare 1000 de porții de fasole cu cârnați,
– ora 12:45, imediat după încheierea paradei militare, va debuta un momentul special de evocare istorică a eroilor neamului românesc, pregătit de Asociația Club Sportiv Ecvestru „Costache Lupu”,
– ora 13:00 va începe un moment artistic dedicat Zilei Nationale a României Centenarului Marii Uniri, organizat de Centrul pentru Cultura și Arte „Carmen Saeculare”, care se va încheia cu un foc de artificii.
– ora 18:00 va avea loc o cină festivă cu delegații din orașele înfrățite, prezenți la Piatra-Neamț în această perioadă.
(COLAJ Andreea Drîlea, colaborator Radio Iaşi/FOTO arhivă b365.ro)