Agenda zilei de 29 septembrie 2016
Publicat de , 29 septembrie 2016, 09:37
Agenda zilei de 29 septembrie 2016
Preşedinţie
* Programul preşedintelui Klaus Iohannis:
- ora 9:00 – participare la Reuniunea Biroului Grupului Partidului Popular European (29 – 30 sep.), urmată de o întrevedere cu președintele Grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, Manfred Weber – la Athenée Palace Hilton, Salon „Le Diplomat”
- ora 15:30 – îl primeşte pe ministrul apărării al Republicii Moldova, Anatolie Șalaru – la Palatul Cotroceni
– Parlament
* ora 14:00 – Comisiile reunite pentru afaceri europene din Parlament organizează o întrevedere cu comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu – în sala de şedinţe a Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor. Pe agenda întâlnirii se vor afla dezbaterea privind priorităţile Comisiei Europene în domeniul politicii regionale şi situaţia absorbţiei fondurilor europene în România, precum şi privind temele cuprinse în discursul despre „Starea Uniunii Europene”, al preşedintelui Comisiei Europene. Participă şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea, şi membrii ai Cabinetului comisarului european; întrevederea va fi urmată de declaraţii de presă, la nivelul P1, în spaţiul destinat presei – ora 15:00
– Senat
* ora 9:00 – lucrări în Comisiile permanente
– Camera Deputaţilor
* Activităţi în Comisiile parlamentare:
- Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – la sala comisiei
- Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării
- Comisia pentru regulament – sala şedinţă comisie, camera 5071, etaj 5
- ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
– Guvern
* Programul premierului Dacian Cioloş:
- ora 9:00 – participare, alături de ministrul afacerilor interne, Ioan-Dragoș Tudorache, la deschiderea anului universitar al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” – la sediul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Aleea Privighetorilor nr. 1-3
- întâlniri de lucru cu miniștri
– Uniunea Europeană
* Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, efectuează în perioada 29 septembrie – 3 octombrie, o vizită oficială în România, la București și Iași. Comisarul european va avea întâlniri cu membri ai comisiilor de afaceri europene din Parlamentul României, cu reprezentanți ai autorităților centrale și locale, și va participa, la Iași, la un dialog cu cetățenii
– Ministere
* Ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc, îi va primi pe sportivii și antrenorii Clubului Sportiv al Armatei (CSA) „Steaua Bucureşti”, care au obținut rezultate deosebite la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro – ora 11:00, la sediul Ministerului Apărării Naţionale
* Conferinţă de presă organizată de IGSU privind proiectul „Răspunsul eficient salvează vieţi II”, eveniment la care participă secretarul de stat dr. Raed Arafat – ora 13:00, la sediul IGSU, Calea 13 Septembrie nr. 135
* „Smart Transformation Forum 2016”, eveniment organizat de publicaţia The Diplomat – Bucharest, la care participă Vasile Dîncu, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, şi ministrul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, Delia Popescu – ora 8:30, la Hotel InterContinental, Sala Rondă
* Oxygen Events, cu sprijinul Asociației Române a Băncilor, organizează în seria evenimentelor publice „România Încotro?”, o nouă ediție a conferinței dedicate IMMurilor “Finanțări pentru dezvoltare sustenabilă” – ora 9:00, la The ARK, Str. Uranus nr. 150. Urmează să participe Andreea Paul, deputat în Parlamentul României, ministrul culturii, Corina Șuteu, Claudiu Vrînceanu, secretar de stat în Ministerul Economiei, Ciprian Necula, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, Florin Dănescu, președinte executiv Asociația Română a Băncilor
* Conferinţa PRIA Agriculture, la care participă ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Achim Irimescu – la Hotel Crowne Plaza, Sala Crowne Ballroom. Din program:
- ora 14:30 – festivitate de premiere PRIA – Romanian Farmers. Filme de prezentare a fiecarui premiant
- ora 15:00 – masa rotundă „Cum creştem agricultura României şi cum încurajăm fermierii români ?”
