În mai multe zone de munte s-a depus strat de zăpadă

Publicat de , 7 octombrie 2019, 14:09
În mai multe zone de munte s-a depus strat de zăpadă, sunt 17 centimetri pe Transfăgărăşan, în zona Bâlea Lac, 4 centimetri în Munţii Rodnei, iar pe Transalpina gheaţa depusă pe carosabil a pus probleme mai multor turişti.
În Harghita s-a împrăştiat material antiderapant pe 3 sectoare de drumuri naţionale.
Compania de drumuri le atrage atenţia şoferilor să nu circule în zonele în care sunt anunţate ninsori fără să aibă maşinile echipate pentru iarnă.
(Rador/FOTO Facebook Meteoplus)