Ascultă Radio România Iași Live

Fila de calendar 20 martie 2015

Publicat de , 20 martie 2015, 05:00


Semnificatia zilei de 20 martie 2015
Evenimente interne
Social-democraţii se vor reuni, în zilele de 20 şi 21 martie, în cadrul Consiliului Naţional, urmând ca acest for să decidă convocarea unui congres al partidului
După succesul celor patru spectacole din 2014, show-ul live “Scooby Doo şi Misterul Piramidei”, produs de Warner Bros, revine, în zilele de 20 şi 21 martie, pe scena Sălii Palatului din Bucureşti – ora 19:00
1820 (stilul nou): S-a născut Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite; a participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Al. I. Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii Moldovei şi Ţării Româneşti de către Puterea suzerană şi Puterile Garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului (m. 1873)

Alexandru Ioan Cuza
1831: S-a născut Theodor Aman, pictor şi grafician; membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1891)

Theodor Aman
1847: S-a născut Gavriil Musicescu, compozitor, pedagog şi dirijor; unul dintre primii muzicologi care au pătruns în esenţa comorilor folclorului românesc (m. 1903)
1872: S-a născut I. Botez (prenumele la naştere: Ioan Iancu), istoric literar şi comparatist (pionier al cercetării româneşti în domeniul literaturii şi civilizaţiei engleze); frate cu Corneliu Botez (amândoi, colaboratori ai lingvistului Alexandru Philippide la „Dicţionarul limbii române”); membru fondator, împreună cu Constantin Stere şi Garabet Ibrăileanu, al revistei „Viaţa românească” (1906); om politic liberal (deputat şi senator) (m. 1947)
1877, 20.III / 1.IV: S-a născut Radu R. Rosetti, general şi istoric, unul dintre cei mai de seamă istorici militari români; membru titular al Academiei Române din 1934 (m. 1949)
1879, 20.III / 1.IV: Intră în vigoare, în România, Convenţia poştală universală, încheiată la Paris, la 1.VI.1878, de către Congresul poştal internaţional
1881, 20.III / 1.IV: S-a născut Octavian Goga, poet, publicist şi om politic; membru titular al Academiei Române din 1919 (m. 1938). NOTĂ: Mai multe surse menţionează ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 1 aprilie 1881

Octavian  Goga
1886: S-a născut poetul George Topârceanu; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1937). NOTĂ: Alta sursa dă ca dată a naşterii 21 martie 1886

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=SaVNIJLzlS4[/youtube]

 

1898: S-a născut Aram Frenkian, filosof, filolog, traducător şi eseist (m. 1964)
1901: S-a născut Ştefan Paşca, lingvist şi filolog; studii de onomastică şi de literatură română veche; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1957)
1906: A murit Vasile Pogor, poet şi traducător (a oferit cititorilor tălmăciri variate, de la scrieri ale antichităţii până la modernii Baudelaire, Poe sau Bret Harte); întemeietor, alături de Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Petre P. Carp şi Theodor Rosetti, al Societăţii „Junimea” (n. 1834). NOTĂ: „Dicţionarul cronologic – Literatura română” dă ca an al naşterii 1833
1915: S-a născut Constantin Palade, compozitor şi dirijor de cor (m. 1974)
1923: A murit istoricul Dimitrie Onciul, considerat creatorul şcolii critice în istoriografia română; întemeietorul (1922) şi primul preşedinte al Comisiei Consultative Heraldice; conducător al Arhivelor Statului din Bucureşti (1900-1923); membru titular al Academiei Române din 1905, preşedinte al acestui for (1920-1923) (n. 1856)
1943: A murit Ioan Ciurea, medic veterinar şi parazitolog; se numără printre primii care au aplicat metoda experimentală în parazitologie; membru corespondent al Academiei Române din 1927 (n. 1878)
1949: S-a născut arhitecta Anca Petrescu, cea care a proiectat „Casa Republicii” (actualmente Palatul Parlamentului) din Bucureşti, cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil din lume (ca suprafaţă) (m. 2013)
1952: S-a născut pictorul Marcel Bunea
1954: S-a născut pictorul Dan Palade
1959: S-a născut soprana Felicia Filip, numită de presa internaţională “noua regină a Traviatei”, actualmente director al Operei Comice pentru Copii

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=5LGYCRQY840[/youtube]

 

1965: România devine membră a Organizaţiei Interguvernamentale pentru Navigaţie Maritimă, organizaţie specializată a ONU (creată la 17.III.1959), cu sediul la Londra
1965: A murit Dariu Pop, compozitor, dirijor de cor şi folclorist (n. 1887)
1967: A murit Mihai Tican-Rumano (numele la naştere: Mihai Tican), scriitor şi explorator; copil sărac, părăseşte ţara la 13 ani şi călătoreşte neîncetat în Africa, cele două Americi, Australia, Noua Zeelandă, Antile; între anii 1924 şi 1929 se stabileşte în Spania, unde va debuta cu mai multe volume cu tematică exotică, traduse ulterior şi în română; Tican-Rumano cultivă exotismul, pitorescul şi senzaţionalul în memorialistica românească (n. 1895). NOTĂ: Micul dicţionar enciclopedic (2005) dă ca an al naşterii 1893
1975: A murit Tiberiu Vornic, prozator, dramaturg, traducător şi publicist de notorietate în perioada interbelică (n. 1900). NOTĂ: Alta sursa dă moartea la 21 martie 1975
1991: A murit tenorul Dimitrie Onofrei; s-a stabilit la Chicago, unde s-a dedicat carierei pedagogice (n. 1897)
1992: A murit fizicianul Valeriu Novacu; contribuţii teoretice în fizica particulelor elementare; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1909)
1996: A murit poetul Ioanid Romanescu (n. 1937)

Ioanid Romanescu
2000: A fost inaugurat, la Spitalul Clinic Fundeni, primul centru de transplant medular din România
2002: A murit George Macovescu, scriitor, ziarist şi diplomat; ministru al afacerilor externe (1972-1978) (n. 1913)
2003: A murit compozitorul Nicolae Beloiu (n. 1927). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 10 martie 2003
2003: A murit pictorul Gheorghe Şaru; stabilit în SUA (n. 1920)
2010, 20/21: A murit Vasile Herman, compozitor şi profesor (n. 1929)
2011: A murit actorul Ioan Strugari (n. 1981)

EVENIMENTE EXTERNE

– „Ziua Francofoniei”; marchează înfiinţarea, la 20 martie 1970 ( – 45 de ani), a Agenţiei de Cooperare Culturală şi Tehnică, devenită, în 1996, Agenţia Francofoniei; se sărbătoreşte, în fiecare an, în toate ţările care au în comun folosirea limbii franceze ca limbă naţională oficială, de comunicaţie internaţională, de cultură sau de lucru (România a intrat în Mişcarea francofonă în anul 1991, cu statut de observator, iar în 1993 a devenit membru cu drepturi depline)

– „Ziua Internaţională a Fericirii”; a fost proclamată de Adunarea generală a ONU prin rezoluţia 66/281 din 12 iulie 2012, care cere celor 193 de ţări membre să celebreze această zi ”în manieră potrivită, în special prin activităţi educative” şi să abordeze politici publice care să crească bunăstarea popoarelor
– „Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineret”, marcată pentru prima oară în anul 2001, la iniţiativa Asociaţiei Internaţionale a Teatrului pentru Copii şi Tineret / ASSITEJ (organizaţie nonguvernamentală, fondată în 1965)
– „Ziua Mondială a Sănătăţii Orale”; marcată din anul 2013, la această dată, înlocuindu-se astfel, data de 12 septembrie, ca urmare a unei decizii luate la Hong Kong, în cadrul unui congres al Federaţiei Mondiale a Medicilor Dentişti
– „Ziua Internaţională de Combatere a Insomniei” este marcată, la iniţiativa OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), în ziua echinocţiului de primăvară, când ziua este egală cu noaptea, pentru a sugera faptul că trebuie să existe un echilibru între activităţile din timpul zilei şi odihna proprie timpului nopţii
– Tunisia îşi proclamă independenţa de stat – 1956. Ziua Naţională
43 î.Hr: S-a născut poetul latin Publius Ovidius Naso, cunoscut sub numele de Ovidiu; datorită perfecţiunii formale a stilului, umorului fin şi fanteziei creatoare a devenit unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horaţiu şi Virgiliu (m. 17 d.Hr.)
1727, 20/31.III.: A murit Sir Isaac Newton, fizician, matematician şi astronom englez; a fundamentat mecanica clasică (newtoniană), enunţând cele trei principii ale dinamicii, precum şi mecanica cerească, prin descoperirea legii atracţiei universale (1687); a inventat telescopul (1687); în matematică a pus bazele calculului infinitezimal, în acelaşi timp şi independent de germanul Leibniz (n. 1642 sau 1643)

Isaac Newton
1735: S-a născut Torbern Olof Bergman, chimist şi mineralog suedez; cunoscut pentru lucrarea sa din 1775 „Disertaţie despre Atracţiile Elective”, conţinând cele mai cuprinzătoare tabele despre afinitatea chimică publicate vreodată (m. 1784)
1770: S-a născut Johann Friedrich Hölderlin, poet, prozator, dramaturg german (m. 1843)
1828: S-a născut dramaturgul norvegian Henrik Ibsen; considerat părintele teatrului modern european, unul dintre reprezentanții de seamă ai dramei de idei din literatura mondială (m. 1906)
1890: S-a născut tenorul italian Beniamino Gigli (m. 1957)
1894: A murit Lajos Kossuth, om politic şi publicist ungar; unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848-1849 din Ungaria; guvernator general al acesteia după proclamarea statului naţional-unitar (1849); după înfrângerea revoluţiei a trăit în Turcia, Anglia şi Italia (n. 1802)
1904: S-a născut psihologul american Burrhus Frederic Skinner; contribuţii în teoria behaviorismului („cutia lui S”); lucrările sale au influenţat metodele de studiere a comportamentului uman (m. 1990)
1915: S-a născut, în Ucraina, pianistul rus Sviatoslav Richter; considerat unul dintre cei mai mari pianişti ai secolului al XX-lea (m. 1997)
1918: S-a născut compozitorul german Bernd Alois Zimmermann (m. 1970)
1920: S-a născut (la Cairo) romanciera şi poeta franceză de origine libaneză Andrée Chedid (m. 2011)
1934: S-a născut scriitorul australian David Malouf

