Ascultă Radio România Iași Live

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni?

Publicat de , 5 octombrie 2015, 13:00

Vremea se va răci de la o zi la alta, iar ploile îşi vor face apariţia din ce în ce mai mult la nivelul tuturor regiunilor, în timp ce la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, sunt posibile chiar şi lapoviţe şi ninsori, dar în general slabe, conform prognozei meteo valabilă în perioada 5-18 octombrie 2015, publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În Banat, intervalul va debuta cu o vreme uşor mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, atât la valorile maxime, ce vor fi în medie de 21 de grade, dar cu precădere în privinţa celor minime, care se vor situa în jurul unei medii de 12 grade. Începând din 8 octombrie, temperaturile vor scădea semnificativ, astfel că în perioada 10-14 octombrie vremea va fi rece, cu valori medii diurne de 12-15 grade şi nocturne de 6-9 grade. Spre sfârşitul intervalului de referinţă se estimează o încălzire a vremii. Probabilitatea de ploaie se menţine ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni, iar în jurul datei de 7 octombrie şi în intervalul 10-14 octombrie ploile se vor semnala pe arii extinse şi vor fi însemnate cantitativ.

În Crişana, primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă din an, atât la valorile maxime, ce vor fi în medie de 20 de grade, dar mai ales raportat la cele minime, care se vor situa în jurul unei medii de 11 grade. Începând din 9 octombrie, temperaturile vor scădea, astfel că între 11 şi 14 octombrie vremea va fi rece, cu valori medii diurne de 12-14 grade şi nocturne de 4-8 grade. Spre sfârşitul intervalului de referinţă vremea se va încălzi. Probabilitatea de ploaie se menţine relativ ridicată în intervalele 8-9 şi 11-13 octombrie, când se pot cumula izolat cantităţi de apă mai însemnate.

După câteva zile uşor mai calde, în Transilvania, începând din 8 octombrie, temperaturile vor scădea semnificativ, iar în perioada 11-14 octombrie vremea va fi rece, cu valori termice maxime de 9-12 grade şi minime de 2 până la 4 grade Celsius, medii regionale. Spre sfârşitul intervalului de referinţă se estimează o încălzire a vremii. Ploi în general slabe, pe spaţii restrânse, vor fi posibile în multe zile din intervalul de referinţă, iar probabilitatea crescută ca acestea să fie mai frecvente şi în cantităţi moderate se estimează în jurul datei de 11 octombrie.

În Maramureş, primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme uşor mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, atât la valorile maxime, ce vor oscila în jurul unei medii de 21 de grade, dar cu precădere în privinţa celor minime, care vor fi de 9-11 grade. Pe de altă parte, începând din 9 octombrie, temperaturile vor scădea, astfel că în perioada 11-14 octombrie vremea va fi rece, cu valori medii diurne de 11-14 grade şi nocturne între 2 şi 6 grade Celsius. Pentru ultimele zile ale intervalului de prognoză este prognozată o încălzire a vremii. Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată cu precădere în jurul datei de 8 octombrie şi în perioada 11-13 octombrie.

În Moldova, în primele zile, vremea va fi mai caldă decât normal la începutul lunii octombrie, ziua fiind în medie 20-23 de grade, iar noaptea 10-12 grade. După data de 7 octombrie, valorile termice vor scădea semnificativ, la început în nordul regiunii, apoi şi în rest, astfel că, până în 14 octombrie, vremea va fi rece, cu valori termice maxime de 8-11 grade şi minime cuprinse între 1 grad şi 5 grade, mediat pe regiune. Spre sfârşitul intervalului de referinţă se estimează o încălzire a vremii. Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai mare în jurul datei de 7 octombrie, în restul timpului fiind posibile doar ploi slabe, pe spaţii restrânse.

În Dobrogea, primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, atât în privinţa valorilor maxime, ce vor oscila în jurul unei medii de 22 de grade, cât şi a minimelor care vor fi de 13-14 grade. Începând din 8 octombrie, temperaturile vor scădea semnificativ, iar în perioada 9-14 octombrie vremea va fi rece, cu valori medii diurne de 11-14 grade şi nocturne de 6-10 grade. Pentru ultimele zile ale intervalului de prognoză este estimată o încălzire a vremii. Ploi locale sunt aşteptate în jurul datei de 7 octombrie şi, din nou, în perioada 12-13 octombrie, în restul intervalului fiind posibil să plouă doar izolat.

În Muntenia, intervalul va debuta cu o vreme uşor mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, atât la valorile maxime, ce vor fi în medie de 21-23 de grade, dar şi la cele minime care se vor situa în jurul unei medii de 12 grade. Începând din 8 octombrie, temperaturile vor scădea semnificativ. Vremea va deveni rece, cu valori medii diurne de 10-14 grade şi nocturne de 5-8 grade. Spre sfârşitul intervalului de referinţă se estimează o încălzire a vremii, dar probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată în jurul datei de 7 octombrie şi în intervalul 10-13 octombrie, când pot fi mai însemnate cantitativ.

În Oltenia, intervalul va debuta cu o vreme uşor mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, atât la valorile maxime, ce vor fi în medie de 20-22 de grade, dar şi a minimelor care se vor situa în jurul unei medii de 11 grade. Începând din 9 octombrie, temperaturile vor scădea semnificativ, astfel că vremea va deveni rece, cu valori medii diurne de 10-13 grade şi nocturne de 5-8 grade. Spre sfârşitul intervalului de referinţă se estimează o încălzire a vremii. Probabilitatea de ploaie se menţine ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni, iar în jurul datei de 7 octombrie şi în intervalul 10-13 octombrie ploile vor fi frecvente şi local însemnate cantitativ.

