Ascultă Radio România Iași Live

Caravana MicroDUȘ ajunge în 13 sate ieşene ?

Caravana MicroDUȘ ajunge în 13 sate ieşene ?

Publicat de Andreea Drilea, 20 august 2020, 11:22

Iași, 20 august 2020 – Asociația Zi de Bine împreună cu Fundația Bethany își unesc forțele pentru a veni în sprijinul a peste 500 de copii aflați în situații vulnerabile din Județul Iași.

Astfel, la mijlocul lunii august cele două asociații vor porni într-o caravană prin 13 sate, pentru a le povesti copiilor ce înseamnă igiena și care este importanța ei. Cauzei lunii august s-a alăturat și Reiffeisen Leasing, care a oferit un Ford Ducato pentru a fi transformat și adaptat într-o cabină de duș pe patru roți. Scopul proiectului este de a trage un semnal de alarmă în privința igienei și condițiilor dificile în care trăiesc aproape 6 milioane de români (aproximativ 30% din populaţia rezidentă a României) care nu au locuinţele alimentate la sistemul public de apă, conform unui studiu realizat în 2018 de Institutul Național de Statistică.

Microdușul pleacă în caravană în satele îndepărtate din județul Iași, unde sărăcia și lipsa educației își spun cuvântul: comuna Vladeni – satele Broșteni, Vîlcele, Alexandru cel Bun, comuna Liteni, respectiv satele Ulmi și Liteni, comuna Prisăcani, satele Prisăcani și Măcărești, comuna Răducăneni, satele Răducăneni și Trestiana și satul Scobinți, Comuna Movileni, cu satele Epureni și Larga Jijiei, comuna Cotnari – satul Hodora și satul Scobinți din comuna cu același nume.

Un medic prietenos de la Arcadia – Spitale si Centre Medicale, dar și o echipă de actori veseli, vor sta de vorbă cu aproape 500 de copii, dar și cu părinții acestora, despre normele elementare de igienă, cât și despre riscurile nerespectării lor. Pentru mulți dintre ei, acesta va fi primul lor duș, iar această experiență are rolul de a le arăta că există și o altă realitate, dincolo de curtea săracă în care trăiesc, și totodată să îi motiveze să lupte pentru o viață mai bună. Microduș va fi complet utilat cu prosoape, gel de duș și șampon, și va fi dezinfectat complet după fiecare utilizare. Actorii Teatru Blu vor crea jocuri interactive cu toți copiii, iar, la finalul experienței, aceștia vor primi inclusiv un mic pachet cu produse de igienă personală oferite de Ikea, Bioderma și Misavan.

Suma necesară cauzei lunii august este de 35.000 de euro, cost în care intră adaptarea mașinii și omologarea ei, colantarea, dotarea cu dezinfectanti precum și materialele necesare pentru activitățile pe care voluntarii le vor desfășura alături de copii.

„Cauza lunii august este un proiect nu doar inedit ci si extrem de necesar. Am văzut, în perioada asta cât de importante sunt în viața noastră apa și săpunul. Microdușul, această grozăvie pe roți, e construit așa încât să-i atragă pe cei mici în joc. Iar poveștile și activitățile desfășurate de voluntari sunt menite să îi facă să conștientizeze necesitatea acestei acțiuni banale: să te speli. Pe mâini, pe corp. Știm că poate să pară hilar, dar adevărul e că în multe comunități sărace copiii n-au văzut în viața lor un duș. Nu, n-o să rezolvăm problema mult mai amplă a igienei în comunitățile sărace – e doar un punct de plecare. Dar credem că e unul care ar putea planta în mintea unui copil ideea unui mai bine, mai curat, mai sănătos. Prin puterea exemplului putem seta noi obiceiuri pentru acești copii. Ne aflăm la cea de-a cincea cauză pe care o susținem și avem dovada că gesturile simple pot să se transforme în bucurii pentru mii de oameni. Așa că… cine-i născut în August? Vreți să vă donați ziua de naștere copiilor care vor trece prin Microduș?”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele asociației Zi de Bine.

Fondurile se vor putea strânge tot cu ajutorul sărbătoriților lunii August. Așadar, cine este născut în luna august, își poate dona ziua de naștere AICI

Fundația Bethany și-a început activitatea în urmă cu 26 de ani și încă de la început și-a propus să susțină copiii, tinerii și familiile aflate în dificultate, oferindu-le sprijin terapeutic, psihologic și material. Astfel, alături de Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine, au demarat proiectul Caravana Microduș.

„Sunt multe familii în România care trăiesc în situații greu de imaginat. Educarea populației este, poate, cea mai utilă ustensilă pentru a putea schimba ceva. Acesta este și motivul pentru care ne-am alăturat, fără ezitare, Caravanei Microduș. Cu pași mici putem avea rezultate notabile și vom putea spera la un viitor în care copiii vor avea acces la apă curentă, la electricitate și bineînțeles la educație”, a declarat Diana Păiuș, manager Fundația Bethany Iași.

