Apariţia telefonului – InventicoMania cu Bogdan Sălăvăstru (9.01.2016)

Publicat de Lucian Bălănuţă, 9 ianuarie 2016, 16:48 / actualizat: 9 ianuarie 2016, 17:52

Apariția telefonului se datorează mai multor inventatori care, la intervale apropiate de timp, au conceput diverse aparate, care să poată transmite vocea umană la distanță.

În 1860, Antonio Meucci, un italian stabilit la New York, a construit, pentru soția sa, care suferea de reumatism şi se deplasa cu greutate, un dispozitiv care transformă sunetele în semnale electrice, iar printr-un cablu, acestea erau transformate înapoi în sunete. În 1870, Meucci a depus o cerere prin care solicita brevetarea aparatului, dar, pentru că nu a avut bani să plătească taxele, solicitarea nu a fost aprobată. În aceste condiții, el a încredințat prototipul telefonului său vice-preşedintelui Companiei de telegrafie din New York, care a rătăcit aparatul pe undeva prin laboratorul firmei.

În 1861, germanul Philipp Reis a conceput și el un aparat electric, capabil să transmită sunetul la distanță, ghidându-se după structură urechii şi folosind, printre alte materiale, o bucată de vezică de porc, cu rol de timpan, şi o piesă de platină, corespunzătoare ciocănelului (osului) din ureche. Prin telefonul său se auzea destul de bine vocea, dar era foarte sensibil la trepidaţii, motiv pentru care Reis abandonează căutările.

Alexander Graham Bell, inginer de origine scoțiană, naturalizat în Canada, în 1876, ajunge în posesia materialelor și documentației lui Antonio Meucci, abandonate în laboratorul Companiei de telegrafie din New York.

Mama și soția lui Bell erau surde, ceea ce l-a făcut pe inventator să își dedice mare parte din viață căutând diverse modalități de comunicare cu persoanele care aveau un astfel de handicap.

Căutările lui Bell, în vederea conceperii unui telefon au început în jurul anului 1870 și nimeni, până astăzi, nu poate spune cu certitudine, în ce măsură a preluat documentația lui Antonio Meucci, pe care, oricum, a citit-o, de aceea, când vine vorba de inventatorul telefonului, prima frază care se rostește de către specialiști este că paternitatea aparatul este controversată. Fapt este că, în 1876, Graham Bell a brevetat telefonul său, deși aparatul nu funcţiona.

La numai două ore după Bell, americanul Elisha Gray a depus și el o solicitare pentru un patent, vizând tot un telefon. La cererea avocatului lui Bell, documentația să a fost verificată și acceptată imediat, în timp ce solicitarea lui Gray a primit aprobarea abia a doua zi.

Toate procesele intentate de cel din urmă s-au soldat cu eşec, inventatorul recunoscut oficial al telefonului fiind Alexandre Graham Bell.

În 2002, Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii a făcut un gest reparatoriu, recunoscând rolul lui Antonio Meucci în inventarea telefonului, arătând că “Dacă Meucci ar fi avut 10 dolari, că să își plătească cererea de brevet, nici un alt certificat nu ar mai fi fost eliberat lui Bell”.

De la Gray, Bell a preluat un detaliu decisiv, datorită căruia, până la urmă, telefonul a putut să funcţioneze şi prima conversaţie telefonică din istorie a avut loc la 10 martie 1876, cuvintele rostite atunci și auzite la celălalt capăt al firului, de către asistentul lui Bell, care se află în alt birou, fiind: “Mr. Watson, Come here, I want to see you” (“Domnule Watson, veniți aici, vreau să va vad”).

În acelaşi an, la expoziția organizată cu ocazia Centenarului Independenţei Statelor Unite, un înalt oficial brazilian, impresionat de funcţionarea telefonului, i-a cerut lui Bell să facă o demonstraţie, împrejurare în care inventatorul i-a recitat, la telefon,

În anul următor s-a înființat “Compania de telefonie Bell”, aparatul fiind fabricat pe scară largă. În 1879 a ajuns și în Franța, iar în 1912, în toată lumea se înființaseră 12 milioane de posturi telefonice, dintre care opt milioane numai în Statele Unite.

dailyholidayblog.com

La început, apelurile telefonice nu se puțeau face decât prin intermediul unui operator (de obicei, o centralistă), care răspundea în momentul în care receptorul era luat de pe furcă și se ridica o clapetă. Respectivă centralista notă numărul pe care i-l spunea apelantul și, dacă abonatul aparținea de aceeași centrală, convorbirea se consideră “locala”, dacă nu, era sunată centralista din zonă celui apelat și se stabilea legătură între cei doi abonați.

Telefonul automat, care permitea apelul direct (fără operator), a fost inventat în 1891, de către Almon Strowger, un antreprenor de pompe funebre din SUA. Acesta, exasperat că soția concurentului sau, centralista la compania locală de telefoane, îi trimitea pe clienții care solicitau servicii funerare, prin telefon, la soțul sau, s-a hotărât să găsească o soluție pentru a rezolvă problemă și pentru a-și conservă profitul. A conceput un comutator automat, care elimină serviciile operatorului, prin apăsarea, de mai multe ori, a unor clapete, care reprezentau sutele, zecile și unitățile unui anumit număr de telefon.

Prima centrală automată a fost înființată în 1892, în orașul La Porte, din statul Indiană.

În România, se pare că prima linie telefonică a apărut în 1881, în Transilvania, fără a există date certe în această privință, iar în București, între 1883-1884, mai întâi o linie particulară și, ulterior, o linie între Ministerul de Interne și Poşta Română. Abia din 1930, pe baza unei concesiuni acordate Companiei de telefonie din New York, serviciul telefonic s-a generalizat, intrând în proprietatea statului român începând cu 1941.

La nivel mondial, apariţia telefonului mobil, în anii ’50 ai secolului trecut, a însemnat începutul unei concurente serioase, ceea ce a făcut telefonia din ce ce . Progrese semnificative -au făcut odată cu evoluția electronicii HF (High Frequencies) tehnologiilor informatice.

Text: Cristina Spînu / Voce: Bogdan Sălăvăstru
Surse Foto: http://media.web.britannica.com
http://www.dailyholidayblog.com