In Memoriam Édith Piaf

Publicat de nicolaetomescu, 11 octombrie 2017, 13:53

Numele adevărat era Édith Giovanna Gassion (s-a născut în Paris, la 19 decembrie 1915).

Şi-a luat pseudonimul „Piaf” (vrabie, conform argot-ului parizian), cu ocazia debutului, în anul 1935. Fiică a cântăreţei ambulante Line Marsa, de origine italo-algeriană şi a acrobatului de circ Louis Gassion, a avut o copilărie grea, fiind crescută de bunica ei, patroană a unui bordel în Bernay, localitate din Normandie, iar, mai târziu, în cartierul Belleville de la periferia Parisului. După sfârşitul Primului Război Mondial, tatăl său este angajat de un circ ambulant şi împarte rulota cu Édith. Pentru a-şi ajuta tatăl, Édith începe să cânte pe la colţuri de stradă, câştigând ceva bănuţi. La vârsta de 17 ani, rămâne însărcinată cu Louis Dupont; fiica sa, Marcelle, moare de meningită în anul 1935. Părăsită de „P’tit Louis”, Édith – în vârstă de 20 de ani – decade tot mai accentuat, frecventează straturile cele mai infame ale societăţii pariziene, lumea vagabonzilor, proxeneţilor, a traficanţilor de droguri, a prostituţiei. Continuă să cânte pe străzile Parisului, pentru a-şi asigura o existenţă mizeră.

Édith îl cunoaşte pe Louis Leplée, proprietarul cabaretului „Le Gerny’s” de pe „Champs-Élysées”, care o invită să cânte în localul său câteva melodii, inclusiv compoziţii ale lui Vincent Scotto. Apariţia, în public, pe scena unui local, marchează debutul carierei artistice. Lui Leplée i se datorează şi denumirea de „môme Piaf”, din cauza staturii, deloc impresionante. La „Le Gerny’s”, înregistrează primele succese. Maurice Chevalier, în plină glorie, şi Jacques Canetti, impresar la radio, sunt subjugați de interpretările lui Édith Piaf. Canetti îi asigură o emisiune radio şi, la sfârşitul anului 1935, îi înregistrează un disc cu melodia „La foule”. Primul mare succes datează din ianuarie 1937, când obţine un angajament la teatrul „ABC” din Paris cu numele artistic de Édith Piaf, iar impresarul Raymond Asso îi înregistrează discul cu „Mon légionnaire”.

Înzestrată cu o voce capabilă de nuanţe (infinite), plină de dramatism, Édith Piaf a anticipat, cu un deceniu, sensul rebeliunii şi neliniştii care-i va caracteriza pe artiştii intelectuali de pe „rive gauche” (Juliette Greco, Boris Vian, Roger Vadim). Jean Cocteau scrie piesa de teatru „Le Bel indifférent”. Despărţită de Raymond Asso, Édith începe o legătură amoroasă cu Paul Meurisse, un actor de cinema debutant, pe care îl părăseşte pentru compozitorul Michel Emer; ultimul compune, pentru Edith Piaf, melodiile „L’accordéoniste” şi „Le disque use”. În timpul ocupaţiei germane, stabileşte contacte cu mişcarea de Rezistenţă; entuziasmează publicul cu melodiile „Le vagabond”, „Le chasseur de l’Hôtel”, „Les histoires de coeur”. Totuşi, după eliberare, i se reproşează faptul că ar fi concertat în Berlin, la invitația autorităţilor germane. În 1944, o dragoste furtunoasă se dezlănţuie între Édith Piaf şi Yves Montand, tânăr cântăreţ debutant; apar împreună în concerte… În 1946, scrie textul celebrei melodii „Je vois la vie en rose”.

La sfârşitul anului 1947, Édith călătoreşte pentru prima dată la New York. Aici îi cunoaşte pe actriţa Marlene Dietrich şi pe boxerul Marcel Cerdan (acesta devine amantul său, „le meilleur amant du monde”). De la Paris la New York, între un concert al lui Édith Piaf şi o luptă pe ring a lui Marcel, dragostea lor câştigă tot mai mult în intensitate. La 27 octombrie 1949, Édith primeşte ştirea accidentului de avion, în care Marcel Cerdan şi-a pierdut viaţa. Pentru geniul sărman, într-o stare de profundă depresie, lumea nu mai poate fi la fel ca înainte. Revenită la Paris, scrie – în amintirea acestei iubiri – textul pentru „L’hymne à l’amour” (muzica de Marguerite Monnot). În 1950, se întoarce la New York pentru o serie de concerte. Este însoţită de Eddie Constantine, actorul şi cântăreţul american de origine ruso-poloneză, stabilit de curând în Franţa; noul său amant nu-l exclude pe secretarul particular, Charles Aznavour, viitorul chansonier, cu care se pare că nu a întreţinut relaţii amoroase. Din nou în Paris, în 1951, Édith Piaf apare în comedia muzicală „La p’tite Lili”, alături de Eddie Constantine şi Robert Lamoureux. Piesa are un oarecare succes, dar Édith, nerefăcută după moartea lui Marcel Cerdan, devine dependentă de medicamente, somnifere, stupefiante. Obţine, în pofida situaţiei, succese artistice. „Jézebel”, scrisă de Aznavour, sau „Je t’ai dans la peau”, compusă de Gilbert Bécaud pe un text de Jacques Pills. La 29 iulie 1952, Édith se căsătoreşte cu Jacques Pills, stabilindu-se într-un apartament pe bulevardul Lannes din Paris, apartament pe care artista îl va păstra până la sfârşitul vieţii. În 1953, urmează o cură de dezintoxicare (de morfină). Seria turneelor din New York, Mexico City, Rio de Janeiro, Paris, o consacră pe Édith Piaf drept stea internaţională, dar viaţa sa privată se traduce printr-o succesiune de eşecuri. În 1956, divorţează de Jacques Pills. Noul său amant este cântăreţul de origine greacă Georges Moustaki, pe care îl lansează pe scenele Parisului. În 1958, suferă un grav accident de automobil, în urma căruia rămâne cu dureri care vor reface dependenţa de medicamente analgetice puternice. Împreună cu Moustaki, creează melodia „Milord”, unul din marile sale succese. Édith Piaf devenise legendă încă din cursul vieţii…

La începutul anului 1959, în cursul unui concert triumfal la New York, se prăbuşeşte, epuizată, pe scenă. Internările în diferite clinici se succed cu repeziciune. În ciuda stării sale de sănătate deplorabile, cucereşte, din nou Parisul (1961), într-un concert din sala „Olympia”, cu noul său chanson, „Non, je ne regrette rien”. Autori de talent se năpustesc pentru a-i scrie şi compune noi melodii (Francis Lai, Charles Aznavour, Charles Dumont etc.). Édith se îndrăgosteşte din nou, de data aceasta de un anume Theophanis Lamboukas, zis Théo Sarapo, mult mai tânăr ca ea, cu care se căsătoreşte (la 9 octombrie 1962). Căsătoria consfinţeşte un mare eşec. Bolnavă, epuizată, drogată, Édith îşi apropie sfârşitul. După o cură de convalescenţă, în apropiere de Grasse, marea cântăreaţă încetează din viaţă în ziua de 11 octombrie 1963, în aceeaşi zi, cu scriitorul Jean Cocteau, prietenul şi colaboratorul său. Este înmormântată în cimitirul „Pére Lachaise” din Paris. Timp de două zile, mulţimea de admiratori se perindă la mormânt; posteritatea i-a iertat viaţa, nu tocmai exemplară, pentru a reţine imensul talent.