Daniel Defoe: „Toţi oamenii ar fi dictatori dacă ar putea”

Publicat de nicolaetomescu, 24 aprilie 2020, 17:02

Daniel Defoe (Daniel Foe), cu a sa naștere asupra căreia se discută încă – 1659/1661(?) și data plecării către eternitate – 24 aprilie(?), 1731, celebru prin Robinson Crusoe (1719), este considerat fondatorul romanului englez[1], primul mare romancier realist din Anglia, un observator minuțios, preocupat de morala individuală și socială.

A început să scrie literatură după ce a exercitat alte profesiuni[2]; departe de a fi produsul unei fantezii, opera lui Defoe cuprinde elemente ale vieții sociale[3], iar însinguratul Robinson reunește trăsături de caracter și din mentalitatea autorului. Comerciant, negustor, fabricant, contabil, de multe ori ruinat, falit[4], închis[5], agent politic, ziarist[6], a conceput și o producție literară bogată, o operă de poet și gazetar, de pamfletar[7] și istoric, de economist și călător, de moralist și romancier.

Daniel Defoe deține un loc remarcabil în istoria universală a romanului. La vârsta de 59 de ani, în timp ce continua să scrie articole de ziar, precum și pamflete pe chestiuni curente, Defoe a abordat alt gen literar; începuse cu Robinson Crusoe, apoi a elaborat o serie de biografii fictive, memorii și autobiografii[8].

Viața lui a fost nespus de activă și plină de aventuri/peripeții, din care nu au lipsit atitudinile cutezătoare, mărețe, dar și tribulațiile, versatilitățile, situațiile paradoxale, contradictorii, chiar umilitoare. O viață pe măsura vremurilor acelora tulburi, violente și nestatornice, în care se săvârșeau mari prefaceri.

Timpul nu i-a îmbătrânit cartea (îndeosebi Robinson Crusoe), ci, dimpotrivă, îi păstrează farmecul și îi sporește sensurile.

Pe insula pustie, personajul este – singur și izolat de nevoie – un om al societății pe care o reconstituie în condițiile posibile și în felul său de viață. Robinson Crusoe ilustrează ceva mai mult decât imaginația autorului, chiar sentimentul direct al realității; cunoașterea predomină, deseori, asupra ficțiunii.

Defoe a împrumutat pentru romanul său aventura reală a marinarului scoțian Alexander Selkirk. Ultimul l-a însoțit pe celebrul Dampier într-o călătorie care viza mările sudului; disensiunile și cererea expresă de a fi lăsat pe țărmul insulei pustii Juan Fernandez, la 300 de mile vest de Valparaiso (Chile), i-a adus lui Selkirk reputația omului care supraviețuiește peste 4 ani, de unul singur, pe un petic de pământ risipit de nemărginirea apelor. În februarie 1709, vasul condus de căpitanul Woodes Rogers a ancorat pe țărmul insulei Juan Fernandez și l-a găsit pe Selkirk. În 1712, după ce făcuse ocolul lumii, Rogers publică, sub titlul Călătorie în jurul lumii, povestea în care arată cum l-a salvat pe Selkirk. În 1718, o nouă ediție atrage și mai abitir atenția asupra aventurii lui Selkirk, iscodind imaginația lui Defoe (sătul de tribulațiile în gazetărie, nesigur și îngrijorat de viitorul stării sale financiare); romanul Robinson Crusoe, prima și cea mai înaltă realizare epică, a fost scris ca o sursă de câștig și încropit, oarecum, la repezeală; nepieritoarea lui faimă vine din însușirile realiste ale povestirii, din veridicitatea ei uluitoare.

Înlănțuirea faptelor este vie și coerentă, meditațiile eroului apar ca urmare a evenimentelor și încercărilor. Cugetările și morala povestirii se încheagă din experiența trăită, din acțiunea plină de surprize. În năzuința către aventură, înțeleasă ca o grea încercare, o luptă care angajează, pe deplin, omul, Robinson se gândește la lărgirea cunoștințelor, la realizarea de sine. Experiența anterioară naufragiului, apoi cea de pe insulă, îl fac mai practic, dar nu sunt refuzate nici câteva efuziuni lirice în fața naturii, a dărniciei și frumuseții acesteia. Imaginația plină de realism a romancierului lasă porți deschise imaginii romantice (pe care veacul al XIX-lea o va exacerba până la abuz). Curiozitatea pentru lumi necunoscute, predilecția pentru experiențe neobișnuite, dorul de aventură, încercarea de a rezista în cele mai dramatice împrejurări, apariția peisajelor ample, pline de culoare și de exotism, sunt elemente (în parte) noi pentru epoca trăită de Defoe, creatorul romanului modern englez, gen mai cuprinzător și mai legat de marile coordonate ale vieții decât epica anterioară…

[1] Împreună cu Samuel Richardson…

[2] Tatăl lui era un mic negustor londonez, pe nume Foe (Defoe și-a adăugat acest prefix aristocratic la jumătatea prezenței sale în lume), care ar fi dorit ca fiul lui să devină preot. Din cauza nonconformismului religios, Defoe nu a avut acces la o educație universitară, astfel, a studiat la o școală a disidenților de la periferia Londrei. Comerțul va continua să-l fascineze pe tot parcursul vieții, oferindu-i în același timp posibilitatea de a observa, în amănunt, viața și obiceiurile englezești. În 1684 s-a căsătorit cu Mary Tuffley, fiica unui vânzător de vinuri (au avut 2 băieți și 5 fete)…

[3] Înlănțuire epică și concentrare de viață…

[4] În 1692, războiul cu Franța a avut drept rezultat numeroase pierderi financiare, căci vasele de care erau legate interesele lui au fost capturate și Defoe a dat faliment. Pentru a-și putea plăti creditorii, a înființat o fabrică de cărămizi și țiglă; s-a dovedit a fi o afacere profitabilă. La vârsta de 43 de ani, Defoe a dat faliment pentru a doua oară…

[5] În 1685, a luat parte la rebeliunea lui Monmouth împotriva lui Iacob al II-lea, dar, ca urmare a unei grațieri, obținută probabil în schimbul unei mari sume de bani, a reușit să scape de deportare și execuție atunci când a fost prins. Este drept că a fost neguțător cu fire aventuroasă, dar lui Defoe nu i-au lipsit nici prudența, nici spiritul de compromis (uneori, a pactizat cu adversarii, făcându-li-se util)…

[6] În 1704 își desfășura activitatea în slujba guvernului; a colaborat la cea mai vestită publicație a acestuia, „Review”[6]; Defoe a scris fără întrerupere articole de ziar pentru douăzeci și șase de perioadice diferite, referindu-se la problemele curente și afaceri externe, controverse religioase și conflictul politic dintre partidele Tory și Whig…

[7] Defoe și-a început cariera de scriitor (1690), iar în calitatea autorului de pamflete scrie Englezul get-beget; acest poem ridiculizează sentimentele antiolandeze în rândurile englezilor…

[8] Am la dispoziție, ca bibliografie, nu numai Ovidiu Drimba – Istoria literaturii universale, Ed. Saeculum I.O. și Vestala, București, 2004, deopotrivă Daniel S. Burt – 100 cei mai mari scriitori ai lumii, Ed. Lider – Ed. Star, București, 2005, ci și excelenta traducere și prefață a lui Petre Comarnescu – Daniel Defoe, Robinson Crusoe, Biblioteca pentru toți, 1971, Editura Minerva, București.