Ascultă Radio România Iași Live

Liderii PNL şi ai USR PLUS au ajuns la un acord în vederea formării Guvernului (surse)

Publicat de , 18 decembrie 2020, 12:09

UPDATE –  Liderii PNL şi USR PLUS au ajuns la un acord în vederea formării viitoarei coaliţii de guvernare, în baza căruia lui Florin Cîţu ar urma să îi revină funcţia de prim-ministru, au precizat surse politice, vineri, pentru AGERPRES.

Potrivit acestora, preşedinţia Camerei Deputaţilor ar urma să îi revină preşedintelui PNL, Ludovic Orban, iar preşedinţia Senatului va fi deţinută de un reprezentant USR PLUS.

În viitorul Cabinet, PNL ar urma să deţină opt portofolii, USR PLUS şapte, iar UDMR trei, au precizat aceleaşi surse. (Agerpres)


PNL, USR PLUS şi UDMR vor relua în această dimineaţă negocierile pentru formarea majorităţii parlamentare şi a unui guvern de centru-dreapta.

Liderii celor trei formaţiuni politice spun că discuţiile înregistrează progrese în privinţa stabilirii programului de guvernare. Sensibil rămâne însă subiectul privind împărţirea funcţiilor de premier, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi de şef al Senatului.

Liberalii au inclus varianta relansării în cursa pentru mandatul de prim-ministru a preşedintelui Partidului, Ludovic Orban, soluţie respinsă însă de Alianţa USR PLUS, iar UDMR cere o împărţire echilibrată a poziţiilor cheie din strat.

După o întâlnire în format restrâns la o vilă de protocol din Capitală, liderii PNL, USR PLUS şi UDMR au avut o primă declaraţie comună de la începutul negocierilor.

Este un prim pas privind comunicarea publică a rezultatelor obţinute la discuţii, după ce, în ultima perioadă, informaţiile au fost transmise prin intermediul mass-media.

Concluzia întâlnirii a fost că negocierile pentru formarea majorităţii şi a guvernului de centru-dreapta trebuie continuate şi s-a agreat ideea pentru frexibilitate în procesul de negociere.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că este nevoie cât mai repede de o guvernare stabilă.

Ludovic Orban: Nu mai sunt foarte multe puncte peste care trebuie să cădem de comun acord, dar vom încerca să muncim cât mai mult, astfel încât să putem finaliza negocierile, mai ales că pe 21 are loc întâlnirea Parlamentului.

Copreşedintele Alianţei USR PLUS, Dan Barna, susţine că prioritatea o reprezintă programul de guvernare.

Dan Barna: Este o miză importantă să stabilim punctele prin care vom răspunde aşteptărilor românilor şi în ceea ce înseamnă perioada scurtă legată de pandemie şi situaţie economică şi în ceea ce înseamnă reformele importante pe termen lung, pe zona de justiţie, pe zona de administraţie.

Toate variantele propuse pentru funcţiile importante rămân însă pe masa negocierilor, a precizat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

Kelemen Hunor: Sunt convins că până la sfârşitul anului vom avea un guvern funcţional, fiindcă intenţia noastră este să avem o guvernare responsabilă, eficientă, corectă şi binele comun să primeze. Restul, totul se poate discuta şi se poate ajunge la o înţelegere.

Deşi iniţial liberalii erau optimişti că un guvern de centru-dreapta va fi învestit până în Ajunul Crăciunului, preşedintele Klaus Iohannis a exclus recent acest lucru.

De învestirea unui guvern cu puteri depline depinde inclusiv adoptarea proiectului de buget pentru anul viitor în Parlament.

Între timp, grupurile politice din cele trei partide au reluat ieri discuţiile asupra programului de guvernare şi coordonării din legislativ.

Astăzi va fi abordat subiectul sensibil al negocierilor privind împărţirea funcţiilor.

Din afara negocierilor pentru formarea unui guvern, PSD critică toate variantele propuse de partidele care încearcă formarea unei majorităţi.

Liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, a declarat că membrii din conducerea partidului sau preşedinţii de organizaţii locale nu vor ocupa funcţii în noul parlament.

El susţine că în partidul pe care îl conduce trebuie continuată modernizarea, prin promovarea tinerilor profesionişti.

Marcel Ciolacu: Este timpul ca partidul să promoveze oameni tineri, profesionişti şi să ne asigurăm că vom avea un viitor împreună şi liderii Partidului Social Democrat, chiar dacă sunt profesionişti, chiar dacă au câştigat alegerile, chiar dacă în domeniile lor de activitate sunt recunoscuţi, au înţeles că nu trebuie să existe, în interiorul partidului, o dispută pe anumite funcţii.

 Preşedintele PSD a reiterat că soluţia corectă, în condiţiile actualei pandemii, este formarea unui guvern de uniune naţională, condus de medicul Alexandru Rafila.

(Rador/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Călin Georgescu susţine că au avut loc percheziţii acasă la şeful său de campanie, Radu Pally, şi la sediul Asociaţiei „Pământul Strămoşesc”
Fără categorie marți, 11 februarie 2025, 16:38

Călin Georgescu susţine că au avut loc percheziţii acasă la şeful său de campanie, Radu Pally, şi la sediul Asociaţiei „Pământul Strămoşesc”

Fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu susţine că au avut loc astăzi percheziţii acasă la şeful său de campanie, Radu Pally, şi...

Călin Georgescu susţine că au avut loc percheziţii acasă la şeful său de campanie, Radu Pally, şi la sediul Asociaţiei „Pământul Strămoşesc”
După lansarea programului RetuRO, în marile oraşe se colectează mii de ambalaje în fiecare zi
Fără categorie luni, 10 februarie 2025, 18:36

După lansarea programului RetuRO, în marile oraşe se colectează mii de ambalaje în fiecare zi

După lansarea programului RetuRO, în marile oraşe se colectează mii de ambalaje în fiecare zi. Situaţia este complet diferită, însă în...

După lansarea programului RetuRO, în marile oraşe se colectează mii de ambalaje în fiecare zi
Cursuri de prim ajutor la Iași! Andra Bărbărie, director Crucea Roșie, filiala Iași, în Bună Dimineața cu Adina Șuhan
Fără categorie luni, 3 februarie 2025, 10:14

Cursuri de prim ajutor la Iași! Andra Bărbărie, director Crucea Roșie, filiala Iași, în Bună Dimineața cu Adina Șuhan

Cursuri de prim ajutor la Iași! 𝐂𝐫𝐮𝐜𝐞𝐚 𝐑𝐨𝐬̦𝐢𝐞 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐅𝐢𝐥𝐢𝐚𝐥𝐚...

Cursuri de prim ajutor la Iași! Andra Bărbărie, director Crucea Roșie, filiala Iași, în Bună Dimineața cu Adina Șuhan
Ceferiştii ameninţă cu întreruperea activităţii dacă nu se repun în circulaţie, de la 1 februarie, trenurile de călători anulate de CFR Călători
Fără categorie sâmbătă, 25 ianuarie 2025, 10:37

Ceferiştii ameninţă cu întreruperea activităţii dacă nu se repun în circulaţie, de la 1 februarie, trenurile de călători anulate de CFR Călători

Ceferiştii solicită repunerea în circulaţie, de la 1 februarie 2025, a trenurilor de călători anulate de CFR Călători şi plata contribuţiei...

Ceferiştii ameninţă cu întreruperea activităţii dacă nu se repun în circulaţie, de la 1 februarie, trenurile de călători anulate de CFR Călători
Fără categorie joi, 23 ianuarie 2025, 13:53

Galaţi: Spitalul Judeţean va fi dotat cu 12 echipamente de ultimă generaţie pentru diagnosticarea şi tratarea cancerului

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Galaţi va fi dotat cu 12 echipamente de ultimă generaţie pentru diagnosticarea şi tratarea...

Galaţi: Spitalul Judeţean va fi dotat cu 12 echipamente de ultimă generaţie pentru diagnosticarea şi tratarea cancerului
Fără categorie miercuri, 22 ianuarie 2025, 14:20

Decizia CEDO referitoare la alegerile prezidenţiale din România nu blochează judecata pe fond a plângerii formulate cu privire la anularea scrutinului, susţine Călin Georgescu

Decizia CEDO referitoare la alegerile prezidenţiale din România nu blochează judecata pe fond a plângerii formulate cu privire la anularea...

Decizia CEDO referitoare la alegerile prezidenţiale din România nu blochează judecata pe fond a plângerii formulate cu privire la anularea scrutinului, susţine Călin Georgescu
Fără categorie sâmbătă, 18 ianuarie 2025, 12:27

Preşedintele CJ Iaşi, membru titular în Comitetul European al Regiunilor pentru mandatul 2025 – 2030

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a fost numit să reprezinte România, ca membru titular, în Comitetul European al...

Preşedintele CJ Iaşi, membru titular în Comitetul European al Regiunilor pentru mandatul 2025 – 2030
Fără categorie sâmbătă, 18 ianuarie 2025, 11:14

Suceava: Arme şi muniţie, descoperite de poliţiştii de frontieră în urma unor percheziţii domiciliare

Mai multe arme şi muniţie au fost găsite de poliţiştii de frontieră în urma unor percheziţii domiciliare efectuate la două imobile din...

Suceava: Arme şi muniţie, descoperite de poliţiştii de frontieră în urma unor percheziţii domiciliare