Agenda zilei de 25 noiembrie 2016
Publicat de , 25 noiembrie 2016, 10:59
Agenda zilei de 25 noiembrie 2016
– Camera Deputaţilor
* Camera Deputaţilor, împreună cu Asociaţia Pro Democraţia și Fundația Hanns Seidel, organizează a VIII-a ediţie a proiectului „Parlamentul Tinerilor” – ora 10:00, în sala de plen a Camerei Deputaţilor, nivel P1 (25 – 27 nov.)
– Guvern
* Programul primului – ministru Dacian Cioloş:
* ora 10:30 – participare la şedința festivă a Curții Constituționale prilejuită de împlinirea a 150 de ani de la adoptarea Constituției din 1866 și a 25 de ani de la adoptarea Constituției din 1991
* ora 16:30 – participare la Forumul Societății Civile din Europa Centrală și de Est – la Marshal Garden Hotel, Sala Panoramic, Calea Dorobanți nr. 50B
– Ministere
* Conferința cu tema „Dezvoltarea competențelor – rol esențial în corelarea educației cu nevoile pieței muncii în România”, eveniment organizat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, cu sprijinul Institutului European din România – ora 9:00, în amfiteatrul „Titu Maiorescu” al Facultății de Filosofie a Universității din București, Splaiul Independenței, nr. 204. Participă Mircea Dumitru, ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, Dragoş Pîslaru, ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi Ligia Deca, consilier de stat Administraţia Prezidenţială
* Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri strategice, în Ministerul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a ambasadorului agreat al Republicii Belarus, Andrei Grinkevich, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare – ora 11:00, la sediul MAE
* Conferinţă de presă susţinută de ministrul afacerilor interne, Dragoş Tudorache – ora 12:00, la sediul MAI, Piaţa Revoluţiei nr. 1 A
* Iaşi: Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, Camerele de Comerţ şi Industrie din Regiunea Nord Est, Primăria Iaşi, Camera de Comerţ şi Industrie Bilaterală Republica Moldova – România şi MIEPO Iaşi organizează expoziţia „Fabricat în Moldova ” şi Forumul Bilateral de Afaceri România Moldova – ora 11:00, în sala de conferinţe „Vivaldi”, din Palas Mall, Str. Palas nr. 7A. Participă viceprim-ministrul Costin Borc, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri şi omologul său din Republica Moldova – Octavian Calmâc (25-27 nov.)
* Helsinki, Republica Finlanda: Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene, în Ministerul Afacerilor Externe, Cristian Bădescu, la consultări bilaterale româno-finlandeze, la nivel de secretar de stat
– Apărare, Interne
* Jandarmeria Capitalei va prezenta elevilor două programe preventiv-educative: „Siguranţa ta are prioritate” şi „Invitaţie la Fair-Play” – ora 12:00, la Colegiul Tehnic Media, Str. Jiului nr. 163, sector 1. La eveniment participă aproximativ 40 de elevi din cadrul Colegiului, Helmuth Duckadam din partea clubului F.C. STEAUA Bucureşti şi Dănuţ Lupu din partea clubului F.C. DINAMO Bucureşti
* Turcia: Un amplu exercițiu multinațional de luptă contra minelor – „NUSRET 16”, organizat de Forțele Navale ale Turciei, se desfășoară în perioada 25 noiembrie – 4 decembrie în apele turcești, la aplicație participând și dragorul maritim „Sublocotenent Alexandru Axente”, al Forțelor Navale Române
– Electoral
* Iaşi: Lansarea Programului pentru Dezvoltarea Economică şi Socială a Moldovei – PROMOLD, la care participă copreşedinţii ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin – ora 15:00, Hotel Astoria, Sala Eminescu, urmată de o conferinţă de presă – ora 16:30, la Hotel Astoria, Salonul Alb
* Piteşti: Preşedintele USR, Nicuşor Dan susţine o conferinţă de presă – ora 11:00, Business Forum, Bd. I.C.Brătianu, nr. 48-52, sala de conferinţe, parter
* Timişoara: Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, şi primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, susţin o conferinţă de presă – ora 11:00, la sediul PNL Timiş, iar de la ora 13:00, preşedintele PNL, Alina Gorghiu, participă la o dezbatere regională pe teme de agricultură – la Hotel Senator
* Conferinţe de presă organizate de:
* Iaşi: PNL Iaşi – ora 10:30
* Giurgiu: ALDE Giurgiu – ora 11:00
– Culte, Biserică
* Sibiu: Manifestări organizate cu ocazia sărbătorii Sfântului Ierarh Andrei Şaguna (22 nov. – 9 dec.):
ora 9:00 – simpozionul doctoranzilor în teologie „Cultură şi tradiţie ecleziastică ortodoxă” – la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna”
ora 17:00 – lansarea proiectului „Şuetele şaguniene” prin conferinţa „Comunicarea Bisericii în era digitală” susţinută de Teodor Baconschi – la Facultatea de Teologie, Aula „Ioan Meţianu”
* Copenhaga şi Stockholm: În perioada 25 – 30 noiembrie, vor fi sărbătorite Zilele Sfântului Apostol Andrei, în cadrul cărora vor avea loc manifestări duhovnicești, activități recreative, concerte, conferințe și dialoguri. Invitat special: Pr. Constantin Necula. Din program:
Copenhaga: la Parohia Ortodoxă (25-28 nov.)
Stockholm: la Centrul Episcopal (29-30 nov.)
* Ungaria: Parohia Ortodoxă Română din Apateu, împreună cu Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, organizează simpozionul cu tema „Sfântul Andrei Şaguna – propovăduitor al credinţei şi al culturii în Transilvania”, la Parohia Apateu în curtea căreia, începând din anul 2013, se află bustul turnat în bronz al Marelui Mitropolit al Ardealului. Din program:
ora 10:00 – slujbă „Te Deum”, oficiată de Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan şi alţi ierarhi oaspeţi şi feţe bisericeşti
simpozion în cadrul căruia susţin referate Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei al Aradului şi dr. Maria Berényi, directorul Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria
program artistic, susţinut de studenţii Facultăţii de Muzică din Oradea, coordonaţi de profesorii Florina şi Florin Mariş-Hinsu
– Ambasade
* Londra: Ambasada României la Londra organizează ceremonia de decorare a profesorului emerit în cadrul şcoli de Studii Slavone şi Est Europene a University College London (SSEES), Dennis Deletant, cu Ordinul Steaua României în grad de Ofiţer la Institutul Cultural Român. Decoraţia va fi înmânată de către ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Dan Mihalache. Distincţia a fost acordată, la 24 octombrie, de către preşedintele României, Klaus-Werner Iohannis, în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia avută la promovarea istoriei şi limbii române şi pentru înţelegerea şi interesul profund manifestate faţă de civilizaţia românească
– Social
* Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS) deschide Centrul de suport pentru persoanele vulnerabile ARDOR, situat în Str. Marin Constantin, nr. 1, sector 5. Centrul are ca scop facilitarea accesului la servicii de sănătate şi suport psihosocial al persoanelor ce locuiesc în zona Ferentari-Zeţari. Între orele 11:00 – 15:00, are loc „Ziua Porţilor Deschise ARDOR”
* Cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeii (25 nov.), Asociația Necuvinte cu sprijinul Ambasadei SUA la București, organizează proiecții ale documentarului „Aripi Frânte” în mai multe orașe din țară, în locațiile „American Corner”, Târgu Mureș (ora 9:00), Baia Mare (ora 12:00), Craiova (ora 13:00), Bacău (ora 15:00), București (ora 15:00)
Baia Mare: Acțiune stradală comemorativă de sensibilizare a opiniei publice și activism împotriva violenței, desfășurată sub genericul „Seara de veghe – Ceaiul anti-violență”, organizată în cadrul „Campaniei Celor 16 zile de Activism Împotriva Violenţei Asupra Femeii” (25 nov.-10 dec.) – ora 17:00, în Piața Millennium
* Miercurea Ciuc: Compartimentul Violenţa în familie şi Centrul de Asistenţă şi Sprijin pentru Readaptarea Copilului cu Probleme Psihosociale din cadrul DGASPC Harghita organizează mai multe acţiuni în cadrul Campaniei împotriva violenţei – ora 11:00
* Timişoara: A V-a ediţie a evenimentului caritabil „Balul Vienez” – ora 19:00, la Teatrul Naţional
– Economic
* Eveniment organizat prin coordonarea Biroului Consilierului Comercial al Republicii Turcia la Bucureşti, privind deschiderea magazinului KOTON – ora 18:30, Str. Lipscani nr. 43
* Ediţia cu numărul 9 „Top Talents România”, eveniment în cadrul căruia cei mai buni 250 de tineri la nivel naţional vor interacţiona cu reprezentanţii unora dintre cele mai importante companii – la Hotel Novotel (25 – 26 nov.)
* A 18-a ediţie a Târgului internaţional de vinuri GOODWINE – la Romexpo, Pavilion C1 (25 – 27 nov.)
* Constanţa: Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa (CCINA Constanţa) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) organizează, în perioada 25 – 27 noiembrie, ediţia a IX – a a Târgului de Turism “VACANŢA” Constanţa – ora 12:00 (deschiderea oficială), la centru comercial VIVO! Constanţa. Printre partenerii media: Radio România Constanţa şi Radio Vacanţa
– Medicină, Sănătate
* Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA, în parteneriat cu Federaţia Română de Inginerie Biomedicală şi Academia de Ştiinţe Medicale, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice – Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, organizează masa rotundă cu tema INGIMED XVII „Ingineria Biomedicală: Cultura şi Etică Interdisciplinarităţii” – ora 10:00, la sediul ICPE-CA din Splaiul Unirii 313, sector 3, corp J, etaj 3, Sala de Conferinţe
* Asociaţia SAMAS, Institutul Naţional pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului „Alfred Rusescu” şi Societatea Naţională de Medicina Familiei, organizează conferinţa de presă privind rezultatele studiului – „Alăptarea şi nutriţia copiilor în primul an de viaţă, în România” – ora 12:15, la Hotel Capital Plaza, Bd. Iancu de Hunedoara nr. 54
* Cluj-Napoca: Workshop-ul de Endoscopie Digestivă, ediţia a VIII-a (25 – 26 nov.)
* Piteşti: Health Media organizează cea de-a XII-a ediție a Conferinței Interdisciplinare MedAcademy – la Hotel Ramada, Calea Bucureşti nr. 31 (25 – 26 nov.)
– Academie
* Asociația Română de Filosofia Dreptului în colaborare cu Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române organizează Simpozionul dedicat aniversării a 25 de ani de la înființarea Asociației Române de Filosofia Dreptului (30 iulie 1991) – ora 10:00, la Casa Academiei, sala de Marmură, Calea 13 Septembrie nr. 13
– Învăţământ, Cercetare
* A VI-a Conferinţă Internaţională „Perspective ale dreptului afacerilor în mileniul al treilea”, organizată de Departamentul de Drept al Facultăţii de Contabilitate şi Informatică de Gestiune din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) – ora 10:00, în Aula Magna a ASE (25 – 26 nov.)
* Universitatea Politehnica din Bucureşti decernează titlul de Doctor Honoris Causa profesorului emerit la Departamentul de Inginerie Chimică de la Universitatea Politehnica din Catalonia, Barcelona, Luis Puigjaner – ora 12:00, la Sala Senatului, clădirea Rectoratului UPB
* Timişoara: „Educaţia prin sport în contextul unui oraş cultural european” – dezbatere organizată în cadrul Simpozionului naţional „Educaţie prin sport şi pentru sport” – ora 12:00, la Liceul cu Program Sportiv „Banatul”, Sala multifuncţională 20
– Cultură
* Concertul Orchestrei Naţionale Radio, dirijată de Haoran Li, avându-l ca solist pe pianistul Toma Popovici, cu lucrări de referinţă din activitatea componistică a doi mari compozitori, Ludwing van Beethoven şi Johann Brahms – ora 19:00, pe scena Sălii Radio
* Muzeul Naţional George Enescu şi Fundaţia Culturală „Pro-Piano România” prezintă Mini Festivalul „1 decembrie – Ziua Naţională a României”, ediţia a VI-a. Îşi dau concursul tineri compozitori şi interpreţi, laureaţi ai concursului “Pro-Piano România” – ora 17:00, la Salonul de Muzică al Palatului Cantacuzino, Calea Victoriei nr. 141
* Muzeul Naţional de Artă al României organizează, de la ora 17:00, în Galeria de Artă Veche Românească, prezentarea uneia dintre cele mai spectaculoase descoperiri realizate recent în urma cercetării Colecţiei de Artă Veche Românească – un fond de ţesături medievale purtând sigiliul sultanului Suleyman Mangnificul. Conferinţa se va desfăşura în cadrul Nocturnei Muzeale a MNAR, când programul de vizitare se prelungeşte până la ora 22:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Internaţional
* Lansarea celui mai recent roman semnat de Bogdan Suceavă, „Republica”, apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală – ora 18:30, la Librăria Humanitas Kretzulescu, Calea Victoriei nr. 45
* Vernisajul expoziţiei de artă contemporană „Pâine” – instalaţie/foto/video, de Andrei Ciubotaru – ora 19:00, la Centrul de Arta MORA, Regina Elisabeta nr. 30, parter
* Festivalul Filmului Japonez (25 – 27 nov.) – ora 19:00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Studioul Horia Bernea
* Trupa The Jimmys, compusă din Perry Weber (chitară), Mauro Magellan (baterie), John Wartenweiler (bas), Pete Ross (saxofon), Darren Sterud (trombon) şi Mike Boman (trompetă), va cânta în premieră la Hard Rock Cafe – ora 21:30. Formaţia care prezintă un amestec de blues, soul, funk şi R&B va lansa, în cadrul concertului de la Bucureşti, şi un album live înregistrat la Sighişoara Blues Festival în 2015
* Aiud: Cea de-a XXVI-a ediţie a Zilelor Culturale „Liviu Rebreanu” în cadrul căreia vor avea loc prezentări de carte și revistă, simpozioane şi o expoziţie etnografică – ora 15:00, la Primăria Municipiului Aiud, sala I.C.Brătianu (25 – 26 nov.)
* Alba Iulia: Expoziție tematică „Cărțile Unirii”, eveniment dedicat Zilei Naționale (1 dec.) – ora 10:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” și filialele bibliotecii județene (25 nov. – 5 dec.)
* Alba Iulia: Palatul Principilor, unul dintre simbolurile orașului Alba Iulia, își deschide porțile pentru cei doritori să îi cunoască istoria, dar și viitorul, în cadrul unui eveniment public din seria „Orașul user – friendly”, inițiat de Institutul pentru Politici Publice (IPP), în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia – ora 13:00, în Sala Unirii din incinta Muzeului Național al Unirii, Str. Mihai Viteazul nr. 12-14. Programul se va încheia cu o expoziție inaugurală de lansare a grupului creativilor albaiulieni – „Cartierul Creativ Carolina”, organizație care s-a alăturat inițiativei „Orașul user-friendly” – la caponiera din spatele Bibliotecii Batthyaneum
* Călăraşi: Are loc cea de-a IX-a ediţie a festivalului naţional de muzică folk “Chitara Dunării”, organizat de Consiliul Județean Călărași și Centrul Cultural județean Călărași, în parteneriat cu Ministerul Culturii – Direcția Județeană pentru Cultură Călărași – ora 16:00, în sala de spectacole „Barbu Știrbei” (25 – 27 nov.)
* Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” şi Consiliul Judeţean Dolj, organizează evenimentul „Eliade se întoarce acasă !”. Din program:
ora 11:00 – conferinţa „Mircea Eliade 4, Place Charles Dullin, Paris”, susţinută de Cristian Bădiliţă
ora 12:00 – inaugurarea expoziţiei „Mircea Eliade – Pagini inedite din Jurnal” – manuscrise şi lucrări semnate Mircea Eliade aflate în colecţiile Bibliotecii „Aman”
* Satu Mare: Spectacolul concert susţinut de Horia Brenciu și HB Orchestra – ora 20:30, pe scena Filarmonicii „Dinu Lipatti”
* Sibiu: Deschiderea expoziţiei intitulate „Sibiu 825” – ora 12:00, în Cabinetul de Stampe al Palatului Brukenthal (25 nov. 2016 – 31 ian. 2017). Parteneri: Direcţia Judeţeană Sibiu a Arhivelor Naţionale, Mitropolia Ardealului, Biblioteca Judeţeană ASTRA, Biblioteca Mitropoliei Ardealului şi Asociaţia Culturală „Pictor Octavian Smigelschi”
* Sibiu: Vernisajul expoziţiei „Saloanele ASTREI. Arte vizuale”, în cadrul căreia vor expune lucrările 25 de artişti plastici din România – ora 13:00, la Casa Artelor, Piaţa Mică nr. 21
* Sibiu: În cadrul proiectului ART CINE CLUB, are loc proiecţia filmului „Nunta de piatră” regizat de Mircea Veroiu şi Dan Piţa – ora 17:00, în sala Auditorium din cadrul Pavilionului Muzeal Multicultural, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
* Suceava: Are loc evenimentul cultural „Versuri la Porţile Sucevei” – ora 17:00, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”. Se vor prezenta colecţiile „Floare albastră” şi „Cărţile Chirei”, volumele „Cărări cu maci”, autor Carmen Antoaneta Marcean, „Porţi albastre”, autor Gabriela Beldie şi volumul de fabule „Jurnal de ştiri”, autor Carmen Antoaneta Marcean, cu grafică satirică executată de Vasile Anghel Siminiuc
* Târgovişte: Are loc vernisajul Bienalei de artă plastică „Gheorghe Petrașcu”, ediția a XIII-a – ora 12:00, la Muzeul de Istorie din Târgoviște
* Târgu Mureş: Concert vocal-simfonic susţinut de Filarmonica de Stat din municipiu, dirijor de Franz Lamprecht (Germania) – ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului „Tamasi Aron”
* Timișoara: Prima ediție a festivalului de muzică rock „Haywire” – ora 19:00, în Club Daos, Splaiul Nicolae Titulescu nr. 5 (25-26 nov.)