* Ministerul Culturii organizează un dialog despre efectele concrete ale modificărilor Ordonanţei 21/2007 (Legea instituţiilor publice de spectacol), la care participă tineri actori – ora 15:00, la Sala Mircea Eliade a Bibliotecii Naționale a României
* Conferința „Stefan W. Hell – Drumul spre Premiul Nobel”, în cadrul ciclului „Moștenirea culturală germană din România” – ora 18:30, la Casa de cultură „Friedrich Schiller”. Participă Irina Sanda Marin Cajal, subsecretar de stat în Ministerul Culturii şi Christiane Gertude Cosmatu, subsecretar de stat la Departamentul pentru Relații Interetnice, Guvernul României
* Tulcea: Ministrul justiţiei, Raluca Prună, participă la conferinţa de încheiere a proiectului „Stabilirea unui mecanism ecologic de reintegrare a deţinuţilor” – ora 9:00
* Roma: Vizita ministrului delegat pentru relaţia cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, în Republica Italiană
– Apărare, Interne
* Primele aeronave F16 cumpărate din Portugalia de Forţele Aeriene Române urmează să sosească în România
* Deschiderea conferinţei europene „Cyber Intelligence Europe”, organizată de think – tankul Strategikon şi Compania Internaţională Intelligence-sec (29 – 30 sep.) – ora 9:00, la Hotel Intercontinental
* În cadrul „Săptămânii prevenirii criminalităţii” (26 – 30 sep.), de Ziua prevenirii violenţei în familie, are loc o întâlnire-dezbatere pe tema „Ordinul de protecţie de urgenţă”, la care vor participa 52 de poliţişti de proximitate şi din cadrul structurilor de investigaţii criminale din Bucureşti, precum şi reprezentanţi ai ONG-urilor – ora 10:00, la sediul Institutului de Studii pentru Ordine Publică, Șos. Olteniței nr. 158-160
* Botoşani/Sendriceni: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani desfăşoară un exerciţiu pentru antrenarea subunităţilor în vederea limitării şi înlăturării efectelor unor situaţii de urgenţă generate de cutremur
* Negrești-Oaș, jud. Satu Mare: Exercițiu de alarmare publică locală de simulare a unui atac aerian, condus de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al Județului Satu Mare și Primăria Orașului Negrești-Oaș – ora 10:00
– Partide
* Conferinţă de presă susţinută de liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu – ora 12:30, la sediul PNL, Aleea Modrogan, nr. 1
* Conferinţă de presă organizată de Partidul Ecologist Român – ora 13:00
* Conferinţe de presă:
- Bistriţa – Năsăud: ALDE Bistriţa-Năsăud – ora 10:00
- Baia Mare: PNL Maramureş – ora 11:00
- Galaţi: PRU Galaţi – ora 11:00
- Giurgiu: PSD Giurgiu – ora 13:00
- Oradea: ALDE Bihor – ora 11:00
– Electoral
* Tragerea la sorţi a judecătorilor care vor face parte din Birourile electorale de circumscripţie pentru alegerile parlamentare
– Culte, Biserică
* Galiţa, jud. Constanţa: Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, participă la vernisajul expoziţiei celei de-a XI-a ediţii a Taberei de creaţie-pictură „Dunărea şi Dobrogea creştină” – ora 13:00, la Mănăstirea Dervent
– Administraţie
* Şedința extraordinară a Consiliului General al Municipiului București – ora 10:00
* Şedinţe ordinare:
- Consiliului Local al Sectorului 1 – ora 14:00, la Primăria Sectorului 1, sala de şedinţe, Bd. Banu Manta, nr. 9
- Consiliului Local al Sectorului 6 – ora 17:00, la Primăria Sectorului 6, sala de şedinţe, Calea Plevnei, nr. 147-149
* Zalău: Şedinţa Asociaţiei Comunelor din România, filiala Sălaj – ora 11:00
* Reşiţa: Şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, judeţul Caraş-Severin – ora 10:00
* Reşiţa: Şedinţa Comisiei de Dialog Social a Judeţului Caraş-Severin – ora 12:00
* Oradea: Conferinţă de presă a directorului economic al Primăriei Oradea, Eduard Florea, pe tema reţelelor de comunicaţii electronice – ora 12:00
– Juridic
* JURIDICE.ro organizează o prezentare publică a Echipei JURIDICE.ro și a proiectelor în derulare, susținută de av. dr. Andrei Săvescu, coordonatorul JURIDICE.ro – ora 17:00, la CCIR Business Center, Amfiteatrul Alexandru Ioan Cuza, et. 4
– Organizaţii
