Cozonacul – InventicoMania cu Bogdan Sălăvăstru (2.01.2016)

Publicat de Lucian Bălănuţă, 2 ianuarie 2016, 16:55

Cozonacul este o prăjitură făcută din aluat dospit, frământat cu ouă, lapte, unt, zahăr şi diverse ingrediente si are o istorie îndelungată.

La originea cozonacului, ca și a altor prăjituri cu aluat, se află pâinea, iar tehnicile de dospire și coacere au evoluat în timp. Drojdia a fost folosită din timpuri străvechi ca ferment pentru dospirea aluatului.

Dovezi arheologice atestă existența unei forme de aluat la unele comunități neolitice. Este vorba, mai exact, de niște grăunțe sfărâmate, amestecate cu apă și coapte pe o piatră caldă.

În Egiptul antic existau, conform descoperirilor arheologice, cuptoare pentru copt. De asemenea, desene care datează de circa 4.000 de ani atestă că egiptenii știau să facă pâine dospită de felurite tipuri, unele fiind îndulcite cu miere.

Tot în Antichitate, grecii făceau un tip de cozonac îndulcit cu miere și presărat cu nuci, care se numea ”plakous”.

Romanii, care au preluat folosirea drojdiei de la egipteni și greci, au diversificat și îmbogățit rețeta pentru cozonaci, adăugând, spre exemplu, ouă, unt sau fructe uscate. Romanii au avut la început două feluri de cozonac, care erau oferite ca ofrandă zeilor: ”libum”, un cozonac de dimensiuni mai mici, și ”placenta”, un cozonac cu brânză, stafide și alune. Mai târziu au apărut și variante de cozonac, de dimensiuni mai mari, consumate de oameni.

În Evul Mediu, brutarii europeni făceau adesea cozonaci cu fructe uscate deoarece acestea țineau mai mult timp.

În Marea Britanie, prima rețetă de cozonac a apărut într-o carte de bucate în 1718, autoarea recomandând ca aluatul să fie copt în forme lungi și înguste, această formulă rămânând consacrată până în zilele noastre.

Francezii foloseau pentru cozonacul propriu-zis termenul ”la brioche”. În secolul al XIX-lea, cel de-al treilea fel de mâncare, desertul, conținea adesea cozonac.

În timp, tehnologia a progresat, făcând mai ușoară prepararea cozonacului. Bicarbonatul de sodiu, iar apoi praful de copt au înlocuit drojdia, făcând aluatul să crească mai mult și mai ușor. Un alt avantaj a fost apariția cuptoarelor cu temperatură controlată.

Cozonacii pot fi drepți sau rotunzi, simpli sau împletiți, pot avea umpluturi cu diverse compoziții (nucă, mac, alune, stafide, rahat, fructe uscate, cacao, brânză dulce, marmeladă , sau o combinație între acestea), după cum pot avea bucăți de nuci, rahat, stafide etc. înglobate în aluat.

În general se consideră că rețeta de cozonac așa cum este ea cunoscută în prezent a fost consacrată în secolul al XIX-lea de europeni. În zilele noastre există și în rândul europenilor diferențe în ceea ce privește preferințele: românii, de exemplu, preferă cozonacul mai pufos și mai crescut, englezii preferă cozonacul mai uscat și cu fructe confiate, iar francezii preferă cozonacii în forme mai mici, cu ciocolată sau diferite umpluturi.

Text: Cristina Spînu / Voce: Bogdan Sălăvăstru
Sursa foto: http://www.celmaibuncozonac.ro