David Malouf

 

1944: S-a născut biofizicianul german Erwin Neher, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1991, alături de Bert Sakmann
1950: S-a născut actorul de film american William Hurt
1958: S-a născut actriţa americană de film Holly Hunter

32nd Annual Salute To Women In Sports - Inside
1989, 20-22: A fost semnată Convenţia de la Basel privind controlul deşeurilor periculoase peste frontiere şi eliminarea lor (adoptată la Conferinţa internaţională asupra deşeurilor toxice din martie 1988; a fost ratificată la 5.V.1992)
1993: A murit Polykarp Kusch, fizician american de origine germană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1955, împreună cu Willis Lamb, pentru că a determinat că momentul magnetic al electronului este mai mare decât valoarea teoretică, descoperire ce a condus la noi inovaţii în electrodinamica cuantică (n. 1911)
1995: A avut loc atentatul terorist de la metroul din Tokyo, organizat de secta Aum, soldat cu 12 morţi şi peste 5.500 de persoane intoxicate cu gaz sarin, fiind primul atentat terorist cu armă chimică înregistrat în lume
2003: Aviaţia americană a lansat primele raiduri asupra Bagdadului, la scurt timp după expirarea ultimatumului formulat de preşedintele SUA, George W. Bush, la adresa lui Saddam Hussein; purtătorul de cuvânt al Casei Albe a anunţat (la ora locală 4:50) declanşarea războiului din Irak. Două rachete subsonice de tip Tomahawk au fost lansate de pe nava USS Bunker Hill cu destinaţia Bagdad. Războiul a fost declanşat sub pretextul că Irakul ar deţine arme de distrugere în masă. Liderul irakian Saddam Hussein a fost capturat în decembrie 2006 şi spânzurat câteva zile mai târziu. Timp de aproape nouă ani, cât a durat războiul, peste o sută de mii de oameni şi-au pierdut viaţa de ambele părţi ale baricadei, printre care şi trei români, în timp ce numărul răniţilor a depăşit pragul de două sute de mii de oameni
2010: La această dată, înainte de miezul nopţii, a început erupţia vulcanului Eyjafjallajökull din Islanda; apropierea erupţiei vulcanice a fost semnalată de câteva cutremure mai slabe, care au avut epicentrul sub vulcan la o adâncime de aproximativ 10 km.; pe 14 aprilie 2010, Eyjafjallajökull a erupt din nou, de data acesta din craterul gheţarului, cauzând inundaţii şi ducând la evacuarea a 800 de oameni. Erupţia a aruncat cenuşa vulcanică la câţiva kilometri în atmosferă, ceea ce a dus la perturbarea şi în final la suspendarea traficului aerian european
2013: A murit James Herbert, scriitor britanic de romane horror (n. 1943)

James Herbert

 

Etichete:
UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei
Fapt divers luni, 25 noiembrie 2024, 11:07

UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a câștigat proiectul „Corpul R: Reabilitarea sustenabilă pentru spații moderne de...

UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei
UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani
Fapt divers luni, 25 noiembrie 2024, 11:06

UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru...

UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani
Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași
Fapt divers vineri, 22 noiembrie 2024, 07:35

Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași

Ziua Națională a României, 1 decembrie 2024, va fi marcată şi prin deschiderea amenajărilor specifice organizate de Primăria Municipiului...

Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași
Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii
Fapt divers joi, 21 noiembrie 2024, 12:05

Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova a organizat, în perioada 1 octombrie – 5 noiembrie 2024, Concursul Național de Scurte...

Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii
Fapt divers joi, 21 noiembrie 2024, 11:57

Au început înscrierile pentru Concursul Cangurașul matematician

21 Noiembrie, București Asociația Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație (IDEE) are plăcerea de a anunța deschiderea...

Au început înscrierile pentru Concursul Cangurașul matematician
Fapt divers marți, 19 noiembrie 2024, 17:31

Bacău: Tânăr rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Glăvăneşti, a fost rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat, a informat,...

Bacău: Tânăr rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat
Fapt divers luni, 18 noiembrie 2024, 08:28

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România.     Luni,...

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România
Fapt divers vineri, 15 noiembrie 2024, 12:46

„Povești în zbor cu zmeie și zei” – un nou atelier D.I.C.E. la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, prin Secția Mediere culturală, Proiecte, Marketing și cu sprijinul activ al Muzeului Etnografic al...

„Povești în zbor cu zmeie și zei” – un nou atelier D.I.C.E. la Palatul Culturii