* Dezbaterea „Condiţiile de detenţie din centre de reţinere şi arestare preventivă”, organizată de Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) – ora 14:00, Hotel Cişmigiu, sala „Zarafi”, Bd. Regina Elisabeta, nr. 38
* Organizația Umanitară „CONCORDIA” organizează, sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României, concertul caritabil „Pentru ca poveștile triste să aibă un final fericit!”, ediția a II-a – ora 18:30, la Teatrul Odeon. Evenimentul are ca scop atragerea de fonduri pentru sprijinul și extinderea proiectelor destinate copiilor și tinerilor defavorizați; invitați speciali: violonistul Alexandru Tomescu, Alexandra Ușurelu și artistul plastic Ana Munteanu
* Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Asociația Niciodată Singur – prietenii vârstnicilor și Fundația Principesa Margareta a României organizează a 5-a ediție a Campaniei „Flori pentru Suflet” – ora 11:00, în Parcul Cișmigiu
* Chilia Veche, jud. Tulcea: Conferinţă de presă organizată de Asociaţia „Ivan Patzaichin-Mila 23” – ora 9:00
– Sindicate
* Miting organizat de Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare şi Federaţia Sindicatelor din ANP – la Penitenciarul Jilava
* Mitinguri organizate de Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare şi Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor la Penitenciarele Târgu Jiu, Vaslui, Tulcea şi Bârcea Mare (Deva)
– Economic
* Centrul Expoziţional Romexpo va găzdui mai multe evenimente:
- Gifts Show – expoziţie dedicată industriei de obiecte promoţionale, organizată de Euroexpo, în parteneriat cu Romexpo (29 sep. – 1 oct.)
- Modexpo – Expoziţie internaţională de ţesături textile, îmbrăcăminte, pielărie, blănărie, încălţăminte, marochinărie şi accesorii (29 sep. – 2 oct.)
- Cosmetics Beauty Hair – Expoziţie internaţională de produse şi echipamente pentru cosmetică, îngrijire corporală şi coafură (29 sep. – 2 oct.)
- Târg de Produse Tradiţionale – Târg de produse cu specific românesc (29 sep. – 2 oct.)
* Conferința anuală a Programului Transnațional Dunărea, cu tema ”Dunărea albastră – Programul Transnațional Dunărea – Instrument cheie pentru valorificarea apei ca resursă transnațională” – ora 8:30, la Hotel Sheraton, Calea Dorobanților nr. 5-7
* A VI-a ediţie a evenimentului „Antreprenor, caut finanţare”, la care participă antreprenori, consultanţi, bancheri, avocaţi, investitori, reprezentanţi ai Guvernului – ora 9:00, la Maastricht School of Management Romania, Bd. Dacia nr. 99
* A IV-a ediţie a Conferinţei Anuale a Asociaţiei Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru Afaceri din România, având ca temă „România – de la Statutul de Star la cel de Creator de Valoare” – ora 9:30, Hotel Radisson Blu
* Bursa de Valori Bucureşti organizează evenimentul de listare a obligaţiunilor corporative emise de Banca Internaţională de Investiţii – ora 9:30, la sediul BVB, etaj 14
* Ediţia a III-a a Forumului Dreptul Muncii, organizat de „Legal Magazin” – ora 9:30, în Amfiteatrul Albastru al Camerei de Comerţ şi Industrie a României
* Camera de Comerţ şi Industrie a României prin Comitetul Național ICC România, în parteneriat cu Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili – ANAF, organizează evenimentul „Profesionalism și transparență în administrarea Marilor Contribuabili” – ora 10:00, la sediul CCIR Business Center, intrarea (E), Tronson III, Bd. Octavian Goga nr. 2, Amfiteatrul Al. I. Cuza, etaj 4
* Conferinţă de presă privind prezentarea studiului despre comportamentul financiar al românilor, realizat de compania GfK UK, la iniţiativa International Personal Finance (IPF) – ora 10:30, la Hotel Sheraton
* Seminarul „Politici UE pentru materii prime și legalitatea provenienței lor” – ora 12:30, la Hotel Capitol, Calea Victoriei nr. 29 (29 – 30 sep.)
* A VII-a ediţie a Galei Avocaţilor de business, în cadrul căreia „Ziarul Financiar” premiază casele de avocatură care au intermediat cele mai importante tranzacţii în 2016 – ora 19:30, la JW Mariott
* Brăila: Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Brăila organizează cea de-a XX-a ediţie a Târgului Naţional de Agricultură “AgriCultura” – în parcarea Brăila Mall (29 sep. – 2 oct.)
