Ascultă Radio România Iași Live

‘Dezastrul de la Cernobîl’, de Svetlana Aleksievici (Nobel 2015)

‘Dezastrul de la Cernobîl’, de Svetlana Aleksievici (Nobel 2015)

Publicat de Andreea Drilea, 20 noiembrie 2015, 15:35

Cartea ‘Dezastrul de la Cernobîl’, semnată de Svetlana Aleksievici, câştigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură în 2015, va fi lansată, sâmbătă, la ora 12,00, la standul Grupului Editorial Corint de la Târgul Gaudeamus.

‘Suntem singurii care avem o carte – ‘Dezastrul de la Cernobîl’ -, aparţinând autorului care a luat Nobelul anul acesta, Svetlana Aleksievici. Cartea a fost publicată de noi în vară. Am anticipat am putea spune câştigătorul acestui premiu’, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Roxana Petrescu, PR Manager la Editura Corint.

Volumul a fost reeditat, după ce primul tiraj, de 2.000 de exemplare, ‘s-a epuizat rapid, în circa două luni de la publicare’, după cum a spus Petrescu.

Potrivit acesteia, volumul va fi lansat în prezenţa prefaţatorului cărţii, Ion M. Ioniţă, a scriitorului şi publicistului Bedros Horasangian şi a traducătoarei lucrării, prof. univ. dr. Antoaneta Olteanu.

Apărută în colecţia ‘Corint Istorie’, cartea reprezintă, potrivit Publishers Weekly, ‘o istorie orală mişcătoare a catastrofei din 1986 de la reactorul nuclear de la Cernobîl, în care curajul fatalist şi stoic este dublat de un umor incredibil de negru’.

‘Jurnalista rusă Svetlana Aleksievici a înregistrat o serie de mărturii pe care le-a prezentat sub forma unor ‘monologuri’, în stil romanesc, care zugrăvesc imaginea vie a atmosferei generale de nemulţumire de la sfârşitul perioadei comuniste, în care liderilor de partid agresivi, propagandei paranoice şi mobilizărilor haotice li se opun sarcasmul deprimant, gândurile amare şi abuzul de votcă. Rezultatul este o radiografie de neuitat a sufletului rus’, notează sursa menţionată, citată de Corint.

Svetlana Aleksievici s-a născut pe 31 mai 1948, în Stanislav. Este scriitoare şi jurnalistă din Bielorusia, disidentă susţinută de PEN Club şi de Fundaţia Soros. A primit numeroase premii pentru ‘Dezastrul de la Cernobîl’, carte apărută în 1997, interzisă şi azi în Bielorusia, dar şi pentru alte lucrări ale sale.

A publicat şi alte cărţi care s-au bucurat de apreciere, fiind traduse în mai multe limbi străine, printre care: ‘Războiul nu are chip de femeie’ – 1985, ‘Copii de zinc’ – 1989, ‘Fermecaţi de moarte’ – 1994.

Conform Comitetului Nobel de la Stockholm, Svetlana Aleksievici a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură 2015 pentru ‘scrierile ei polifonice, un monument închinat suferinţei şi curajului în vremurile noastre’.

(Agerpres/FOTO arhivă evz.ro)

Etichete:
Cum ne protejăm de degerături şi căzături pe gheaţă în zilele geroase
Fapt divers joi, 20 februarie 2025, 11:39

Cum ne protejăm de degerături şi căzături pe gheaţă în zilele geroase

În lunile de iarnă, riscurile de a cădea cresc din cauza trotuarelor şi aleilor îngheţate. Pentru a ne proteja de căzături în timpul lunilor...

Cum ne protejăm de degerături şi căzături pe gheaţă în zilele geroase
Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără “Light of Life”, Ediția a III-a Suceava © 20-21 mai 2025
Fapt divers miercuri, 19 februarie 2025, 09:56

Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără “Light of Life”, Ediția a III-a Suceava © 20-21 mai 2025

Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără “Light of Life”, Ediția a III-a, Suceava © 20-21 mai 2025   Regulamentul de organizare...

Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără “Light of Life”, Ediția a III-a Suceava © 20-21 mai 2025
Sondaj de opinie: 76% dintre români sunt îngrijorați de efectele schimbărilor climatice
Fapt divers marți, 18 februarie 2025, 10:08

Sondaj de opinie: 76% dintre români sunt îngrijorați de efectele schimbărilor climatice

București, 18 februarie 2025 – Peste 80% din populația urbană a României consideră că schimbările climatice reprezintă o amenințare...

Sondaj de opinie: 76% dintre români sunt îngrijorați de efectele schimbărilor climatice
Iași: Premiera Simfoniei The Hills Of Change în România
Fapt divers vineri, 14 februarie 2025, 09:47

Iași: Premiera Simfoniei The Hills Of Change în România

Premiera românească a simfoniei The Hills of Change va avea loc pe 20 februarie 2025, la Casa de Cultură a Studenților din Iași, în Sala...

Iași: Premiera Simfoniei The Hills Of Change în România
Fapt divers joi, 13 februarie 2025, 10:55

Facultatea de Drept a UAIC organizează a doua ediție a programului „Go Digital in Law – Winter School” și a 8-a ediție a Conferinței Internaționale „Perspective juridice asupra internetului” (COPEJI 8.0)

Un eveniment unic în România, cu peste 100 de participanți și 10 universități partenere din Europa Facultatea de Drept a Universității...

Facultatea de Drept a UAIC organizează a doua ediție a programului „Go Digital in Law – Winter School” și a 8-a ediție a Conferinței Internaționale „Perspective juridice asupra internetului” (COPEJI 8.0)
Fapt divers marți, 11 februarie 2025, 16:56

Suceava: Un bărbat a comandat online o tabletă, dar a primit acasă un grătar

Un bărbat din Suceava a comandat online o tabletă, dar a primit, prin curier, un grătar, au anunţat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de...

Suceava: Un bărbat a comandat online o tabletă, dar a primit acasă un grătar
Fapt divers marți, 11 februarie 2025, 16:23

Ieşenii, provocaţi să pedaleze echivalentul ocolului Pământului într-o singură zi la Pop’N’Move Fest 2025

Un ieşean pasionat de indoor cycling, Robert Dalas, îşi propune să mobilizeze comunitatea regională pentru a pedala împreună echivalentul...

Ieşenii, provocaţi să pedaleze echivalentul ocolului Pământului într-o singură zi la Pop’N’Move Fest 2025
Fapt divers vineri, 7 februarie 2025, 11:19

Iași: Eveniment de lansare de carte la Muzeul Memorial „ Mihail Kogălniceanu”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Societatea Scriitorilor Fără Frontiere din Iași vă invită la un eveniment dedicat lansării...

Iași: Eveniment de lansare de carte la Muzeul Memorial „ Mihail Kogălniceanu”