Directorul Antibiotice Iași: Fabrica va produce 3 milioane de comprimate de hidroxiclorochină
Publicat de , 22 aprilie 2020, 14:03
Hidroxiclorochina, substanța folosită în tratarea persoanelor infectate cu virusul SARS-Cov 2, va ajunge în țară vineri, 24 aprilie, urmând ca săptămâna viitoare să înceapă procesul de fabricație la Antibiotice Iași.
Directorul companiei farmaceutice, Ioan Nani, a declarat că vor fi fabricate aproximativ 3 milioane de comprimate din cantitatea de substanță activă adusă din China.
Sursa citată a mai precizat că, la Antibiotice Iași, vor fi produse și dezinfectante pentru suprafețe și pentru mâini, aflate, deocamdată, în testare la Institutul Cantacuzino din Capitală.
De asemenea, pacienții care suferă de diabet vor putea să-și achiziționeze mai ușor medicamentele, deoarece compania Antibiotice va relua fabricarea produselor vitale pentru tratarea acestei afecţiuni.
(Letiția Gheorghiu, Radio Iași/FOTO radioiasi.ro)