Ascultă Radio România Iași Live

Fila de calendar 15 aprilie 2015

Publicat de , 15 aprilie 2015, 10:02


Semnificatia zilei de 15 aprilie 2015
Evenimente interne
* Timişoara: În perioada 15 – 18 aprilie, are loc a II-a ediţie a Congresului Naţional de Diabet, Nutriţie şi Endocrinologie pediatrică cu participare internaţională, „ENDOPED”, în organizarea U.M.F. “Victor Babeş” Timişoara – Clinica II Pediatrie şi Asociaţiei pentru Sănătatea Copiilor “Pediatrie Bega”
* Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Film NexT se va desfăşura în perioada 15 – 19 aprilie, la Cinema Studio, Elvira Popescu şi CinemaPRO. Două secțiuni debutează anul acesta – “Avantgarde” și “Behind the Scenes”, în timp ce “Arthouse Shorts” revine după succesul de anul trecut
* Timişoara: Teatrul Naţional organizează, în perioada 15 şi 22 aprilie, o nouă ediţie a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR). Ca şi în anii precedenţi, secţiunea dedicată spectacolului de teatru pe text românesc – FDR – propune un “maraton” teatral, în care publicul va putea viziona spectacole de excepţie
1870: Mihai Eminescu începe colaborarea la revista „Junimii”, „Convorbiri literare”, cu poemul „Venere şi Madonă”
1879, 15/28: S-a născut lingvistul Theodor Capidan; s-a impus prin marile monografii lingvistice, etnografice şi folclorice privind dialectele româneşti sud-dunărene (megleno-român şi macedo-român); alături de Constantin Lacea, a fost cel mai devotat colaborator al lui Sextil Puşcariu la elaborarea „Dicţionarului limbii române”; membru titular al Academiei Române din 1935 (m. 1953). NOTĂ: Majoritatea surselor dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 28 aprilie 1879
1905: S-a născut Aurel Decei, istoric şi orientalist; specialist în istoria Evului Mediu românesc (m. 1976)
1905, 15/28: S-a născut agronomul şi agrotehnicianul Irimie Staicu; a studiat metodele de fertilizare a podzolurilor şi sărăturilor; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1989)  NOTĂ: Alta sursa menţionează ca dată a naşterii 28 aprilie 1905
1913: S-a născut pianista şi compozitoarea Rodica Şuţu (Soutzo) (m. 1979)
1918: La această dată a devenit muzeu memorial casa din pitorescul cartier ieşean Ţicău în care a locuit, între anii 1872 şi 1889, scriitorul Ion Creangă, numită şi „Bojdeuca lui Creangă” (sau „Bojdeuca din Ţicău”); de menţionat că „Bojdeuca lui Creangă” este prima casă memorială din România
1921: A murit Constantin Barozzi, general, geodez şi cartograf; membru fondator al Societăţii Geografice Române; membru de onoare al Academiei Române din1905 (n. 1833)
1924: A murit Eduard Caudella, violonist, pedagog şi compozitor (n. 1841)
1924: S-a născut Stephen Alexander Fischer-Galaţi, istoric american originar din România; între 1951 şi 1953, a lucrat la Departamentul de Stat al SUA, iar în vremea administraţiei Nixon a devenit consultant pentru problemele est-europene al Casei Albe (m. 2014)
1929: S-a născut dirijorul israelian de origine română Mendi Rodan (m. 2009). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 17 aprilie 1929
1935: S-a născut Gheorghe Firca, compozitor şi muzicolog
1939: S-a născut inginerul agronom Nicolae Săulescu; contribuţii la fundamentarea teoretică şi la crearea experimentală a unor soiuri de grâu; membru titular al Academiei Române din 2009

