Ascultă Radio România Iași Live

Cutremurul din 11 martie 2011

Publicat de Nicolae Tomescu, 10 martie 2019, 18:46


Fotografia cu tânăra japoneză înfăşurată într-o pătură, care se uită deznădăjduită în depărtare, a făcut înconjurul lumii, imaginea devenind reprezentativă pentru dezastrul produs de cutremurul şi de tsunami-ul care i-a urmat acestuia (cf. „Daily Mail”); imaginea a fost surprinsă, de Tadashi Okubo, pentru ziarul „Yomiuri Shimbun”; fotografia, preluată de agenţiile de presă din întreaga lume, s-a transformat într-un dialog fără cuvinte cu dezastrul din 11 martie 2011, în urma căruia au murit circa 30.000 de oameni. Femiea poartă numele de Yuko Sugimoto şi are acum 37 de ani. În momentul în care a fost realizată fotografia, pe 13 martie 2011, în jurul orei 7:00, femeia se uita înspre grădiniţa în care se afla fiul ei, Raito; acesta fusese prins sub dărâmături. „Credeam că sunt doar 50% şanse ca fiul meu să fie în viaţă. Unii mi-au spus că micuţii din grădiniţă au fost salvaţi, alţii mi-au spus că cineva a văzut cum copiii au fost luaţi de tsunami”, a declarat Yuko. Ea încercase, cu disperare, să ajungă la grădiniţă, dar a fost nevoită să fugă din calea tsunami-ului, petrecând noaptea în maşină. A doua zi, femeia a reuşit să-şi găsească soţul. Cei doi au plecat în căutarea lui Raito prin centrele de evacuare. Tatăl copilului a mers cu o barcă până la grădiniţă, dar nu a găsit pe nimeni. A doua zi dimineaţă, cei doi au auzit că fiul lor, împreună cu alţi copii, au fost salvaţi de militari de pe acoperişul grădiniţei. „Când l-am văzut pe Raito în colţul camerei, am început să plâng atât de tare încât nu mai vedeam nimic”, a mărturisit Yuko Sugimoto. La un an de la tragedie, Yuko Sugimoto s-a fotografiat alături de fiul ei, Raito, în acelaşi loc în care a fost surprinsă de Tadashi Okubo. „Acum, fiecare zi este preţioasă. Mi-am dat seama că familia este cel mai important lucru din lume”, a conchis Yuko…

*

9 martie 2011: Alertă de tsunami după un cutremur cu magnitudinea de 7,2 produs în Japonia (regiunea insulei Honshu).

11 martie 2011Un cutremur cu magnitudine 9 grade pe scara Richter și cu epicentrul în Oceanul Pacific a lovit orașul Sendai, aflat pe coasta de est a Japoniei. Seismul a fost urmat de numeroase replici de peste 6 grade și a declanșat un tsunami de peste 10 metri. A fost cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată în Japonia.

12 martie 2011: O explozie se aude la Centrala Nucleară de la Fukushima 1; patru muncitori sunt răniți și locuitorii zonei avertizați de scurgeri de radiații.

13 martie 2011: O altă explozie, de data asta la reactorul 3, are loc la Fukushima; trei muncitori sunt răniți și șapte sunt dispăruți.

14 martie 2011: A treia explozie are loc la reactorul 2 al centralei nucleare de la Fukushima. Magnitudinea cutremurului este reevaluată de la 8,9 la 9, acesta devenind al patrulea cel mai puternic cutremur din lume înregistrat după 1900.

15 martie 2011: Reactorul 4 de la Fukushima a luat foc. Purtătorul de cuvânt al guvernului japonez a anunțat că răcirea reactoarelor 5 și 6 „pare să nu funcționeze bine”, după ce sistemul de răcire al tuturor celorlalte patru reactoare ale centralei a fost afectat de cutremurul din 11 martie și de tsunami. Guvernul a cerut populației aflate pe o rază de 30 de km în jurul centralei să rămână în case.

16 martie 2011: Împăratul Japoniei, Akihito, a avut prima ieșire publică de la cutremurul din 11 martie, într-un discurs televizat calificat dreptfără precedent” de Agenția „Reuters”. Suveranul nipon s-a declarat profund îngrijorat în legătură cu criza cu care se confruntă țara sa în urma seismului, a tsunami-ului, și a cerut solidaritate. Un nou incendiu izbucnește la reactorul 4 al centralei Fukushima.

17 martie 2011: Patru elicoptere ale armatei japoneze au început să toarne apă pe reactorul 3 al centralei nucleare de la Fukushima ca să răcească barele de combustibil supraîncălzit. Agenția Internațională pentru Energia Atomică a afirmat că situația centralei nucleare rămâne foarte serioasă, dar nicio înrăutațire majoră nu a intervenit.

25 martie 2011: O nouă acumulare de apă puternic contaminată a fost descoperită în subsolul clădirii de la turbina reactorului numărul 1 de la Fukushima.

30 martie 2011: Nivel de radiație crescut într-un sat situat la 40 de km de Fukushima, în afara zonei de excludere.

3 aprilie 2011: TEPCO încearcă să elimine apa cu nivel înalt de radioactivitate, din care o parte s-a deversat deja în ocean, printr-o breșă de 20 de centimetri produsă într-un bazin legat de reactorul 2.

7 aprilie 2011: Un cutremur cu magnitudinea de 7,1 care a lovit coasta de nord est a Japoniei a dus la decesul a două persoane și rănirea a 100 de oameni. Cutremurul a fost identificat ca o replică a seismului din 11 martie 2011.