* Cluj-Napoca: Conferinţă de presă privind cea de-a V-a ediţie a Festivalului de Toamnă al Economiei Germane – Herbstfest2016 – ora 13:00
* Craiova: Compania aeriană low cost Wizz Air organizează o conferinţă de presă în care va anunţa planurile de dezvoltare din regiune – ora 10:00
* Sibiu: Anunţul juriului privind candidatura Regiunii Sibiu pentru obţinerea titlului de Regiune Gastronomică Europeană în anul 2019 – ora 12:15, la Muzeul Naţional Brukenthal
- Evenimentul este urmat de o conferinţă de presă la care vor participa Diane Dodd -directorul executiv al Institutului Internaţional pentru Gastronomie, Cultură, Artă şi Turism, care gestionează platforma Regiune Gastronomică Europeana, Blanca Cros – preşedintele juriului şi reprezentanţii locali ai parteneriatului pentru Sibiu-Regiune Gastronomică Europeană 2019 – ora 12:30
* Reşiţa: Conferinţă de presă susţinută de conducerea Camerei de Comerţ România-China – ora 12:30
* Paris: Conferinţă de presă cu prilejul Salonului Auto de la Paris, în care Dacia va prezenta noile modele Sandero, Sandero Stepway, Logan și Logan MCV – ora 10:45, la standul Dacia (hall 1). Conferința va fi susținută de Jean-Christophe Kugler, Director de Operațiuni pentru Europa și membru în Comitetul Executiv al Grupului Renault
– Social
* Evenimentul „Social Media – mix sau rețetă simplă ?” – ora 18:30, la Impact Hub Bucharest, Str. Halelor nr 5, etajele 2 şi 3
– Medicină, Sănătate
* Deschiderea Congresului Naţional de Farmacie – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, sala „Cuza”
* Conferința a XI-a din cadrul proiectului „Inteligență în sănătate”, cu tema „Sisteme de sănătate și principii de acces la inovație” – ora 10:00, la Hotel Ramada Majestic, Calea Victoriei nr. 38-40
* Conferinţă de presă dedicată Zilei Mondiale a Inimii, organizată de Fundaţia Română a Inimii şi Societatea Română de Cardiologie – ora 11:00, la Camera Deputaţilor, Sala Comisiei de Sănătatea
* Conferinţă de presă organizată de Asociaţia Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale – ora 13:00, la Hotel Crowne Plaza, sala „Magnolia”
* Centrul Medical Bellanima, reprezentant naţional al European Depression Association (EDA), organizează cu prilejul Zilei Europene Anti-Depresie (1 oct.), o discuţie despre poveştile nespuse ale acestei afecţiuni – ora 18:30, la Cafeneaua Cărtureşti Verona. Participă: Simona Radu-Răuţă, medic primar psihiatru şi psihoterapeut, şi Viorel Nedelcu, psiholog clinician şi psihoterapeut în cadrul Centrului Medical Bellanima
* Cluj-Napoca: Se desfăşoară Conferinţa Națională de Boli Infecțioase cu participare Internațională „Infecţia azi, Terapia încotro?”, ediția a IV- a – în Aula UMF „Iuliu Haţieganu”, Str. Gheorghe Marinescu nr. 23 (29 sep. – 1 oct.)
