(Interviu) FILIT 2017: Ioana Nicolaie: „Se poate construi fundamentul unei vieţi intelectuale viitoare în copilul care are şansa de a fi în poveşti, cu ajutorul vocii părinţilor săi”.

Publicat de andreeadaraban, 18 octombrie 2017, 11:12

În perioada 4-8 octombrie, la Iaşi, s-a desfăşurat a 5-a ediţie Festivalului de Literatură şi Traduceri. Evenimentul a reunit   peste 30.000 de participanți. Anul acesta, FILIT a însemnat peste 300 de invitați din întreaga lume, 150 de voluntari implicați și peste 100 de acţiuni incluse în program, dimensiunea mare a manifestării  fiind remarcată de către invitați și public.

Timp de 5 zile, Iaşul  a respirat literatură. Printre scriitorii invitaţi s-a numărat şi Ioana Nicolae, cea care a cucerit lumea literară prin poezie, literatură pentru copii şi, nu în ultimul rând, proză.

Un eveniment foarte bine articulat în cadrul FILIT 2017 a fost Casa Copilăriei, unde a fost invitată şi Ioana Nicolae, artizanul unuia dintre cele mai dragi personaje ale literaturii pentru copii, Arik.

Ioana Nicolae i-a acordat un interviu, în ultima zi de festival, colegei noastre Andreea Daraban.

Andreea Daraban: Vă mulţumesc că aţi acceptat să fiţi alături de ascultătorii Radio Iaşi.

Ioana Nicolaie : Bună ziua! Mulţumesc mult pentru invitaţie! De altfel, vă mulţumesc mult dumneavoastră, tuturor celor care locuiţi în oraşul Iaşi, că aţi făcut posibilă existenţa unui festival de literatură cum NU mai este altul. Am fost la foarte multe festivaluri, în lumea largă. Rareori am văzut ceva atât de bine organizat, o atmosferă atât de caldă, un public atât de frumos. Şi într-adevăr, evenimentele cu copii sunt ceva special. Ele trebuie să facă parte din profilul acestor festivaluri de literatură, pentru că ele sunt cele care contruiesc viitorii cititori şi cele care aduc culoare, care aduc bucurie. E altceva când vezi în faţă 50 de copii, cum s-a întâmplat când am avut eu evenimentul acum două zile. Cu totul altfel este să vezi un public cu totul reticent, un public întunecat, un public care te judecă. Cei mici reacţionează tranşant când ceva nu le place şi se bucură extraordinar când ceva le place.

Andreea Daraban: Cum se împacă cele două registre pe care le abordaţi dumneavoastră, literatura pentru copii şi cea pentru oameni mari?

Ioana Nicolaie: Cum se împacă ele? Cumva tranşant. Cărţile pentru copii se scriu cu exact aceeaşi cantitate de energie ca şi cele pentru oameni mari, să ne înţelegem. Dacă scriu Pelinul Negru, ultima mea carte de proză pentru oameni mari, care a apărut anul acesta şi care este o carte dramatică în felul ei, cu o substanţă foarte semnificativă într-o anumită direcţie, atunci nu înseamnă că, dacă voi scrie după aceea pentru copii, nu voi consuma exact atâta timp. Ba da, exact atâtat timp! Starea diferă. Când scriu pentru copii, scriu cu relaxare, cu multă, multă bucurie. Am descoperit asta în timp. Îmi place foarte mult să alternez aceste lucruri – după un volum complicat, după un volum cu o temă grea, pentru că nu este simplu nici să te apropii de o victimă a Cernobâlului. În Pelinul Negru, eu urmăresc traiectoria unui copil care este afectat de explozia nucleară de la Cernobâl, care are un parcurs specific. Descoperă când intră la şcoală că nu poate învăţa să citească. Este un copil dislexic, într-o perioadă când dislexia nu era tratată în România. Era socotită un retard. Şi acest copil trebuie cumva să traverseze drumul care te separă de normalitate şi te aruncă marginal, în anormal, în nedezirabil. Şi asta este o poveste traumatică. Să trăiesc în mintea acestui copil, să fiu păpuşarul lui – pentru că el povesteşte tot ce i se întâmplă – este apăsător, este greu pentru mine, autorul. Şi după aceea îmi place foarte mult să schimb registrul. Mă bucur că am început să scriu pentru copii. Nu a fost în intenţia mea, iniţială, de autoare.

Andreea Daraban: Are legătură aplecarea către literatura pentru copii cu apariţia pe lume a fiului dumneavoastră?

Ioana Nicolaie: Da. Am început să scriu aventurile lui Arik – a fost prima mea carte pentru copii – din necesitate. Asta se întâmpla acum nişte ani, mai bine de 10 ani, când pe piaţa noastră de carte pentru copii nu se mai tipărea nimic, nici măcar poveştile tradiţionale româneşti nu se mai găseau. În schimb, toate librăriile erau pline de traduceri din Disney. Şi copiii noştri ştiau foarte bine personajele din basmele clasice străine, nu cele româneşti. Şi mi-am dat seama că este nevoie de rezolvat povestea asta a literaturii române pentru copii, în care eu includ şi basmele tradiţionale româneşti. Nu mai erau nici aceste cărţi când băieţelul meu se născuse – făcuse vreun anişor. Cred că trebuie început la copilul mic cu volume în versuri pentru că noi învăţăm limba muzicală. Avem un simţ al sunetelor şi al sonorităţilor extraordinar în copilăria mică. Şi atunci, dacă la doi ani începi să-i citeşti unui copil din Cartea cu Apolodor, la trei ani şi jumătate sigur i-ai citit de 10-15 ori, şi aproape o ştie, sigur, pe de rost şi are toată bucuria acestei învăţări. Învaţă aşa şi limba, învaţă aşa şi imaginaţia şi o mulţime de lucruri. Şi atunci m-am gândit că trebuie să fac ceva. Şi am început să scriu Aventurile lui Arik. Am scris-o în versuri. Este o feerie rimată şi ritmată, care se petrece într-o lume simpatică, unde trăieşte acest erou care trebuie să rezolve lucruri foarte grele pentru micimea lui ţepoasă. Am avut o experienţă bună cu această carte şi am continuat să scriu pentru cei mici. La un moment dat am mai scris un volum, Arik şi mercenarii, şi – am mai spus asta – vreau o carte cu un Arik de mare.

Andreea Daraban: Ne-aţi dezvăluit, în premieră,  că următoare carte pentru copii va fi un Arik de mare?

Ioana Nicolaie: Nu va fi aceasta. Asta cu Arik de mare o voi ţine pentru mine ca pe ceva foarte preţios, o idee bună. Pe mine mă interesează foarte mult şi literatura pentru oameni mari, adică nu pot să rămân într-o singură zonă. Următoarea carte pentru copii este ceva la care am lucrat în vara asta, este o carte în care continui ce se întmplă în Ferbonia. Ferbonia este un fantasy pentru copii, pe care l-am scris acum doi ani. Când spun despre aceasta că este o carte frumoasă, întotdeauna mă refer la felul grafic în care ea apare. În rest, celelalte judecăţi nu se cade să le fac eu. Şi astăzi, la dumneavoastră în studio, deghizată în ferbonean, pentru că am trăit o vreme în această lume, am împrumutat de acolo nişte trăsături specifice şi am nişte nuanţe ale părului foarte ciudate, care sunt în concordanţă cu eroii mei de acolo din Ferbonia, cu prietenii mei. La sfârşitul acestei cărţi am avut o indecizie legată de final. Ştiam foarte bine cum se va termina cartea. Şi cartea nu se termina bine pentru cei care trăiau acolo. Dar tot scriind la ea şi tot fiind prezentă în proximitatea acestor eroi, m-am pomenit că nu mai vreau să termin cartea aşa, că trebuie să fac orice, să găsesc orice soluţie de a salva lumea asta. Şi am salvat-o! Am salvat-o cu un preţ: şi preţul l-au plătit eroii principali de acolo. Următoarea carte este un fel de continuare. Aceşti eroi trebuie să se întoarcă acasă. Dar nimeresc în cu totul altceva. Se numeşte Vertijia. A fost proiectul meu din ultima vreme şi aş vrea foarte mult să am timp să-l duc până la capăt cât mai repede.   

 Andreea Daraban: Sunteţi autoarea celor două volume, „Aventurile lui Arik” şi „Arik şi mercenarii”. Cum s-a născut acest personaj? De ce un arici? De ce nu un ursuleţ?

Ioana Nicolaie: Ce frumoasă întrebare! În copilăria mică eu nu am fost la grădiniţă. M-am născut într-o familie cu foarte mulţi copii. Sunt al patrulea din cei 12 copii, într-un orăşel din Bistriţa-Năsăud, Sângeorz-Băi, în mijlocul munţilor. Fraţii mei mai mari erau extraordinari cititori. Fratele meu, cu doi ani mai mare, mergând la şcoală, s-a dus la bibliotecă şi a adus acasă o carte cu arici. Era o carte ilustrată. Şi îmi amintesc şi astăzi textura foilor acelei cărţi, ilustraţia, dar nu o să uit niciodată cum nu puteam citi. Şi asta a fost ceva teribil: eu nu puteam citi cartea! Vedeam imaginile, puteam deduce ce se petrece acolo, dar nu puteam citi. Când am intrat la şcoală, la sfârşitul primului trimestru, m-am dus fuguţa la bibliotecă să-mi fac şi eu fişă. Aveam şase ani. Bibliotecara m-a primit şi i-am zis că vreau cartea cu arici, dar nu puteam să spun mai mult.  Ce carte cu arici? (râde) Nu am mai văzut-o niciodată, nu am mai găsit-o niciodată, şi după mult timp, când m-am gândit să scriu eu o carte, a trebuit într-adevăr să îmi aleg personajul. Puteam să scriu o carte pentru copii care să fie cu pisici. Puteam să scriu una cu căţei. Dar m-am gândit: Nu! Trebuie să scriu cartea cu arici. Şi mi-am scris-o!

Andreea Daraban: Pentru cei care nu ştiu, trebuie să spunem şi acest amănunt,  doamna Ioana Nicolae este soţia scriitorului Mircea Cărtărescu, cel care este şi primul său cititor. Bănuiesc că unul foarte exigent.

Ioana Nicolaie: Da, este primul meu cititor, dar şi eu sunt prima lui cititoare. Într-un cuplu de scriitori cred că se petrece asta întotdeauna sau ar fi frumos să se petreacă aşa. Ştiţi cum stau lucrurile: e foarte important ca primul om care îţi citeşte o carte să fie un foarte bun cititor şi acest foarte bun cititor poate să fie editorul în care tu ai încredere sau redactorul de carte cu care tu lucrezi. Dar dacă se întâmplă să fie lângă tine acest om sau dacă se întâmplă, de exemplu, să fie un prieten bun pentru că eu mai citesc şi cărţilor altor prieteni de-ai mei scriitori, în manuscris. E extraordinar de importantă prima lectură, e cea  care validează cumva cartea.  Ce facem noi, eu şi Mircea, când ne citim cărţile? Eu am mare încredere în lectura lui şi într-adevăr este un  cititor profesionist foarte, foarte rafinat şi foarte nuanţat.

Andreea Daraban:  Tineţi cont, evident, de sugestiile sale.

Ioana Nicolaie: Întotdeauna. Dar sugestiile pot să se refere la titlu, sunt sugestii de redactare. Noi nu comunicăm niciodată în  timpul scrierii unei cărţi şi asta este foarte important. Cumva noi semănăm mult. Sunt autori care-şi citesc, cum era Kafka…  pe măsură ce scria ceva, aduna familia şi le citea fraţilor şi părinţilor la masă. Nu, nici vorbă. Mie nu-mi place să arăt nimic din ceea ce fac. O carte cred că merită să fie arătată în întregul ei, în densitatea ei, în puterea ei, în forţa ei.

Andreea Daraban: Ce sfaturi daţi părinţilor care doresc să le deschidă copiilor drumul către lectură, mai ales că dumneavoastră, pe lângă faptul că sunteţi mamă, lucraţi cu foarte mulţi copii.

Ioana Nicolaie: O să mă refer la ceva ce spunea Robert Şerban, scriitor din Timişoara care este şi jurnalist de televiziune,  într-un articol al sau. El spunea ceva de mare bun simţ. Păi dacă eu mă duc acasă şi mă aşez pe sofa şi dau drumul la  televizor, cum să-mi trimit copilul să citească? E simplu. Modelul tău este cel care contează. Dacă ai timp, pentru că mulţi părinţi muncesc din greu şi au vieţi complicate, dar dacă reuşesc să-şi facă jumătate de ceas seara, de petrecut cu copilul lor, atunci este foarte important. Se poate construi fundamentul unei vieţi intelectuale viitoare, în copilul care are şansa de a fi în poveşti cu ajutorul vocii părinţilor săi. Copilului trebuie să i se citească de foarte mic, asta cred că  e limpede pentru toată lumea. Copiii au o deschidere extraordinară către carte şi eu chiar lucrez cu copii şi ştiu ce vorbesc. Un  copil care ştie ce este o carte, va rămâne cu această obişnuinţă ani de zile. Educaţia asta culturală este  un lung antrenament. El începe într-un punct şi puteam fi foarte fericiţi şi foarte bucuroşi dacă nu se termină toată viaţa. Lectura trebuie să  nu lipsească niciodată, că nu vei fi niciodată un geniu informatic dacă nu vei avea imaginaţie. Imaginaţia schimbă toate lucrurile, ea te duce mai departe.

Andreea Daraban: Vă mulţumesc că aţi acceptat să fiţi alături de ascultătorii Radio Iaşi, că ne-aţi onorat cu prezenţa dumneavoastră şi vă urăm mult succes şi aşteptăm următorul roman….

 Ioana Nicolaie: Vertijia…

Andreea Daraban: Dar şi Arik…

Ioana Nicolaie. Mulţumesc foarte mult pentru invitaţie şi felicit încă odată Iaşul pentru Festivalul de Literatură de excepţie FILIT.

Varianta audio a interviului:

Realizator: Andreea Daraban

Tehnoredactare: Crina Vîrgă, Gabriela Rotaru