1944: S-a născut medicul şi profesorul Laurenţiu Mircea Popescu; studii privind leziunile miocardice produse de ischemia cardiacă; autorul unui atlas de histologie; membru titular al Academiei Române din 2001
1946: S-a născut pictorul Zamfir Dumitrescu; preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România (2002-2007); deputat PSD de Bucureşti (2004-2008)
1949: Pe scena Teatrului Naţional din Capitală, are loc premiera dramei „Bălcescu” de Camil Petrescu
1949: A fost înfiinţată, la Braşov, Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat „Gheorghe Dima”
1950: S-a născut Mircea Ciobanu, pictor, sculptor, scriitor, grafician, arhitect, sticlar şi jurnalist (m. 1991)
1964, 15-22: A avut loc plenara lărgită a CC al PCR care a adoptat Declaraţia cu privire la poziţia PCR în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale; Declaraţia condamna pretenţiile PCUS de a domina mişcarea comunistă internaţională sub pretextul internaţionalismului proletar şi socialist, în realitate o codificare a intereselor de stat ale URSS; Declaraţia a marcat începutul oficial al politicii independente a României în cadrul „lagărului” socialist
1967: S-a născut ÎPS Nicolae Condrea, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi (din 2002)
1967: A murit teologul Nicolae Colan; în 1957 a fost ales arhiepiscop al Sibiului şi mitroplit al Ardealului; ministru al educaţiei naţionale, cultelor şi artelor (1938-1939); bogată activitate publicistică; membru de onoare al Academiei Române din 1942 (n. 1893)
1978: A murit Sergiu Malagamba, compozitor, dirijor şi instrumentist (baterist) (n. 1913, la Chişinău, azi în R. Moldova)
1988: A murit Modest Morariu, poet, eseist, prozator, traducător (a tradus din Albert Camus, Stendhal, André Malraux, Marcel Brion ş.a.) şi critic plastic (n. 1929, la Cernăuţi, azi în Ucraina)
1993: A început să emită, la Bucureşti, Radio „PRO FM”
1994: A murit geologul Sabba S. Ştefănescu; a desfăşurat o intensă activitate de cercetare, în principal în cele două discipline pe care le-a profesat şi la catedră: teoria câmpului electromagnetic şi prospecţiuni electrice; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1902)
2002: A murit Radu Săplăcan, critic literar şi poet (poezie: ”Livada Roëntgen”, ”Uşor, deasupra lumii”, ”Factorul şarpe”); a lucrat la Radio Cluj din anul 1975 (n. 1954)
2008: A murit Dan Grigorescu, reputat critic şi istoric de artă, dar şi cunoscut istoric şi critic literar, traducător (excelent anglist), profesor de literatură comparată; membru titular al Academiei Române din 2004 (n. 1931)
2008: A murit inginerul Dan Mateescu; studii teoretice şi experimentale în domeniul construcţiei metalice (cupola Pavilionului Expoziţei Naţionale din Bucureşti, structura metalică a centralelor de la Porţile de Fier I şi II etc.); membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1911)
2014: A murit Nina Cassian (nume real: Renée Annie Cassian), poetă, prozatoare şi traducătoare, autoare de lieduri şi muzică de cameră, stabilită în SUA din 1985 (n. 1924)
EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Mini-sesiune a Parlamentului European