Pentru ca Microduș să prindă viață, a fost nevoie de susținerea Alpha Medical, Tethford, Vanuva, Brick Depot – Magazin certificat Lego și Sykes, Arcadia – Spitale si Centre Medicale, care s-au alăturat imediat campaniei. Odată cu încheierea campaniei, Caravana Microduș va rămâne în posesia Fundației Bethany, care va continua traseul și va încerca să ajungă și la alte familii care au nevoie de sprijin și îndrumare.

Oricine se poate implica donând către Asociația Zi de Bine astfel: prin SMS cu textul SUS la 8862 (mesaj în valoare de 4 euro); prin transfer bancar: în contul deschis la Banca Comercială Română, Sucursala Universitate (RON: RO56RNCB0092166359160001); prin PayPal; donație online prin PAGO, rohelp.ro, BT PAYetc. – Mai multe variante de donare se găsesc pe pagina asociației, www.zidebine.ro

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația ZI de Bine se adresează unei comunități, se realizează în maximum 30 de zile, este finanțată în special de către sărbătoriții lunii și se implementează cu ajutorul unui ONG local.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întamplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Etichete:
La Teatru³, în premieră, „Apartamentul” de Aurel Andrei, spectacol-lectură în regia Irinei Popescu-Boieru
Fapt divers joi, 17 octombrie 2024, 16:12

La Teatru³, în premieră, „Apartamentul” de Aurel Andrei, spectacol-lectură în regia Irinei Popescu-Boieru

Pe 25 octombrie, de la ora 19:00, în sala Teatru³ a Naționalului ieșean, va avea loc spectacolul-lectură „Apartamentul” de Aurel Andrei, în...

La Teatru³, în premieră, „Apartamentul” de Aurel Andrei, spectacol-lectură în regia Irinei Popescu-Boieru
Concert Extraordinar 3 Tenori ieșeni – O Seară de Magie Muzicală!
Fapt divers joi, 17 octombrie 2024, 12:47

Concert Extraordinar 3 Tenori ieșeni – O Seară de Magie Muzicală!

Vineri, 18 octombrie 2024, începând cu ora 19:00, cei 3 Tenori ieșeni, Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă vor susține un...

Concert Extraordinar 3 Tenori ieșeni – O Seară de Magie Muzicală!
Marea Aventură Digitală – Cea mai nouă competiție digitală, națională, pentru copii
Fapt divers joi, 17 octombrie 2024, 11:38

Marea Aventură Digitală – Cea mai nouă competiție digitală, națională, pentru copii

  Fundația pentru Educație Digitală (FpED România) și Foundation for Digital Knowledge (fundația internațională), prin Logiscool...

Marea Aventură Digitală – Cea mai nouă competiție digitală, națională, pentru copii
Modificări în circulația mijloacelor de transport public din mun. Iași
Fapt divers miercuri, 16 octombrie 2024, 17:29

Modificări în circulația mijloacelor de transport public din mun. Iași

Pentru buna desfășurare a evenimentelor organizate cu ocazia Sărbătorilor Iașului 2024, vor avea loc câteva modificări ale circulației...

Modificări în circulația mijloacelor de transport public din mun. Iași
Fapt divers miercuri, 16 octombrie 2024, 16:25

Cetățenii Republicii Moldova votează pentru aderarea la Uniunea Europeană!

Cetățenii Republicii Moldova votează pentru aderarea la Uniunea Europeană! Pe 20 octombrie 2024, cetățenii Republicii Moldova sunt chemați la...

Cetățenii Republicii Moldova votează pentru aderarea la Uniunea Europeană!
Fapt divers miercuri, 16 octombrie 2024, 14:36

Iași: Vino să îți găsești job-ul potrivit, la Târgul de Cariere!

Vino să îți găsești job-ul potrivit, la Târgul de Cariere! Peste 2.000 de oportunități de angajare și peste 30 de angajatori prezenți în...

Iași: Vino să îți găsești job-ul potrivit, la Târgul de Cariere!
Fapt divers marți, 15 octombrie 2024, 11:18

USV Iași, partener cu porți deschise, la Noaptea Companiilor

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV), în calitate de partener cu porți deschise la evenimentul Noaptea...

USV Iași, partener cu porți deschise, la Noaptea Companiilor
Fapt divers duminică, 13 octombrie 2024, 11:29

O cometă foarte rară va trece, astăzi, pe lângă Pământ

O cometă foarte rară va trece azi pe lângă Pământ, fiind prima dată când aceasta se apropie atât de mult de Soare şi de Terra. Aceasta va...

O cometă foarte rară va trece, astăzi, pe lângă Pământ