O viaţă mai bună pentru ursoaica Roxana. Ea a fost preluată de la Grădina Zoo din Bârlad şi mutată la Sanctuarul de la Zărnești
Publicat de gabrielarotaru, 26 noiembrie 2019, 16:28
O ursoaică în vârstă de aproape 14 ani, a ajuns astăzi în Sanctuarul de la Zărnești. Ea a fost preluată de la Grădina Zoo din Bârlad, de o asociație de protecție a animalelor, după ce și-a petrecut ultimii 12 ani într-o cușcă betonată.
Ursoaica a fost adusă la Bârlad din Constanța, unde a fost folosită de un fotograf pentru a atrage turiștii, ulterior fiind cedată autorităților. Directorul Gradinii Zoologice Bârlad, Adrian Carabat, povestește cum a ajuns ursoaica în această situație:
Pe parcursul celor 12 ani de ședere la Grădina Zoologică din Bârlad, ursoaica, pe nume Roxana, nu s-a putut adapta, și a refuzat să iasă din cușca cu gratii, deși avea la dispoziție un spațiu verde adecvat.
Impresionați de drama ei, vizitatorii au luat legătura cu o asociație pentru protecția animalelor din Brașov, iar astăzi, voluntarii au ajuns la Bârlad pentru a prelua și transporta ursoaica la Sanctuarul de la Zărnești.
Paula Ciotloș, vicepreședintele Asociației „Milioane de prieteni” explică de ce este necesar un astfel de demers, având în vedere că un urs care a trăit în captivitate vreme îndelungată nu se poate adapta la viața din natură:
(Radio Iaşi/ Vasile Geles/ FOTO Vasile Geles)