Thomas Alva Edison: „În viață nu primești niciodată ceea ce meriți, ci ceea ce negociezi”

Publicat de nicolaetomescu, 10 februarie 2021, 09:35

Articolul meu pare doar o schiță scurtă[1] a unei vieți active și complexe, pline de proiecte (urmărite, adesea, simultan)…

Thomas Alva Edison, unul dintre cei mai cunoscuți și prolifici inventatori ai tuturor timpurilor, a exercitat o influență imensă asupra vieții moderne, dacă ne gândim la (și nu avem cum să nu recunoaștem) invenții precum becul incandescent, fonograful, „camera video”, deopotrivă îmbunătățirea telegrafului și a telefonului…

În cei 84 de ani de viață pământească, a obținut 1.093 de brevete. Pe lângă faptul că a fost inventator, Edison a reușit să devină producător și om de afaceri de succes, comercializându-și invențiile[2]…

Thomas Alva Edison s-a născut /din Nancy și Sam/[3] pe 11 februarie 1847, în Milano, Ohio.

A fost un student sărac[4]. La o vârstă fragedă, a arătat fascinație pentru mecanică și pentru experimentele chimice. În 1859, Edison și-a luat o slujbă[5]. În jurul vârstei de 12 ani, și-a pierdut, aproape în întregime, auzul[6]. În 1862, Edison a salvat un copil de 3 ani de pe o pistă unde un cărucior era pe cale să se rostogolească[7]. Între 1863-1867, a migrat din oraș în oraș, ocupând locuri de muncă disponibile. În 1868, s-a mutat la Boston[8]…

Prima sa invenție, pentru care a primit un brevet (iunie 1869), a fost înregistratorul electric al voturilor[9]. Edison s-a mutat la New York în mijlocul anului 1869[10]. În următoarea perioadă a vieții sale, Edison s-a implicat în numeroase proiecte și parteneriate privitoare la telegraf[11]…

Dacă în viața lui personală au intervenit schimbări esențiale[12], Edison asigura continuitate preocupărilor științifice[13]; în 1876, a deschis un nou laborator în „Menlo Park”, NJ… Experimentele lui Edison cu telefonul[14] și telegraful au condus la inventarea fonografului[15] în 1877; văzuse că sunetul ar putea fi înregistrat precum o realitate identitară pe o bucată de hârtie în mișcare rapidă; a creat, în cele din urmă, o mașină cu un cilindru acoperit cu tablă și o diafragmă plus un ac; atunci când Edison a rostit „Maria avea un miel mic”, mașinăria „i-a întors” cuvintele[16]…

În 1878, Edison s-a concentrat asupra sistemului de iluminat electric[17], lăsând deoparte fonograful (timp de aproape un deceniu). Munca a continuat în 1879, întrucât laboratorul încerca nu numai să elaboreze un bec incandescent, ci și un întreg sistem de iluminat electric care putea fi susținut într-un oraș[18]. Edison a înființat (în 1881) o „fabrică de lumină electrică” (în East Newark); în anul următor, și-a mutat familia[19] în New York și a înființat un laborator[20]. În 1887, Edison a construit un nou laborator, mai mare[21], în West Orange, New Jersey…

Un alt interes al lui Edison a privit procesul de măcinare a minereului (ar fi extras diferite metale din minereu)[22]. S-a implicat, totodată, în promovarea utilizării cimentului[23]…

În 1888, Edison îl întâlnea pe Eadweard Muybridge, la West Orange, analizând zoopraxiscope-ul lui Muybridge; mașinăria a folosit, pentru a recrea iluzia mișcării, un disc circular cu fotografii statice ale fazelor succesive de mișcare în jurul circumferinței; a refuzat să lucreze cu Muybridge și s-a hotărât să dezvolte aparatul propriu de film în laboratorul său[24].

Atunci când Europa s-a implicat în Primul Război Mondial, Edison recomandase pregătirea, pentru conflict, a S.U.A.; considera că tehnologia va reprezenta viitorul războiului; el a fost numit, în 1915, șef al cercetării în „Consiliul Naval”[25], o încercare a guvernului de a aduce știința în programul său de apărare…

În anii 1920, sănătatea lui Edison s-a agravat și a început să petreacă mai mult timp acasă, cu soția[26]… De consemnat și fascinația pentru un proiect privind căutarea alternativei la cauciuc… Henry Ford, un admirator și un prieten al lui Edison, a reconstruit fabrica de invenții transformând-o în muzeu (la Greenfield Village, Michigan)[27]… De-a lungul ultimilor doi ani ai vieții, o serie de afecțiuni au „facilitat” intrarea într-o stare prelungită de pierdere a conștienței, începând cu data de 14 octombrie 1931. A plecat pe 18 octombrie 1931 / Glenmont, în West Orange, New Jersey…

[1] Celor care doresc să afle, mai multe, despre detaliile vieții lui Thomas A. Edison și despre afacerile acestuia, le recomand câteva biografii (nu numai în bibliotecile din vestul Europei și din S.U.A.): Martin V. Melosi, Thomas A. Edison and the Modernization of America, (Glenview, Illinois: Scott, Foresman/Little, Brown Higher Education, 1990); Poster for Thomas A. Edison 150th Anniversary, 1847-1997, United States Department of the Interior, National Park Service, Edison National Historic Site, West Orange, New Jersey; Matthew Josephson, Edison: A Biography, (New York: John Wiley & Sons, Inc., 1959); Conot, Robert. Thomas A. Edison: A Streak of Luck. New York: Da Capo Press, Inc., 1979; Josephson, Matthew. Edison: A Biography. New York: John Wiley & Sons, Inc., 1959; Melosi, Martin V. Thomas A. Edison and the Modernization of America. Glenview, Illinois: Scott, Foresman/Little, Brown Higher Education, 1990…

[2] Multitudinea legăturilor de afaceri, parteneriate și corporații au umplut viața lui Edison; nu au lipsit „bătăliile juridice” asupra diferitelor brevete și corporații…

[3] Strămoșii lui Thomas A. Edison au trăit în New Jersey – până când, în timpul revoluției americane, loialitatea lor față de coroana britanică i-a adus în Noua Scoție/Canada. De acolo, generațiile ulterioare s-au mutat în Ontario și au luptat împotriva americanilor în războiul din 1812. Mama lui Edison, Nancy Elliott, a stat, inițial, în New York, până când familia s-a mutat la Viena/Canada, unde Sam Edison Jr. a cunoscut-o și a luat-o în căsătorie. După ce Sam fusese implicat într-o insurecție nereușită din Ontario (în 1830), acesta a fost forțat să fugă în Statele Unite și, în 1839, și-au făcut casa din Milano, Ohio/mai târziu, în căutarea unei situații materiale mai fericite, Sam Edison a mutat familia în Port Huron, Michigan (1854)/. Cunoscut, în tinerețe, sub numele de „Al”, Edison (cu „tendința”, în copilărie, către o stare de sănătate precară) a fost cel mai tânăr dintre cei șapte copii (doar patru au supraviețuit până la maturitate)…

[4] După secvența în care mama sa, furioasă, l-a scos din școală și a continuat să-l învețe acasă, Edison scria: „Mama mea parcă a fost făcută de mine. A fost atât de adevărată, atât de sigură de mine, încât am simțit că sunt oameni pentru care merită să trăiesc, pe care să nu-i dezamăgesc”…

[5] A vândut ziare și bomboane pe calea ferată „Grand Trunk” către Detroit… În mașina de bagaje, a înființat un laborator pentru experimentele chimice și o presă tipografică, unde a pornit „Grand Trunk Herald”, primul ziar publicat pe un tren… Un incendiu (accidental) l-a forțat să-și oprească experiențele la bord…

