(AUDIO/FOTO) Scriitor la FILIT – DAN PLEŞA: „dragostea are şi generozitate, are şi gelozie, are şi libertate, are şi spirit de posesivitate” – INTERVIU

Publicat de isoreanu, 5 octombrie 2019, 16:16

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traduceri – FILIT 2019 de la Iaşi oferă prilejul unor întâlniri deosebite cu scriitori cunoscuţi, savuraţi de public. Îi aducem şi mai aproape de dumneavoastră, pe unii dintre ei, în Studioul Radio Iaşi. Un interviu de Ioana Soreanu.

Ioana Soreanu: Un invitat special se află astăzi în Studioul Radio Iaşi, Dan Pleşa, editor şi jurnalist, directorul şi unul dintre fondatorii Editurii Vellant, invitat al Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere – FILIT Iaşi 2019, în calitate de scriitor, autor al volumului „Poveşti de dragoste şi neputinţă„. 21 de poveşti, mai exact, care explorează toate ipostazele unei relaţii: îndrăgostirea, găsirea, regăsirea, trădarea, rutina, nesiguranţa, ruptura, uitarea, aceste stări sunt gestionate diferit de fiecare personaj în parte. Ne recunoaştem, în unele momente, în aceste personaje, e ca şi cum ne-am privi într-o oglindă, domnule Dan Pleşa. Bine aţi venit la Radio Iaşi!

Dan Pleşa: Mulţumesc mult pentru invitaţie, în primul rând. Da, cred că ne recunoaştem într-o oglindă. Cred că un anumit tip de atitudine, care poate fi găsită în cartea asta, vine din momentul în care pe undeva pe la postpubertate, în adolescenţă, am realizat că ceea ce trăiesc eu în nişte tribulaţii erotice nu sunt singurul şi primul şi le-am găsit în cărţi, le-am găsit la prietenii mei, le-am găsit la duşamnii mei, le-am văzut în jurul meu şi mi-am dat seama că de multe ori tot acest spectru al trăirilor pe care le ai în dragoste în general, dar nu numai, asta se extinde asupra întregului repertoriu al vieţii, semănăm destul de mult pe cât de diferiţi suntem. În aceeaşi situaţie, putem să simţim la fel, să luăm decizii diferite şi ele ţin de inspiraţia noastră, de credinţele noastre. Mie mi-e foarte neclar, dar asta face parte din farmecul şi, pe de altă parte, partea neplăcută a vieţii pentru că traversăm şi momente din astea care sunt aşa… la jumătate dintre a fi minunate şi a fi dezastruoase şi cred că dragostea e unul dintre locurile în care te întâlneşti cu această situaţie.

Ioana Soreanu: Uneori, nu ne place ce vedem în oglinda aceea pe care dumneavoastră, ca autor, aţi pus-o, voit sau nu, în faţa noastră, pentru că ne dăm seama că în anumite momente suntem capabili de trăiri sau de fapte contestabile altfel.

Dan Pleşa: E foarte greu să accepţi şi cred că, într-adevăr, nu numai dragostea, dar acolo cred că acolo e cel mai evident pentru fiecare, te poate transforma în ceea ce n-ai vrea să fii, ceea ce nu doreşti să fii, pentru că dragostea are şi generozitate, are şi gelozie, are şi libertate, are şi spirit de posesivitate. Ele fac parte din arsenalul fiecăruia şi modul în care gestionezi partea neplăcută ţine de tine uneori, dar nu numai de tine, ţine şi de partener. Jocul dragostei este un joc de promisiuni, promisiuni unele din ele explicite, altele doar implicite, altele doar bănuite şi, de multe ori, poate exista diferenţe de interpretare şi asta poată să ducă la situaţii în care fiecare crede că şi-a spus punctul lui de vedere şi sunt de acord şi, de fapt, cei doi parteneri să fie în capete opuse. În orice caz, a spus cuvântul „toate ipostazele” nu cred…

Ioana Soreanu: Aproape toate…

Dan Pleşa: …cred că sunt câteva ipostaze şi mă bucur că am mai auzit oameni care după ce au citit cartea au spus că s-au recunoscut în foarte multe. Asta înseamnă că am reuşit să acopăr o paletă destul de diversă de ipostaze şi… Prozele au fost scrise în mai multe momente, sunt destul de vechi multe dintre ele, adică sunt de 6 – 7 ani de zile şi am aşteptat momentul în care să mi se pară… Am mai scos unele, am mai scris încă două, trei, să aibă şi aceeaşi linie, acelaşi fir roşu, pe de o parte şi pentru a putea fi relativ diferite. Unul din lucrurile de care, să zic aşa, că mă mândresc sau e un orgoliu, e faptul că sunt 21 de povestiri şi sunt 21 de spaţii absolut diferite, adică nu e un spaţiu pe care să-l regăseşti într-o proză şi la proza 3 şi la proza 7. Dacă poţi cupla două personaje să spui că sunt cam acelaşi de la proza 3 la proza 7, maxim de două ori poţi să faci astfel de cuplaje, sunt foarte diferite.

