Ascultă Radio România Iași Live

Fila de calendar 14 mai 2015

Publicat de , 14 mai 2015, 05:00


Semnificatia zilei de 14 mai 2015
* În perioada 14 – 16 mai, Societatea de Stomatologie Estetică din România organizează cea de-a XII-a ediţie a Congresului Internaţional de Estetică Dentară – la J.W. Marriott Grand Hotel
* Între 14 şi 23 mai, EUROPAfest reuneşte peste 300 de muzicieni din 45 de ţări, 4 continente, incluzând între brandurile sale şi evenimentele Bucharest International Jazz Competition şi Jeunesses International Music Competition “Dinu Lipatti”
* Chişinău: Recital susţinut de pianistul Horia Mihail, în cadrul celei de-a V-a ediţii a turneului “Pianul Călător” (22 mar. – 20 mai), organizat în 20 de oraşe din ţară, de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo şi susţinut de Radio România – ora 19:00, la Sala cu orgă. Coproducători: TVR 2 şi Radio România Regional. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi şi Radio România Muzical

Calendar religios

– Înălţarea Domnului. Sf. Matia, Apostol (Calendarul Romano-Catolic 2015)
Evenimente interne
1742: A murit Radu II Tempea, protopop al românilor ortodocşi braşoveni, autor al cronicii româneşti „Istoria besearicei Şcheailor Braşovului” (n. 1691)
1812: S-a născut Costache Negri, om politic (militant paşoptist şi unionist), diplomat şi scriitor (m. 1876)
1839, 14/26: S-a deschis, la Iaşi, Expoziţia plantelor şi florilor exotice, prima expoziţie românească de acest gen
1870: S-a născut medicul Ernest Juvara, anatomist şi chirurg (contribuţii remarcabile mai ales în domeniul ortopediei) (m. 1933)
1871: S-a născut Caton Theodorian, dramaturg, prozator şi traducător (din literatura franceză) (m. 1939)
1901: S-a născut Alexandru Brătăşanu, pictor şi scenograf, personalitate proeminentă a teatrului românesc (m. 1970). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1900
1914: S-a născut folcloristul Tiberiu Alexandru (m. 1997)
1920: S-a născut Ursula Bedners, poetă, prozatoare și traducătoare română de etnie germană (m. 2005)
1923: A murit Jacques Menachem Elias, proprietar şi bancher evreu din România; după moartea sa, întreaga avere a rămas Academiei Române, cu condiţia înfiinţării „unei fundaţii de cultură naţională şi de asistenţă publică”, cu sediul în Bucureşti, care să poarte numele tatălui său, Menahem H. Elias (Fundaţia a fost întemeiată în 1925); membru post-mortem al Academiei Române din 1993 (n. 1844)
1929: S-a născut arheologul Florea Mogoşanu, preocupat de problemele paleoliticului (m. 1986)
1933: S-a născut jurnalistul Florin Brătescu; din 1957 a fost crainic la Radiodifuziunea Română; în 1960 a devenit primul crainic-prezentator al Televiziunii naţionale şi, apoi, realizatorul uneia dintre cele mai apreciate şi longevive emisiuni a TVR, „Reflector”; s-a numărat printre fondatorii postului comercial de televiziune „Antena 1” şi ai postului de radio „Romantic FM”
1945: A murit istoricul Gheorghe Popa-Lisseanu; a înzestrat istoriografia românească cu un adevărat corpus de surse narative – autori clasici şi texte privind epoca migraţiilor şi a începuturilor societăţii medievale în spaţiul carpato-dunărean; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (n. 1866)
1948: A fost semnat actul de naştere al Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti (într-o clădire din Str. Lipscani), prin fuziunea echipelor Unirea Tricolor MAI cu Ciocanul Bucureşti. Din anul 1951 clubul îşi are sediul pe Şos. Ştefan cel Mare, iar numele său provine din vechiul cuvânt grecesc „dinamikos”, care înseamnă mişcare
1956: S-a născut poeta Domniţa Petri
1957: A murit Camil Petrescu, dramaturg, prozator, estetician şi doctor în filosofie; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1894)
1968, 14-18: Vizita la Bucureşti a preşedintelui Republicii Franceze, generalul Charles de Gaulle, prima vizită după război a unui şef de stat vest-european în România
1974: A murit poetul avangardist Stephan Roll (pseudonimul literar al lui Gheorghe Dinu sau Gheorghi Dinev) (n. 1904). NOTĂ: Dicţionarul de literatură română (1979) dă ca an al naşterii 1903, iar alta sursa dă ca dată a morţii 13 mai 1974
1980: A murit compozitoarea şi pianista Hilda Jerea (n. 1916)
1981, 14-22: Cosmonautul Dumitru Prunariu este primul român care a efectuat un zbor în spaţiul cosmic, la bordul navei cosmice sovietice „Soiuz-40”; zborul a durat 7 zile, 20 ore şi 42 minute, activitatea spaţială desfăşurându-se la bordul staţiei orbitale „Saliut-6”
1988: A murit inginerul agronom Emil Alexandru Negruţiu; lucrări de genetică şi ameliorare a animalelor domestice; în 1965, împreună cu Petre S. Aurelian (n. 1833 – m. 1909), a înfiinţat, în cadrul Institutului Agronomic din Cluj, primul laborator de cercetări de genetică cantitativă şi a populaţiilor de animale din România; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1911)
2002: A murit poeta Florica Mitroi (n. 1944)
2011: A murit Gheorghe Mihăilă, lingvist şi istoric literar; lucrări privind raporturile lingvistice şi literare româno-slave, cultura şi literatura română veche; membru titular al Academiei Române din 2004 (n. 1930)

