S-a întâmplat într-o zi de 1 martie
Publicat de , 1 martie 2017, 09:48
– S-a întâmplat într-o zi de 1 martie
* Se împlinesc 455 de ani (1562) de la masacrul calviniştilor la Vasy, care a marcat începutul războaielor religioase în Franţa
* Unul dintre cele mai faimoase oraşe din lume, Rio de Janeiro (Brazilia), „împlineşte” astăzi 452 de ani (1565) de la fondare. Golful în care este situat, Guanabara, a fost descoperit de europeni la 1 ianuarie 1502, prin exploratorul portughez Gaspar de Lemos, care l-a numit „Rio” pentru că a crezut că era mai degrabă o gură de râu decât un golf. Orașul, numit iniţial Sfântul Sebastian Rio de Janeiro, a fost fondat la 1 martie 1565 în onoarea regelui Sebastian I al Portugaliei. Celebru pentru arhitectura sa, dar în special pentru statuia lui Christos Mântuitorul (Cristo Redentor), al cărei chip a fost realizat de sculptorul român Gheorghe Leonida (1892 – 1942), pentru carnavalul anual care împânzeşte oraşul de turişti din toate colţurile lumii, Rio de Janeiro a fost capitala Braziliei din 1764 până în 1960, când guvernul a fost transferat la Brasília, rămânând totuşi unul dintre cele mai importante oraşe din ţară (al doilea ca mărime după São Paulo). Între 1808 şi 1821, în timpul invaziei napoleoniene a Portugaliei metropolitane, oraşul a devenit capitala Portugaliei şi a imperiului portughez. În anul 2016, Rio a fost gazda Jocurilor Olimpice, care s-au desfăşurat în perioada 5 – 21 august
* Acum 271 de ani (1746) Constantin Mavrocordat, clerul înalt şi boierii hotărau, în urma unui „sfat de obşte”, ca rumânii fugiţi, care se reîntorc în ţară, să devină oameni liberi. Domnul Ţării Româneşti (1744-1746) emitea pe 1 martie 1746 celebrul zapis prin care „rumânii să se întoarcă la pământul patriei lor să se aşeze unde li va fi voia şi de rumânie să fie slobozi şi iertaţi”. Era un mod indirect de a îi elibera pe iobagi de clacă. O astfel de măsură nu putea fi urmată decât de desfiinţarea şerbiei, care s-a făcut la data de 5 august a aceluiaşi an
* Se împlinesc cu 150 de ani (1867) de la apariţia, bilunară (în primii cinci ani) şi apoi lunară, la Iaşi (până în 1885), apoi la Bucureşti (până în 1944, cu o întrerupere între anii 1916-1919), a revistei „Convorbiri literare”, publicaţie a Societăţii „Junimea”, una dintre cele mai importante apariţii din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, condusă iniţial de Iacob Negruzzi (până în 1895), iar apoi de un comitet de redacţie din care au făcut parte personalităţi marcante ale vieţii culturale şi ştiinţifice româneşti. Noua serie a revistei „Convorbiri literare” apare din ianuarie 1996 la Iaşi, lunar, având ca editor Uniunea Scriitorilor din România (1/13)
* Se împlinesc 145 de ani (1872), de la înfiinţarea primului parc naţional din lume, „Yellowstone”, situat pe platoul cu acelaşi nume din nord-vestul Statelor Unite ale Americii. Parcul, care se întinde pe o suprafaţă de 8.987 km², cuprinzând lacuri, canioane, râuri şi lanţuri muntoase, este elementul central al ecosistemului Yellowstone, cel mai mare ecosistem rămas aproape intact în zona temperată de nord a Pământului
* Se împlinesc 125 de ani (1892) de la apariţia (lunară, la Fălticeni, cu intermitenţe, până în 1931) a revistei de literatură şi tradiţii populare „Şezătoarea”, prima revistă românească de folclor, condusă de Arthur Gorovei (1/13)
* Se împlinesc 110 ani (1907) de când serviciul medical de urgenţă “Salvarea” şi-a început activitatea, la inițiativa dr. Mina Minovici (1858 – 1933). Dr. Mina Minovici este fondatorul școlii române de medicină judiciară și a fost directorul primului Institut de Medicină Legală din România, construit în 1892
