Ascultă Radio România Iași Live

Fila de calendar 12 noiembrie

Fila de calendar 12 noiembrie

Publicat de , 12 noiembrie 2014, 05:00


Semnificatia zilei de 12 noiembrie 2014
* În zilele de 12 şi 13 noiembrie, se va desfășura cea de-a II-a ediţie a Microsoft Summit, cel mai mare eveniment de tehnologie și business de pe piața locală, la care participă preşedintele Microsoft pentru Europa Centrală şi de Est, Don Grantham şi directorul general al Microsoft România, Kostas Loukas – ora 9:30, la Willbrook Platinum Business & Convention Center Bucharest
* În perioada 12 – 15 noiembrie, la Crystal Palace Ballrooms, are loc Conferinţa Naţională de Farmacie, eveniment organizat sub egida Colegiului Farmaciştilor din România şi Asociaţiei Medicale Române, în parteneriat cu Agenţia Naţională a Medicamentului, tema generală a manifestării fiind „Actualităţi în practica farmaceutică”. Evenimentul va fi prezidat de prof. farm. dr. Dumitru Lupuleasa – preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România

Calendar religios
– Sf. Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu (Calendarul Creştin-Ortodox 2014)
– Sf. Iosafat, episcop martir (Calendarul Romano-Catolic 2014; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2014)
Evenimente interne
– „Ziua Cercetaşilor Militari”; prin Ordinul 83/12.XI.1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a semnat actul de constituire a Secţiei a II-a din cadrul Corpului de Stat Major General (ca prim element al cercetării în Armata română)
– „Ziua Geodezilor Militari” în România; la 12.XI.1859 s-a înfiinţat primul Serviciu Topografic Militar
– „Ziua Statului Major General”; după Unirea din 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a hotărât, prin Înaltul Ordin nr. 83 din 12/24 noiembrie 1859, constituirea Corpului de Stat Major General al Armatei Principatelor Unite, care avea ca principală menire crearea unei structuri militare cu o concepţie şi organizare unică
1850: A murit Constantin Diaconovici-Loga, cărturar de orientare latinistă; luptător pentru răspândirea culturii naţionale printre românii bănăţeni; cunoscut mai ales prin „Gramatica românească pentru îndreptarea tinerilor” (1822), meritorie încercare de sistematizare a noţiunilor şi de creare a unei terminologii gramaticale româneşti (n. 1770). NOTĂ: Dicţionarul cronologic – Literatura română dă ca dată a morţii 28.XI.1850
1857: O comisie întrunită la Iaşi a hotărât introducerea timbrelor poştale pe teritoriul Moldovei. Au fost tipărite cu o presă manuală, bucată cu bucată, patru valori ale primei emisiuni „Cap de bour”, pusă în vânzare pe data de 22 iulie 1858. Primele timbre poștale au fost făcute la Tipografia „Atelia Timbrului” în timpul caimacamiei lui Nicolae Vogoride. Au copiat un model de timbru austriac, folosindu-se matriţe de oţel pentru tipărirea lui. Acest timbru a fost un „fapt jignitor” faţă de turci care nu permiteau niciun fel de autonomie instituţională sau economică, cum ar fi moneda proprie, însemnele, drapelul. Timbrul reproducea într-un cerc capul de bour, semn heraldic de pe stema Principatului Moldovei, o goarnă poştală, o stea în cinci colţuri, legenda „porto scrisori” scrisă cu litere chirilice şi valoarea nominală a timbrului, amplasată în interiorul buclei de formă eliptică a goarnei poştale

1862, 12/24: S-a născut omul politic Vasile Goldiş, unul dintre conducătorii Partidului Naţional Român din Transilvania; rol însemnat în lupta pentru desăvârşirea unităţii politice a poporului român; a combătut politica guvernelor ungare prin care se urmărea deznaţionalizarea românilor din Transilvania; membru al Consiliului Naţional Român Central (1918) şi al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920); la Adunarea Naţională de la Alba Iulia (1.XII.1918) a citit cuvântarea solemnă şi a prezentat proiectul de rezoluţie privind unirea Transilvaniei cu România; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (m. 1934)

Vasile Goldis
1869: A murit Gheorghe Asachi, cărturar umanist, scriitor şi arhitect, întemeietor al învăţământului liceal (1813) şi superior (1835) în limba română, al teatrului românesc (1816) şi al presei (1829) în Moldova (n. 1788, la Herţa, azi în Ucraina)

gheorghe asachi
1884: Timişoara devenea primul oraş din Europa iluminat public cu electricitate; sistemul de iluminat în întregime electric, compus dintr-o reţea de 59 de kilometri de cabluri care alimentau 731 de lămpi cu filament de carbon incandescent, a fost realizat în mai puţin de doi ani de către societatea Anglo Austrian Brush Electrical Company, cu sediul la Viena
1900: S-a născut Vania Gherghinescu, poet, publicist şi traducător (m. 1971)
1903: A murit Ştefan Orăşanu; a scris poezie, dar mai ales studii de istorie şi istorie literară, cronică dramatică, muzicală şi de artă plastică (n. 1869)
1922: S-a născut muzicologul Titus Moisescu (m. 2002)
1922: A avut loc prima cursă aeriană transcontinentală de pasageri din istorie: Paris – Strasbourg – Praga – Varşovia – Viena – Budapesta – Belgrad – Bucureşti (Băneasa) – Istanbul, realizată de Compania Franco-Română de Navigaţie Aeriană. Simbol al cooperării franco-române în domeniul aviaţiei, Compania Franco-Română de Navigație Aeriană a inaugurat pe 12 noiembrie 1922 prima ruta aeriană transcontinentală de pasageri. Tradiția Companiei Franco-Române de Navigație Aeriană, transformată în 1925 în Compania Internațională de Navigație Aeriană, este continuată în zilele noastre de companiile Air France și TAROM, partenere și astăzi în cadrul Alianței SkyTeam. Un zbor de la Paris la Bucureşti dura, la vremea respectivă, 24 de ore. Primul zbor de noapte a fost făcut pe 10 septembrie 1924, pe ruta Belgrad – Bucureşti (Băneasa), tot de Compania Franco-Română de Navigație Aeriană
1929: S-a născut Ion Teoreanu, inginer chimist, profesor, cercetător şi fost ministru al educaţiei şi învăţământului (1982-1989); a efectuat numeroase studii şi cercetări în domeniul ingineriei chimice şi domenii ale ştiinţei materialelor oxidice (m. 2013)
1934: A murit Pimen Georgescu (prenumele la naştere: Petru), mitropolit al Moldovei din 1909 până la moarte; în timpul primul război mondial a organizat spitale pentru răniţi în mânăstiri şi colecte pentru sprijinirea ostaşilor; membru de onoare al Academiei Române din 1918 (n. 1853)
1938: S-a născut inginerul geolog Nicolae Panin, membru corespondent al Academiei Române din 2003
1950: S-a născut scriitorul Mircea Nedelciu (m. 1999)
1959: S-a deschis, la Belgrad, prima expoziție industrială românească din perioada postbelică, organizată de Camera de Comerț a României
1960: A murit juristul Traian Pop; a participat, după Unirea din 1918, la reorganizarea justiţiei în Transilvania; a desfăşurat o intensă activitate politică, reprezentând PNŢ în Cameră şi Senat; membru de onoare al Academiei Române din 1948 (n. 1885)
1961: S-a născut Nadia Comăneci (Conner), multiplă campioană olimpică, prima gimnastă din lume căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs (la Jocurile Olimpice de la Montreal/Canada din 1976), numită şi „Zâna de la Montreal”; stabilită din 1989 în SUA; preşedinte de onoare al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi al Federaţiei Române de Gimnastică; în 1999 a fost declarată, la Viena, „sportiva secolului XX”; World Records Academy (Academia Recordurilor Mondiale) a omologat, în 2007, recordul reuşit de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal, adică şapte note 10 la o singură ediţie a JO

Nadia Comaneci
1964: Guvernele român şi norvegian decid ridicarea reprezentanţelor lor diplomatice de la Oslo şi Bucureşti la rangul de ambasadă (relaţiile diplomatice dintre România şi Norvegia au fost stabilite în mai 1917, la nivel de legaţie; au fost întrerupte în iulie 1940 şi reluate la 31 mai 1946)
1987: A murit Petru Sfetca, poet, traducător şi publicist; s-a impus ca un remarcabil traducător, fiind, la noi, primul tălmăcitor al unor poeţi italieni moderni, precum Giuseppe Ungaretti, Umberto Saba, Eugenio Montale, Salvatore Quasimodo (n. 1919)
2000: A murit compozitorul (de muzică uşoară, de film şi teatru) Henri Mălineanu (n. 1920)
2004: A murit scriitorul Alexandru Vona, stabilit la Paris, din 1948 (n. 1922)
Evenimente externe
„Ziua Mondială de Luptă împotriva Pneumoniei” – instituită din aprilie 2009 şi marcată în fiecare an la această dată cu obiectivul de a comunica pericolul pe care pneumonia îl reprezintă pentru sănătatea publică şi pentru a preveni milioanele de decese care sunt înregistrate în fiecare an, în întreaga lume
1833: S-a născut compozitorul rus Alexandr Borodin (m. 1887)
1840: S-a născut Auguste Rodin, sculptor, grafician şi pictor francez (m. 1917)

August Rodin
1842: S-a născut John William Rayleigh (lord Strutt), matematician şi fizician britanic; contribuţii la teoria sunetelor şi a luminii; a studiat propagarea undelor („Legea lui R.”) şi a explicat culoarea albastră a cerului; a descoperit, împreună cu conaţionalul său William Ramsay, elementul chimic argon; a dat o valoare numărului lui Avogadro; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1904; membru de onoare străin al Academiei Române din 1914 (m. 1919)
1915: S-a născut Roland Barthes, eseist şi critic literar francez (m. 1980)
1918: Austria este proclamată republică (după destrămarea Imperiului Habsburgic)
1918: Rusia sovietică denunţă Tratatul de pace de la Brest-Litovsk (din 18.II/3.III.1918), încheiat cu Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia)
1919: Primul zbor din Anglia spre Australia a fost realizat de Ross și Keith Smith, care au decolat de la Hounslow, în apropiere de Londra (la 13 decembrie au aterizat în localitatea Darwin)
1929: S-a născut scriitorul german Michael Ende; devenit celebru mai ales prin romanele sale pentru copii, a fost, de asemenea, actor, critic de film (la radiodifuziunea bavareză) şi autor dramatic (m. 1995)
1929: S-a născut actrița americană Grace Kelly; în aprilie 1956, s-a căsătorit cu Rainier al III-lea de Monaco (n. 1923 – m. 2005) și a devenit prințesă consort de Monaco, numită în mod obișnuit Prințesa Grace (m. 1982) . NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1928

Grace Kelly 18 - c. 1953

 

1935: S-a născut actriţa rusă de film Ludmila Gurcenko, populară interpretă a filmului sovietic din anii ’70-‘80 (m. 2011)
1939: S-a născut soprana slovacă Lucia Popp (Lucia Poppová) (m. 1993, în Germania)
1945: S-a născut Neil Young, interpret rock şi compozitor canadian; unul dintre cei mai faimoşi chitarişti contemporani

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=Eh44QPT1mPE[/youtube]

1948: A murit compozitorul italian Umberto Giordano (n. 1867)
1976: A murit compozitorul american Walter Piston (n. 1894)
1980: S-a născut actorul canadian Ryan Gosling
1984: A murit scriitorul afro-american Chester Himes (n. 1909)
1999: UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură) a adoptat „Declaraţia universală asupra genomului uman şi drepturilor omului”
2013: A murit actorul american de film şi televiziune Al Ruscio (n. 1924)
2013: A murit compozitorul britanic Sir John Tavener; majoritatea lucrărilor sale au ca sursă de inspiraţie spiritualitatea creştină (n. 1944)

Etichete:
UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei
Fapt divers luni, 25 noiembrie 2024, 11:07

UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a câștigat proiectul „Corpul R: Reabilitarea sustenabilă pentru spații moderne de...

UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei
UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani
Fapt divers luni, 25 noiembrie 2024, 11:06

UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru...

UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani
Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași
Fapt divers vineri, 22 noiembrie 2024, 07:35

Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași

Ziua Națională a României, 1 decembrie 2024, va fi marcată şi prin deschiderea amenajărilor specifice organizate de Primăria Municipiului...

Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași
Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii
Fapt divers joi, 21 noiembrie 2024, 12:05

Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova a organizat, în perioada 1 octombrie – 5 noiembrie 2024, Concursul Național de Scurte...

Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii
Fapt divers joi, 21 noiembrie 2024, 11:57

Au început înscrierile pentru Concursul Cangurașul matematician

21 Noiembrie, București Asociația Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație (IDEE) are plăcerea de a anunța deschiderea...

Au început înscrierile pentru Concursul Cangurașul matematician
Fapt divers marți, 19 noiembrie 2024, 17:31

Bacău: Tânăr rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Glăvăneşti, a fost rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat, a informat,...

Bacău: Tânăr rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat
Fapt divers luni, 18 noiembrie 2024, 08:28

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România.     Luni,...

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România
Fapt divers vineri, 15 noiembrie 2024, 12:46

„Povești în zbor cu zmeie și zei” – un nou atelier D.I.C.E. la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, prin Secția Mediere culturală, Proiecte, Marketing și cu sprijinul activ al Muzeului Etnografic al...

„Povești în zbor cu zmeie și zei” – un nou atelier D.I.C.E. la Palatul Culturii