Partidele parlamentare sunt chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate miercuri la consultări cu preşedintele interimar, Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la reuniunea extraordinară a Consiliului European din 6 martie.
Principalele teme de discuţie vor fi legate de sprijinul pentru Ucraina şi pregătirea strategiei comune de apărare a Uniunii Europene, după ce administraţia Trump a anunţat că vrea să-şi diminueze prezenţa militară în Europa.
Consultările încep la ora 9:00, cu PSD, urmat de AUR, PNL, USR, SOS Romania, UDMR, POT şi Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale. Fiecare formaţiune are alocată o oră pentru discuţii.
(RADOR/FOTO – arhiva Agerpres)