Ascultă Radio România Iași Live

Al cincilea sezon din „Game of Thrones” are premiera mondială, în această seară, în Turnul Londrei

Publicat de isoreanu, 18 martie 2015, 16:18

Premiera mondială a celui de-al cincilea sezon al serialului ‘Games of Thrones’ (‘Urzeala tronurilor’) are loc în această seară, într-un cadru cu totul special: Turnul Londrei, cea mai veche construcţie din capitala Marii Britanii, de care se leagă nenumărate momente importante din istoria acestei ţări, transmite EFE. 

Este pentru prima dată când un sezon din ‘Game of Thrones’ este inaugurat în afara SUA, iar organizatorii au optat pentru o ‘premieră în Europa’ având în vedere că unele capitole din cea de-a cincea serie au fost filmate pe ‘bătrânul continent’, în Irlanda, Croaţia, Islanda şi Spania.

Unii dintre protagoniştii acestei saga, urmărită de milioane de spectatori din întreaga lume, bazată pe seria de romane fantastice ‘A Song of Ice and Fire’, a scriitorului american R.R. Martin, vor defila pe covorul roşu instalat special pentru acest eveniment în faţa fortăreţei de pe malul Tamisei, care a servit şi ca reşedinţă regală, dar şi ca temută închisoare. Publicul îi va putea admira cu acest prilej, printre alţii, pe Natalie Dormer (Margaery Tyrell), Kit Harington (Jon Snow), Sophie Turner (Sansa Stark), Mark Gatiss (Tycho Nestoris) şi Aidan Gillen (Petyr Baelish).

‘Games of Thrones’ este serialul anului. Sunt încântat că am putut să realizăm premiera mondială într-un loc emblematic precum Turnul Londrei, a declarat Zai Bennett, directorul Sky Atlantic, postul de televiziune american care difuzează serialul. Nu-mi imaginez un alt loc mai potrivit pentru prezentarea noului sezon al unui serial pe care nimeni nu ar trebui să-l piardă, a mai spus el.

Serialul va fi transmis în SUA începând din 12 aprilie. (agerpres/ FOTO www.enkicharity.com)

Etichete:
4 aprilie este ziua animalelor fără stăpân
Fapt divers vineri, 4 aprilie 2025, 12:14

4 aprilie este ziua animalelor fără stăpân

4 aprilie este ziua animalelor fără stăpân şi este sărbătorită cu veşti bune de la Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară, care...

4 aprilie este ziua animalelor fără stăpân
Uniunea Artiștilor Plastici din România vă recomandă câteva evenimente care vor debuta în perioada 1 – 6 aprilie 2025
Fapt divers luni, 31 martie 2025, 12:01

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă recomandă câteva evenimente care vor debuta în perioada 1 – 6 aprilie 2025

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă recomandă câteva evenimente care vor debuta în perioada 1 – 6 aprilie 2025: Marți, 1 aprilie, vor...

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă recomandă câteva evenimente care vor debuta în perioada 1 – 6 aprilie 2025
Temperaturile ridicate şi umezeala favorizează înmulţirea şi răspândirea bacteriilor şi a virusurilor
Fapt divers sâmbătă, 29 martie 2025, 06:13

Temperaturile ridicate şi umezeala favorizează înmulţirea şi răspândirea bacteriilor şi a virusurilor

Temperaturile ridicate şi umezeala favorizează înmulţirea şi răspândirea bacteriilor şi a virusurilor, cu grave consecinţe asupra...

Temperaturile ridicate şi umezeala favorizează înmulţirea şi răspândirea bacteriilor şi a virusurilor
Posibile întreruperi temporare ale emiterii rovinietei și peajului prin SIEGMCR!
Fapt divers miercuri, 26 martie 2025, 10:48

Posibile întreruperi temporare ale emiterii rovinietei și peajului prin SIEGMCR!

CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale că joi, 27.03.2025, în intervalul orar 00:00 – 04:00, sunt programate unele...

Posibile întreruperi temporare ale emiterii rovinietei și peajului prin SIEGMCR!
Fapt divers marți, 25 martie 2025, 10:25

Studiu: Majoritatea prosumatorilor ar achiziționa un sistem de stocare cu baterii, dar indică prețul drept principalul impediment

Studiu: Majoritatea prosumatorilor ar achiziționa un sistem de stocare cu baterii, dar indică prețul drept principalul impediment  82% ar fi...

Studiu: Majoritatea prosumatorilor ar achiziționa un sistem de stocare cu baterii, dar indică prețul drept principalul impediment
Fapt divers luni, 24 martie 2025, 16:15

Purple Day și Ziua Mondială a Teatrului, la Teatrul Luceafărul Iași

În această săptămână, activitatea Teatrului Luceafărul Iași stă sub semnul a două date semnificative pentru breasla internațională, pe...

Purple Day și Ziua Mondială a Teatrului, la Teatrul Luceafărul Iași
Fapt divers miercuri, 19 martie 2025, 11:35

Schimbările bruşte de temperatură reprezintă un mare stres pentru organism

Schimbările bruşte de temperatură reprezintă un mare stres pentru organism şi sunt ca o „ruletă rusească” pentru corpul nostru....

Schimbările bruşte de temperatură reprezintă un mare stres pentru organism
Fapt divers marți, 18 martie 2025, 11:58

Cât dau părinții pe meditații, costurile ascunse ale educației – STUDIU NAȚIONAL

Părinții sunt nevoiți să plătească, în medie, aproape 10.000 de lei anual pentru meditații, after school și materiale didactice, arată un...

Cât dau părinții pe meditații, costurile ascunse ale educației – STUDIU NAȚIONAL