La munte, în primele zile, vremea va fi caracterizată de un regim termic peste cel normal în această perioadă din an, cu maxime termice, în medie, de 10-12 grade şi minime de 4-7 grade. Începând din 8 octombrie, vremea se va răci accentuat, iar minimele vor deveni negative în toate masivele, valorile termice diurne situându-se, în medie, între 4 şi 8 grade. O uşoară încălzire a vremii este estimată pentru sfârşitul intervalului de prognoză. Precipitaţiile vor fi prezente pe tot parcursul perioadei şi după data de 9 octombrie, la altitudini de peste 1.500 de metri, vor fi şi lapoviţe sau ninsori, în general slabe.

Estimările meteo sunt realizate de ANM, pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. (Agerpres/ FOTO bucurestifm.ro)

Etichete:
Călin Georgescu susţine că au avut loc percheziţii acasă la şeful său de campanie, Radu Pally, şi la sediul Asociaţiei „Pământul Strămoşesc”
Fără categorie marți, 11 februarie 2025, 16:38

Călin Georgescu susţine că au avut loc percheziţii acasă la şeful său de campanie, Radu Pally, şi la sediul Asociaţiei „Pământul Strămoşesc”

Fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu susţine că au avut loc astăzi percheziţii acasă la şeful său de campanie, Radu Pally, şi...

Călin Georgescu susţine că au avut loc percheziţii acasă la şeful său de campanie, Radu Pally, şi la sediul Asociaţiei „Pământul Strămoşesc”
După lansarea programului RetuRO, în marile oraşe se colectează mii de ambalaje în fiecare zi
Fără categorie luni, 10 februarie 2025, 18:36

După lansarea programului RetuRO, în marile oraşe se colectează mii de ambalaje în fiecare zi

După lansarea programului RetuRO, în marile oraşe se colectează mii de ambalaje în fiecare zi. Situaţia este complet diferită, însă în...

După lansarea programului RetuRO, în marile oraşe se colectează mii de ambalaje în fiecare zi
Cursuri de prim ajutor la Iași! Andra Bărbărie, director Crucea Roșie, filiala Iași, în Bună Dimineața cu Adina Șuhan
Fără categorie luni, 3 februarie 2025, 10:14

Cursuri de prim ajutor la Iași! Andra Bărbărie, director Crucea Roșie, filiala Iași, în Bună Dimineața cu Adina Șuhan

Cursuri de prim ajutor la Iași! 𝐂𝐫𝐮𝐜𝐞𝐚 𝐑𝐨𝐬̦𝐢𝐞 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐅𝐢𝐥𝐢𝐚𝐥𝐚...

Cursuri de prim ajutor la Iași! Andra Bărbărie, director Crucea Roșie, filiala Iași, în Bună Dimineața cu Adina Șuhan
Ceferiştii ameninţă cu întreruperea activităţii dacă nu se repun în circulaţie, de la 1 februarie, trenurile de călători anulate de CFR Călători
Fără categorie sâmbătă, 25 ianuarie 2025, 10:37

Ceferiştii ameninţă cu întreruperea activităţii dacă nu se repun în circulaţie, de la 1 februarie, trenurile de călători anulate de CFR Călători

Ceferiştii solicită repunerea în circulaţie, de la 1 februarie 2025, a trenurilor de călători anulate de CFR Călători şi plata contribuţiei...

Ceferiştii ameninţă cu întreruperea activităţii dacă nu se repun în circulaţie, de la 1 februarie, trenurile de călători anulate de CFR Călători
Fără categorie joi, 23 ianuarie 2025, 13:53

Galaţi: Spitalul Judeţean va fi dotat cu 12 echipamente de ultimă generaţie pentru diagnosticarea şi tratarea cancerului

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Galaţi va fi dotat cu 12 echipamente de ultimă generaţie pentru diagnosticarea şi tratarea...

Galaţi: Spitalul Judeţean va fi dotat cu 12 echipamente de ultimă generaţie pentru diagnosticarea şi tratarea cancerului
Fără categorie miercuri, 22 ianuarie 2025, 14:20

Decizia CEDO referitoare la alegerile prezidenţiale din România nu blochează judecata pe fond a plângerii formulate cu privire la anularea scrutinului, susţine Călin Georgescu

Decizia CEDO referitoare la alegerile prezidenţiale din România nu blochează judecata pe fond a plângerii formulate cu privire la anularea...

Decizia CEDO referitoare la alegerile prezidenţiale din România nu blochează judecata pe fond a plângerii formulate cu privire la anularea scrutinului, susţine Călin Georgescu
Fără categorie sâmbătă, 18 ianuarie 2025, 12:27

Preşedintele CJ Iaşi, membru titular în Comitetul European al Regiunilor pentru mandatul 2025 – 2030

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a fost numit să reprezinte România, ca membru titular, în Comitetul European al...

Preşedintele CJ Iaşi, membru titular în Comitetul European al Regiunilor pentru mandatul 2025 – 2030
Fără categorie sâmbătă, 18 ianuarie 2025, 11:14

Suceava: Arme şi muniţie, descoperite de poliţiştii de frontieră în urma unor percheziţii domiciliare

Mai multe arme şi muniţie au fost găsite de poliţiştii de frontieră în urma unor percheziţii domiciliare efectuate la două imobile din...

Suceava: Arme şi muniţie, descoperite de poliţiştii de frontieră în urma unor percheziţii domiciliare