Ioana Soreanu: Aşa este.

Dan Pleşa: Protagoniştii din acest subţirel volum sunt foarte diferiţi. 100 de pagini şi 50 de caractere, zic eu.

Ioana Soreanu: Trăirile despre care vorbeam sunt descrise atât din perspectiva personajelor masculine, dar şi din perspectiva personajelor feminine. Am observat o bună cunoaştere a psihologiei feminine.

Dan Pleşa: …..Poate am nimerit din greşeală. Am încercat. Acum, poate e şi o discuţie mai contemporană şi foarte aprinsă legată de personajul feminin, de scriitorul femeie, că nu este, că nu apare, că nu există. Nu cred că de aici a plecat, inclusiv pentru că, precum spun, multe din ele erau scrise mai demult. Mi se parte foarte interesant, din perspectiva erotică, tipul de atitudine şi de trăire al femeii care este mult, mult mai nuanţat, mult mai plin de abisuri şi de greutate. Nu ştiu sigur dacă am nimerit, nu ştiu sigur dacă nu am exagerat în anumite momente, dacă n-am fost… Dar din perspectiva mea de, să zicem de scriitor, mi s-a părut o miză foarte interesantă şi, inclusiv, pentru că, la un moment dat, de multe ori, cititorul se gândeşte la faptul, când citeşte un roman, caută filonul autobiografic, se gândeşte “aici, ăsta îşi povesteşte viaţa” şi în nici un caz nu există un filon autobiografic în cartea asta şi alegerea personajelor feminine a fost tocmai o dovadă în plus, adică… dom’le, chiar nu sunt o doamnă (râde), nu am scris despre viaţa mea.

Ioana Soreanu: Sunteţi scenarist, aţi absolvit ATF-ul.

Dan Pleşa: Am studii, adică am o diplomă, pe care nici nu am ridicat-o de la facultate, trebuie să recunosc, care atestă că am făcut această şcoală.

Ioana Soreanu: Stilul dumneavoastră, am făcut această precizare pentru că stilul în care aţi scris este unul cinematografic. Cartea se citeşte foarte uşor, eu am citit-o într-o zi. Nu am putut s-o las din mână. În momentul în care citeşti, imaginile se derulează, pur şi simplu, de la sine în faţa ochilor, e ca şi cum ai vedea un film. Îţi poţi imagina foarte uşor personajele, inclusiv felul în care arată. De aceea făceam trimitere la……