* Timișoara: Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” în parteneriat cu Asociaţia Comunitară pentru Banat şi Institutul Balassi din Bucureşti organizează a III-a ediţie a Zilelor Filmului Maghiar – ora 18:30, în Sala Studio a Teatrului Maghiar (25-27 nov.)
* Argentina: Lungmetrajul „Inimi cicatrizate”, în regia lui Radu Jude, a fost inclus în competiţia oficială a celui mai important eveniment cinematografic din America Latină – Festival Internacional de Cine de Mar del Plata, ediţia 31-a (18 – 27 nov.). Pelicula, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va fi proiectată în prezenţa actorului din rolul principal, Lucian Teodor Rus, în zilele de 25 şi 26 noiembrie
* Berlin: În spaţiile Galeriei ICR Berlin, are loc deschiderea expoziţiei personale „A4/Used Without Object”, a artistului Gabriel Stoian, curatoriată de Ada Muntean. Vernisajul se va desfăşura în prezenţa artistului şi a curatoarei (25 nov. 2016 – 27 ian. 2017)
* Chişinău: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” organizează, în colaborare cu Filarmonica Naţională „Serghei Lunchievici”, un concert simfonic susţinut de violoncelistul român Răzvan Suma şi Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchievici”, sub bagheta maestrului Mihai Agafiţa, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României – ora 18:00, la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchievici”
– Sport
* Are loc meciul demonstrativ Rapid Old Boys – Progresul Bucureşti – ora 19:00, la Sala Rapid
* Cluj-Napoca: Conferinţă de presă prilejuită despre retragerea din echipa naţională de handbal feminin a jucătoarei Aurelia Brădeanu – ora 16:00, Sala Polivalentă; participă Aurelia Brădeanu şi preşedintele FRH, Alexandru Dedu
* Jud. Ilfov: Activităţi de presă organizate de clubul de fotbal Dinamo Bucureşti înaintea partidei cu FC Voluntari – la sala de evenimente din cantonamentul de la Săftica:
ora 12:30 – conferinţă de presă Ioan Andone
ora 13:00 – declaraţii de presă Azer Busuladzic şi May Mahlangu
* Pipera: Conferinţă de presă organizată de echipa de fotbal FC Voluntari – ora 13:30, pe stadionul din Pipera; participă antrenorul Florin Marin şi jucătorul Adrian Bălan
* Se dispută primele două meciuri din etapa a 17-a a Ligii 1 de fotbal:
ora 18:00 – ASA Târgu Mureş – FC Viitorul Constanţa – pe Stadionul „Trans-Sil” – Târgu Mureş
ora 20:30 – CSM Poli Iaşi – CS Universitatea Craiova – pe Stadionul „Emil Alexandrescu” – Iaşi
* Oradea: Se dispută un meci din etapa a 5-a a Superligii Naţionale de polo pe apă: CSM Digi Oradea – Corona Sportul Studenţesc – ora 19:00, Bazinul Ioan Alexandrescu
* Sibiu: Are loc partida BC CSU Sibiu – BC SCM Timişoara, din etapa a 10-a a Ligii Naţionale de baschet masculin – ora 17:15, Sala Transilvania
* Wroclaw, Polonia: În perioada 25-27 noiembrie, se va desfășura Campionatul Mondial de Ju-Jitsu pentru seniori, organizat de Federația Internațională de Ju-Jitsu (JJIF). La concurs sunt așteptați peste 400 sportivi din toate continentele, care vor concura la Duo Classic și Duo Show (demonstrativ), Fighting (combat semi-contact) și Ne-Waza (luptă la sol similară BJJ)
– Diverse
* În cadrul Primei săptămâni a Bucătăriei italiene în lume (21 – 27 nov.), are loc o cină specială dedicată oraşului Verona, care va începe cu vizitarea unei mici expoziţii de fotografie ce ilustrează frumuseţile Veronei şi teritoriului înconjurător iar la aperitiv va fi proiectat un scurt documentar despre istoria şi monumentele oraşului – ora 19:00, la Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”, Aleea Alexandru nr. 41
* Ploieşti: A doua ediţie din acest an a Târgului cu Bunătăţi şi Dichisuri – ora 8:00, în Parcul Toma Soolescu (25 – 27 nov.). Târgul cu Bunătăţi şi Dichisuri aduce bunătăţi româneşti naturale şi tradiţionale pentru gurmanzi şi minunăţii lucrate cu pasiune de meşteri populari şi artişti handmade