Ascultă Radio România Iași Live

Fila de calendar 2 iunie 2015

Publicat de , 2 iunie 2015, 05:00


Semnificatia zilei de 2 iunie 2015
* Cluj-Napoca: Opera Maghiară va găzdui, de la ora 20:30, unul dintre cele mai importante evenimente speciale TIFF 2015: proiecția variantei restaurate a peliculei “A tolonc/ Escortata/ The Exile”, un film pierdut și regăsit, lansat de celebrul regizor Michael Curtiz la Cluj acum 100 de ani, cu acompaniamentul live al orchestrei Operei. Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) are loc între 29 mai și 7 iunie

Calendar religios

– Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)
Evenimente interne
– „Ziua Naţională a Adopţiilor”; stabilită de Parlamentul României în 2014, la iniţiativa Asociaţiei ADOR Copiii – Comunitatea familiilor adoptive în parteneriat cu Oficiul Român pentru Adopţii şi Primăria Sectorului 3 prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. NOTĂ: Manifestările prilejuite de această zi vor fi coordonate de Oficiul Român pentru Adopţii
1247: Prin „Diploma Ioaniţilor”, regele Béla al IV-lea al Ungariei (1235-1270) acordă lui Rembald, preceptorul Ordinului Cavalerilor Ioan de Ierusalim (Ioaniţi), Banatul de Severin; cu acest prilej, documentul semnalează, între Dunăre şi Carpaţi, existenţa unor formaţiuni politice româneşti conduse de voievozii Litovoi şi Seneslau şi de cnejii Ioan şi Farcaş
1816: S-a născut Constantin A. Rosetti, scriitor, publicist şi om politic liberal; a participat la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească; ca ministru al cultelor şi instrucţiunii publice (1860, 1866-1867) a propus şi susţinut înfiinţarea Societăţii Academice Române (1866), numărându-se printre membrii fondatori ai acesteia (m. 1885)
1821: S-a născut omul politic Ion C. Brătianu; ministru şi prim-ministru în mai multe rânduri; lider al grupării liberale radicale, a pus bazele Partidului Naţional Liberal (1875), pe care l-a condus până la sfârşitul vieţii; pe plan intern, rol important în elaborarea şi aplicarea sistemului constituţional parlamentar democratic; Guvernele conduse de el au iniţiat măsuri de consolidare a monarhiei, pentru stimularea industriei şi organizarea finanţelor ş.a; membru de onoare al Academiei Române din 1885 (m. 1891)
1877: A murit Ion C. Massimu lingvist, reprezentant al curentului latinist, membru fondator al Societăţii Academice Române din 1867 (n. 1825)
1882: S-a născut mareşalul Ion Antonescu, prim-ministru şi conducător al României între anii 1940 şi 1944; a impus regelui Carol al II-lea să abdice (6.IX.1940), tronul revenind lui Mihai I; a condus ţara prin decrete-legi; în iunie 1941 Antonescu a decis intrarea României în al doilea război mondial de partea puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Hitler că teritoriile româneşti pierdute în 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena şi a Pactului Ribbentrop-Molotov, vor fi retrocedate României; demis de la conducerea statului de regele Mihai I prin actul de la 23.VIII.1944 (condamnat la moarte pentru crime de război de Tribunalul Poporului din Bucureşti şi executat, prin împuşcare, la 1.VI.1946, în închisoarea Jilava)
1882, 2/14: S-a născut Ion Petrovici, filosof, scriitor (eseist şi memorialist) şi om politic (de mai multe ori deputat şi ministru); membru titular al Academiei Române din 1934, vicepreşedinte al acestui for (1938-1941) (m. 1972)

1882, 2/14: Înfiinţarea Biroului Geologic al României, cu scopul întocmirii unei hărţi geologice a României (realizată în 1898, la scara 1:200.000), sub direcţia lui Gregoriu Ştefănescu; a funcţionat până în anul 1889, fiind urmat apoi de Serviciul de Mine şi Geologie, în perioada 1896 – 1906, iar din 1906, de Institutul Geologic al României
1904: S-a născut Johnny Weissmüller, înotător de performanţă şi actor american de film (seria „Tarzan”) de origine română; a obţinut 5 medalii olimpice de aur (1924-1928); este primul om din lume care a înotat suta de metri în mai puţin de un minut; a deţinut 67 de recorduri ale lumii (m. 1984)
1909: S-a născut poetul Grigore Bugarin (m. 1960). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 21 mai 1910
1910: S-a născut (la Odessa, azi în Ucraina) Dan Petraşincu (pseudonimul lui Angelo Morretta), prozator şi eseist; stabilit din 1951 la Roma (m. 1997)
1930: S-a născut Dan Iordăchescu, bariton – cântăreţ şi actor de operă, profesor
1931: Aceasta este data oficială la care este înregistrată naşterea actorului Damian Crâşmaru. NOTĂ: Actorul este sărbătorit în familie la 10 mai, data reală a naşterii; decalajul este dat de faptul că tatăl său l-a declarat cu trei săptămâni mai târziu
1934: S-a născut soprana Constanţa Câmpeanu
1937: S-a născut biologul Dan Munteanu, specialist în ornitologie; membru corespondent al Academiei Române din 1999
1939: S-a născut Romulus Guga, poet, prozator şi dramaturg (m. 1983)
1947: S-a născut interpreta de muzică populară Sava Negrean-Brudaşcu
1949: A murit Radu R. Rosetti, general şi istoric, unul dintre cei mai de seamă istorici militari români; membru titular al Academiei Române din 1942 (n. 1877)
1964: A murit Dumitru Caracostea, critic şi istoric literar, folclorist; iniţiator al cercetărilor morfologico-geografice în domeniul creaţiei folclorice şi anticipator al metodei structuraliste în studiile literare; membru titular al Academiei Române din 1938; arestat în 1950 şi deţinut în închisoarea de la Sighet până în 1955, fără a fi judecat (n. 1879)
1968: S-a născut regizorul de teatru Radu Afrim
1975: A murit Scarlat Callimachi, publicist, poet şi dramaturg (n. 1896)
1989: A murit interpretul de muzică populară dobrogeană Grigore Kiazim; consacrat ca interpret la mandolină şi banjo (n. 1913)
1997: A fost semnat, la Neptun, Tratatul privind relaţiile de bună vecinătate şi cooperare între România şi Ucraina (de către preşedinţii Emil Constantinescu şi Leonid Kucima)
1997: La Institutul de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Fundeni este implantat primul defibrilator cardiac din ţara noastră
1998: A murit medicul Mihai Ioan Botez, specialist în neurologie şi neuropsihologie; considerat fondator al neuromuzicologiei; stabilit din 1971 în Canada; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1927)

EVENIMENTE EXTERNE

– Paris: “Investing in the Future: People, Planet, Prosperity” este tema ediţiei din acest an a Formului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) (2 şi 3 iun.)
– Ziua Naţională a Italiei; aniversarea datei referendumului prin care s-a proclamat, în 1946, republica

1740: S-a născut scriitorul francez Donatien Alphonse-François, Marchiz de Sade (m. 1814)
1835, 2/14: S-a născut Nikolai Rubinstein, pianist și compozitor rus de origine evreiască (m. 1881)
1840: S-a născut scriitorul britanic Thomas Hardy (m. 1928)
1854: S-a născut fiziologul german Max Rubner; studii privind necesarul energetic al organismului în concordanţă cu suprafaţa corpului uman, precum şi necesarul energetic la copii; a inventat calorimetrul pentru controlul respiraţiei (1889) (m. 1932)
1857: S-a născut Sir Edward Elgar, compozitor şi dirijor englez (m. 1934)
1863: S-a născut Felix Weingartner, dirijor şi compozitor austriac (m. 1942)
1882, 2/14: A murit Giuseppe Garibaldi, general şi om politic italian; unul dintre conducătorii luptei pentru independenţa şi unificarea naţională a Italiei (n. 1807)
1886, 2/14: A murit dramaturgul rus Aleksandr N. Ostrovski, unul dintre fondatorii dramaturgiei ruse moderne (n. 1823)
1907: S-a născut scriitoarea americană Dorothy West, ultima personalitate a mişcării artistice de culoare a anilor ’20 ai secolului XX (aşa-numita „Renaştere a Harlemului”) (m. 1998)
1920: S-a născut (într-o familie de evrei, în Polonia) Marcel Reich-Ranicki, unul dintre cei mai cunoscuţi critici literari din Germania după cel de-al Doilea Război Mondial; supravieţuitor al deportărilor naziste şi al ghetoului din Varşovia (m. 2013)
1922: S-a născut Juan Antonio Bardem, regizor de film şi scenarist spaniol (m. 2002)
1922: S-a născut geochimistul american Clair Cameron Patterson; a aflat vârsta Pământului (4,55 miliarde de ani), inventând o nouă metodă de măsurare cu ajutorul unui izotop de plumb; de mai bine de 50 de ani, calculul său nu a fost infirmat; datorită eforturilor lui Patterson de a demonstra nocivitatea plumbului asupra organismului uman, a fost introdusă, în Statele Unite, Legea aerului curat (1970) şi, începând cu 1986, au fost excluse de la vânzare toate derivatele petroliere cu plumb (m. 1995)
1924: S-a născut actorul american de film şi televiziune Al Ruscio (m. 2013)
1926: A murit microbiologul britanic SirWilliam Boog Leishman; a descoperit, împreună cu patologul britanic Sir Almorth Edward Wright, vaccinul contra febrei tifoide (n. 1865)
1932: S-a născut regizorul elveţian de film Michael Soutter (m. 1991)
1944: S-a născut Marvin Frederick Hamlisch, compozitor şi dirijor american (m. 2012)
1951: A murit scriitorul, istoricul şi profesorul american John Erskine (n. 1879)
1953: A avut loc, la catedrala Westminster din Londra (unde au loc toate evenimentele oficiale ale familiei regale britanice), ceremonia de încoronare a reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (urcată pe tron la 6.II.1952); ziua încoronării a fost marcată nu numai în Marea Britanie, ci în mai multe ţări ale lumii; renumitul safari din Kenya a fost organizat pentru prima oară în acel an, pentru a sărbători încoronarea reginei Elisabeta a II-a. NOTĂ: Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord s-a născut la 21.VI.1926 (oficial se sărbătoreşte în a doua sâmbătă din luna iunie)
1964: A fost creată Organizația pentru Eliberarea Palestinei, denumirea pe care o poartă organizația-cadru politică și paramilitară a arabilor palestinieni, formată din mișcarea Fatah (cea mai influentă), Frontul Popular de Eliberare a Palestinei, Frontul Democrat pentru Eliberarea Palestinei și alte facțiuni palestiniene. Întemeiată la Ierusalim, în partea de est a orașului, pe atunci parte a Regatului Iordaniei, ea și-a fixat drept obiective, la vremea respectivă, reprezentarea politică a arabilor palestinieni și lupta armată împotriva Israelului până la lichidarea acestuia
1979, 2 – 10: A avut loc prima vizită a unui Papă într-o țară sub conducere comunistă, vizita Papei Ioan Paul al II-lea (ridicat în rândul sfinţilor la data de 27 aprilie 2014) în Polonia, țara sa natală. Pelerinajul Papei s-a transformat într-un eveniment religios, social, moral şi politic – un adevărat eveniment istoric. În timpul Sfintei Liturghii, celebrate în Piaţa Victoriei din Varşovia, Papa a rostit cuvintele de neuitat: „Fie ca Spiritul Tău să coboare şi să reînnoiască faţa Pământului, a acestui Pământ”
– 1987: A murit chitaristul spaniol Andres Segovia (n. 1893)
1988: A murit actorul şi regizorul de film indian Raj Kapoor (n. 1924)
1990: A murit actorul de film britanic Rex Harrison (n. 1908)
1996: A murit soprana spaniolă Pilar Lorengar (n. 1928)
2004: A murit basul bulgar Nicolai Ghiaurov (n. 1929)
2008: A murit chitaristul american Bo Diddley, figură reprezentativă a muzicii americane a celei de-a doua jumătăţi a secolului XX (n. 1928)
2010: A murit baritonul italian Giuseppe Taddei (n. 1916)
2012: A murit actriţa americană de televiziune Kathryn Joosten (n. 1939)
2012: Fostul preşedinte al Egiptului, Hosni Mubarak, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru acţiunile împotriva protestatarilor, în timpul violenţelor din anul 2011. Mubarak, care a condus ţara timp de 30 de ani, a fost găsit vinovat pentru moartea a aproximativ 850 de civili în timpul celor 18 zile de proteste, în urma cărora a fost înlăturat de la putere. Mubarak este singurul lider judecat pentru violenţele din timpul Primăverii Arabe, iar acest verdict a venit după şase luni de proces