[6] Există mai multe teorii cu privire la ceea ce a cauzat pierderea auzului… Unii îi atribuie efectelor scarlatinei. Alții îl învinuiesc pe un dirijor „i-a rupt urechile” după ce Edison a provocat un incendiu în mașina de bagaje, incident pe care marele inventator nu l-a recunoscut niciodată. Edison însuși a dat vina pe alt incident grav, în care a fost prins de urechi și ridicat într-un tren. Oricum, nu a lăsat să-l doboare descurajarea, chiar a transformat dizabilitatea într-un avantaj, situația l-a determinat să se concentreze asupra experimentelor și cercetărilor sale. Fără îndoială, surzenia l-a făcut mai izolat și mai timid în relațiile cu ceilalți…

[7] J.U. MacKenzie, tatăl recunoscător, îl va recompensa… În acea iarnă, și-a luat o slujbă ca operator de telegraf în Port Huron (totodată, și-a continuat experimentele științifice)…

[8] Unde a lucrat în biroul „Western Union”, concentrându-se pe invențiile sale… În ianuarie 1869, Edison și-a dat demisia, intenționând să se dedice activității de inventator…

[9] Scârbit de reticența politicienilor în a folosi mașina, Edison a decis că, pe viitor, „nu va pierde timpul inventând lucruri pe care nimeni nu le-a dorit”…

[10] Un prieten, Franklin L. Pope, i-a permis să doarmă într-o cameră la firma de „indicatori de aur” a lui Samuel Laws (unde era angajat). Când Edison a reușit să repare o mașină deteriorată, a fost angajat să gestioneze și să îmbunătățească mașinile de imprimat…

[11] În octombrie 1869, Edison a format – împreună cu Franklin L. Pope și James Ashley -organizația „Pope, Edison și Co”; le era recunoascută calitatea de ingineri specialiști în electricitate și de constructori ai unor dispozitive electrice. Edison a primit mai multe brevete pentru îmbunătățirea telegrafului. În 1870, parteneriatul a fuzionat cu „Gold and Stock Telegraph Co”. Edison a înființat, împreună cu cu William Unger, „Newark Telegraph Works” (din Newark, NJ), pentru fabricarea de imprimante de stoc. A format și „American Telegraph Works” pentru a lucra la dezvoltarea unui telegraf automat. În 1874, a început să lucreze la un sistem telegrafic multiplex pentru „Western Union”, dezvoltând, în cele din urmă, un telegraf quadruplex, care putea trimite simultan două mesaje în ambele direcții; atunci când Edison și-a vândut drepturile de brevet către rivalul „Atlantic & Pacific Telegraph Co. ”, a urmat o serie de bătălii în care au câștigat cei de la „Western Union”. Pe lângă alte invenții legate de telegrafie „Western Union”, Edison a dezvoltat ideea unui stilou electric (în 1875)…

[12] Mama lui Edison a murit în 1871… Imediat, inventatorul s-a căsătorit, de Crăciun, cu fosta sa angajată, Mary Stilwell; relația lor a fost plină de dificultăți (în primul rând, preocuparea  față de muncă – Edison adormea, adesea, în laborator, și-a petrecut o mare parte din timp cu colegii săi de sex masculin); se adăugau bolile constante ale soției… Cu toate acestea, primul lor copil, Marion, s-a născut în februarie 1873, urmat de un fiu, Thomas, Jr., născut în ianuarie 1876; Edison i-a poreclit pe cei doi „Dot” și „Dash”, referindu-se la termeni telegraphici; al treilea copil, William Leslie, s-a născut în octombrie 1878…

[13] Laboratorul din „Menlo Park”, NJ a devenit cunoscut, mai târziu, drept o „fabrică de invenții”. Edison efectua numeroase experimente pentru a găsi răspunsuri la probleme: „Nu renunț niciodată până nu obțin ceea ce aștept. Rezultatele negative prefațează, sunt la fel de valoroase pentru mine ca și rezultatele pozitive”…

[14] Edison a lucrat la un transmițător telefonic care a îmbunătățit creația lui Alexander Graham Bell (a făcut posibil ca vocile să fie transmise la un volum mai mare și cu o mai mare claritate față de liniile telefonice standard)…

[15] Inițial, fonograful a fost comercializat ca o mașină de dictare a chestiunilor legate de afaceri. Antreprenorul Jesse H. Lippincott a preluat controlul asupra majorității companiilor de fonografi, inclusiv „Edison’s”, și a înființat, în 1888, „Phonograph North American Co.”; afacerile nu s-au dovedit a fi profitabile, iar atunci când Lippincott s-a îmbolnăvit, Edison a preluat conducerea. În 1894, „North American Phonograph Co.” a intrat în faliment, o mișcare care ia permis lui Edison să cumpere drepturile asupra invenției sale. În 1896, Edison a început să cânte la „National Phonograph Co.” cu intenția de a produce fonografii pentru amuzamentul de acasă. De-a lungul anilor, Edison a adus îmbunătățiri fonografului și cilindrilor, primele fiind făcute din ceară. Edison a introdus cilindri incasabili, numiți „Blue Amberol”, aproape simultan cu intrare pe „piața discurilor” (1912). Introducerea unui „disc Edison” a fost ca reacție față de popularitatea covârșitoare a discurilor de pe piață, spre deosebire de cilindri. Considerate ca fiind superioare înregistrărilor concurenței, discurile Edison au fost proiectate pentru a fi difuzate numai pe fonografele Edison și au fost tăiate lateral, spre deosebire de sensul vertical al celorlalte. Succesul afacerii a fost întotdeauna îngreunat de reputația companiei în a alege acte de înregistrare având calitate inferioară. În anii 1920 din secolul trecut, concurența din partea radioului a adus daune afacerilor, iar discul Edison și-a încetat producția în 1929…

[16] „Edison Speaker Phonograph Company” a fost înființată la începutul anului 1878, pentru a comercializa mașina, însă valoarea inițială a fonografului era redusă, iar Edison și-a îndreptat atenția în altă direcție…

În timp ce Edison a neglijat lucrările ulterioare în privința fonografului, alții s-au străduit pentru a-l îmbunătăți. Îndeosebi Chichester Bell și Charles Sumner Tainter au dezvoltat o mașinărie care folosea un cilindru de ceară și un stilou plutitor/numit grafofon; ei au trimis reprezentanți la Edison pentru a discuta despre un posibil parteneriat, dar Edison a refuzat să colaboreze cu aceștia, simțind că fonograful ar fi fost doar invenția lui. Odată declanșată competiția, Edison a fost antrenat în acțiune și și-a reluat activitatea legată de fonograf (în 1887), adoptând, în cele din urmă, metode similare cu Bell și Tainter…

[17] Cu sprijinul finanțatorilor, „Edison Electric Light Co” s-a format la 15 noiembrie 1878 – pentru a efectua experimente cu lumini electrice și pentru a controla orice brevete care rezultă din acestea; în schimbul predării brevetelor companiei, Edison a primit o cotă importantă din acțiuni…

[18] Un filament cu fir carbonizat s-a dovedit a fi cheia unui bec cu durată lungă de viață. Lămpile au fost puse în laborator și mulți au venit în „Menlo Park” pentru a vedea noua descoperire. O expoziție publică specială, în laborator, a fost oferită mulțimii de vizitatori uimiți (în ajunul Anului Nou)…

[19] Mary, prima soție a lui Edison, a murit pe 9 august 1884… Edison s-a recăsătorit cu Mina Miller (la 24 februarie 1886) și s-a mutat împreună cu noua lui soție într-un conac numit „Glenmont”/din West Orange, New Jersey. Copiii lui Edison din prima căsătorie s-au distanțat de noua viață a tatălui lor, deoarece Edison și Mina aveau propria lor familie: Madeleine, născută în 1888; Charles pe 1890; și Teodor în 1898. Spre deosebire de Maria, care, fiind bolnavă, rămânea adesea acasă și se declara de acord cu dorințele soțului ei, Mina a fost o femeie activă, dedicând mult timp grupurilor comunitare, funcțiilor sociale și organizațiilor caritabile (de aici și lipsa de îngrijire a soțului)…

[20] Pentru a-și demonstra viabilitatea, primul sistem electric de iluminat comercial (în 1882) a fost instalat pe „Pearl Street” în cartierul financiar „Lower Manhattan”/la granița cu Primăria și cu sediul a două ziare. Inițial, doar 400 de lămpi erau aprinse; un an mai târziu, au existat 513 de clienți care utilizau 10.300 de lămpi. Edison a format mai multe companii pentru fabricarea și operarea aparatelor necesare pentru sistemul de iluminat electric: „Edison Electric Illuminating Company” din New York, „Edison Machine Works”, „Edison Electric Tube Company” și „Edison Lamp Works”. Sistemul a fost preluat în străinătate, la „Expoziția de iluminat” din Paris (1881), la „Crystal Palace” din Londra (1882), la încoronarea țarului; a condus, totodată, la înființarea unor companii în mai multe țări europene. Succesul sistemului de iluminat al lui Edison nu i-ar fi putut împiedica pe concurenți să-și dezvolte propriile metode diferite. Un rezultat a fost o bătălie între susținătorii curentului DC, condus de Edison, și curentul de curent alternativ, condus de George Westinghouse. Ambele părți au atacat limitările fiecărui sistem. Edison, în special, a indicat utilizarea curentului de curent alternativ pentru electrocutare, ca dovadă a pericolului său. Curentul continuu nu a putut să circule la fel de performant ca un sistem AC, dar generatoarele de curent alternativ nu erau la fel de eficiente precum cele pentru DC. Până în 1889, inventarea unui dispozitiv care a combinat un motor cu inducție de curent alternativ cu un dinam DC a oferit cea mai bună performanță, iar curentul AC a devenit dominant. „Edison General Electric Co.” a fuzionat, în 1892, cu „Thomson-Houston” pentru a deveni „General Electric Co.”, împingându-l pe Edison dincolo de domeniul electric al afacerilor…

[21] Printre facilități se numărau: un magazin de mașini, secții de fonograf și fotografie, o bibliotecă și clădiri auxiliare pentru încercări metalurgice, chimie, prelucrarea lemnului și galvanometre…

[22] În 1881, el a format „Edison Ore-Milling Co”, dar acțiunile s-au dovedit contraproductive, deoarece nu exista nicio piață pentru aceasta. În 1887, s-a întors la proiect, crezând că procesul său ar putea ajuta minele din Europa de est, cele mai multe sărăcite, să concureze cu cele occidentale. În 1889, s-au format „Lucrările de concentrare” din New Jersey și Pennsylvania, iar Edison a fost absorbit de operațiunile sale și a început să petreacă mult timp departe de casă (la minele din Ogdensburg, New Jersey). Deși a investit foarte mulți bani și prea mult timp în acest proiect, totul s-a năruit atunci când piața a scăzut și s-au găsit surse suplimentare de minereu în Midwest…

[23] Edison a format „Edison Portland Cement Co.”, în 1899… A încercat să promoveze utilizarea, pe scară largă, a cimentului pentru construcția de locuințe cu costuri reduse și a prevăzut utilizări alternative pentru beton în fabricarea fonografiilor, mobilierului, frigiderelor și pianelor. Din păcate, Edison a fost înaintea timpului său cu aceste idei; folosirea, pe scară largă, a betonului s-a dovedit a fi imposibilă din punct de vedere economic la acel moment…

[24] După cum a spus Edison (într-un „avertisment scris”) în același an, 1888: „experimentez un instrument care face pentru ochi ceea ce face fonograful pentru ureche”. Sarcina de a inventa mașina a creat-o destinul legăturii sale cu asociatul William K. L. Dickson; acesta din urmă a experimentat, inițial, un dispozitiv bazat pe cilindru pentru înregistrarea imaginilor, înainte de a se întoarce la o bandă de celuloid; în octombrie 1889, Dickson saluta întoarcerea lui Edison de la Paris cu un nou dispozitiv care proiecta imagini și conținea un sunet. După mai multe lucrări, cererile de brevet de invenție au fost făcute în 1891 pentru o cameră de filmat, numită Kinetograph, și un kinetoscope, un vizualizator de filme cinematografice. În 1893, a fost deschis un studio de filmare, denumit mai târziu „Black Maria” (numele de slang pentru un vagon de poliție care seamănă cu studioul), deschis la complexul „West Orange”. Filmele scurte au fost produse folosind diferite secvențe ale zilei. Edison era reticent în a dezvolta un proiector de filme cinematografice, simțind că ar fi trebuit să se obțină mai mult profit cu telespectatorii. Când Dickson a ajutat concurența să dezvolte un alt aparat de filmare cu mișcare și sistemul de proiecție eidoloscop (mai târziu avea să se dezvolte în Mutoscop), a fost concediat. Dickson a continuat să formeze Mutoscop-ul american împreună cu Harry Marvin, Herman Casler și Elias Koopman. Edison a adoptat, ulterior, proiectorul lui Thomas Armat și al lui Charles Francis Jenkins, l-a reconfigurat în Vitascop și l-a comercializat sub numele său; vitascopul a avut premiera la 23 aprilie 1896, bucurându-se de o recunoaștere largă. Concurența organizată de alte companii cinematografice a creat conflicte judiciare asupra brevetelor. Edison a dat în judecată multe companii pentru încălcarea unor drepturi. În 1909, formarea companiei „Motion Picture Patents Co” a adus un grad de cooperare diferitelor companii cărora li s-au acordat licențe în 1909, dar, în 1915, instanțele au considerat compania drept un monopol nedrept. În 1913, Edison a experimentat sincronizarea sunetului cu filmul. Un kinetofon (sincronizează sunetul pe un cilindru de fonograf cu imaginea de pe ecran) a fost dezvoltat de laboratorul său. Deși acest lucru a trezit, inițial, interesul, sistemul a fost departe de a fi perfect și a dispărut până în 1915. În 1918, Edison a încetat implicarea sa în domeniul cinematografiei.

În 1911, companiile lui Edison fuseseră reorganizate în „Thomas A. Edison, Inc.”; organizația a devenit mai diversificată și mai structurată, Edison a devenit mai puțin implicat în operațiunile de zi cu zi, deși avea încă o autoritate decizională; obiectivele organizației urmăreau, într-o măsură mai mare, menținerea viabilității pieței decât producerea frecventă a unor noi invenții. În 1914, un incendiu a izbucnit la laboratorul „West Orange”, distrugând 13 clădiri (deși pierderea era aproape catastrofică, Edison a condus reconstrucția)…

[25] Deși, în esență, un consiliu consultativ, a contribuit la formarea laboratorului pentru Marina S.U.A. (și-a început activitatea în 1923), deși nu au fost luate în considerare câteva dintre sugestiile lui Edison în această privință. În timpul războiului, Edison a petrecut o mare parte din timp efectuând cercetări navale, în special lucrând în domeniul detectării submarinelor, dar a simțit că marina nu era receptivă la multe dintre invențiile și sugestiile sale…

[26] Relația cu copiii lui era distantă, deși Charles devenise președintele „Thomas A. Edison, Inc.” În timp ce inventatorul continua să experimenteze acasă, nu s-a dovedit în măsură să inițieze câteva experimente pe care le dorea la laboratorul său de la West Orange, deoarece consiliul nu le aproba…

[27] Era deschisă, în 1929, la cea de-a 50-a aniversare a luminii electrice. Sărbătoarea principală pentru „Jubileul de Aur al lumii”, co-găzduit de „Ford General Electric”, a avut loc la Dearborn, împreună cu o cină uriașă de sărbătorire a lui Edison, la care au participat președintele Hoover, John D. Rockefeller, Jr., George Eastman, Marie Curie și Orville Wright. Dar sănătatea lui Edison căpăta accente dramatice, el nu s-a dovedit capabil să rămână pentru întreaga ceremonie…

Nicolae Tomescu

redactor-șef