Angela Merkel, cancelarul Germaniei, cea mai puternică femeie din lume, conform revistei „Forbes”
Publicat de isoreanu, 27 mai 2015, 11:27
Angela Merkel, cancelarul Germaniei, rămâne, pentru al cincilea an consecutiv, cea mai puternică femeie din lume, devansându-le pe Hillary Clinton, candidată la Casa Albă, şi pe filantroapa Melinda Gates, potrivit listei anuale a revistei „Forbes”.
Franţuzoaica Christine Lagarde, directorul Fondului Monetar Internaţional, trece de pe locul cinci pe locul şase, iar Dilma Rousseff, pre;edinte al Braziliei, se află pe locul al şaptelea.
Este pentru a zecea oară când Angela Merkel se află în fruntea acestei liste. “Ea a câştigat în luna decembrie 2014 un al treilea mandat de patru ani în fruntea celei mai dinamice economii a Europei, devenind astfel cea mai veche aleasă în funcţie din Uniunea Europeană?” explică „Forbes”. Publicaţia mai subliniază că doamna Merkel “a combătut o recesiune naţională în timpul crizei mondiale” şi se află „în centrul eforturilor întreprinse pentru a ajuta Grecia să-şi relanseze economia”. (rador/ FOTO www.nydailynews.com)