Ascultă Radio România Iași Live

Primul eveniment din proiectul ‘Alecsandri 200’ are premiera duminică, pe scena mare a Teatrului Naţional Iaşi

Primul eveniment din proiectul ‘Alecsandri 200’ are premiera duminică, pe scena mare a Teatrului Naţional Iaşi

Publicat de Andreea Drilea, 23 iunie 2021, 11:32

În această vară, pe 21 iulie, se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui Vasile Alecsandri, poet, dramaturg, om politic, director al Teatrului Naţional Iaşi în perioada 1840-1842. Sărbătoarea este întregită de cei 115 ani împliniţi de la inaugurarea statuii poetului, monument amplasat în faţa Naţionalului ieşean, şi de cei 65 de ani de când instituţia poartă numele creatorului teatrului românesc.

Teatrul Naţional Iaşi demarează amplul proiect ‘Alecsandri 200’, deschis cu prima producţie din seria evenimentelor dedicate acestei aniversări, spectacolul ‘Acum râde printre lacrimi veselul Alecsandri’. Premiera va avea loc pe 27 şi 28 iunie, la Sala Mare, de la ora 19:00.

Scenariu bazat pe piese (‘Rămăşagul’, ‘Arvinte şi Pepelea’, ‘Piatra din casă’) şi scrieri despre teatru de Vasile Alecsandri
Regia şi scenariul: Irina Popescu – Boieru
Scenografia: Rodica Arghir
Muzica: Alexandru Flechtenmacher
Acompaniament, prelucrări şi pregătire muzicală: Diana Roman
Coregrafie: Oana Sandu
Distribuţia: Doina Deleanu, Adi Carauleanu, Petronela Grigorescu, Oana Sandu, Diana Chirilă, Livia Iorga, Ionuţ Cornilă, Haruna Condurache, Diana Roman, Radu Homiceanu, Catinca Tudose, Doru Aftanasiu, Cosmin Maxim, Mălina Lazăr, Constantin Avădanei, Dumitru Georgescu, Brânduşa Aciobăniţei, Horia Veriveş, Daniel Busuioc

Irina Popescu-Boieru, regizorul spectacolului:
‘Dacă cineva mi-ar adresa astăzi cunoscuta întrebare-parafrază ‘Mai este Alecsandri contemporanul nostru?’, răspunsul meu, contrar multor aşteptări şi multor reacţii – clişeu, ar fi ‘Nu, nu mai este.’ Chiar dacă anumite tipologii ale dramaturgiei sale continuă să dăinuie, chiar dacă multe dintre textele lui se pretează actualizărilor şi reinterpretărilor mai mult sau mai puţin forţate, opera sa dramatică rămâne una preponderent şi incontestabil muzeală. Piesele, personajele şi temele sale au adesea farmecul desuet al costumelor de carnaval, descoperite într-o ladă din podul casei bunicilor, parfumul demodat, dar seducător al cutiei de săpunuri franţuzeşti, păstrată cu evlavie ani în şir, cu toate că nu mai conţine de multă vreme nimic, decât amintirea băilor de altădată. Lumea lui Alecsandri e învăluită într-o naivitate pe care epoca actuală a pierdut-o, moravurile descrise şi sancţionate sunt, în cele mai multe cazuri, depăşite de multă vreme, noutăţile ‘de ultima modă’ din piesele sale sunt acum subiecte de istorie veche, principiile enunţate sunt de multă vreme revizuite şi actualizate.

‘Şi totuşi opera lui Alecsandri continuă să suscite interesul publicului, spectatorii renunţă pentru o seară la un show tv pentru a se întâlni la teatru cu Chiriţa, ori la un serial poliţist de ultimă oră pentru a se amuza cu Cânticelele comice ale Bardului. Să fie oare fiindcă în universul acestui prodigios autor dramatic, dar şi teoretician, dar mai ales poet, cele mai violente întâmplări sunt învăluite într-un abur de poezie şi romantism? Să fie, poate, fiindcă înfruntările şi cruzimile personajelor sale poartă amprenta unei elegante şi a unei moralităţi uitate, chiar şi în cele mai comice situaţii? Sigur este că spectatorii contemporani, în număr mare, nu ocolesc, ci dimpotrivă, îşi doresc spectacole cu piese de Vasile Alecsandri. Poate fiindcă ştiu că nu se vor întoarce de la spectacol şi mai cutremuraţi, şi mai copleşiţi, şi mai înspăimântaţi de urâciunea lumii în care trăim, ci, mai degrabă, atinşi de speranţă. Poate fiindcă au prilejul de a învăţa despre istoria moravurilor şi năravurilor unei anumite perioade pe altă cale decât cea a unei lecţii seci de istorie, râzând şi relaxându-se. Sau poate fiindcă, aidoma rochiilor vechi din dulapul bunicii, aromate deopotrivă cu parfum şi naftalină, cu levanţică şi mucegai, piesele sale retrezesc ceva din universul nostalgic al copilăriei, ceva ignorat şi totuşi permanent, o anume persistenţă a ingenuităţii, la care niciun om normal nu se încumetă să renunţe cu totul.’

Proiectul ‘Alecsandri 200’ continuă în luna iulie cu o săptămână dedicată acestei sărbători, un program special care va cuprinde noua producţie ‘Alecsandri’s Garden’, în regia lui Ovidiu Lazăr, alături de spectacolele ‘Chiriţa în provinţie’, montat de Ion Sapdaru, şi ‘Acum râde printre lacrimi veselul Alecsandri’, regia Irina Popescu-Boieru. ‘Alecsandri 200’ se va derula şi în stagiunea din toamnă, cu noi producţii şi evenimente conexe.

Foto : Bogdan Artene
Oana Daian
PR Teatrul Naţional Iaşi
https://www.facebook.com/TNIASI
www.teatrulnationaliasi.ro

Etichete:
Studiu: Majoritatea prosumatorilor ar achiziționa un sistem de stocare cu baterii, dar indică prețul drept principalul impediment
Fapt divers marți, 25 martie 2025, 10:25

Studiu: Majoritatea prosumatorilor ar achiziționa un sistem de stocare cu baterii, dar indică prețul drept principalul impediment

Studiu: Majoritatea prosumatorilor ar achiziționa un sistem de stocare cu baterii, dar indică prețul drept principalul impediment  82% ar fi...

Studiu: Majoritatea prosumatorilor ar achiziționa un sistem de stocare cu baterii, dar indică prețul drept principalul impediment
Purple Day și Ziua Mondială a Teatrului, la Teatrul Luceafărul Iași
Fapt divers luni, 24 martie 2025, 16:15

Purple Day și Ziua Mondială a Teatrului, la Teatrul Luceafărul Iași

În această săptămână, activitatea Teatrului Luceafărul Iași stă sub semnul a două date semnificative pentru breasla internațională, pe...

Purple Day și Ziua Mondială a Teatrului, la Teatrul Luceafărul Iași
Schimbările bruşte de temperatură reprezintă un mare stres pentru organism
Fapt divers miercuri, 19 martie 2025, 11:35

Schimbările bruşte de temperatură reprezintă un mare stres pentru organism

Schimbările bruşte de temperatură reprezintă un mare stres pentru organism şi sunt ca o „ruletă rusească” pentru corpul nostru....

Schimbările bruşte de temperatură reprezintă un mare stres pentru organism
Cât dau părinții pe meditații, costurile ascunse ale educației – STUDIU NAȚIONAL
Fapt divers marți, 18 martie 2025, 11:58

Cât dau părinții pe meditații, costurile ascunse ale educației – STUDIU NAȚIONAL

Părinții sunt nevoiți să plătească, în medie, aproape 10.000 de lei anual pentru meditații, after school și materiale didactice, arată un...

Cât dau părinții pe meditații, costurile ascunse ale educației – STUDIU NAȚIONAL
Fapt divers luni, 17 martie 2025, 07:21

Speranţa medie de viaţă în Europa creşte la 81,4 ani

Biroul European de Statistică (Eurostat) a publicat datele privind speranţa de viaţă în ţările UE. Conform statisticii, speranţa medie de...

Speranţa medie de viaţă în Europa creşte la 81,4 ani
Fapt divers vineri, 14 martie 2025, 15:10

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI

Sâmbătă, 15 martie a.c., TUIASI deschide seria ședințelor gratuite de pregătire pentru admiterea la Facultatea de Automatică și Calculatoare...

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI
Fapt divers marți, 11 martie 2025, 14:59

Concurs național pentru elevii pasionați de istorie

Liceenii creativi vor avea din nou ocazia să reimagineze istoria în cadrul concursului Problema Solvenda Romania. Competiția de soluționare...

Concurs național pentru elevii pasionați de istorie
Fapt divers miercuri, 5 martie 2025, 10:07

Aici, Cinema Ateneu! Campanie de refresh la Cinema Ateneu Iași

Luna martie aduce o schimbare mult așteptată: Cinema Ateneu a început campania de refresh & rebranding. Aceasta își propune să adapteze,...

Aici, Cinema Ateneu! Campanie de refresh la Cinema Ateneu Iași