Sankt Petersburg, poarta Rusiei către Europa

Publicat de nicolaetomescu, 16 ianuarie 2017, 12:44

Dovadă vie a soartei schimbătoare, Sankt Petersburg (fost Petrograd, fost Leningrad), construit pe terenurile mlăștinoase asanate din Delta Nevei, se întinde pe o suprafață de 1.400 km²…

O istorie extraordinară[1], tradiţii culturale care au inspirat literatura şi muzica, palate magnifice[2] şi poduri baroce (în centrul istoric), o reţea de canale navigabile[3], muzee, în frunte cu Ermitaj-ul[4]…

Întemeiat de țarul Petru cel Mare[5], din dorința de a avea o „carte de vizită” pe care să o prezinte lumii[6], o „capitală-fereastră” către Europa, este, totodată, cel mai important port al Rusiei la Marea Baltică, aici fiind ancorate navele flotei comerciale și militare…

[1] Câteva momente? În februarie 1837, a murit Aleksandr Pușkin, poet și dramaturg, unul dintre marii creatori ai literaturii ruse… Pseudonimul Lenin (se numea, în realitate, Vladimir Ilici Ulianov), conducătorul revoluției din 1917, a patronat orașul timp de 67 de ani…

[2] Palatul Menshikov / ridicat în 1710 (pentru a fi reşedinţa guvernatorului Alexandru Menshikov), primul din piatră, numit, iniţial, Palatul Ambasadorilor, construcţia barocă, conformă planurilor arhitecţilor italieni Giovani Fontana şi Maria Fontana, era foarte modernă (dacă ne raportăm la acele timpuri) şi, pe lângă splendidele saloane unde se organizau ceremonii de încoronare, cine oficiale sau sărbători, pe lângă apartamentele de lux ale familiei princiare pline de opere de artă, avea şi băi, o fabrică de pâine şi ateliere ale meşteşugarilor care lucrau pentru palat. În 1727, Prinţul Menshikov a fost acuzat de trădare şi delapidare; a fost alungat, iar palatul a fost tranformat pentru ţarul Petru al II-lea (actualmente, găzduieşte Universitatea de Stat)..

Palatul de Vară, construit inițial din lemn (în 1714), de arhitectul Francesco Bartolomeo Rastrelli, pentru a fi reşedinţa ţarului Petru cel Mare, a fost transformat la comanda Împărătesei Elisaveta Petrovna (în 1744) într-un palat baroc mai mare şi mai bogat, cu peste 160 de camere opulent decorate. Lângă palat a fost construită şi o biserică – unde se încoronau ţarii, trezoreria, mai multe fântâni, s-a adăugat, în timp, şi o clădire a Operei. La două decenii distanță, Palatul de Vară a rămas nelocuit deoarece noua împărăteasă, Ecaterina cea Mare, a cerut construirea unei noi reşedinţe, mai opulente. S-a transformat, oarecum, în ruine în timp, fiind înlocuit (în 1825) cu marele Castel Sfântul Mihail, care a devenit noua reşedinţa imperială (găzduieşte în clipa de față Muzeul Rus)…

Simbol al oraşului este marele bulevard Nevski Prospect, cu o lungime de 4,5 km, trasat în primii ani de existenţă a oraşului; începe de la Amiralitate, în preajma Palatului de Iarnă, se termină la podul Alexandr Nevski, unde au fost înălţate, în secolul al XVIII-lea, marile palate. Celebrul arhitect Rastrelli a ridicat, în jurul anilor 1750, trei reşedinţe nobiliare: Palatul Anicikov (astăzi, palat al copiilor), Palatul Stroganov (astăzi este Muzeul Figurilor de Ceară), Palatul Voronțov (transformat în şcoală militară). Chiar la stânga Palatului Ermitaj se înalță Palatul de Marmură, construit de Antonio Rinaldi în stil neoclasic, la comanda Contelui Orlov. Tot în stil neoclasic s-au construit şi Palatul Taurid, al Prinţului Potemkin, folosit inclusiv ca sediu pentru primul Parlament (Duma). Întreg centrul oraşului Sankt Petersburg este protejat de UNESCO, la toate argumentele înfățișate adăugându-se Palatul Iusupov, Palatul Razumovski, Palatul Şuvalov (unde a fost omorât Rasputin), Palatul Elaghin (de pe insula cu acelaşi nume), alte zeci de palate, biserici, vile sau reşedinţe mai puţin impunătoare…

[3] A doua metropolă a Rusiei, Sankt Petersburg se înșiră pe 42 de insule care comunică între ele prin intermediul a 400 de poduri. 1/10 din teritoriul orașului este ocupată de artere navigabile, lungimea totală a canalurilor și a râurilor fiind de 300 de km…

[4] Pe Cheiul Palatului, în cea mai frumoasă parte a oraşului… Primul Palat de Iarnă a fost construit în 1711 şi reconstruit, de mai multe ori, după moartea lui Petru cel Mare, de Domenico Trezzini şi Francesco Rastrelli, terminat în 1762. A fost locuit, pentru prima dată, de Împărăteasa Ecaterina cea Mare, care a adăugat şi o clădire formată din două aripi unite printr-o grădină suspendată numită Ermitaj, concepută ca loc de destindere şi conversaţie printre sere cu plante exotice, păsări şi animale mici. Cele 225 de picturi de Rembrandt, Rubens, Van Dyck, Raphael, Holbein, Titian, cumpărate de la un negustor de artă berlinez – pentru a decora noua clădire, au constituit prima colecţie a Ermitajului, 1764 fiind considerat anul fondării marelui muzeu. Primelor picturi li s-au adăugat, în timpul domniei Ecaterinei, alte peste 4.000 de tablouri ale vechilor maeştri, aproape 40.000 de cărţi şi zeci de mii de nestemate gravate, desene, monedei, medalii, care au creat colecţii pe măsura prestigiului strălucitoarei curţi imperiale. Giganticul palat în stil baroc şi neoclasic, încărcat de bogății, era demn de o familie ce stăpânea un imperiu de peste 22 de milioane de kilometri pătraţi şi era dovada a puterii si bogăţiei Imperiului Ţarist. Palatul are 250 metri lungime şi 30 metri înălţime; întreaga faţata a fost decorată cu statuete înalte de peste 3 metri. Inițial, a avut 1.500 de camere; suportând modificări succesive, unele camere au fost unite pentru a se construi galerii bogat ornamentate cu decoraţii de lemn şi tencuiala aurită. În 1837 un incendiu a distrus mare parte din interior, dar restaurările făcute de Giacomo Quarenghi, în stilul eclectic al timpului, au adus palatului şi mai multă grandoare. Palatul imperial putea găzdui şi 10.000 de oaspeţi; la masa din sufragerie puteau lua loc 1.000 de persoane. În Marea Biserică a Palatului aveau loc, cu mare fast, nunţile din familia Romanov, iar în marile săli de ceremonie se puneau la cale baluri fastuoase; la ultimul mare bal, care a început în 11 februarie 1903 şi a durat trei zile, familia imperială a îmbrăcat costume de secol XVII, aduse special de la Kremlin. Aici  s-a scris istoria Rusiei ţariste, cu nunţi şi baluri imperiale, intrigi politice sau amoroase, încercări de asasinare a ţărilor. Asaltul forţelor bolşevice, din 25 octombrie/7 noiembrie 1917, asupra Palatului de Iarnă a însemnat începutul Marii Revoluţii Socialiste şi sfârşitul Imperiului Ţarist; patrimonul Ermitajului s-a mărit, în cea mai mare parte prin rechiziții, colecţiile Ermitajului şi cele private au fost declarate bunuri naţionale , tot ceea ce a fost mai preţios în palatele din Sankt Petersburg sau Moscova a intrat în muzeu. În Al Doilea Război Mondial, Palatul de iarnă a fost distrus, pe timpul asediului, dar a fost reclădit şi restaurat (cu caracter de permanență) din cauza instabilităţii solului mlăştinos şi umidităţii provocate de apropierea de râul Neva. Iniţial, doar Micul Ermitaj era clădirea care purta acest nume, astăzi vorbim despre un complex de clădiri construite în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, care cuprinde Micul Ermitaj, Vechiul Ermitaj, Noul Ermitaj şi Teatrul Ermitajului, împreună cu o mare parte din Palatul de Iarnă. În ultimii ani, au fost alipite complexului o parte a clădirii Statului-Major şi Palatul Mensikov. Ţarii au adunat în Ermitaj tablouri, artefacte, mobilier şi tapiserii, bijuterii şi obiecte din aur, icoane religioase, artizanat, costume şi veşminte ruseşti, inclusiv din garderoba lui Petru cel Mare, porţelanuri, ceasuri, desene, gravuri şi litografii, adesea la întâmplare, primând uneori cantitatea, nu calitatea. Ambasadorii trimişi la Londra, Paris, Roma, Milano sau Amsterdam au achiziţionat, la licitaţii sau din ateliere particulare, colecţii integrale de sute de tablori sau obiecte de artă olandeză, flamandă, italiană, franceză sau engleză pe care le-au adus în Rusia (nu exista conceptul de patrimoniu naţional, au contat doar tenacitatea şi resursele financiare ale ţarilor), pentru ca în zilele noastre să fie vizionate de aproape 4 milioane de vizitatori anual…

[5] Oraşul a fost fondat în data de 27 mai 1703 şi botezat Sankt Pieter Burkh, cu numele olandez al sfântului său protector, Sfântul Petru, pe teritorii recuperate de la suedezi în timpul Războiului Nordului. Pe aceste locuri am fi întâlnit Fortăreaţa Nyen, construită de coloniştii suedezi, iar prima construcţie a oraşului a fost tot o fortăreaţă, numită Sfinţii Petru şi Pavel, ridicată pe insula Iepurelui de pe malul drept al Nevei într-o poziţie stragică pentru a-i ţine pe duşmani la distanţă. Fortăreaţa a devenit închisoare, numită chiar Bastilia ţaristă; aici au fost încarceraţi şi ţareviciul Alexei – fiul lui Petru cel Mare, Maxim Gorki, Fiodor Dostoievski, Alexander Ulianov (fratele lui Vladimir Lenin); în 1917, a fost unul din posturile de comandă bolşevice la asaltul asupra Palatului de Iarnă (astăzi este muzeu, iar zona şi plaja din faţă fortăreţei au devenit un plăcut loc de relaxare pentru locuitori şi turişti). Pe malul Nevei s-a construit apoi o biserică şi prima locuinţă a lui Petru, Domik Petra Velikogo, o căsuţă modestă din lemn cu acoperişul de şindrilă, cu doar două încăperi şi un pridvor, unde a locuit şase ani pentru a supraveghea construirea oraşului (căsuţa poate fi vizitată de turişti). Au fost secate mlaştinile şi oraşul s-a întins în toate părţile, sub conducerea inginerilor germani şi a arhitecţilor italieni, în frunte cu Domenigo Trezzini, cu munca ţărani iobagi de pe întreg teritoriul imperiului (se spune că, pentru ridicarea monumentalului oraş, au murit aproape 100.000 de şerbi). Familii de vază au fost silite să se mute în oraş şi să-şi construiască reşedinţe; după doar zece ani de la fondare, în 1713, Sankt Petersburg a fost proclamat capitala imperiului. În zonă nu era piatră pentru ridicarea palatelor, totul se construia la început din lemn până când ţarul a interzis zidirea clădirilor din piatră pe tot întinsul imperiului şi i-a obligat pe toţi meşterii pietrari să vină să lucreze în noua capitală. Petru cel Mare a vizitat Parisul (în 1715) şi, impresionat în special de Luvru, Grădinile Tuileries, de Domul Invalizilor, l-a chemat pe arhitectul şi peisagistul francez Jean-Baptiste Leblond pentru a construi la Sankt Petersburg, i-a conferit titlul de arhitect general al oraşului şi enorma alocaţie de 5.000 de ruble. S-au creat pepiniere şi magazine pe malurile Nevei, ateliere de sculptură, stucatură, tapiserie, străzile au fost iluminate cu petrol lampant şi a fost construit marele Palat Aprakin, despre care vizitatorii spuneau că ar face gelos şi un rege. Palatelor în stil baroc li s-au adăugat catedralele, Academia de Ştiinţe şi Universitatea. Petru cel Mare a murit ca Împărat şi Autocrat al întregii Rusii în 1725, după 43 de ani de domnie impetuoasă, cu războaie, reforme şi încercări de a moderniza Rusia, supravieţuind trădărilor şi mai multor atentate. La 10 martie 1725, corpul lui Petru cel Mare a fost depus într-o capelă de lemn, special construită pentru ţar, dar şase ani mai târziu şi-a găsit odihna veşnică în marea Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, devenită simbol al oraşului (astăzi, marea catedrală adăposteşte şi mormintele altor împăraţi ai Rusiei). După moartea țarului, capitala a fost mutată, din nou, la Moscova, iar în timpul domniei Anei Ivanovna oraşului i-a fost redat statutul de capitală (timp de zece ani, începând din 1914, oraşul s-a numit Petrograd). Un deceniu de război mondial, revoluţia şi războiul civil intern, foametea şi revoltele populare, dar şi o inundaţie devastatoare, au ruinat oraşul. Clădirile magnifice au rezistat, însă sufletul marii civilizaţii a pierit odată cu elitele oraşului care fie au murit, fie au plecat în exil. În 1918, Moscova a devenit din nou capitală; în data de 24 ianuarie 1924, la trei zile după moartea lui Lenin, Petrogradul a fost redenumit, în onoarea sa, Leningrad, pentru că numele de Sankt Petersburg amintea de Imperiul Ţarist; rebotezarea oraşului trebuia să fie simbol al schimbării de sistem politic şi social. Cel de-al Doilea Război Mondial a devastat oraşul, care a rezistat 900 de zile blocadei naziste. După prăbuşirea Uniunii Sovietice, în 1991, majoritatea populaţiei a fost de acord cu revenirea la numele original, Sankt Petersburg; tot atunci au fost rebotezateşi 39 de străzi, şase poduri, trei staţii de metrou şi şase parcuri…

[6] Locuitorii săi l-au botezat Petrograd; pentru ruși, care – din 1914 – au luptat împotriva Germaniei, vechiul nume avea o rezonanță „prea germană”…