Etichete:
Sondaj de opinie: 76% dintre români sunt îngrijorați de efectele schimbărilor climatice
Fapt divers marți, 18 februarie 2025, 10:08

Sondaj de opinie: 76% dintre români sunt îngrijorați de efectele schimbărilor climatice

București, 18 februarie 2025 – Peste 80% din populația urbană a României consideră că schimbările climatice reprezintă o amenințare...

Sondaj de opinie: 76% dintre români sunt îngrijorați de efectele schimbărilor climatice
Iași: Premiera Simfoniei The Hills Of Change în România
Fapt divers vineri, 14 februarie 2025, 09:47

Iași: Premiera Simfoniei The Hills Of Change în România

Premiera românească a simfoniei The Hills of Change va avea loc pe 20 februarie 2025, la Casa de Cultură a Studenților din Iași, în Sala...

Iași: Premiera Simfoniei The Hills Of Change în România
Facultatea de Drept a UAIC organizează a doua ediție a programului „Go Digital in Law – Winter School” și a 8-a ediție a Conferinței Internaționale „Perspective juridice asupra internetului” (COPEJI 8.0)
Fapt divers joi, 13 februarie 2025, 10:55

Facultatea de Drept a UAIC organizează a doua ediție a programului „Go Digital in Law – Winter School” și a 8-a ediție a Conferinței Internaționale „Perspective juridice asupra internetului” (COPEJI 8.0)

Un eveniment unic în România, cu peste 100 de participanți și 10 universități partenere din Europa Facultatea de Drept a Universității...

Facultatea de Drept a UAIC organizează a doua ediție a programului „Go Digital in Law – Winter School” și a 8-a ediție a Conferinței Internaționale „Perspective juridice asupra internetului” (COPEJI 8.0)
Suceava: Un bărbat a comandat online o tabletă, dar a primit acasă un grătar
Fapt divers marți, 11 februarie 2025, 16:56

Suceava: Un bărbat a comandat online o tabletă, dar a primit acasă un grătar

Un bărbat din Suceava a comandat online o tabletă, dar a primit, prin curier, un grătar, au anunţat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de...

Suceava: Un bărbat a comandat online o tabletă, dar a primit acasă un grătar
Fapt divers marți, 11 februarie 2025, 16:23

Ieşenii, provocaţi să pedaleze echivalentul ocolului Pământului într-o singură zi la Pop’N’Move Fest 2025

Un ieşean pasionat de indoor cycling, Robert Dalas, îşi propune să mobilizeze comunitatea regională pentru a pedala împreună echivalentul...

Ieşenii, provocaţi să pedaleze echivalentul ocolului Pământului într-o singură zi la Pop’N’Move Fest 2025
Fapt divers vineri, 7 februarie 2025, 11:19

Iași: Eveniment de lansare de carte la Muzeul Memorial „ Mihail Kogălniceanu”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Societatea Scriitorilor Fără Frontiere din Iași vă invită la un eveniment dedicat lansării...

Iași: Eveniment de lansare de carte la Muzeul Memorial „ Mihail Kogălniceanu”
Fapt divers vineri, 7 februarie 2025, 10:35

Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie

Classix Festival, una dintre inițiativele culturale independente remarcate la nivel european, a anunțat programul concertistic complet al celei...

Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie
Fapt divers vineri, 7 februarie 2025, 10:29

ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție

Evenimentul cultural- educativ ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, ajuns la cea de a IV-a ediție, se va desfășura în perioada 11-14 februarie 2025 la Casa...

ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție