#StareaEducației: (INTERVIU) George ROMAN, Organizația “Salvați Copiii”: ”Sistemul de educație din România, așa cum arată în prezent, ar putea fi considerat neconstituțional, ca urmare a modului în care sunt distribuite resursele în locurile în care trăiesc copiii.”
Publicat de Andreea Drilea, 13 septembrie 2024, 18:43 / actualizat: 15 septembrie 2024, 7:19
Săptămâna aceasta s-a dat startul unui nou an școlar. Organizația ”Salvați Copiii” a realizat o radiografie a sistemului de educație și atrage atenția asupra problemelor cronice care duc atât la situații de marginalizare pentru copiii vulnerabili, cât și la rezultate îngrijorătoare la testele PISA.
Potrivit ”Salvați Copiii”, sărăcia afectează drastic performanța școlară, meditațiile discriminează, unii copii se pierd pe drum și cei mai mulți ar vrea să emigreze. Un sfert dintre copiii români de vârsta liceului se aflau în afara școlii la nivelul anului școlar 2022-2023, o situație care arată disparitățile majore ale României, rata de părăsire timpurie a școlii având un procent uriaș în mediul rural, respectiv 27,5%.
Variația de performanță, explicată strict prin statutul socio-economic al elevului, atinge în România nivelul de 25,8%, în comparație cu o medie a OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) de 15,5%. Acestea sunt doar câteva dintre datele studiului publicat de ”Salvați Copiii”.
Colega noastră, Andreea Daraban, a stat de vorbă cu George Roman, director de comunicare al organizației, pentru a afla în detaliu problemele pe care”Salvați Copiii” le-a identificat în sistemul educațional românesc.
Andreea Daraban: Abandonul și insuccesul școlar, două probleme cu care se confruntă sistemul educațional din România. Potrivit studiului realizat de ”Salvați Copiii”, țara noastră înregistrează un procent de 16,6% al tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, care au finalizat cel mult studiile gimnaziale, cel mai mare procent în ultimii 6 ani. Domnule George Roman, care este cauza principală a abandonului școlar în România?
George Roman: Evident, când vorbim despre cauze, de fapt vorbim despre multifactorialitate, adică sunt o mulțime de aspecte care conduc la rezultate negative. Sărăcia, cum ați spus și dumneavoastră, am putea vorbi și de o lipsă de infrastructură educațională în zonele rurale, școlile tot mai puțin atractive în comune și în sate în special, sau în urbanul mic, lipsa de sprijin pentru copiii care au nevoi speciale, dar putem vorbi, în anumite comunități și de o percepție scăzută asupra importanței educației acolo unde părinții consideră că e suficient să termine 8 clase ca să te poți descurca în viață așa cum au făcut-o ei. De asemenea, credem că pe lângă aceste aspecte legate de infrastructură, ar trebui să avem în vedere și calitatea actului instructiv-educativ, adică modul în care cadrele didactice sunt pregătite să facă față unor provocări deosebite când vorbim de copii cu nivel foarte scăzut de educație. Deci noi ar trebui să favorizăm, de fapt, cadre didactice care într-adevăr fac eforturi teribile în zonele rurale, unde trebuie să lucreze cu copiii cu foarte multe aspecte de recuperat, cu vârste diferite uneori. Sunt clase unde învață copiii din doi sau trei ani școlari, cu dificultățile pe care le ridică uneori părinții pentru că nu consideră că este important ca un copil să se ducă zilnic la școală, fiind și alte lucruri de făcut în gospodărie. Din acest motiv, credem că în acest moment putem vorbi de cel mai dezechilibrat sistem educațional pe care îl avem. De altfel, chiar și testele PISA, de care ați amintit, arată că România este, dintre cele 82 de state participante, țara cu cel mai inechitabil sistem. Și gândiți-vă că în această analiză au intrat și țări din Africa și din părțile Asiei mai puțin dezvoltate și cu toate astea, România a pierdut enorm din cauza acestor diferențe de performanțe înregistrate la nivelul copiilor. Adică noi avem copii foarte bine pregătiți, dar în același timp putem vorbi despre o diferență colosală între aceștia. Diferența de punctaj, de exemplu, la matematică, este de 132 de puncte. Asta înseamnă, în termeni științifici ai acestui test, înseamnă cam patru ani și jumătate, asta este diferența în acest moment, cel puțin la matematică, pentru că 30 de puncte PISA echivalează cu un an de participare la educație. Decalajul acesta între cei mai vulnerabili și cei mai avantajați elevi români a crescut an de an în perioada aceasta, 2018-2022, și nu am întrevăzut prea multe acțiuni remediale și sunt o mulțime de exemple. ”Salvați Copiii” a tot amintit despre importanța acestui program ”Școală după școală”, ”O masă sănătoasă” în toate zonele defavorizate. Asta ar mai putea atenua dintre diferențele copiilor și, evident, cu această responsabilitate pe care ar trebui să și-o respecte Ministerul ca educația să fie cu adevărat gratuită, pentru că ea are o mulțime de costuri ascunse.
“Un sfert din populația României, nu are un nivel de educație satisfăcător ca să își poată crea un portofoliu profesional și o anumită stabilitate în viață.”
Andreea Daraban: Ce se întâmplă cu acești tineri care abandonează? A urmărit traseul lor organizația ”Salvați Copiii”?
George Roman: Nu avem nu program special, însă știm foarte bine că acești tineri între 18 și 24 de ani, care nu au terminat liceul, nu se vor putea angaja cu ușurință, nu vor găsi un loc de muncă, ei vor trăi practic la întâmplare. Unii dintre ei vor avea copiii, se vor căsători, iar această viață o vor duce exact așa, fără nicio strategie, lucru care se va reflecta evident și asupra copilului, a modului în care copiii cresc. Probabil că mulți dintre ei vor ajunge beneficiarii serviciilor sociale, un balast social pe care România nu și-l mai poate permite. Noi trebuie să le oferim oamenilor ocazii de a se dezvolta personal, de a avea propria lor idee despre viitor. Nu serviciile sociale să fie cele care, cu cheltuieli și cu eforturi foarte mari și cu puține rezultate, să construiască viitorul pentru acești tineri. Cam unul din șase tineri nu se vor angaja, asta înseamnă, în termini absoluți, câteva sute de mii de tineri care la fiecare generație se adună. Calculam noi că în jur de 25%, un sfert din populația României, nu are un nivel de educație satisfăcător ca să își poată crea un portofoliu profesional și o anumită stabilitate în viață.
“În România, olimpicii se formează singuri, cu părinții lor, cu câteva cadre didactice inimoase, care într-adevăr investesc timp, răbdare, foarte multă știință în orientarea acestor copii, nu reprezintă rezultatul intervențiilor ministerului Educației. Un sistem educațional nu este definit prin olimpici.”
Andreea Daraban: Iată că avem totuși foarte mulți olimpici și o rată de promovare a examenelor naționale în creștere, cel puțin așa susțin autoritățile.
George Roman: Este adevărat, dar trebuie să reținem, această poveste frumoasă a olimpicilor nu reprezintă rezultatul intervențiilor Ministerului Educației. De regulă, acești copii se formează singuri, cu părinții lor, cu câteva cadre didactice inimoase, care într-adevăr investesc timp, răbdare, foarte multă știință în orientarea acestor copii. Un sistem educațional nu este definit prin olimpici. Niciodată n-a fost așa, nici în țările dezvoltate. De altfel, în țările nordice au puțin olimpici cu medalii de aur, dar sistemul acolo este atât de echitabil, încât fiecare copil primește exact aceleași condiții de învățare, aceeași atenție din partea tuturor serviciilor, că vorbim despre servicii sociale, educaționale, de altă natură, copiii sunt cu adevărat egali în fața legii și în fața instituțiilor publice, ceea ce nu reprezintă și cazul României, să fim sinceri. Deci, în ceea ce-i privește pe olimpici, meritul este al lor și noi ne bucurăm și acordăm atenție, în anumite condiții, prin programele noastre, celor care excelează, dar Ministerul Educației nu trebuie să privească acest lucru ca fiind rezultatul lor direct, dimpotrivă, Ministerul ar trebui să se ocupe de această egalizare a șanselor copiilor și de respectarea dreptului la educație de calitate, care, din păcate, nu este deloc respectat. Aș putea spune că sistemul de educație este neconstituțional, așa cum arată el prin modul în care sunt distribuite resursele în locurile în care trăiesc copiii.
Andreea Daraban: Conform OCDE, România este unul dintre statele în care diferența de performanță generată de statutul socio-economic al elevilor atinge cel mai înalt nivel. În opinia dumneavoastră, cum s-ar putea rezolva aceste decalaje? Care ar fi soluțiile?
George Roman: În primul rând, aminteam despre programul ”Școală după școală”, care este un exemplu de intervenție ce poate face o diferență reală, pentru că acest program oferă sprijin suplimentar copiilor care au nevoie de el, îi ajută să recupereze decalajele și să-și îmbunătățească performanțele școlare într-un mod organizat, pe o perioadă lungă de timp. Dacă la acest program se adaugă și ”Masă sănătoasă”, pentru că știm că majoritatea copiilor cu dificultăți de învățare sunt cei care provin din familii sărace, izolate social, atunci am mai acoperi o nevoie. Practic am sprijini nesperat de bine familia.
“25% dintre copiii de vârsta liceului nu se află la școală, dar avem și un procent de 16% dintre copiii de vârsta gimnaziului, respectiv unul din șase copii, care nu se mai află la școală. Este enorm.”
Andreea Daraban: Învățământul dual ar fi o soluție?
George Roman: Este o soluție pentru copiii din gimnaziu. ”Salvați Copiii” a tot repetat că este esențială implicarea activă a serviciilor sociale, pentru că ele trebuie să identifice familiile în care copiii nu frecventează școala și să îi ajută să revină în sistem. Nu este responsabilitatea Ministerului Educației ci a Ministerului Familiei să facă acest lucru, pentru că asta implică nu doar convingerea părinților despre importanța educației, ci și oferirea de suport concret pentru a-și depăși obstacolele. Știm bine că sunt multe cazuri, copii care nu ajung la școală pentru că nu au cu ce, ori n-au cu ce să se încalțe pe timp de iarnă, ori pur și simplu părinții trăiesc într-un soi de convingere că educația nu îi va ajuta pe copii. Ei oricum nu au capacitatea să-i ajute în niciun fel, să facă lecții cu ei seara, asta e aproape exclus în unele familii. Din acest motiv, școala devine importantă, dar serviciile sociale trebuie sincronizate cu intervențiile la nivelul școlii. Și eu n-am văzut foarte multe colaborări la nivelul unor comunități, între serviciile publice de asistență socială și școală. Poate că sunt punctuale, dar ar trebui ca cele două ministere, într-adevăr, să privească acest aspect al sărăciei, al inechității profunde ca fiind responsabilitatea ambelor părți. Dacă nu ai astfel de servicii și România are în continuare vreo 2000 de localități fără asistenți sociali profesioniști, nu vom putea identifica copiii care au nevoie de intervenție pentru ca și ei să meargă la școală. 25% dintre copiii de vârsta liceului nu se află la școală, dar avem și un procent, mie mi se pare mult mai periculos, acela de 16% dintre copiii de vârsta gimnaziului, unul din șase copii, care nu se mai află la școală. Enorm de mult, pentru că la populația de copii din România, dacă vorbim despre nefrecventarea educației, ajungem la o cifră absolută de vreo 400.000 de copii în această situație, copii care ar fi trebuit să frecventeze școala obligatorie și asta înseamnă 12 clase, deci sunt foarte mulți ani care compun școala obligatorie. Înainte vorbeam despre 8 clase, acum vorbim despre 12 clase și noi avem în jur de 400.000 de copii care nu se află acolo, pentru că datele Institutului Național de Statistică nu corespund cu datele Ministerul Educației. Deci lipsesc 400-500.000 de copii din această numărătoare, iar acești copii stau pe acasă, ori sunt exploatați prin muncă, ori pur și simplu stau prin curte, ori au fost câteva luni și nu se mai duc, ori sunt plecați în străinătate, nu știm, pentru că n-avem o situație și nu se face o evaluare periodică. Asta ar trebui să fie, de fapt, obiectivul primar, copiii dezavantajați, cei care nu sunt în școală, care au rezultate foarte proaste, care sunt afectați de analfabetism funcțional. Și aici vorbim de unul din doi copii din România. Acesta este viitorul pe care ni-l oferă nivelul de educație actual. Acestea ar trebui să fie obiectivele principale care să fie urmate de investiții pe măsură. Investiții nu doar în școală ci și în educația timpurie, în special mediul rural. Înființarea de creșe și grădiniță, pentru că altfel nu te poți aștepta la o dezvoltare socială și cognitivă a copiilor și la reducerea decalajele educaționale despre care vorbim.
“Peste jumătate dintre copiii români își doresc să plece din țară și să se stabilească peste granițe. Unul dintre motive este legat de starea de încordare ce se regăsește în școală.”
Andreea Daraban: Potrivit unei anchete sociologice derulate de organizația ”Salvați Copiii” la finalul anului 2022, asupra unui eșantion reprezentativ de elevi de gimnaziu și liceu, peste jumătate dintre copiii români își doresc să plece din țară și să se stabilească peste granițe. Care sunt principalele motive care stau la baza acestei tendințe și care reies din anchetă?
George Roman: O treime dintre aceștia nu consideră că școala le poate oferi ceea ce ei consideră că este important în dezvoltarea proprie. Școala nu este atractivă, ori este anacronică ori pur și simplu există o stare de anxietate la intrarea în școală, pentru că comunicarea cu cadrul didactic nu este una benefică dezvoltării emoționale a copilului. Pur și simplu poate școlile nu au condițiile necesare, asta știm în mediul rural, în urban mai puțin dezvoltat, principalele motive sunt legate de starea educației. În al doilea rând, copiii vorbesc despre lipsa de oportunități și pentru condiții decente de trai. România nu pare să ofere, pentru o mare parte dintre ei aceste condiții și atunci aleg, folosind și experiența altora mai apropiați, nu știu, rude, vecini, calea țărilor din vest. Aceste sunt două motive. Bine, au mai fost și altele care făceau referire la starea de încordare din școală.
Andreea Daraban: Ajungem imediat și aici, pentru că următoarea mea întrebare era axată chiar pe acest aspect. Organizația ”Salvați Copiii” a încercat să afle și cum se simt copiii la școală, iar din răspunsurile acestora a reieșit și o pondere îngrijorătoare a stărilor emoționale negative asociate cu mediul școlar. Despre ce procent este vorba și care sunt motivele pentru care copiii nu se simt confortabil la școală?
Geroge Roman: E interesant că dacă vom compara anii, vom vedea că în primii ani de școală, mai ales în ciclul primar, răspunsurile sunt pozitive, adică copiii se simt veseli, nu au stări emoționale negative care să fie asociate cu mediul școlar. Însă, când te duci în gimnaziu, procentul, de exemplu, de 82% în cazul elevilor din ciclul primar, scade la 70% în cazul gimnaziului, ajungând la 66%. Indiferența față de școală exprimată de copii crește de la 8% foarte puțin în cazul copiilor până în clasa a patra, la 21%, apoi 31%. Starea de încordare crește odată cu vârsta copiilor, starea de anxietate cu privire la pedepsele sau la notele proaste. Examenele, cele de clasa a VIII-a, Evaluarea Națională, toate acestea pun copiii intr-un soi de competiție acerbă. Diferențele majore privind actul educational, privind calitatea condițiilor, violența, prezența bullying-ului îi determină pe copii să aleagă între ”licee bune” și ”licee proaste”, pentru că acest lucru este acceptat. Și de mult timp sunt unele licee cu condiții și cu profesori foarte bine pregătiți și altele în care n-ar trebui tu, ca părinte, să te gândești că îți poți trimite copilul acolo. Din nou, vorbim despre exact același tip de iresponsabilitate care pare să se fi dezvoltat de-a lungul deceniilor privind condițiile de învățare. N-ar trebui să avem acest lucru. Un liceu tehnologic, chiar dacă este privit acum cu dezinteres de părinți, ar putea, în condițiile unei investiții serioase, să reprezinte, nu știu, un fel de spațiu în care vorbim despre inteligența artificială, despre robotică, despre tehnologie modernă numai că nu, nu avem cum, pentru că nu există astfel de lucruri acolo. Fiecare liceu este important pentru societatea noastră, așa încât el trebuie tratat cu aceeași seriozitate și toate trebuie să fie la același nivel, pentru că acest lucru, de exemplu, nu există în Suedia, nu există în Finlanda, unde se investește în continuare 7% din PIB.
“Există costuri ”ascunse” ale educației gratuite, iar meditațiile reprezintă o importantă categorie de cost.”
Andreea Daraban: Spuneați că organizația ”Salvați Copiii” a analizat și costurile ascunse ale educației gratuite. Așadar, care ar fi acestea?
George Roman: Pentru a aprecia magnitudinea costurilor ascunse ale educației gratuite trebuie să înțelegem ce reprezintă costul standard per elev. Acesta reprezintă suma de bani pe care ministerul o alocă pentru fiecare elev, cu niște corecții în funcție de mediu, de nevoi suplimentare ale unor școli. Corecțiile nu sunt foarte mari. Avem cam același cost standard în toate zonele țării în acest moment, dacă nu greșesc eu, undeva între 6.000 sau 7.000 lei/per elev. Cam atât reprezintă și acelea sunt și costurile pe care trebuie să le suporte părinții, între 5 000 și 6.000 lei pe an, ceea ce înseamnă că părinții acoperă practic încă un cost standard ”per elev” care înseamnă meditații, pregătire suplimentară pentru că întotdeauna nu este posibil ca învățarea să fie optimă în anumite școli și știm că și curriculele sunt destul de încărcate sau părinții consideră că sunt mai importante meditațiile decât programul prelungit, ”Școală după școală”, care și acela costă. Evident, sumele astea nu pot fi suportate de părinții din mediul rural, sunt mult prea mari pentru veniturile lor și din acest motiv, încă o dată, avem un factor care adâncește sărăcia educațională cu o numim noi, pentru că de cele mai multe ori, orice analiză duce către variabile care măsoară fie sărăcia, fie nivelul scăzut al educației. Planul privind o masă sănătoasă e destul de promițător. Există o strategie de acoperire, dacă nu mă înșel, la mai mult de jumătate din școlile din România în următorii ani, însă cred că trebuie să vorbim mai mult despre această inegalitate în care sunt captivi, practic, copiii din cele două medii în România.
Varianta audio a interviului:
George Roman este director de advocacy la Organizația ”Salvați Copiii”, implicat din 1993 în protecția drepturilor copilului. Activitatea sa a presupus poziții diverse, de la voluntar și lucrător social în programele destinate copiilor străzii la cea de jurist specializat în legislația copilului și familiei. În această lună va finaliza studiile de doctorat în sociologie la Universitatea București, cu o teză în care este analizat impactul cultural al pedepselor fizice asupra copiilor.
Ca membru al echipei ”Salvați Copiii”, dar și în calitate de tată al unei fetițe de 12 ani, George Roman a fost profund preocupat de crearea unui mediu prosper și sigur pentru toți copiii și a contribuit la dezvoltarea de proiecte legislative importante, cum ar fi interzicerea oricărei forme de violență sau tratament degradant împotriva copiilor. A fost activ în cercetare, analizând legislația europeană privind drepturile copilului și promovând practici de protecție a copiilor la nivel național și internațional.
