Ascultă Radio România Iași Live

Fila de calendar 27 martie 2015

Publicat de , 27 martie 2015, 05:00


Semnificatia zilei de 27 martie 2015
Evenimente interne
* Sydney: La The State Library of New South Wales, are loc evenimentul „Letters Of Poetry”, o dublă lansare de carte a scriitoarelor Mihaela Cristescu, cu “Generative Fortresses”, Editura Sf. Ierarh Nicolae, 2014 şi Loredana Tudor-Tomescu cu “Trenul de dantela”, Editura ZIP, Bucureşti, 2014 – ora 18:00, la sala Dixon room, în aripa Mitchell Wing a State Library of NSW
1697: Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul Teofil, acceptă unirea cu Roma pe baza celor patru puncte (recunoaşterea supremaţiei papale, a existenţei Purgatoriului, a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, precum şi împărtăşirea cu azimă, adică pâine nedospită) în schimbul păstrării ritului, egalităţii în drepturi cu clerul catolic şi recunoaşterii mirenilor uniţi ca „fii ai patriei”, adică având drepturi cetăţeneşti depline
1848, 27.III / 8.IV: Are loc, la Iaşi, o mare adunare în cadrul căreia sunt adoptate cele 35 de puncte ale unei Petiţii-program adresate domnitorului ţării; este începutul mişcării revoluţionare din Moldova, printre ai cărei conducători s-a numărat şi Alexandru Ioan Cuza (viitorul domn al Principatelor Unite)
1879, 27.III / 8.IV: Prin înaltul decret semnat de domnitorul Carol I, Societatea Academică Română este declarată institut naţional, cu denumirea de Academia Română, având drept scop „cultura limbei şi istoriei naţionale, a literelor, a ştiinţelor şi frumoaselor arte”; Academia avea trei secţii: Secţiunea literară (literatură, artă, filologie şi filosofie); Secţiunea istorică (istorie, geografie şi ştiinţe sociale); Secţiunea ştiinţifică (ştiinţe teoretice şi aplicate). NOTĂ: La 30.III/11.IV.1879 va apare Legea prin care Societatea Academică Română era declarată institut naţional
1885: S-a născut prozatorul şi memorialistul Constantin Gane (m. 1962)
1888: S-a născut poetul basarabean Alexei Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (m. 1917, pe front, ca preot militar)

alexei mateevici
1889 (stilul nou): Ministrul de externe P. P. Carp semnează actul de naştere al primei agenţii de presă a statului român – Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română; această instituţie de presă funcţiona în subordinea Ministerului Afacerilor Străine şi avea datoria „să transmită în străinătate ştiri privind România”, iar de acolo să primească şi să difuzeze „un serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special pentru România”. NOTĂ: Agenţia Română a funcţionat până spre sfârşitul anului 1916; la 20 mai 1949, prin decret al Consiliului de Miniştri, se hotăra înfiinţarea Agenţiei Române de Presă de pe lângă Consiliul de Miniştri denumită prescurtat Agerpres; începând cu data de 2 ianuarie 1990, Agenţia Română de Presă Agerpres îşi încetează activitatea, din acest moment ştirile urmând să fie difuzate de Agenţia de Presă Rompres; oficial însă, Rompres a fost înfiinţată printr-un decret semnat de preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu, la 8 ianuarie 1990; Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat la 15 aprilie şi, respectiv, 24 iunie 2008, propunerea de modificare a Legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, al cărui articol unic prevedea: „În tot cuprinsul legii, precum şi în toate actele normative în vigoare, denumirea Agenţia Naţională de Presă Rompres se înlocuieşte cu denumirea Agenţia Naţională de Presă Agerpres”

1905: S-a născut inginerul Aurel Bărglăzan; profesor la Politehnica din Timişoara, a contribuit la înfiinţarea şi dezvoltarea Laboratorului de Maşini Hidraulice; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1960)
1908, 14/27: S-a născut fizicianul Şerban Ţiţeica; întemeietor al şcolii româneşti de fizică teoretică, a studiat, cu precădere, termodinamica, mecanica cuantică şi fizica atomică; membru titular al Academiei Române din 1955, vicepreşedinte (1963-1985) şi preşedinte cu delegaţie (1975-1976) al Academiei Române (m. 1986)

SerbanTiteica
1911: S-a născut soprana Lucia BercescuŢurcanu (m. 1995)
1914: A fost înfiinţat Comitetul Olimpic Român (COR), recunoscut, în acelaşi an, de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), organizaţie ce aparţine Mişcării Olimpice. NOTĂ: Pe 23 aprilie 2004 a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia Comitetul Olimpic Român (COR) a devenit Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), iar în data de 15 noiembrie a aceluiaşi an, a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia au fost aleşi primii membri din conducerea COSR
1918, 27.III / 9.IV: Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, hotărăşte, prin majoritatea absolută a votului, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă)
1920: S-a născut economistul Nicolae N. Constantinescu; a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică în domenii ca: istoria economică şi socială, istoria gândirii economice, teoria economică contemporană etc; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2000)
1930: S-a născut Daniel Spoerri, artist plastic și scriitor elvețian de origine română
1931: S-a născut inginerul Virgiliu Niculae G. Constantinescu; bogată activitate didactică şi peste 40 de ani de activitate de cercetare în diferite domenii ale mecanicii; membru titular al Academiei Române din 1991, preşedinte al acestui for (1994-1998); între anii 1997-2003 a fost ambasador al României în Belgia (m. 2009)
1936: S-a născut pictorul Nicolae Drăguşin
1938: S-a născut baritonul Nicolae Constantinescu
1940: S-a născut actorul Traian Stănescu
1940: S-a născut Hans Peter Türk, compozitor, muzicolog şi profesor
1947: S-a născut (la Paris) prozatorul Alexandru Papilian (pseudonimul lui Alexandru Stoichiţă); nepotul scriitorului Victor Papilian

Alexandru papilian
1952: A murit scriitorul Ioan Alexandru Bassarabescu; a făcut parte din primul comitet al Societăţii Scriitorilor Români; membru corespondent al Academiei Române din 1909 (n. 1870). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 29 martie 1952
1954: S-a născut graficiana Mária Lukats
1956: S-a născut interpreta de muzică populară Floarea Calotă

Floarea Calota
1968: S-a născut Cristian Bădiliţă, teolog, eseist, traducător şi poet
1970: A murit medicul Leon Silviu Daniello; cadru didactic la Facultatea de Medicină din Cluj, a fost primul profesor universitar de pneumoftiziologie din învăţământul medical românesc; alături de dr. Iuliu Haţieganu, s-a ocupat, la Cluj, de organizarea profilaxiei antituberculoase la studenţi, înfiinţând primul dispensar studenţesc din România şi unul dintre primele din Europa (1926); membru corespondent al Academiei Române din 1965 (n. 1898)
1975: S-a născut atleta Mihaela Melinte, prima campioană mondială a atletismului românesc la aruncarea ciocanului; în primii trei ani ai participării sale în competiţiile internaţionale ale seniorilor a doborât 8 recorduri mondiale; în anul 2009 s-a retras din activitatea competiţională

Mihaela Melinte
1985: A murit (înecat în Lacul Herăstrău, probabil un gest sinucigaş) Pompiliu Marcea, critic şi istoric literar, profesor, gazetar (n. 1928)
1997: A murit artistul plastic Gheorghe Chiriac (n. 1917)
2003: Zece alpinişti români pleacă în prima expediţie exclusiv românească pentru cucerirea Everestului (27 martie – 25 mai); la 22 mai, alpinistul Teodor Tulpan atinge vârful Everest (8848 m)
2008: A murit George Pruteanu, lingvist şi om politic (n. 1947)

george pruteanu

 
EVENIMENTE EXTERNE

– Bethleem, Teritoriile palestiniene: Are loc cea de-a III-a ediţie a Maratonului Palestinei
– „Ziua Mondială a Teatrului”; a fost iniţiată de Institutul Internaţional de Teatru în cadrul Congresului Mondial din 1961, de la Viena; a fost sărbătorită prima dată în 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor la Paris
1757: A murit Johann Stamitz, compozitor, violonist, dirijor şi pedagog ceh (n. 1717)

Johann Stamitz
1770: A murit Giovanni Battista Tiepolo, pictor şi gravor italian (n. 1696)
1797: S-a născut scriitorul francez Alfred de Vigny; unul dintre principalii promotori ai romantismului (m. 1863)

Alfred de vigny 1
1845: S-a născut fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen; cercetări de mecanică, electricitate, optică; studiind descărcările electrice în gaze, a descoperit, la 8.XI.1895, radiaţiile X (denumite şi „radiaţiile R”); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1901 (m. 1923)
1851: S-a născut Vincent d’Indy, compozitor şi pedagog francez (m. 1931)
1871: S-a născut scriitorul german Heinrich Mann (m. 1950)

heinrich mann
1875: S-a născut Albert Marquet, pictor post-impresionist francez (m. 1947)
1875: A murit Edgar Quinet, istoric, scriitor, filosof şi om politic francez; a militat pentru înnoirea societăţii pe baze democratice, republicane, ceea ce i-a adus un lung exil (1851-1870); în această perioadă s-a apropiat de istoria, limba şi literatura română, pe care le-a cunoscut atât direct, prin vizitele făcute în Principatele Române, cât şi cu ajutorul soţiei sale, Hermiona, fiica cărturarului moldovean Gheorghe Asachi; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1869 (n. 1803)

edgar quinet 1
1898: Inventatorul american de origine irlandeză John Holland (1841-1914) a testat primul submarin acceptat de Marina militară a SUA („Holland VI”), proiectat şi construit de el
1910: S-a născut Ai Qing (pseudonimul lui Jiang Haicheng), poet chinez al cărui vers liber a dus la dezvoltarea “poeziei noi” (“xinshi”) (m. 1996)
1923: A murit Sir James Dewar, fizician şi chimist englez; a studiat problema temperaturilor joase (a lichefiat hidrogenul şi fluorul) şi a inventat termosul (1898) (n. 1842)

Sir James Dewar
1923: S-a născut poetul, editorul, traducătorul şi criticul american de origine jamaicană Louis Simpson, cunoscut mai ales pentru scrierile despre latura întunecată a suburbiilor americane; câştigător, în anul 1964, al Premiului Pulitzer pentru „At the End of the Open Road” (m. 2012)
1927: S-a născut Mstislav Rostropovici, violoncelist, compozitor şi pedagog rus (m. 2007)
1931: A murit scriitorul englez Arnold Bennett (n. 1867)
1935: S-a născut scriitorul şi eseistul argentinian Abelardo Castillo
1935: S-a născut Thomas Parry Jones, om de ştiinţă, inventator şi antreprenor britanic, creatorul primului etilotest electric în 1974 (m. 2013)
1942: S-a născut actorul britanic Michael York

michael York
1963: S-a născut Quentin Tarantino, regizor, scenarist, producător şi actor american de film

Quentin Tarantino
1967: A murit chimistul ceh Jaroslav Heyrovský, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1959 (n. 1890)
1968: A murit, într-o catastrofă aviatică, în timpul unui antrenament, cosmonautul rus Iuri Gagarin, primul om care a zburat în Cosmos (la 12.IV.1961, la bordul navei „Vostok”; zborul a durat 89,1 minute, nava înconjurând Pământul o singură dată) (n. 1934)
1970: S-a născut Mariah Carey, cântăreaţă de muzică pop şi R&B, compozitoare, producătoare şi actriţă americană. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1969

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=gf1PpOZYe9k[/youtube]

 

1975: S-a născut Fergie (pe numele său adevărat Stacy Ann Ferguson), cântăreață, compozitoare și actriță americană (vocalistă a trupelor Wild Orchid şi, în prezent, The Black Eyed Peas)
1981: A murit Mao Dun (pseudonimul lui Shen Dehong (Shen Yanbing)), romancier, critic cultural şi jurnalist chinez; ministru al Culturii din China din 1949 până în 1965; cunoscut drept unul dintre cei mai importanţi romancieri realişti ai Chinei moderne; cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt „Miezul nopţii” şi „Viermii de mătase ai primăverii”; a mai scris şi un număr mare de povestiri (n. 1896)
2002: A murit Billy Wilder (Samuel Wilder), regizor, laureat a şase premii Oscar; considerat un maestru al comediei americane (n. 1906)

Billy Wilder
2003: A murit actorul, regizorul şi scenaristul francez Daniel Ceccaldi (n. 1927)
2006: A murit Stanisław Lem, scriitor polonez de romane science fiction (multe dintre ele ecranizate) şi filosof (n. 1921)
2011: A murit actorul american Farley Granger, renumit pentru rolurile de excepţie din filmele lui Alfred Hitchcock sau din seriale precum „Murder, She Wrote” şi „As the World Turns” (n. 1925)

Farley Granger

 

 

Etichete:
Luceafărul, prin telescop
Fapt divers marți, 21 ianuarie 2025, 12:16

Luceafărul, prin telescop

Teatrul Luceafărul Iași, instituție de spectacole care aniversează 75 de ani de existență, a pus la cale o nouă întâlnire care să...

Luceafărul, prin telescop
TAROM: Bilete de avion la preţuri începând de la 23 de euro pe rutele interne, timp de trei zile
Fapt divers luni, 20 ianuarie 2025, 11:30

TAROM: Bilete de avion la preţuri începând de la 23 de euro pe rutele interne, timp de trei zile

Operatorul aerian naţional TAROM aduce, în perioada 20 – 22 ianuarie, oferte speciale la bilete de de avion pentru rutele interne, cu tarife...

TAROM: Bilete de avion la preţuri începând de la 23 de euro pe rutele interne, timp de trei zile
Dr. Anamaria Ciubară: ‘Blue Monday’ ar trebui să inspire oamenii să îşi îmbunătăţească viaţa, nu să incite la teamă
Fapt divers luni, 20 ianuarie 2025, 05:14

Dr. Anamaria Ciubară: ‘Blue Monday’ ar trebui să inspire oamenii să îşi îmbunătăţească viaţa, nu să incite la teamă

‘Blue Monday’ ar trebui să inspire oamenii să îşi îmbunătăţească viaţa, nu să incite la teamă, spune medicul psihiatru...

Dr. Anamaria Ciubară: ‘Blue Monday’ ar trebui să inspire oamenii să îşi îmbunătăţească viaţa, nu să incite la teamă
A 2-a ediție FILMIKON, festivalul internațional al filmelor premiate de juriile ecumenice, la București, Iași, Oradea, Cluj și Vatican
Fapt divers miercuri, 15 ianuarie 2025, 10:01

A 2-a ediție FILMIKON, festivalul internațional al filmelor premiate de juriile ecumenice, la București, Iași, Oradea, Cluj și Vatican

Asociația SIGNIS România anunță a doua ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul...

A 2-a ediție FILMIKON, festivalul internațional al filmelor premiate de juriile ecumenice, la București, Iași, Oradea, Cluj și Vatican
Fapt divers marți, 14 ianuarie 2025, 11:50

În acest weekend la Teatrul Dramatic ‘Fani Tardini’ Galați: UN LOC BUN DE MUNCĂ

Teatrul Dramatic ‘Fani Tardini’ invită publicul la spectacolul programat la sfârşitul acestei săptămâni. Vineri, 17 ianuarie, ora...

În acest weekend la Teatrul Dramatic ‘Fani Tardini’ Galați: UN LOC BUN DE MUNCĂ
Fapt divers luni, 13 ianuarie 2025, 12:58

Luna lui gerar cu spectacole și evenimente speciale la Ateneul Național din Iași

Ateneul Național din Iași invită publicul iubitor de cultură și spectacole de calitate să participe la o serie de evenimente remarcabile în...

Luna lui gerar cu spectacole și evenimente speciale la Ateneul Național din Iași
Fapt divers vineri, 10 ianuarie 2025, 12:37

Primarul Mihai Chirica a semnat un contract pentru realizarea lucrărilor de modernizare a 13 străzi din toate zonele orașului

Primarul Mihai Chirica a semnat un contract pentru realizarea lucrărilor de modernizare a 13 străzi din toate zonele orașului:  strada Fermei...

Primarul Mihai Chirica a semnat un contract pentru realizarea lucrărilor de modernizare a 13 străzi din toate zonele orașului
Fapt divers vineri, 10 ianuarie 2025, 08:12

2024 a fost primul an în care încălzirea globală a depăşit 1,5 grade Celsius, spun oamenii de ştiinţă

Omenirea tocmai a încheiat primul an în care temperaturile globale au depăşit pragul de 1,5 grade Celsius în comparaţie cu epoca...

2024 a fost primul an în care încălzirea globală a depăşit 1,5 grade Celsius, spun oamenii de ştiinţă