EVENIMENTE EXTERNE

1610: A murit (asasinat) Henric al IV-lea de Navarre, rege al Franţei (1589-1610), întemeietorul dinastiei de Bourbon; prin „Edictul de la Nantes” (1598), garantând protestanţilor hughenoţi drepturi egale cu cele acordate catolicilor, a pus capăt, pentru un timp, conflictelor religioase în Franţa; ajutat de hughenoţi, a consolidat absolutismul monarhic, a dezvoltat industria, comerţul şi agricultura (n. 1553)
1727: S-a născut Thomas Gainsborough, unul dintre cei mai faimoşi pictori portretişti şi peisagişti britanici ai secolului al XVIII-lea (m. 1788)
1771: S-a născut Robert Owen, reformator social şi filantrop englez; a încercat să înfiinţeze în Marea Britanie şi apoi în SUA comunităţi cooperatiste, dar acestea au eşuat (m. 1858)
1796: Medicul britanic Edward Jenner (1749 – 1823) efectuează prima vaccinare antivariolică reuşită (după ce a descoperit modalitatea de a crea la om imunitatea faţă de variolă), punând bazele imunologiei moderne. NOTĂ: Pentru a celebra două secole de la acest eveniment, OMS şi UNICEF au declarat anul 1996 „Anul Vaccinului”
1832: S-a născut Rudolf Lipschitz, matematician german; cunoscut mai ales pentru condiția de continuitate din analiza matematică ce îi poartă numele (m. 1903)
1848: La această dată reprezentanţi a şase publicaţii din New York s-au întâlnit pentru a discuta despre modul în care ar putea să-şi unească eforturile pentru a strânge ştiri de pe navele ce soseau în port; s-a format, astfel, o „cooperativă” de cules şi difuzat informaţii pentru presă, „Associated Press” (cel mai vechi şi mai amplu serviciu de ştiri din lume, care, în prezent, acoperă întreg mapamondul prin reţeaua sa de sateliţi)

1870: S-a desfășurat primul meci de rugby, din Noua Zeelandă, între Nelson Football Club și Nelson College
1880: S-a născut jurnalistul financiar american Bertie Charles Forbes, fondator al cunoscutei publicaţii „Forbes Magazine” (1917) (m. 1954)
1885: S-a născut Otto Klemperer, dirijor şi compozitor german; unul din cei mai remarcabili dirijori ai secolului al XX-lea (m. 1973)
1900, 14.V.- 28.X: Se deschide cea de-a II-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară de la Paris; a fost pentru prima dată când au participat și femei; a fost una din cele mai lungi Olimpiade din istorie; nu au existat festivități de deschidere și de închidere
1912: A murit dramaturg suedez Johan August Strindberg; piesele sale, prin originalitatea personajelor, au constituit o influență importantă în literatura universală a secolului al XX-lea (n. 1849)
1931: S-a născut pianistul şi profesorul german Aloys Kontarsky
1943: S-a născut Henri La Fontaine, avocat belgian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1913 (n. 1854)
1944: S-a născut regizorul şi producătorul american de film George Lucas; cele mai cunoscute creaţii ale sale le reprezintă seriile de filme „Războiul stelelor” („Star Wars”) şi „Indiana Jones”
1948: A luat sfârşit mandatul britanic asupra Palestinei, pe baza unei rezoluţii a Adunării Generale a ONU din 29.XI.1947; rezoluţia stipula crearea pe teritoriul Palestinei a două state: unul evreu şi altul arab; în aceeaşi zi Israelul şi-a proclamat independenţa de stat (marcarea acestui eveniment variază în fiecare an, în funcţie de calendarul religios ebraic: în 2013 Ziua Independenţei Israelului a fost aniversată la 16 aprilie)
1955: A fost semnat Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între ţările socialiste europene, denumit „Tratatul de la Varşovia”, după locul unde a fost semnat (Tratatul a fost semnat de URSS şi de statele europene subordonate ei – Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R. D. Germană, Polonia, România şi Ungaria – şi a intrat în vigoare la 5.VI.1955. În urma schimbărilor din Europa Centrală şi de Est din anii 1989 şi 1990, „Tratatul de la Varşovia” şi-a încetat valabilitatea la 1.VII.1991)
1964: S-a născut Rosen Asenov Plevneliev, preşedintele Bulgariei (din 22 ianuarie 2012), candidatul partidului GERB (Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei); fost ministru al dezvoltării regionale (2009-2012)
1969: S-a născut actriţa australiană Cate Blanchett (Catherine Élise Blanchett)
1973: Lansarea primei staţii spaţiale americane „Skylab”, construite de NASA, de la Centrul Spaţial John F. Kennedy din Florida, SUA; a revenit pe Terra la 11 iulie 1979, aproape de Perth, Australia, răstimp în care a parcurs o distanţă totală de aproximativ 1.400.000.000 km
1987: A murit actriţa americană de film Rita Hayworth, sex-simbol al anilor ′40 (n. 1918)
1989: Exploratorul britanic Robert Swan (n. 1956) a atins Polul Nord, după ce, în 1986, ajunsese la Polul Sud; este prima persoană din lume care a atins acest original „record al polilor”
1995: A murit biochimistul american Christian Boehmer Anfinsen; contribuţii fundamentale în chimia enzimelor; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1972, împreună cu compatrioţii săi Stanford Moore şi William Howard Stein (n. 1916)
1998: A murit Frank Sinatra, cântăreţ şi actor de film american (n. 1915)
1998: A murit scriitoarea americană Marjory Stoneman Douglas, cunoscută militantă pentru mediul încojurător (n. 1890)

26 octombrie 2024: Deschiderea Galeriei de Artă Europeană a Muzeului de Artă Iași
Fapt divers luni, 21 octombrie 2024, 11:47

26 octombrie 2024: Deschiderea Galeriei de Artă Europeană a Muzeului de Artă Iași

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul de Artă invită publicul la Palatul Culturii, începând cu data de 26 octombrie 2024, să...

26 octombrie 2024: Deschiderea Galeriei de Artă Europeană a Muzeului de Artă Iași
În mediul online sunt tot mai multe oferte false pentru vacanţe
Fapt divers duminică, 20 octombrie 2024, 11:22

În mediul online sunt tot mai multe oferte false pentru vacanţe

În mediul online sunt tot mai multe oferte false pentru vacanţe, iar neatenţia poate goli conturile celor păcăliţi – au atras atenţia...

În mediul online sunt tot mai multe oferte false pentru vacanţe
La Teatru³, în premieră, „Apartamentul” de Aurel Andrei, spectacol-lectură în regia Irinei Popescu-Boieru
Fapt divers joi, 17 octombrie 2024, 16:12

La Teatru³, în premieră, „Apartamentul” de Aurel Andrei, spectacol-lectură în regia Irinei Popescu-Boieru

Pe 25 octombrie, de la ora 19:00, în sala Teatru³ a Naționalului ieșean, va avea loc spectacolul-lectură „Apartamentul” de Aurel Andrei, în...

La Teatru³, în premieră, „Apartamentul” de Aurel Andrei, spectacol-lectură în regia Irinei Popescu-Boieru
Concert Extraordinar 3 Tenori ieșeni – O Seară de Magie Muzicală!
Fapt divers joi, 17 octombrie 2024, 12:47

Concert Extraordinar 3 Tenori ieșeni – O Seară de Magie Muzicală!

Vineri, 18 octombrie 2024, începând cu ora 19:00, cei 3 Tenori ieșeni, Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă vor susține un...

Concert Extraordinar 3 Tenori ieșeni – O Seară de Magie Muzicală!
Fapt divers joi, 17 octombrie 2024, 11:38

Marea Aventură Digitală – Cea mai nouă competiție digitală, națională, pentru copii

  Fundația pentru Educație Digitală (FpED România) și Foundation for Digital Knowledge (fundația internațională), prin Logiscool...

Marea Aventură Digitală – Cea mai nouă competiție digitală, națională, pentru copii
Fapt divers miercuri, 16 octombrie 2024, 17:29

Modificări în circulația mijloacelor de transport public din mun. Iași

Pentru buna desfășurare a evenimentelor organizate cu ocazia Sărbătorilor Iașului 2024, vor avea loc câteva modificări ale circulației...

Modificări în circulația mijloacelor de transport public din mun. Iași
Fapt divers miercuri, 16 octombrie 2024, 16:25

Cetățenii Republicii Moldova votează pentru aderarea la Uniunea Europeană!

Cetățenii Republicii Moldova votează pentru aderarea la Uniunea Europeană! Pe 20 octombrie 2024, cetățenii Republicii Moldova sunt chemați la...

Cetățenii Republicii Moldova votează pentru aderarea la Uniunea Europeană!
Fapt divers miercuri, 16 octombrie 2024, 14:36

Iași: Vino să îți găsești job-ul potrivit, la Târgul de Cariere!

Vino să îți găsești job-ul potrivit, la Târgul de Cariere! Peste 2.000 de oportunități de angajare și peste 30 de angajatori prezenți în...

Iași: Vino să îți găsești job-ul potrivit, la Târgul de Cariere!