Ascultă Radio România Iași Live

Fila de calendar 11 decembrie

Fila de calendar 11 decembrie

Publicat de , 11 decembrie 2014, 05:00


Semnificatia zilei de 11 decembrie
* Recital susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail, în cadrul celei de-a II-a etape din ediţia a IV-a a Turneului Naţional ”DUELUL VIORILOR”, organizată de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo – ora 19:00, la Sala Radio. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Actualităţi, Radio România Regional, Radio România Internaţional
* Timişoara: Strauss Festival Orchestra Vienna prezintă, pentru al șaselea an consecutiv în România, în cadrul unui turneu care începe astăzi, spectacolul „Vienna Classic Christmas”, cu participarea extraordinară a sopranei Leontina Văduva și a tenorului Robert Nagy – ora 19:30, la Filarmonica Banatul. Turneul național va mai cuprinde oraşele Oradea, Cluj-Napoca, Suceava, Iași, Brașov, Bacău şi Constanța şi se va încheia cu două concerte extraordinare, pe 20 și 21 decembrie, la Sala Palatului din Bucureşti
Evenimente interne

1835: Prezentarea, pe scena „Teatrului Momulo” din București a primului vodevil românesc – „Triumful amorului”, în adaptarea muzicală a lui Ioan Andrei Wachmann
1861, 11/23: Proclamaţia către naţiune a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), prin care aducea la cunoştinţă oficial că „Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată”
1886: S-a născut Joseph Prunner, contrabasist şi pedagog român de origine austriacă (m. 1969)
1888: S-a născut Eugen Goga (fratele poetului Octavian Goga), prozator şi ziarist (m. 1935)
1913: A murit Ioan Kalinderu, jurist şi publicist (frate cu Nicolae Kalinderu, medic şi cunoscut colecţionar de artă); administrator al domeniilor Coroanei de la înfiinţare, în 1884, până la sfârşitul vieţii; pe baza testamentului său, în 1916 a fost inaugurat „Muzeul Kalinderu”; membru titular al Academiei Române din 1893, vicepreşedinte (1895-1898; 1901-1904) şi preşedinte al acestui for (1904-1907) (n. 1840)

Kalinderu Ion
1916: S-a născut inginerul Gheorghe Buzdugan; bogată activitate didactică; după 1989 a înfiinţat şi condus la Universitatea Politehnică din Bucureşti un Centru de documentare pentru problemele învăţământului superior; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2012)
1918, 11/24: Regele Ferdinand I (1914-1927) a emis Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie şi Decretul-lege de organizare provizorie a Transilvaniei, potrivit căruia serviciile publice rămâneau sub conducerea Consiliului Dirigent, în administraţia Guvernului central de la Bucureşti trecând afacerile străine, armata, căile ferate, poşta, telegraful, telefoanele, circulaţia financiară, vămile, împrumuturile publice şi siguranţa generală a statului (Transilvania urma să fie reprezentată, în Guvernul central, de miniştri fără portofoliu). NOTĂ: Marea Adunare Naţională, din 18.XI/1.XII.1918, a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, „adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, decretează Unirea acestor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România”
1942: S-a născut Szobi (Szabolcs) Cseh, cascador, actor şi regizor (m. 2014)

Szobi Cseh
1958: A fost arestat filosoful Constantin Noica (şi grupul său de prieteni din care făceau parte Nicu Steinhardt, Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Theodor Enescu, Marietta Sadova ş.a); a fost condamnat, la 1.III.1960 („sub acuzaţia de uneltire contra orânduirii sociale”), în urma „procesului Noica-Pillat”, la 25 de ani de muncă silnică şi confiscarea averii personale. NOTĂ: Alta sursa dă data de 18.XII.1958

