Primăria Suceava a cumpărat măşti de protecţie pentru şcoli şi a instalat automate cu dezinfectant în sediu
Publicat de , 26 februarie 2020, 13:35
Municipalitatea suceveană a achiziţionat 2.000 de măşti de unică folosinţă şi a instalat automate cu dezinfectant la toate etajele din sediu, ca măsură de prevenire şi protecţie faţă de infecţia cu noul coronavirus, a declarat într-o conferinţă de presă, miercuri, primarul Ion Lungu.
El a spus că a achiziţionat măştile în două tranşe, a doua oară preţul fiind mult mai mare, fără a preciza valoarea, adăugând că 1.500 dintre acestea sunt pentru şcoli.
Potrivit primarului, au mai fost comandate alte 1.500 de măşti de protecţie, care vor fi aduse vineri.
Totodată, primarul a spus că se intenţionează închirierea unei locaţii cu 5-10 camere pentru a găzdui temporar persoanele depistate cu COVID 19 care trebuie izolate, iar cu această destinaţie municipalitatea va aloca din fondul de rezervă suma de 100.000 de lei,urmând ca aceştia să fie decontaţi de Ministerul Sănătăţii.
Primarul nu a putut da informaţii despre numărul sucevenilor izolaţi voluntar la domiciliu.
Lungu mai spus că, vineri şi sâmbătă, se va proceda la dezinfecţia generală a sediului Primăriei Suceava şi a sediului municipalităţii din Burdujeni, iar împreună cu directorul TPL analizează posibilitatea montării automatelor cu dezinfectant şi în autobuze.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)