– Riga: Reuniune a miniştrilor energiei din cadrul UE
– “Ziua Mondială a Diagnosticării Diabetului”; prin marcarea acestei zile se atrage atenţia asupra creşterii tot mai accentuate a îmbolnăvirilor de diabet. NOTĂ: La 14 noiembrie se marchează „Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului”
– În seara acestei zile începe, în Israel, sărbătoarea Yom HaShoah – Holocaust Remembrance Day (16.IV.)
1446: A murit Filippo Brunelleschi, arhitect şi sculptor italian din perioada Renaşterii timpurii (n. 1377)
1452: S-a născut Leonardo Da Vinci, pictor, sculptor, arhitect, inventator şi umanist italian; considerat o întruchipare a tipului de „om universal” al Renaşterii (m. 1519)
1684: S-a născut Ecaterina I a Rusiei, împărăteasă din 1725 până la moartea sa (m. 1727)
1707: S-a născut Leonhard Euler, matematician, fizician şi astronom elveţian; contribuţii fundamentale în matematică; creator al calculului variaţiilor (m. 1783)
1738: La King’s Theatre din Londra, are loc premiera operei în trei acte „Xerxes”, de Georg Friedrich Händel
1755: Poetul, jurnalistul și lexicograful britanic Samuel Johnson a publicat la Londra „Dicționarul limbii engleze”, primul mare dicţionar englez cu citate ilustrate
1765: A murit savantul, poetul și filologul rus Mihail Lomonosov, considerat primul mare om de ştiinţă din Rusia (n. 1711)
1772: S-a născut Étienne Geoffroy Saint-Hilaire, geolog şi anatomist francez; precursor al evoluţionismului (m. 1844)
1809: S-a născut Hermann Günther Grassmann, matematician (a creat algebra spaţiului cu „n” dimensiuni) şi fizician german (contribuţii în acustică, optică şi electromagnetism) (m. 1877)
1843: S-a născut Henry James, scriitor şi critic literar american naturalizat britanic (m. 1916)
1858: S-a născut sociologul francez Émile Durkheim; a întemeiat, în 1896, revista „L’Année sociologique”, în jurul căreia s-a constituit şcoala franceză de sociologie (m. 1917)
1865: A murit, asasinat de un sudist fanatic, Abraham Lincoln, preşedinte al SUA între anii 1861 şi 1865, primul preşedinte american ucis în timpul mandatului; el a fost împuşcat în seara zilei de 14 aprilie, de Vinerea Mare, când se afla în loja teatrului Ford din Washington, DC; a intrat în comă şi a murit nouă ore mai târziu, în zorii zilei de 15 aprilie; Abraham Lincoln a fost unul dintre fondatorii Partidului Republican (1856) şi un ferm luptător pentru desfiinţarea sclaviei (n. 1809) – 150 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 14 aprilie 1865
1874: S-a născut Johannes Stark, fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1919 (m. 1957)
1878: S-a născut scriitorul elveţian de limbă germană Robert Walser; recunoscut post-mortem ca unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai prozei elveţiene (m. 1956)
1908: A murit Jacques Antoine Béchamp, medic şi chimist francez; şi-a petrecut copilăria în Ţara Românească, învăţând la Colegiul „Sf. Sava”; studii în domeniile biologiei, chimiei biologice şi toxicologiei; membru de onoare străin al Academiei Române din 1906 (n. 1816)
1910: S-a născut, în Polonia, Miguel Najdorf, mare maestru argentinian la șah, faimos pentru a sa variantă “Najdorf” (m. 1997, la Málaga, în Spania)
1912: S-a născut Kim Ir Sen (Kim Il Sung), om politic comunist nord-coreean; preşedinte (1949-1966) şi secretar general al C.C. (1966-1994) al Partidului Muncii din Coreea; preşedinte al R.P.D. Coreene (1972-1994); creatorul pe baza „ideilor ciuce” a socialismului de tip coreean; a încurajat cultul personalităţii sale, căruia i-a dat dimensiuni paroxistice (m. 1994)
1920: S-a născut Richard von Weizsäcker, om politic german afiliat partidului Uniunea Creștin-Democrată, primar al Berlinului din 1981 până în 1984 şi președinte al RFG în perioada 1984 – 1994; în timpul mandatului său a avut loc căderea Zidului Berlinului (1989) şi reunificarea Germaniei din 1990; la alegerile din mai 1984, el nu a avut un contracandidat, fapt unic in istoria postbelică a Germaniei (m. 2015)
1924: S-a născut Sir Neville Marriner, dirijor şi violonist englez
1931: S-a născut poetul, traducătorul şi psihologul suedez Tomas Tranströmer; în anul 2011 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură
1938: S-a născut (la Tunis) Claudia Cardinale, actriţă italiană de film
1938: A murit scriitorul peruan César Vallejo (n. 1892)
1955: S-a născut chitaristul american de jazz Jeff Golub (m. 2015)
1959: S-a născut Emma Thompson, actriţă britanică de film, scenarist
1960: S-a născut Filip (Duce de Brabant) (Philippe Léopold Louis Marie, Duce de Brabant), rege al Belgiei, membru al Casei de Saxa-Coburg şi Gotha; a urcat pe tron la 21 iulie 2013, în urma abdicării tatălui său, Albert al II-lea
1966: S-a născut cântăreaţa britanică Samantha Fox
1980: A murit Jean-Paul Sartre (pe numele complet Jean-Paul Charles Aymard Sartre), filosof existenţialist, scriitor şi critic literar francez; i-a fost atribuit Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1964, pe care a refuzat să-l ridice (n. 1905)
1986: A murit Jean Genet, romancier şi dramaturg francez (n. 1910)
1989: Au început protestele studenţilor chinezi în Piaţa Tiananmen din Beijing (peste câteva săptămâni, la 4 iunie, autorităţile chineze vor reprima revolta studenţilor)
1989: A avut loc tragedia de pe Stadionul Hillsborough (Sheffield, Anglia), când la un meci din semifinalele FA Cup dintre FC Liverpool şi FC Nottingham Forest, 96 de oameni au fost ucişi şi alte 766 de persoane rănite; ancheta oficială din 1990 asupra dezastrului, numită Raportul Taylor, concludea că „principalul motiv al producerii tragediei este deficienţa în controlul poliţiei”; constatările raportului au dus la eliminarea teraselor de stat în picioare pe toate stadioanele majore din Marea Britanie; incidentul a rămas până astăzi cea mai mare tragedie din fotbalul european şi una din cele mai mari din fotbalul mondial
1990: A murit Greta Garbo, actriţă suedeză de film, stabilită în SUA (n. 1905)
1991: Inaugurarea oficială, la Londra, a activităţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), creată în scopul sprijinirii unor proiecte economice şi de democratizare a ţărilor est-europene
1998: A murit (aparent din cauze naturale) Pol Pot (pe numele adevărat: Saloth Sar), dictator al Cambodgiei între anii 1976 şi 1979 şi liderul gherilei comuniste Khmerii roşii; regimul instalat de el prin forţă a adoptat o serie de măsuri care au dus la moartea a peste 1,7 milioane de cambodgieni (aproximativ 20 la sută din populaţia ţării), mai multe milioane de cambodgieni au fost arestaţi, iar alţii s-au exilat; în 1979 regimul său de teroare a fost înlăturat de trupele vietnameze (n. 1928)