– Academie
* Nancy, Franţa: Profesorul universitar Florin Ţurcanu participă alături de istorici şi experţi din Austria, Canada, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Polonia şi România la programul internaţional de cercetare dedicat războiului austro-italo-prusac din 1866, la Institutul Goethe din Nancy (29 – 30 sep.). Programul este iniţiat de Universitatea din Lorraine şi de Centrul de cercetare academică în domeniul istoriei (CRULH). Evenimentul este organizat cu sprijinul Institutului Cultural Italian din Strasbourg şi al consulatelor generale ale Austriei şi României din Strasbourg
– Învăţământ, Cercetare
* Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Informatică Bucureşti îi premiază pe tinerii olimpici care au câştigat medalii de aur şi argint la Olimpiada Balcanică de Informatică, desfăşurată săptămâna trecută la Skopje, Macedonia – ora 12:00, la sediul ICI, Bd. Mareşal Alexandru Averescu nr. 8-10
* Secțiunea de Științe Umaniste a ICUB (Institutul de Cercetare al Universității din București) organizează un seminar cu tema „Restitution of Jewish Property in post-Holocaust Bucharest, 1944-1950” – ora 13:00, în sala de seminarii a IHR – ICUB, Str. Dimitrie Brândza nr. 1
* Galaţi: Târgul educaţional World Education Fair (WEF), organizat de IntergralEdu, la care vor participa peste 70 de instituţii de învăţământ din Europa, Marea Britanie şi SUA – ora 11:00, la Hotel Vega
* Timişoara: Întâlnirea responsabililor şi beneficiarilor proiectului Capital Filles, creat în Franţa în 2012 de către Compania Orange în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, care sprijină formarea şi integrarea profesională a elevelor de liceu provenite din medii modeste care sunt încurajate să-şi continue studiile şi după examenul de bacalaureat – ora 9:30, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş
– Arhitectură
* Festivalul Științelor, cu tema „Orașele verzi”, prezintă o conferință în cadrul căreia se va evoca renovarea energetică a clădirilor publice, prezentată de Horia Petran din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă (INCD URBAN-INCERC) – ora 19:00, la Universitatea Politehnică
* Timişoara: Conferinţă de presă privind Bienala de arhitectură timişoreană BETA 2016, care se va desfăşura în perioada 1 octombrie – 26 noiembrie, şi care va aduce evenimente legate de arhitectura oraşului şi de componenta Smart city – ora 12:00
– Mass – media, Publicitate
* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00
– Cultură
* Concertul Orchestrei Simfonice Radio ORF din Viena, care îl va aduce în premieră la Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo (23 sep. – 1 oct.) pe violonistul Gidon Kremer, figură legendară a scenei muzicale internaţionale, sub bagheta dirijorului Cornelius Meister – ora 19:00, la Sala Radio
* Înmormântarea actorului Sebastian Papaiani, decedat marţi, 27 septembrie, la vârsta de 80 de ani – ora 13:30, la Cimitirul Bellu
* Fundaţia Dignitas organizează evenimentul „Din dragoste de carte”, o zi dedicată iubitorilor de carte şi celor interesaţi de protejarea patrimoniului cultural al României – ora 12:00, la sediul Institutului Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38
- de la ora 13:00, are loc o conferinţă de presă şi lansarea apelului de susţinere a salvării fondului de carte şi documente de la Muzeul Prima Şcoală Românească – Braşov
* Conferinţa „Antim Ivireanul – floarea cu străluciri de aur a toată arta cea bună”, susţinută de părintele arhimandrit Mihail Stanciu – ora 16:30, la Galeria de Artă Veche Românească a Muzeului Naţional de Artă al României. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Internaţional
* Asociația cultural-umanitară „Memorie și speranță” se întâlneşte pentru prima dată cu publicul, eveniment în cadrul căruia personalități ale vieții cultural-artistice românești vor vorbi despre nevoia de cultură, dar și despre contribuția membrilor familiei Cazaban-Barberis-Coroamă la dezvoltarea culturii românești în ultimele două secole – ora 18:00, la Sala Media a Teatrului Național
* Virgil Scripcariu şi „Şcoala de la Piscu” lansează cartea „Oale de Pisc”, un eveniment dedicat patrimoniului cultural al satului Piscu, comuna Ciolpani, jud. Ilfov – ora 18:00, la Clubul Ţăranului-Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Str. Monetăriei nr. 3
* Vernisajul expoziţiei „România la Rio2016” a fotoreporterului AGERPRES Cristian Nistor – ora 19:00, la Sala Dalles
* Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, organizează vernisajul expoziției „Nag Retrospect: Memory Leaks”, cu prilejul ediției aniversare a Nopții Albe a Galeriilor – ora 19:00, la sediul ARCUB din Str. Gabroveni. Expoziţia poate fi vizitată până la 30 octombrie
* Proiecţia documentarului „The Venice Syndrome” (regia Andreas Pichler) – ora 19:30, la sediul Facultății de Istorie a Universității din București, Bd. Regina Elisabeta, nr. 4-12
* A doua ediţie a Festivalului Filmului Kazah, cu ocazia celebrării a 25 de ani de independenţă a Republicii Kazahstan – la Cinema „Elvira Popescu” (29 sep. – 1 oct.). Programul festivalului include cinci producţii kazahe, printre care şi o coproducţie cu Franţa – „Vocile stepei”, cu Gerard Depardieu şi Natalie Dessay
* Premiera naţională a comediei „Divorţ în ziua nunţii”, un spectacol produs de Teatrul Independent INDART, în regia lui Cătălin Stelian – ora 20:00, Bucur Pub, Str. Dimitrie Cantemir nr. 29
* Licitația colecției familiei boiereşti Manu, care aduce în atenţia publicului 24 de tablouri, dintre care 13 fac parte din Patrimoniul Cultural Naţional, 6 fiind clasate în categoria juridică Tezaur – ora 20:30, la sediul Artmark, Str. C.A. Rosetti nr. 5
* Concert susţinut de Șuie Paparude – ora 21:00, la Club Control
* Concert susţinut de Bosquito – ora 21:30, la Hard Rock Cafe
* Braşov: Editura Herald organizează relansarea cărții „Conversații cu tine”, semnată de Daniela Andreescu – ora 18:00, la Librăria Şt. O. Iosif, Str. Mureşenilor nr. 14
* Cluj-Napoca: Conferința de presă a Festivalului Internațional de Carte Transilvania, ediţia a IV-a (4 – 9 oct.) – ora 12:00, la Librăria Humanitas Cluj, Str. Universității nr. 4
* Cluj – Napoca: Salonul de Carte Bookfest, ediţia a V-a – la Casino, Centrul de Cultură Urbană (29 sep. – 2 oct.)
* Cluj-Napoca: Vernisajul expoziţiei personale a artistului Belu-Simion Făinaru, „Trandafirul Nimicului” – ora 18:00, în sălile de expoziții temporare (parter) ale Muzeului de Artă. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 29 septembrie – 16 octombrie
* Craiova: Teatrul Naţional ”Marin Sorescu” din Craiova organizează o conferinţă de presă prilejuită de deschiderea stagiunii 2016 – 2017, la care participă Alexandru Boureanu – Manager TNC – ora 13:00
* Deva: Lansarea volumului „Gânduri”, de Dan Terteci – ora 17:00, la Teatrul de Artă
* Deva: Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu” organizează o dublă lansare de carte: volumele de versuri semnate Dumitru Tâlvescu: „Evadarea din mechanic”, apărut la Editura „Singur” din Târgoviște, și volumul bilingv, în română și engleză, „Poeme/ Poems”, apărut la Editura „Limes” din Cluj – ora 17:00, în incinta Deva Mall, et. 4, Salle d’Or
* Gheorgheni: Patru artişti români, membri ai Asociaţiei Klavier Art, vor susţine un concert de muzică clasică, în cadrul turneului naţional „Enescu, sunet şi culoare”, care are ca scop promovarea muzicii lui George Enescu, dar şi arta contemporană şi care se desfăşoară în opt oraşe din ţară – la Şcoala Gimnazială „Vaskertes” din localitate
* Iași: Scriitorul Dorian Obreja își lansează cel de-al treilea volum de poeme, intitulat „Executorul de iluzii”, apărut sub egida Editurii „Junimea” – ora 17:00, la Clubul Scriptor-Junimea, situat în spaţiul Bibliotecii Centrale Universitare. Prezentarea cărţii va fi făcută de poetul Lucian Vasiliu, directorul Editurii „Junimea” şi de criticul literar Ioan Holban
* Piteşti: Clubul literar-artistic Mona Vâlceanu, invitată fiind scriitoarea Paula Romanescu, coordonatori: prof. Gabriela Georgescu, prof. Mona Vâlceanu şi referent Marius Chiva, redactor-şef revista-document „Restituiri” – ora 17:00, la Centrul Cultural Pitești, Sala Ars Nova
* Râmnicu Vâlcea: Ziua Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, la care participă directorii bibliotecilor judeţene din: Olt, Dolj, Gorj, Argeş şi Sibiu – ora 10:00, la sala de conferințe a bibliotecii, Str. Carol I nr. 26
* Târgu Ocna: În centrul oraşului va avea loc a IV-a ediţie a sărbătorii populare „Plăcintele bunicilor”, organizată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău în parteneriat cu Primăria oraşului Tg. Ocna – ora 13:00
* Hamburg: Ediție itinerantă a Festivalului Internațional Clara Haskil în Germania – la Laeiszhalle klein și Mendelssohn-Saal, Hochschule für Musik und Theater (29 sep. – 1 oct.). Astăzi, are loc un spectacolul-lectură care își propune să „povestească” scenic prietenia dintre Clara Haskil și Dinu Lipatti. Pe lista artiștilor care vor susține programul serii se numără actrița Anna Schieber, alăturii de pianiștii Mauro Lo Conte, Alina Azario și Hubert Rutkowski – ora 20:00, Laeiszhalle klein Hamburg