Constantin Noica

1985: A murit sculptoriţa Ioana Kassargian (n. 1936)
1993: A murit actriţa franceză de origine română Elvira Popescu (Popesco), stabilită la Paris din 1923; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1896)
1997: A murit lingvistul Ion Coteanu; specialist în lexicologie, stilistică şi limbă literară; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1920)
2001: A murit pictorul şi sculptorul Ion (Alin) Gheorghiu; membru titular al Academiei Române din 1999 (n. 1929)
2001: A murit Cornel Radu Constantinescu, critic de artă şi ziarist (n. 1938)
2011: A murit Mihnea Gheorghiu, cineast, scriitor şi traducător (de numele său se leagă traducerea integrală a operelor lui William Shakespeare şi Walt Whitman); fost preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România, membru titular al Academiei Române din 1996 (n. 1919)
2011: A murit Leonida Lari (pseudonimul Liubei Tuchilatu), poetă, publicistă, scriitoare, politiciană şi militantă pentru reunirea Basarabiei cu România (n. 1949, în RSS Moldovenească, URSS)

Leonida Lari

 

Evenimente externe

– Bruxelles: Reuniune a miniştrilor muncii din cadrul UE
– Paris: Senatorii francezi urmează să se pronunţe pe tema unei rezoluţii asupra recunoaşterii Statului palestinian
– Los Angeles: Anunţarea artiştilor nominalizaţi la Premiile Golden Globe, care vor fi decernate în data de 11 ianuarie 2015
– „Ziua Internaţională a Muntelui”, proclamată de Adunarea Generală a ONU în 2003, pentru a atrage atenţia asupra rolului crucial pe care-l joacă muntele în viaţa noastră
– Aniversarea proclamării Republicii Burkina Faso – 1958. Ziua Naţională
1758: S-a născut Carl Friedrich Zelter, compozitor şi dirijor german (m. 1832)
1781: S-a născut Sir David Brewster, fizician scoțian; a descoperit caleidoscopul și a perfecționat stereoscopul (m. 1868)
1792: S-a născut compozitorul austriac Joseph Mohr, autorul celebrului colind „Stille Nacht, heillige Nacht” (1816) (m. 1848)

Joseph Mohr
1801: S-a născut Christian Dietrich Grabbe, dramaturg, exponent al dramei realiste germane din secolul al XIX–lea (m. 1836)
1803: S-a născut Hector Berlioz, compozitor, dirijor şi teoretician muzical francez (m. 1869)

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=hi-44UUugWg[/youtube]

 

1810: S-a născut Alfred de Musset, poet, dramaturg şi prozator francez; recunoscut ca unul dintre reprezentanții marcanți ai romantismului în această țară (m. 1857)
1843: S-a născut medicul german Robert Koch, descoperitorul bacilului tuberculozei, care-i poartă numele (1882); Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1905 (m. 1910)

Robert Koch
1863: S-a născut Annie Jump Cannon, astronom american pe a cărei muncă se bazează catalogarea modernă a stelelor. Împreună cu Edward C. Pickering, ea este creditată cu realizarea schemei de clasificare stelară Harvard, care clasifică stelele în funcţie de temperatură (şi comparativ cu Soarele) (m. 1941)

1876: S-a născut Mieczysław Karłowicz, compozitor, violonist şi dirijor polonez (m. 1909)
1882: S-a născut fizicianul german Max Born; a dezvoltat mecanica cuantică şi teoria reţelelor cristaline; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1954, împreună cu conaţionalul său Walter Bothe (m. 1970)
1904: S-a născut Felix Nussbaum, pictor german (m. 1944)
1905: S-a născut Eugen Fink, filosof şi pedagog german (m. 1975)

1908: S-a născut compozitorul american Elliott Carter, câştigător de două ori al Premiului Pulitzer în 1960 şi în 1973 (m. 2012)
1908: S-a născut cineastul portughez Manoel de Oliveira; regizor, director de imagine, scenarist, producător, actor, monteur, este unul dintre cei mai longevivi cineaşti ai lumii (nu numai din punct de vedere biologic, ci şi artistic)
1911: S-a născut scriitorul egiptean Naguib Mahfouz; primul scriitor arab laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1988 (m. 2006)
1912: S-a născut producătorul italian de film Carlo Ponti (m. 2007)
1913: S-a născut Jean Marais, actor francez de film (m. 1998)

Jean Marais
1918: S-a născut scriitorul rus Aleksandr Soljeniţîn; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1970; la 12.II.1974 a fost arestat sub acuzaţia de trădare şi apoi expulzat; scriitorul s-a reîntors în Rusia la 27.V.1994 (după 20 de ani de exil) (m. 2008)
1928: S-a născut Tomás Gutiérrez Alea, regizor cubanez de film (m. 1996)
1930: S-a născut Jean Louis Trintignant, regizor şi actor francez de film
1935: S-a născut Ferdinand Alexander Porsche, preşedintele onorific al consiliului de supraveghere al companiei Porsche, creator al modelului 911; a pus bazele unei noi culturi a designului, care a conturat maşinile sport până în ziua de azi (m. 2012)
1938: A murit Christian Lange, om politic norvegian; secretar al Comitetului Nobel din Oslo (1900-1909); secretar general al Uniunii Interparlamentare (1909-1933); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1921, împreună cu suedezul Karl Branting (n. 1869)
1941: Germania şi Italia declară război Statelor Unite ale Americii (în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale)
1943: S-a născut John Kerry, politician american; în prezent secretar american de stat (cel de-al 68-lea); senator de Massachusetts între anii 1985 – 2013; candidat al Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din 2004, pierzând în faţa lui George W. Bush
1944: S-a născut Brenda Lee, cântăreaţă americană

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=TWIzpUBNTyg[/youtube]

1946: A fost creat Fondul ONU pentru Copii – UNICEF; la această dată, în cadrul primei sale sesiuni, Adunarea Generală a ONU a decis să creeze UNICEF – denumit atunci Fondul Internaţional de Ajutorare a Copiilor; actualul nume l-a luat în octombrie 1953 (România a devenit membru la 8.IX.1971)
1952: S-a născut scriitorul italian Andrea de Carlo
1953: A murit dirijorul şi compozitorul englez Albert Coates (n. 1882)
1967: A murit dirijorul italian Victor de Sabata (n. 1892)
1968: A murit Arthur Hays Sulzberger, cunoscut publicist american; a condus publicaţia „The New York Times” între anii 1935 şi 1968 (n. 1891)
1978: A murit biochimistul american Vincent du Vigneaud; a realizat (1953) sinteza în laborator a unor hormoni (vasopresina şi ocitocina); Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1955 (n. 1901)
1986: A intrat în vigoare Tratatul de denuclearizare a Pacificului de Sud, „Tratatul de la Rarotonga” (semnat la 7.VIII.1985)
1994: A început pătrunderea trupelor ruseşti pe teritoriul republicii separatiste Cecenia din cadrul Federaţiei Ruse; în decursul Primului Război Cecen (1994-1996) trupele ruse au cucerit Cecenia, provocând zeci de mii de morți în rândul populației civile și distrugeri materiale imense, pentru ca din iunie 1995 războiul să se transforme în unul de gherilă. În august 1996 rebelii separatiști anti-ruși au reușit recucerirea capitalei Groznîi și anihilarea unui număr mare de trupe ruse prinse în lupte. În mod oficial, primul război cecen s-a încheiat prin semnarea acordurilor de la Khavsa-Yurt la 31 august 1996
1997: A fost încheiat, cu ocazia Conferinţei de la Kyoto/Japonia, Protocolul privind respectarea angajamentelor de limitare cantitativă şi reducere a limitei de gaze cu efect de seră (semnat cu o zi înainte); a intrat în vigoare la 16.II 2005 (Protocolul de la Kyoto, este un protocol adiţional la Convenţia-cadru din 1992 privind schimbările climatice)