* Acum 69 de ani (1948) a intrat în vigoare noua Lege de organizare judecătorească (adoptată de Adunarea Deputaţilor la 28.XI.1947), prin care era înfiinţată, în România, instituţia asesorilor populari. Aparatul judiciar intra, astfel, sub controlul complet al Partidului Comunist şi al Securităţii
* În urmă cu 68 de ani (1949) se înfiinţa, la Bucureşti, Institutul de Teorie Literară şi Folclor (din 1965, Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”); primul director – George Călinescu
* Cu 54 de ani în urmă (1963) a fost efectuat, experimental, primul transplant de ficat, de medicul american Thomas Starzl, la Universitatea din Colorado. Valabilitatea acestei tehnici a fost demonstrată peste patru ani, în 1967, când dr. Starzl a realizat, cu succes, primul transplant de ficat
* Se împlinesc 45 de ani (1972) de la intrarea în vigoare a Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile, la prima Adunare Generală a Statelor Membre, fiind înregistrată în anul 1975 la Secretariatul ONU din New York
* Se împlinesc 20 ani (1997) de la constituirea Forţei de Reacţie Rapidă a Armatei Române, care s-a înscris în procesul de modernizare a forţelor armate ale României în concordanţă cu exigenţele integrării în structurile militare ale Alianţei Nord-Atlantice. Structura îngloba la vremea aceea mari unităţi şi unităţi mecanizate de tancuri, paraşutişti, transmisiuni şi logistică. FRR era proiectată să intervină oportun şi eficient în caz de criză, conflict sau în alte situaţii speciale. În esenţă, avea misiunea de a opera pe teritoriul naţional, iar la nevoie şi în afara acestuia, în cadrul forţelor multinaţionale de menţinere a păcii
* În urmă cu 19 ani (1998) „Titanic” a devenit primul film cu încasări de peste 1,8 miliarde de dolari în întreaga lume. În regia lui James Cameron şi avându-i în distribuţie pe Leonardo DiCaprio şi Kate Winslet, „Titanic” a reuşit să ia, în 1998, în cadrul celei de-a 70-a gale a premiilor Oscar, 11 premii Oscar din cele 14 nominalizări. Şi-a păstrat acest titlu timp de doisprezece ani când a fost detronat de următorul film al lui Cameron, „Avatar”, care a trecut de încasări de 2 miliarde de dolari
* Acum 18 ani (1999) a intrat în vigoare Tratatul de interzicere a minelor antipersonal, semnat la 5.XII.1997, la Ottawa/Canada
* Cu 11 ani în urmă (2006) „Antena Satelor” devenea post de radio cu acoperire naţională. Programul „Antena Satelor” al Radiodifuziunii Române a fost lansat la 25.XII.1991, fiind recepţionat la început în marile câmpii din sudul ţării şi în Dobrogea
* Acum 6 ani (2011) se înfiinţa Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul şi informare publică (DRPIP) din cadrul Guvernului României. Acesta are în responsabilitate coordonarea relaţiei cu Parlamentul şi activitatea legislativă, asigură asistenţa juridică şi reprezintă interesele Ministerului Apărării Naţionale în faţa instanţelor de judecată şi a altor organe cu activitate jurisdicţională, asigură relaţiile cu alte autorităţi publice, precum şi cu organizaţiile neguvernamentale. De asemenea, DRPIP îndrumă activitatea de armonizare a actelor normative şi asigură asistenţă juridică pentru încheierea înţelegerilor tehnice în vederea cooperării cu forţele armate străine, conduce activităţile de informare publică şi mass-media, regimul juridic al patrimoniului imobiliar al Ministerului Apărării Naţionale şi coordonează activitatea de soluţionare a problemelor sociale ale personalului. În prezent, DRPIP are în componenţă Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică, Direcţia informare şi relaţii publice şi Direcţia calităţii vieţii personalului, iar secretarul de stat are în coordonare Direcţia domenii şi infrastructuri, Casa de pensii sectorială a M.Ap.N. şi Oficiul naţional pentru cultul eroilor
* Tot în această zi se împlinesc 5 ani (2012) de când RCS&RDS, unul dintre cei mai mari operatori de televiziune de pe piaţa românească, lansa canalul tv de ştiri Digi 24