Ascultă Radio România Iași Live

Ziua Europei sărbătorită, în premieră, în China, prin Festivalul Fotografiei Europene

Ziua Europei sărbătorită, în premieră, în China, prin Festivalul Fotografiei Europene

Publicat de Andreea Drilea, 4 mai 2016, 17:56

Ziua Europei va fi marcată pe continent şi, pentru prima dată, în China, printr-o serie de 27 de expoziţii fotografice, în cadrul celei de-a V-a ediţii a Festivalului Fotografiei Europene, organizată în perioada 9-31 mai, în mai multe oraşe din România, respectiv în China, Serbia, Slovacia, Ucraina şi Ungaria.

Festivalul internaţional dedicat Zilei Europei este organizat de Asociaţia internaţională ‘Euro Foto Art’ din Oradea, sub patronajul Ministerului Culturii, dar în condiţii de autofinanţare, prin efortul voluntar al organizaţiilor partenere din România, din mai multe ţări europene şi din China.

‘Eu am ţinut neapărat să organizez şi a cincea oară o manifestare internaţională dedicată Zilei Europei şi sărbătorirea acestei zile prin arta fotografică internaţională. Este o bucurie pentru mine că la această ediţie sunt prezenţi artişti fotografi şi organizaţii noi, precum China, care nu au mai participat până acum. Să deschidem în China o expoziţie de artă fotografică internaţională este iarăşi un eveniment deosebit. Efectiv, la a cincea ediţie, am reuşit să trecem graniţele Europei şi să ajungem în Asia’, a declarat, pentru AGERPRES, Ştefan Toth, preşedintele Asociaţiei Euro Foto Art, organizatorul festivalului.

Scopul acestui festival este popularizarea artei fotografice din România în Europa şi China, respectiv pe cea din Europa în România. Invitaţii de onoare ai acestei ediţii sunt artiştii fotografi din Serbia.

Ziua Europei va fi marcată în China printr-o expoziţie alcătuită din 50 de lucrări realizate de artişti fotografi români, membri ai Asociaţiei internaţionale ‘Euro Foto Art’. Expoziţia cuprinde imagini semnificative ale spaţiului european şi va fi vernisată cu o zi înainte, duminică, 8 mai, în oraşul chinez Shenzen. Expoziţia va putea fi vizitată până în 20 mai, în Palatul ‘Wembo’.

Debutul festivalului va avea loc, pe 9 mai, la Cluj Napoca, în Galeria Bastionului ‘Croitorilor’, unde va fi vernisată ediţia a VIII-a a Salonului internaţional ‘Eurofotoart Stars’, alcătuită din creaţiile celor mai valoroşi artişti fotografi din Europa.

Programul amplu al festivalului dedicat Zilei Europei cuprinde şase manifestări premergătoare zilei de 9 mai şi alte 21 de expoziţii personale, în duet sau de grup, ale unor organizaţii sau uniuni fotografice, cu tematici foarte diverse, până la sfârşitul lunii.

Festivitatea de închidere va avea loc, pe 31 mai, la Muzeul de Artă din Regiunea Cernăuţi (Ucraina), unde va fi vernisată, în parteneriat cu Centrul Cultural ‘Bucovina’ – Suceava, expoziţia internaţională de artă fotografică intitulată ‘Dialog’, realizată din lucrările unor artişti fotografi din Republica Moldova, România, Ucraina şi Ungaria.

(Agerpres/FOTO arhivă thedailystar.net)

Etichete:
Sondaj de opinie: 76% dintre români sunt îngrijorați de efectele schimbărilor climatice
Fapt divers marți, 18 februarie 2025, 10:08

Sondaj de opinie: 76% dintre români sunt îngrijorați de efectele schimbărilor climatice

București, 18 februarie 2025 – Peste 80% din populația urbană a României consideră că schimbările climatice reprezintă o amenințare...

Sondaj de opinie: 76% dintre români sunt îngrijorați de efectele schimbărilor climatice
Iași: Premiera Simfoniei The Hills Of Change în România
Fapt divers vineri, 14 februarie 2025, 09:47

Iași: Premiera Simfoniei The Hills Of Change în România

Premiera românească a simfoniei The Hills of Change va avea loc pe 20 februarie 2025, la Casa de Cultură a Studenților din Iași, în Sala...

Iași: Premiera Simfoniei The Hills Of Change în România
Facultatea de Drept a UAIC organizează a doua ediție a programului „Go Digital in Law – Winter School” și a 8-a ediție a Conferinței Internaționale „Perspective juridice asupra internetului” (COPEJI 8.0)
Fapt divers joi, 13 februarie 2025, 10:55

Facultatea de Drept a UAIC organizează a doua ediție a programului „Go Digital in Law – Winter School” și a 8-a ediție a Conferinței Internaționale „Perspective juridice asupra internetului” (COPEJI 8.0)

Un eveniment unic în România, cu peste 100 de participanți și 10 universități partenere din Europa Facultatea de Drept a Universității...

Facultatea de Drept a UAIC organizează a doua ediție a programului „Go Digital in Law – Winter School” și a 8-a ediție a Conferinței Internaționale „Perspective juridice asupra internetului” (COPEJI 8.0)
Suceava: Un bărbat a comandat online o tabletă, dar a primit acasă un grătar
Fapt divers marți, 11 februarie 2025, 16:56

Suceava: Un bărbat a comandat online o tabletă, dar a primit acasă un grătar

Un bărbat din Suceava a comandat online o tabletă, dar a primit, prin curier, un grătar, au anunţat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de...

Suceava: Un bărbat a comandat online o tabletă, dar a primit acasă un grătar
Fapt divers marți, 11 februarie 2025, 16:23

Ieşenii, provocaţi să pedaleze echivalentul ocolului Pământului într-o singură zi la Pop’N’Move Fest 2025

Un ieşean pasionat de indoor cycling, Robert Dalas, îşi propune să mobilizeze comunitatea regională pentru a pedala împreună echivalentul...

Ieşenii, provocaţi să pedaleze echivalentul ocolului Pământului într-o singură zi la Pop’N’Move Fest 2025
Fapt divers vineri, 7 februarie 2025, 11:19

Iași: Eveniment de lansare de carte la Muzeul Memorial „ Mihail Kogălniceanu”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Societatea Scriitorilor Fără Frontiere din Iași vă invită la un eveniment dedicat lansării...

Iași: Eveniment de lansare de carte la Muzeul Memorial „ Mihail Kogălniceanu”
Fapt divers vineri, 7 februarie 2025, 10:35

Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie

Classix Festival, una dintre inițiativele culturale independente remarcate la nivel european, a anunțat programul concertistic complet al celei...

Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie
Fapt divers vineri, 7 februarie 2025, 10:29

ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție

Evenimentul cultural- educativ ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, ajuns la cea de a IV-a ediție, se va desfășura în perioada 11-14 februarie 2025 la Casa...

ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție