Incident bizar într-o suburbie din California, SUA
Publicat de gabrielarotaru, 6 ianuarie 2015, 08:45
O femeie de 35 de ani a încercat să-l impresioneze pe fostul său iubit, intrând în casă prin coşul de fum, însă aceasta s-a blocat.
Întâmplarea a avut loc ieri, iar presa locală scrie că nu are nimic în comun cu sărbătoarea Anului Nou.
Iniţial, bărbatul a încercat cu propriile forţe să-şi salveze iubita. Pentru a face acest lucru, el a urcat pe acoperiş şi a tras-o pe femeie de mâini, însă totul a fost în zadar. După două ore de calvar, salvatorii au reuşit să o scoată pe femeie, după ce au distrus o parte din zidul de cărămidă al şemineului.
Victima incidentului cu bucluc a fost transportată la spital, având nevoie de îngrijiri medicale.
Ea a explicat că a trebuit să se dezbrace pentru a nu-şi murdări de cenuşă rochia scumpă. (rador/ FOTO cosdefum-romania.ro)