2000: A murit Edward Gorey, ilustrator (recunoscut pentru lucrările sale în creion şi cerneală) şi scenograf american (n. 1925)
2012: A murit sportivul australian Murray Rose, unul dintre cele mai importante nume ale nataţiei mondiale; a câştigat 4 medalii olimpice la înot (la Melbourne, în 1956 – la 400 metri, 1.500 metri şi 4×200 metri liber – şi patru ani mai târziu, la Roma – la la 400 metri liber); este primul om care a înotat 1500 m sub 18 minute la vârsta de numai 17 ani, iar de-a lungul carierei a stabilit 15 recorduri mondiale (n. 1939, în Scoţia)
2013: A murit actorul american Richard LeParmentier, cunoscut pentru rolul amiralului Motti din „Star Wars: Episode IV: A New Hope” (n. 1946)
2013: A avut loc atentatul de la maratonul din Boston, când două bombe au fost detonate în apropierea liniei de sosire a maratonului, din statul Massachusetts, Statele Unite ale Americii. Cele două explozii s-au produs aproape simultan la o distanţă 15 – 20 metri una de cealaltă, 3 persoane decedând, iar alte 183 fiind rănite; o a treia explozie a avut loc la Biblioteca „J.F. Kennedy” din Boston, după aproximativ două ore
2014: A murit inginerul american John C. Houbolt, supranumit „eroul necunoscut” al misiunii Apollo 11; contribuţiile sale la programul spaţial american au fost vitale pentru aselenizarea cu succes a primei nave cu echipaj uman pe Lună, la 29 iulie 1969 (n. 1919)

Etichete:
UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei
Fapt divers luni, 25 noiembrie 2024, 11:07

UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a câștigat proiectul „Corpul R: Reabilitarea sustenabilă pentru spații moderne de...

UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei
UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani
Fapt divers luni, 25 noiembrie 2024, 11:06

UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru...

UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani
Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași
Fapt divers vineri, 22 noiembrie 2024, 07:35

Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași

Ziua Națională a României, 1 decembrie 2024, va fi marcată şi prin deschiderea amenajărilor specifice organizate de Primăria Municipiului...

Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași
Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii
Fapt divers joi, 21 noiembrie 2024, 12:05

Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova a organizat, în perioada 1 octombrie – 5 noiembrie 2024, Concursul Național de Scurte...

Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii
Fapt divers joi, 21 noiembrie 2024, 11:57

Au început înscrierile pentru Concursul Cangurașul matematician

21 Noiembrie, București Asociația Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație (IDEE) are plăcerea de a anunța deschiderea...

Au început înscrierile pentru Concursul Cangurașul matematician
Fapt divers marți, 19 noiembrie 2024, 17:31

Bacău: Tânăr rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Glăvăneşti, a fost rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat, a informat,...

Bacău: Tânăr rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat
Fapt divers luni, 18 noiembrie 2024, 08:28

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România.     Luni,...

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România
Fapt divers vineri, 15 noiembrie 2024, 12:46

„Povești în zbor cu zmeie și zei” – un nou atelier D.I.C.E. la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, prin Secția Mediere culturală, Proiecte, Marketing și cu sprijinul activ al Muzeului Etnografic al...

„Povești în zbor cu zmeie și zei” – un nou atelier D.I.C.E. la Palatul Culturii