2012: A murit muzicianul indian Ravi Shankar, maestru al sitar-ului (instrument muzical indian tradiţional cu coarde ciupite); George Harrison, chitaristul trupei „The Beatles”, l-a numit „naşul muzicii etnice” (n. 1920)

2012: A murit soprana rusă Galina Pavlovna Vişnevskaia (n. 1926)

Etichete:
Sondaj de opinie: 76% dintre români sunt îngrijorați de efectele schimbărilor climatice
Fapt divers marți, 18 februarie 2025, 10:08

Sondaj de opinie: 76% dintre români sunt îngrijorați de efectele schimbărilor climatice

București, 18 februarie 2025 – Peste 80% din populația urbană a României consideră că schimbările climatice reprezintă o amenințare...

Sondaj de opinie: 76% dintre români sunt îngrijorați de efectele schimbărilor climatice
Iași: Premiera Simfoniei The Hills Of Change în România
Fapt divers vineri, 14 februarie 2025, 09:47

Iași: Premiera Simfoniei The Hills Of Change în România

Premiera românească a simfoniei The Hills of Change va avea loc pe 20 februarie 2025, la Casa de Cultură a Studenților din Iași, în Sala...

Iași: Premiera Simfoniei The Hills Of Change în România
Facultatea de Drept a UAIC organizează a doua ediție a programului „Go Digital in Law – Winter School” și a 8-a ediție a Conferinței Internaționale „Perspective juridice asupra internetului” (COPEJI 8.0)
Fapt divers joi, 13 februarie 2025, 10:55

Facultatea de Drept a UAIC organizează a doua ediție a programului „Go Digital in Law – Winter School” și a 8-a ediție a Conferinței Internaționale „Perspective juridice asupra internetului” (COPEJI 8.0)

Un eveniment unic în România, cu peste 100 de participanți și 10 universități partenere din Europa Facultatea de Drept a Universității...

Facultatea de Drept a UAIC organizează a doua ediție a programului „Go Digital in Law – Winter School” și a 8-a ediție a Conferinței Internaționale „Perspective juridice asupra internetului” (COPEJI 8.0)
Suceava: Un bărbat a comandat online o tabletă, dar a primit acasă un grătar
Fapt divers marți, 11 februarie 2025, 16:56

Suceava: Un bărbat a comandat online o tabletă, dar a primit acasă un grătar

Un bărbat din Suceava a comandat online o tabletă, dar a primit, prin curier, un grătar, au anunţat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de...

Suceava: Un bărbat a comandat online o tabletă, dar a primit acasă un grătar
Fapt divers marți, 11 februarie 2025, 16:23

Ieşenii, provocaţi să pedaleze echivalentul ocolului Pământului într-o singură zi la Pop’N’Move Fest 2025

Un ieşean pasionat de indoor cycling, Robert Dalas, îşi propune să mobilizeze comunitatea regională pentru a pedala împreună echivalentul...

Ieşenii, provocaţi să pedaleze echivalentul ocolului Pământului într-o singură zi la Pop’N’Move Fest 2025
Fapt divers vineri, 7 februarie 2025, 11:19

Iași: Eveniment de lansare de carte la Muzeul Memorial „ Mihail Kogălniceanu”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Societatea Scriitorilor Fără Frontiere din Iași vă invită la un eveniment dedicat lansării...

Iași: Eveniment de lansare de carte la Muzeul Memorial „ Mihail Kogălniceanu”
Fapt divers vineri, 7 februarie 2025, 10:35

Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie

Classix Festival, una dintre inițiativele culturale independente remarcate la nivel european, a anunțat programul concertistic complet al celei...

Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie
Fapt divers vineri, 7 februarie 2025, 10:29

ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție

Evenimentul cultural- educativ ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, ajuns la cea de a IV-a ediție, se va desfășura în perioada 11-14 februarie 2025 la Casa...

ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție