VASLUI: Premieră în municipiul Bârlad
Publicat de Andreea Drilea, 23 noiembrie 2016, 05:42
Pentru prima dată, bârlădenii nu vor mai trebui să parcurgă kilometri pentru a se distra de sărbători. Un patinoar va fi amenajat în Grădina Publică, începând cu 1 decembrie.
Municipalitatea şi-a propus ca, timp de trei luni, respectiv 1 decembrie 2016 – 28 februarie 2017, să organizeze un parc de distracţii – patinoar în aer liber.
Pentru că este nevoie de menţinerea la o anumită temperatură a gheţii, iar acest lucru necesită racordarea la o sursă puternică de electricitate, obiectivul va fi amenajat pe unul dintre terenurile de tenis din incinta Grădinii Publice, unde deja există instalaţie de nocturnă.
Patinoarul va fi deschis între orele 10-22, cu serii de două ore şi pauză de întreţinere de 30 de minute.
Copiii vor plăti cinci lei pentru a putea intra pe gheaţă (o serie) şi alţi cinci lei pentru a închiria patinele, iar adulţii zece lei pentru a patina şi cinci lei pentru închirierea patinelor.
Pentru a se evita scandalurile de orice natură, paza va fi asigurată de poliţiştii locali.
Proiectul de hotărâre ce vizează organizarea acestui obiectiv urmează să fie supus atenţiei consilierilor locali în şedinţa ordinară de astăzi, 23 noiembrie 2016.
(Radio Iaşi/FOTO arhivă Walls.ro)