12 aprilie 2011: Agenția japoneză de energie atomică a decis ridicarea gradului de gravitate al accidentului nuclear de la Fukushima Daiichi de la 5 la 7, nivel maxim pe scara internațională a accidentelor nucleare (INES), la fel ca și catastrofa de la Cernobîl din 1986…

*

Acesta este cutremurul care a bătut multe recorduri”, afirmase Lucy Jones, cercetatorul-şef al proiectului Pericole Multiple/studiu geologic din S.U.A.

Cutremurul devastator din 11 martie 2011 şi tsunami-ul din Japonia au mutat insula mai aproape de Statele Unite şi au schimbat axa planetei. Cutremurul a determinat ruperea scoarţei terestre pe o suprafaţă de 400 de kilometri lungime şi 160 de kilometri lăţime. Zonele de lângă epicentrul cutremurului s-au apropiat cu 4 metri de Statele Unite, declara Shengzao Chen, geofizician la USGS.

Cel de-al cincilea cutremur ca intensitate din lume s-a produs în momentul în care placa tectonică a Pacificului a alunecat sub placa tectonică a Americii de Nord, fapt ce a apropiat Japonia de S.U.A., cu 4 metri. Seismul a deplasat, totodată, axa de rotaţie a Pământului cu 10 centimentri, a scurtat ziua cu 1,6 microsecunde şi a scufundat Japonia cu aproximativ doi metri. Cum a scurtat cutremurul ziua? Masa pământului s-a deplasat spre centru, stimulând planeta să se învârtă un pic mai repede. Şi cutremurul din 2010, din Chile, a scurtat ziua, dar cu o fracţiune de secundă mai puţin.

O companie germană de asigurări a calculat că pierderile economice pot fi estimate la cca 210 miliarde de dolari americani în prima jumătate a anului 2011 (cel mai costisitor cutremur de când firma adună statistici de acest gen/1979).

După cutremurul din 1995, Japonia a aşezat senzori performanţi în toată ţara, pentru a observa şi cele mai mici mişcări, de aceea oamenii de ştiinţă pot calcula cu exactitate orice clătinare a pământului

 

Nicolae Tomescu

Redactor Şef

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=1I2jiYxZdRE[/youtube]

Etichete:
Fapt divers luni, 7 aprilie 2025, 11:24

Atelier de miniastronomi la Observatorul Astronomic din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad

Observatorul Astronomic din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad va organiza sâmbătă, 3 mai 2025, ateliere dedicate copiilor cu...

Atelier de miniastronomi la Observatorul Astronomic din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad
Fapt divers luni, 7 aprilie 2025, 10:28

„Eșarfa pe bicicletă” – ediția a IV-a: Un semnal pentru siguranța copiilor pe bicicletă

Sâmbătă, 5 aprilie, a avut loc, la Iași a patra ediție a evenimentului „Eșarfa pe bicicletă”, organizat simultan în Iași, Brașov și...

„Eșarfa pe bicicletă” – ediția a IV-a: Un semnal pentru siguranța copiilor pe bicicletă
Fapt divers vineri, 4 aprilie 2025, 12:14

4 aprilie este ziua animalelor fără stăpân

4 aprilie este ziua animalelor fără stăpân şi este sărbătorită cu veşti bune de la Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară, care...

4 aprilie este ziua animalelor fără stăpân
Fapt divers luni, 31 martie 2025, 12:01

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă recomandă câteva evenimente care vor debuta în perioada 1 – 6 aprilie 2025

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă recomandă câteva evenimente care vor debuta în perioada 1 – 6 aprilie 2025: Marți, 1 aprilie, vor...

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă recomandă câteva evenimente care vor debuta în perioada 1 – 6 aprilie 2025
Fapt divers sâmbătă, 29 martie 2025, 06:13

Temperaturile ridicate şi umezeala favorizează înmulţirea şi răspândirea bacteriilor şi a virusurilor

Temperaturile ridicate şi umezeala favorizează înmulţirea şi răspândirea bacteriilor şi a virusurilor, cu grave consecinţe asupra...

Temperaturile ridicate şi umezeala favorizează înmulţirea şi răspândirea bacteriilor şi a virusurilor
Fapt divers miercuri, 26 martie 2025, 10:48

Posibile întreruperi temporare ale emiterii rovinietei și peajului prin SIEGMCR!

CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale că joi, 27.03.2025, în intervalul orar 00:00 – 04:00, sunt programate unele...

Posibile întreruperi temporare ale emiterii rovinietei și peajului prin SIEGMCR!
Fapt divers marți, 25 martie 2025, 10:25

Studiu: Majoritatea prosumatorilor ar achiziționa un sistem de stocare cu baterii, dar indică prețul drept principalul impediment

Studiu: Majoritatea prosumatorilor ar achiziționa un sistem de stocare cu baterii, dar indică prețul drept principalul impediment  82% ar fi...

Studiu: Majoritatea prosumatorilor ar achiziționa un sistem de stocare cu baterii, dar indică prețul drept principalul impediment
Fapt divers luni, 24 martie 2025, 16:15

Purple Day și Ziua Mondială a Teatrului, la Teatrul Luceafărul Iași

În această săptămână, activitatea Teatrului Luceafărul Iași stă sub semnul a două date semnificative pentru breasla internațională, pe...

Purple Day și Ziua Mondială a Teatrului, la Teatrul Luceafărul Iași