Dan Pleşa: Există o geneză a acestei cărţi şi nu am scris în niciun caz cartea ca scenariu şi scenariul are un anumit tip de tehnică de scriere. Din păcate, nu am scris decât vreo două scenarii care era cât pe ce, unul dintre ele să convingă un regizor, dar cred că la un moment dat, în clipa în care discutam serios, nici eu mai eram chiar atât de convins că e un film potrivit momentului. La momentul când l-am scris, mi se părea mult mai potrivit. O prietenă a făcut, la un moment dat, o pagină de facebook, poze cu un album „Eu şi cu prietenii mei” şi, şi-a invitat prieteni să facă un cadru fotografic, care era foarte dinamic, întotdeauna era ea şi cu încă o prietenă sau un prieten. Am fost unul dintre prieteni şi, la un moment dat, gândindu-mă la poza aia mă întrebam ce căutăm noi aici, de ce suntem aici, şi am încercat să găsesc o poveste care să justifice aceea fotogramă şi aşa s-au născut foarte multe dintre aceste proze, iar la momentul la care am avansat cu el am şi făcut o expoziţie de fotografie se chema „Imaginarium Fotograficus” a fost expusă la Aiurart, a ajuns şi la Paris, printr-un complex fericit de împrejurări şi, povestirile le-am scris la momentul acela cu gândul că vor fi afişate lângă fotografie, să semene sau să nu semene neapărat cu fotografia şi să fie foarte importantă povestea şi să fie o poveste care să-l ţină pe om în picioare la o expoziţie astfel încât, chiar dacă nu le citeşte pe toate să nu se plictisească, adică să se ducă până la capăt şi după aia, să confrunte cu fotografia şi să vadă, aha… asta e de aicea, din liniuţa aia. La vernisajul expoziţiei din Bucureşti, chiar am avut (la momentul acela, erau 14 povestiri gata) am avut bucuria şi plăcerea să văd oameni care au stat 50 de minute să le citească pe toate şi aşa au apărut şi de asta sunt cele mai scurte şi justificarea lor. Cred că sunt două povestiri în care fotografia schimbă cheia povestirii destul de serios, dar asta nu se simte la lectura fără suportul vizual. Din ce motiv am adăugat încă nişte povestiri, pentru că părea prea mult glumă, erau prea sacadate, prea subţiri şi am simţit şi nevoia, am avut şi ambiţia asta de a construi puţin nişte cadre mai ample ale povestirii care se simt în poveştile mai… puţin mai lungi. Pe de altă parte, eu mă joc şi îi zic cărticica, pentru că e chiar o cărticică, dar motivul pentru care chiar am vrut să fie o cărticică este pentru că chiar asta e intenţia să se citească dintr-un foc pentru că povestirile se potenţează unele pe altele. Citindu-le separat ai zice da, ok, o poveste simpatică, drăguţă. În schimb, am încercat, nu spun că am reuşit, un tip de carusel al emoţiilor pentru că fiecare povestire îţi dă un anumit tip de emoţie care alăturată de altă emoţie e foarte diferită, construcţia ei este diversă şi atunci dacă te prinde într-o zi cu chef de citit şi citind-o într-o oră şi ceva, două ore, cât durează citirea, poţi obţine acest tip de reacţie emoţională. Inclusiv, nu m-am ferit de sentimentalism, sunt vreo două proze care sunt destul de sentimentale. Tocmai, iarăşi am încercat să mă joc cu stiluri literare, sunt poveşti epistolare, e o povestire în care o tânără îi scrie iubitului o scrisoare de despărţire şi e chiar o scrisoare, ai putea să o iei de pe net, adică la fel de simplă, un text liric care e o poezie pur şi simplu fără nici un fel de filon epic, e o povestire destul de proces – verbal, de plângere la poliţie, povestiri cu „am fost”, „m-am dus”, „am dres” şi, tocmai prin acest tip de alăturare între spaţiu, emoţie şi chiar am avut prieteni, amici, cunoscuţi, necunoscuţi care mi-au zis că au fost foarte surprinşi adică, ce mai vine acum, după asta şi, face parte din intenţia mea de a-i ţine cu cartea în mână. Pe unii am reuşit, pe alţii nu, adică, nu poţi convinge pe toată lumea.

Ioana Soreanu: Întâmplările sunt unele pe care le trăim cu toţii, le recunoaştem uşor din viaţa noastră, cum spuneam, ne recunoaştem în personaje, sunt poveşti de viaţă descrise firesc, inclusiv moartea este descrisă firesc, este acceptată, este acceptată cu seninătate. Întâlnim şi fericire în poveştile de dragoste…

Dan Pleşa: Nu m-am ferit…

Ioana Soreanu: …o stare asociată unui moment, unei zile frumoase “atunci”, „Atunci”. Este şi tristeţe şi ea trecătoare.

Dan Pleşa: E şi povestea… cei cu casa şi cu gaura şi care trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi, ca într-un basm.

Ioana Soreanu: Exact. De unde vine neputinţa, domnule Dan Pleşa?

Dan Pleşa: Neputinţa vine din viaţa noastră, din limitele noastre, din faptul că ne schimbăm că, inclusiv această schimbare încercăm să o facem ca să devenim mai buni şi dacă devenim mai buni înseamnă că eram mai proşti înainte, de asta ne-am schimbat şi atunci când eram mai proşti, eram neputincioşi. Vine din faptul că în clipa în care preţuieşti un lucru, simţi şi-l valorizezi, înelegi ce înseamnă universul tău fără posesia acelui lucru, dispariţia acelui lucru, cum îţi poate afecta universul şi asta aduce un anumit tip de spaimă şi de frică. Fiecare negociază cu neputinţa lui. E un personaj care simte incipitul dragostei şi neputinţa lui este de a alege între a mânca şi a iubi şi a alege a mânca. Uneori, eşti mai slab decât ţi-ai dorit să fii, alteori poţi fi mai puternic, iar moartea e tratată şi într-o cheie oarecum ironică, dar pe de altă parte, ironic-seriosă în sensul în care chiar cred că e cel mai… Există doar două teme mari ale artei şi care sunt moartea şi dragostea. Adică, nu ne putem feri de ele şi nu putea să nu apară aici, chiar dacă nu e pivotul, cum nici dragostea nu e neapărat pivotul. Dragostea apare pentru că, exact cum spuneam, erau două personaje, de regulă, erau masculin – feminin şi e cam greu să scrii fără dragoste, iese proces verbal. Mi-e foarte greu să-mi imaginez, deşi, există literatură de bună calitate în care dragostea să fie pe plan secund. Eu nu aş putea să scriu ceva, să cred că pot să captivez, măcar să am speranţa că pot să captivez fără să ţin cont de această temă importantă şi de această parte importantă a vieţii noastre.