* Madrid: Poeta Ioana Gruia va prezenta poeme în spaniolă și română din volumele sale „El sol en la fruta și Carrusel”, care au primit Premiul Andalucía Joven de poezie, în 2011, și, respectiv, Premiul Emilio Alarcos pentru Poezie, în 2015, în cadrul manifestărilor dedicate „Zilei Europene a Limbilor” (26 sep.), ocazie cu care, între 26 și 30 septembrie, 18 instituții culturale și ambasade ale unor țări membre ale Uniunii Europene din capitala Spaniei, în colaborare cu Reprezentanța locală a Comisiei Europene, vor oferi un amplu program cultural și lingvistic care sprijină promovarea învățării limbilor străine și diversitatea lingvistică în Europa – la Consiliul Britanic, Institutul Cervantes, Institutul francez, Institutul Goethe, Institutul Iberoamerican din Finlanda, Institutul Italian de Cultură și Reprezentanța Comisiei Europene în Spania
* Viena: Primul concert al Orchestrei de Cameră a Filarmonicii Oltenia din Craiova în cadrul unui turneu în Austria organizat de Institutul Cultural Român de la Viena şi desfăşurat în perioada 29 septembrie – 2 octombrie – ora 19:30, la Stadtpfarrkirche – Ried im Innkreis (Kirchenplatz, 4910). Sub bagheta dirijorului bulgar, Ivan Iliev, ansamblul va prezenta, alături de soliştii Barbara Katejtanowicz (soprană, Austria), Mihaela Popa (mezzosoprană), Gabriel Niţă (vioară) şi Liviu Farcaş (oboi), un repertoriu ce cuprinde compoziţii de Samuel Barber, Johann Sebastian Bach, Giovanni Battista Pergolesi, Gustav Holst, Antonio Vivaldi, Johannes Brahms, Wolfgang Amadeus Mozart, Nigel Hess, John Williams şi Astor Piazzolla
* Viena: EUNIC Austria este pentru a cincea oară co-organizator al festivalului literar care se desfăşoară în cafenelele vieneze în perioada 29 septembrie – 6 octombrie. De la ora 19:00, Institutul Cultural Român de la Viena şi Ambasada Statului Israel în Viena organizează, la Café Museum, lectura unor fragmente din volumul de eseuri „Wir sind alle im Exil“ de Norman Manea. Evenimentul se desfăşoară în prezenţa autorului, iar lectura fragmentelor va fi asigurată de actorul austriac, Wolfram Berger
– Sport
* Partida Steaua Bucureşti – Villarreal CF, din cadrul grupei L a Europa League la fotbal – ora 20:00, pe Arena Naţională
* Meciul dintre CS Dinamo Bucureşti și formaţia ucraineană Motor Zaporojie, din cadrul Grupei D a Ligii Campionilor la handbal masculin – ora 18:00, la Sala Dinamo
* Velodromul Dinamo găzduieşte Campionatele Naţionale de ciclism pe pistă (29 sep. – 2 oct.)
* Partida Dunărea Galaţi – DVTK Jegesmedvek (Ungaria), în cadrul Ligii MOL la hochei pe gheaţă – ora 18:00
* Cluj-Napoca: Conferinţă de presă organizată de Federaţia Română de Baschet cu ocazia anunţării punerii în vânzare a biletelor pentru meciurile României pentru Eurobasket 2017 – ora 11:00
* Au loc meciuri în Liga Naţională de handbal feminin – etapa a 5-a:
- CSM Ploieşti – U Cluj – ora 16:00
- CS Măgura Cisnădie – ASC Corona Braşov – ora 16:00
- CSM Bucureşti – CSM Craiova – ora 16:30
- CSU Danubius Galaţi – HC Dunărea Brăila – ora 18:00
- CSM Bistriţa – HCM Rm Vâlcea – ora 18:00
* Roma: Echipa Astra Giurgiu joacă în deplasare cu formaţia italiană AS Roma, în cadrul Grupei E a competiţiei Europa League la fotbal – ora 22:05
* Wuhan, China: Jucătoarea de tenis Simona Halep o întâlneşte pe americanca Madison Keys în sferturile de finală ale turneului WTA